Claudia Doanta, facilitatorul acestui seminar, avand o vasta experienta in PR, a ales o tema foarte importanta si actulala pentru multi dintre noi: in societatea de astazi chiar exista probleme de comunicare intre oameni, fie ca avem in jur indivizi “dificili”, fie ca suntem noi aceia.

Seminarul a luat forma unui weekend relaxant, chiar daca tema parea destul de serioasa. Claudia a propus o prezentare mai mult distractiva pentru a acapara atentia auditoriului si totodata a tinut cont de faptul ca in cadrul unui asemenea eveniment sunt importante parerile invitatilor. Oamenii au nevoie sa puna intrebari si sa descopere raspunsurile impreuna, ceea ce s-a si intamplat sambata. Sigur ideile se impart intodeauna, dar adevarul este ca avem de invatat oricare ar fi solutia aleasa.

Auto-control

Toti invitatii au fost de acord ca atunci cand interactionezi cu o persoana dificila, cel mai greu este sa iti controlezi emotiile, dar nu toti sustin ca trebuie sa faci asta.

Emotiile negative se acumuleaza si daca nu iti fac rau tie la un moment dat ajungi sa te descarci pe alte persoane. Intr-adevar, ca sa poti gestiona o situatie dificila, trebuie sa scapi in primul rand de emotii si apoi trebuie sa fii diplomat.

Pentru a nu reactiona imediat si impulsiv am invatat un exercitiu de respiratie care pare a fi foarte important in lupta cu emotiile, dar si pentru ca ne oxigeneaza mai bine creierul si ne ajuta sa gandim mai lucid in acel moment.

Adevarul este ca putem sa ne eliberam de presiune daca vom constientiza ca avem posibilitatea de a regla un conflict in mod politicos si chiar sa ne iasa bine. Indiferent de ceea ce crede interlocutorul nostru, daca noi stim ca am reusit sa il facem sa inteleaga unde a gresit intr-un mod elegant, putem sa ne consideram invingatori, acesta a fost mesajul cheie al Claudiei.

A ramas deschisa ideea ca daca un om ne-a facut sa ne simtim prost sau ne-a deranjat cu ceva si nu am reusit sa il facem sa ne inteleaga si sa inteleaga unde a gresit in relatia cu noi, o va face in continuare.

Vrem sa auzim mai multe opinii si experiente de la voi despre oamenii dificili si va asteptam la urmatoarele seminarii Empower Live! din Bucuresti (si nu numai).

Intr-o companie, apar deseori probleme de comunicare in momentul delegarii unor sarcini, acest lucru reprezentand o sursa continua de frustrari sau esecuri.

Un exemplu banal… il recunoasteti?

In acest caz, pot fi date numeroase exemple, insa eu ma voi limita la unul destul de comun: mi se comunica in cadrul unei sedinte faptul ca vanzarile trebuie revigorate si, in acest sens, sa pregatesc planul de actiune pe restul perioadei din anul in curs. Incep pregatirile intr-un mod frenetic, insa realizez ca obiectivele nu sunt clar definite. Cu toate acestea, merg mai departe si compilez un plan preliminar.

Sapt. 1: Trimit planul catre analiza. Niciun raspuns.
Sapt. 2: Primesc un raspuns ambiguu si indoielnic fata de masurile propuse. Cer lamuriri detaliate insa nimic.
Sapt. 3: Solicit o noua sedinta cu cei implicati in proiect. Intr-un final, este stabilita aceasta intrevedere in saptamana urmatoare.
Sapt. 4: Se desfasoara sedinta. In cursul acesteia, toti realizeaza ca nu avem obiective clare si tot ceea ce deriva din acestea (masuri, strategii, implementare, responsabili sau termene) sunt nerealiste si imposibil de pus in aplicare. Mai presus de toate, exista asteptari diferite!

Lasand la o parte acest exemplu, de cate ori am pierdut un client deoarece am delegat intr-un mod ineficient sarcina contactarii lui unui alt coleg? Poate de prea multe ori… Si intr-un astfel de moment se produce ruptura dintre participantii in comunicare, ceea ce provoaca frustari si neajunsuri in diverse planuri.

Vina e de ambele parti insa, atat de partea emitatorului (cel care transmite mesajul) cat si de partea receptorului (cel care primeste/receptioneaza mesajul). Mai apare si problema canalului de comunicare. Retineti un aspect: Verba volant, scripta manent (vorba zboara, scrisul ramane)!

Metode de eficientizare a comunicarii in afaceri

Iata 3 dintre acestea, vitale din punctul meu de vedere pentru o comunicare productiva:

• Rezultatul unei comunicari se recomanda a fi consemnat in scris si apoi trimis tuturor celor implicati (de obicei prin email cu solicitare de confirmare de primire), chiar daca e vorba de o simpla intalnire cu un client/furnizor sau o sedinta a consiliului director al companiei.
• Este utila stabilirea unei prioritati generale la nivelul unei companii in ceea ce priveste urgenta unei comunicari. Abordarea unui aflux de mesaje fara importanta, ne reduce timpul de lucru si ne distrage atentia de la lucruri cu adevarat importante.
• Acorda-ti o perioada bine definita a unei zile de lucru in care se te ocupi exclusiv de raspunsul emailurilor sau a diferitelor solicitari. Astfel o sa ai siguranta ca nu ai omis nimic.

Cum repari o comunicare deficitara sau chiar intreruperea acesteia?

In general, lipsa unei comunicari eficiente din cadrul unei companii are ca rezultat final reorientarea catre alte companii a angajatului frustat si lipsit de orice motivatie. Cum poate fi reparata aceasta relatie?

In primul rand, ar trebui consemnata munca acestui angajat si stabilit daca se doreste pastrarea acestuia sau nu. Intreruperea totala a unei comunicari e produsa in momentul in care asteptarile participantilor sunt total diferite. Precum eu ma astept ca directorul executiv sa ma sprijine in proiect, el se asteapta la rezultate din partea mea. Eu am o viziune asupra respectivului proiect, el alta… si asa mai departe.

Ei bine, trebuie asigurat faptul ca asteptarile tuturor sunt la acelasi nivel. Dar nu e de ajuns! Intr-o ultima faza trebuie facute concesii si noi cereri, trebuie “redesenate” regulile jocului, astfel incat sa nu se ajunga din nou la faza ce a produs ruptura.

Comunica des, comunica bine, nu-ti fie frica sa comunici! Comunicarea in toate ipostazele sale e baza succesului oricarei relatii si automat a oricarei afaceri.

Mihaela Stroe: cum identificam minciuna – episodul 2

Mihaela Stroe este recunoscuta in Romania ca fiind unul din expertii cei mai importanti in comunicare non-verbala. In acest clip video filmat la Empower Live! Mihaela vorbeste despre un model in 4 etape dezvoltat de Joe Navarro pentru detectarea minciunii.

Atentie: este posibil ca acest clip sa nu apara direct in RSS si/sau in email. Click aici pentru a intra pe site si a urmari clipul video, complet gratuit!

Abonati-va la video!

Daca vreti sa fiti la curent cu tot ce punem pe canalul video Empower, puteti sa intrati pe Trilulilu.ro si sa va faceti cont, apoi sa va abonati la canalul nostru. Mai mult, puteti interactiona cu noi si prin acest canal.

Succes si sa folositi cu rezultate maxime informatiile primite!
Echipa Empower

Mihaela Stroe: cum identificam minciuna – episodul 1

Mihaela Stroe este recunoscuta in Romania ca fiind unul din expertii cei mai importanti in comunicare non-verbala. In acest clip video filmat la Empower Live! Mihaela vorbeste despre teoria celor 3 tipuri de creiere, inconstient si constient, context si despre ce spun cercetarile despre minciuna.

Atentie: este posibil ca acest clip sa nu apara direct in RSS si/sau in email. Click aici pentru a intra pe site si a urmari clipul video, complet gratuit!

Abonati-va la video!

Daca vreti sa fiti la curent cu tot ce punem pe canalul video Empower, puteti sa intrati pe Trilulilu.ro si sa va faceti cont, apoi sa va abonati la canalul nostru. Mai mult, puteti interactiona cu noi si prin acest canal.

Sa folositi cu rezultate maxime aceste informatii din clipuri!
Echipa Empower

In primul rand, informatia prezinta o mare scapare: sursa citata prezinta data sfarsitului lumii ca fiind 22 decembrie 2012. Consultand o serie de alte surse, este data fara exceptie ca data cu aceeasi semnificatie 21 decembrie 2012. Sigur ca fata de semnificatia tezei, acesta este un detaliu lipsit de importanta. Totusi neglijenta cu care sunt manevrate informatiile este pe de-o parte un semn de intrebare referitor la culegerea celorlalte informatii si pe de alta parte ne intrebam daca neglijenta nu se extinde si asupra utilizarii lor in cadrul rationamentului.

In al doilea rand trebuie sa tinem cont de o particularitate a comunicarii: ea este o activitate sociala ceea ce presupune ca pe langa cei care produc rationamentele mai exista o entitate (un grup, un om etc) care recepteaza argumentul comunicat. In aceasta postura de receptor, in acest caz, putem considera ca sta intreaga umanitate.

Pozitia celui care comunica este una in care trebuie sa convinga auditoriul de spusele sale. Pentru ca rationamentul sa fie onest si pe cat posibil ferit de erori ar trebui ca acela care produce argumentele sa nu aiba de castigat sau de pierdut ceva in urma acceptarii sau respingerii demersului sau. Altfel, rolul de comunicator este foarte expus erorii intentionate sau neintentionate.

In spatele informatiei ce anunta sfarsitul lumii este evident ca se afla interese publicitare (promovare de carti, site-uri, filme etc), interese care intra in conflict cu un scop atat de generos precum o corecta informare a publicului. Adevarul si corectitudinea sunt victimele nevinovate ale marketingului.

In al treilea rand, putem afirma ca aceasta argumentatie pleaca de la niste presupozitii pe care, intr-o societate asa mult bazata pe stiintele exacte, niciun om nu le poate respinge: adevarul vine de la stiinta si orice dat al stiintei este irefutabil.

Dupa cum se poate lesne observa toate argumentele contin statistici, comparatii, analize produse de oameni de stiinta. Aceasta este o cerinta esentiala pentru ca teza ce decurge din argumente sa poata fi acceptata. Totusi in folosirea acestui principiu s-a depasit o limita care face comunicarea ineficienta: neadaptarea limbajului la auditoriu. Intrucat aceasta este o teza sustinuta in fata unei majoritati de oameni care nu au nicio pregatire in domeniul astronomic, argumentele aduse nu au prin continutul lor nicio semnificatie pentru marea majoritate a oamenilor.

Considerand totusi datele oferite in argumentele de pornire ca fiind adevarate, calea prin care se ajunge la teza conform careia evenimentele expuse ar determina sfarsitul lumii nu este necesara. Adica acceptand ca toate schimbarile respective s-au produs argumentul vrea sa ne faca sa credem imediat ca aceste schimbari sunt catastrofice si vor duce inevitabil la sfarsitul prognosticat.

Dar de fapt efectul real al schimbarilor nu rezulta de nicaieri: nu putem cunoaste (noi ca auditoriu nespecializat) efectul real al datelor comunicate. Asa cum cei care produc rationamentul vor sa ne induca ideea ca aceste schimbari sunt catastrofale, la fel de bine poate fi argumentat unui auditoriu necunoscator ca aceste schimbari sunt benefice Pamantului.

Asadar legatura dintre argumente si teza este una slaba.

In acest context, citarea Academiei Nationale de Stiinte din Siberia ar fi un apel la autoritate: prezenta acesteia in complexul rationamentul prin garantarea unui argument vrea sa fie interpretata de catre cei care sustin teza, ca o garantare si a tezei. Ceea ce, datorita legaturii slabe dintre argumente si teza, nu este cazul.

Mai cred ca rationamentul se bazeaza si pe sofismul “argumentum ad ignorantiam” care spune ca o opinie este adevarata sau merita credit pentru ca nu s-a putut dovedi ca e falsa. Asadar, intrucat nu se poate furniza un argument indubitabil care sa arate ca data de 22 decembrie 2012 NU este sfarsitul lumii, lasa loc existentei si afirmarii tot mai dese a tezei apocaliptice si aceasta neputinta de a furniza contra-argumente decisive pare sa confirme teza.

Dar de fapt obligatia de a produce dovezi nu cade in seama celor care cred in contrariul tezei ci ea cade in seama celor care sustin teza, dat fiind ineditul tezei lor. In plus se mizeaza pe faptul ca intr-un astfel de caz in care nici teza nici contrariul ei nu pot fi dovedite oamenii tind sa accepte credinta mai degraba decat opusul ei.

Asadar, indiferent de adevarul sau neadevarul tezei, sustinatorii acesteia pot miza pe faptul ca vor gasi oameni predispusi sa accepte mai degraba pozitivul ei decat negativul.

In schimb, fara a intra in detalii stiintifice putem formula un contra-argument prin analogie: pana in momentul de fata au mai fost profetite inca aproximativ 7 sfarsituri ale lumii intre anul 1000 si 2000. Dupa cate se poate observa, au fost eronate.

Sigur ca, dat fiind numarul mic de exemple, o inductie poate fi nesigura. O sa duc totusi inductia pana la capat, cu rezervele de rigoare, spunand ca daca atatea alte previziuni catastrofice s-au dovedit a fi false, nedispunand de vreun alt argument diferit calitativ fata de predictiile anterioare, nu vad de ce nu ar fi si aceasta predictie gresita.

Castigul este, firesc, enorm

Dar asta nu e totul si exista tot atat de firesc, un revers al medaliei: daca avem mijloacele de comunicare rapida atunci ele trebuie ocupate cu ceva. Daca putem comunica, ar fi pacat sa nu o facem si chiar daca nu avem ce sa comunicam, putem inventa repede ceva.

Problema comunicarii s-a transformat deci intr-una a nevoii unui flux continuu de comunicatie. Intr-o piata libera cum este cea de astazi fiecare nevoie isi gaseste un “antreprenor” gata sa o rezolve. Cu asa multa informatie la indemana, fiecare om se crede “informat”, vigilent si spirit critic care are ceva de spus, un ceva ce TREBUIE spus.

Suntem astfel ingropati in “informatie” care adesea nu are absolut nicio valoare. Traim intr-o lume mustind de informatie si ne complacem a ne ineca in ea, a ne lasa dusi de ea incotro vrea cel care ne informeaza.

Cum reactionam si ce trebuie sa facem in fata unei informatii?

Ce trebuie retinut si ce nu, pe ce merita sa-ti consumi timpul si pe ce nu merita sa intarzii nici macar 5 secunde? Iata intrebari care necesita spirit critic si discriminare: nu tot ce sta scris pe internet sau apare la televizor e bun (ba chiar o vasta majoritate e gunoi pur).

In locul unor explicatii suplimentare o sa folosesc exemplul concret al unei astfel de informatii.

Dintre multele opinii vehiculate prin presa, una incepe sa-si faca loc cu o frecventa parca din ce in ce mai mare. Nu e de mirare intrucat se refera la un fapt care ne priveste pe toti si asta intr-o masura foarte mare: se vorbeste despre sfarsitul lumii.

Frecventa tot mai mare a vehicularii acestei opinii este de inteles intrucat termenul scadent nu este intr-un viitor incert ci peste aproximativ 2 ani: 22 decembrie 2012. Continutul informatiei poate fi structurat dupa cum urmeaza:

1. teza: data de 22 decembrie 2012 va reprezenta sfarsitul lumii
2. circumstantele:
• Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 kmp;
• atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997;
• atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum;
• activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace;
• campul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901;
• Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.
• se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura Fotonica, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra chiar in 2012.

Acestea sunt datele oferite. Putem pe de-o parte sa le acceptam ca atare (ceea ce nu e recomandat) sau putem sa analizam putin “materialul” oferit.

Dar despre aceasta mini-analiza vom vorbi in articolul urmator, maine.

Evident, situatiile si persoanele implicate sunt atat de diverse incat nimeni nu poate pretinde ca detine o reteta de succes garantata, insa poate vei dori sa iei in considerare urmatoarele sugestii:

• Pregateste-te mental pentru discutie. Recapituleaza subiectele pe care doresti sa le atingi si rezultatul pe care vrei sa il obtii. “Exerseaza” in gand conversatia, incercand sa anticipezi posibilele puncte dificile. (Reciteste articolul despre inteligenta de culoar unde am scris mai detaliat despre pregatirea unei astfel de conversatii.)
• Tinteste un rezultat multumitor pentru ambele parti. O situatie “win-win” nu inseamna “I win-win, you lose-lose”. Deci ai grija ca motivatiile tale sa nu fie egoiste si sa tina cont si de ceea ce ai tu de oferit celuilalt. Daca nu te gandesti la binele persoanei de langa tine, ea de ce ar fi obligata sa faca asta?
• Vorbeste si comporta-te relaxat. Cineva spunea (si nu-l pot contrazice) ca emotiile sunt contagioase. Nu lasa teama, mania, frustrarea sau alte sentimente negative sa conduca discutia. Aminteste-ti ca nivelul energetic pe care vibrezi va atrage un nivel asemanator (in traducere, ii vei transmite interlocutorului starea ta). Nimanui nu-i place sa discute cu o persoana disperata si cu rimelul scurs pe obraji…
• Alege-ti cu grija momentul. Doamnelor, scrie in orice revista glossy sa nu-i spuneti barbatului de langa voi “Draga, trebuie sa vorbim!” exact cand ii este foame sau se uita la finala Campionatului Mondial de Fotbal. Acest sfat se poate generaliza. Cu putina finete si atentie, poti detecta momentul cand persoana cu care vrei sa vorbesti este intr-o dispozitie receptiva. Poate dimineata este morocanoasa iar dupa-masa lucreaza mai intens si nu ii place sa fie intrerupta. Vorbeste cu ea la pranz!
• Pastreaza intentia constructiva. Exista o regula destul de cunoscuta a feedback-ului numita si “tehnica sandwich-ului”: o critica spusa intre doua laude. Este foarte important ca interlocutorul sa inteleaga ca tu doresti imbunatatirea unui aspect specific, nu ca esti nemultumit(a) de toata relatia. Invata sa faci diferenta dintre “Esti un prost” si “Consider ca ai avut un comportament stupid cand…” (i.e. nu critica persoana, ci comportamentul).
• Nu emite judecati. Un alt asa-zis “truc” de comunicare eficienta este sa relatezi in mod neutru comportamentul care iti displace fara sa ii adaugi o interpretare emotionala. Vezi “Luna aceasta ai intarziat de 4 ori si as vrea sa discutam despre acest lucru” vs “Mereu intarzii si ma faci sa ma simt ca un tampit pentru ca imi dau seama ca nu ma respecti”. De multe ori persoana in cauza nici nu realizeaza ca esti nemultumit si e posibil ca o discutie calma sa rezolve instantaneu problema.
• Nu santaja emotional. Nu da ultimaturi daca nu esti hotarat(a) sa te tii de ele si daca nu esti pregatit(a) sa suporti consecintele. Pe de o parte, nimanui nu-i place sa-i fie fortata mana si, mai mult, ai putea sa strici totul grabind pe cineva sa-ti dea un raspuns pentru care nu este pregatit. Pe de alta parte, daca emiti un ultimatum si apoi nu il respecti, iti vei pierde definitiv credibilitatea si ii vei transmite interlocutorului ca are putere deplina asupra ta.
• Foloseste cele 7 cuvinte magice. Cand te pregatesti sa-i faci cuiva un repros, incepe-ti discursul (verbal sau mental) cu cele 7 cuvinte magice: “Deoarece relatia noastra este importanta pentru mine”. Asta te va ajuta sa-ti amintesti scopul final (imbunatatirea situatiei) si iti va tempera pornirile razboinice.

De fapt, dupa cum vezi, nu exista niciun “truc”, “fraza magica” sau “tehnica” de invatat pe dinafara. Ceea ce conteaza este modul cum iti gestionezi starea interioara, respectul fata de tine insuti si fata de celalalt si intentia sincera de a face lucrurile sa mearga. Lucruri simple dar extrem de grele…

Incercand o explicatie, mi-au venit in minte doua situatii – cred eu – des intalnite, cand evitam sa purtam conversatii inconfortabile si, ca urmare, ne franam evolutia sau pur si simplu ramanem blocati in contexte care nu ne avantajeaza.

Un prim exemplu s-ar putea referi la o femeie aflata intr-o relatie cu un barbat care nu este la fel de implicat ca si ea. Desi vede si simte ca acesta o trateaza superficial, ea prefera sa amane la nesfarsit o discutie sincera si asteapta ca lucrurile sa se imbunatateasca de la sine, sperand ca barbatul isi va da singur seama ce bine se potrivesc si isi va lua un angajament serios. Intre timp, ea nu isi exteriorizeaza ingrijorarea si asteptarile, pretinzand ca situatia este OK.

Mai mult, isi rationalizeaza comportamentul de evitare spunandu-si ca “nu vrea sa para disperata” sau ca “il va speria daca il intreaba direct care este stadiul relatiei”.

Teama

Lasand la o parte faptul ca, prin respectarea unor reguli simple de comunicare, nu ar fi nevoie sa para disperata si nici sa sperie persoana cu care vorbeste, teama care sta de fapt la baza acestei evitari este ca: 1. va afla un adevar neplacut (ca barbatul nu isi doreste o relatie stabila) si 2. va trebui sa actioneze in consecinta (sa decida daca poate accepta o astfel de relatie, sa infrunte din nou realitatea de a fi single, sa reinceapa procesul de cautare a unui nou partener).

La job e la fel

Un alt exemplu clasic este cel al angajatului nemultumit de jobul sau, de conditiile de munca, de salariu etc. care nu isi expune niciodata aceste nemultumiri (cel putin nu oficial). Ca si femeia de mai sus, el se auto-convinge ca “sefilor nu le pasa” sau “oricum numai cei cu pile sunt avansati”, continuand sa vina zilnic la un serviciu unde este nefericit si unde nici nu ofera performanta.

Desigur, daca ar purta o discutie onesta pe aceasta tema, ar putea afla una din variantele:

1. trebuie sa produca rezultate mai bune sau sa mearga la studii de specializare ca sa fie luat in calcul pentru o promovare;
2. va primi o marire de salariu sau o avansare, dar la pachet cu mai multe responsabilitati si mai multa munca;
3. nu i se pot indeplini doleantele si va trebui sa isi caute un alt loc de munca daca prezentul nu il multumeste.

In toate cele trei variante, angajatul ar trebui sa iasa din zona “calduta” si sa actioneze concret pentru schimbarea sau ameliorarea situatiei. Daca insa nu este pregatit sau nu doreste sa faca niciun efort, el va evita pe termen nelimitat discutia clarificatoare si va perpetua bucla nemultumire-lipsa de performanta-nemultumire.

In concluzie, daca as incerca o definitie empirica, as spune ca o conversatie inconfortabila este o discutie dificila dar necesara pentru clarificarea / deblocarea unei situatii pe care trebuie sa o porti cu o persoana cu care te afli intr-o relatie importanta (personala sau profesionala) si pe care insa o amani ca sa nu iesi din zona ta de confort.

De ce o amani?

Printre altele, pentru ca exista numeroase beneficii secundare asociate cu comportamentele neconstructive: comoditatea (“de fapt jobul e OK pentru ca nu trebuie sa ma stresez prea mult”), un sentiment de falsa siguranta (“macar am un loc de munca si nu am chef acum sa-mi caut altul”), renuntarea la un castig pe termen lung in favoarea castigului imediat (“mai bine intr-o relatie nesatisfacatoare decat singura”) etc.

Datorita acestor beneficii secundare pe care le constientizam mai mult sau mai putin, suntem rezistenti la schimbare si ni se pare dificil sa facem pasii necesari pentru a imbunatati situatia de care suntem nemultumiti. Si in pofida tuturor indemnurilor si articolelor motivationale, realitatea ne dovedeste ca majoritatea dintre noi asteptam pana cand situatia respectiva devine intolerabila, abia atunci fiind dispusi sa actionam.

Insa riscul de a amana pana in ultima clipa o conversatie inconfortabila este acela de a nu mai putea comunica in mod calm si increzator in momentul cand aceasta are in sfarsit loc, ci de a ne lasa prada supararii sau frustrarii, afectand atat modul cum decurge discutia cat si rezultatul sau.

Asa ca, daca te-ai regasit intr-unul din cele doua exemple de mai sus sau in situatii asemanatoare, intreaba-te ce beneficii secundare te impiedica sa actionezi catre schimbare si mai ales ce vei avea de pierdut daca nu porti la timp acea conversatie inconfortabila…

Context: mediu corporatist.
Cerinta: fii sincer in ceea ce completezi pe foaie.
Intrebarea mea: poti?

Motive de dat inapoi

Am avut recent discutii interesante pe aceasta tema cu o persoana ce se ocupa de organizarea unor astfel de evenimente. Inteleg (si consider laudabila) intentia de a scoate onestitatea la iveala – insa realist vorbind, in orice mediu corporatist din orice parte a lumii acest lucru e greu de realizat, indiferent ca e vorba de un simplu training sau de ceva mai complex, din multe motive ce tin de un mod invechit (si distructiv) de a privi organizatia, munca, instruirea, oamenii, viata insasi – si despre care am mai vorbit la inceputul anului.

Insa strict pe parte de training, e normal intr-un fel ca feedbackul sa fie “catre maxim” pe foaie. Iata cateva motive: din comoditate, din “jena” fata de trainer (poate doar daca acesta a fost extrem de “insipid” sa fie altfel situatia), din teama ca cineva ar putea observa ca “te-ai plans” si sa nu ai probleme mai incolo (chiar daca formularele in principiu sunt anonime).

Toate acestea, din cauza motivului principal: lipsa libertatii de exprimare. Si nu vorbim de cea “clamata” – care este, in teorie, o libertate deplina, ci de cea perceputa, simtita in forul interior de catre cursantul angajat al companiei.

Lipsa perceptiei libertatii il face pe om sa nu fie dispus sa ofere un feedback corect cu privire la orice. Chiar daca asta, in principiu, e in dezavantajul sau.

Cointeresarea

Intrebarea e cum pot fi oameni cointeresati sa dea cu adevarat feedback onest, ca sa fie de ajutor in procesul de instruire. Aici e esenta – cum faci asta? Omul poate ca nu reuseste sa isi schimbe singur comportamentul. Cum ii influentezi valorile si credintele astfel incat sa se puna “pe o cale constructiva” referitor la “a da feedback”?

El are nevoie sa simta, cu binele, ca o oferi feedback onest e in interesul lui – si aici e destul de dificil. Iar asta intrucat el percepe si trainingul in contextul mai larg al muncii sale, si destul de putini sunt multumiti cu asta. Iar nemultumirea generala (din munca, familia sau viata sa) se rasfrange inconstient si la curs… si tot asa… un cerc vicios. Poate fi el rupt?

Bineinteles. Insa asta ne readuce la cauza esentiala a tuturor disfunctiilor din viata unui om, unei comunitati, unei corporatii, unui guvern, unei planete intregi: nivelul de constiinta. Cand lucrezi cu prioritate la asta, solutiile pentru orice apar din senin. Cand ignori aceasta cauza fundamentala problemele persista… cea mai mica dintre ele fiind, pentru o companie, lipsa de feedback onest a angajatilor.

Sa ne adaptam

Insa daca, din inconstienta, compania nu doreste sa ia in considerare ideea de mai sus, atunci e nevoie ca trainerul sa stie sa perceapa singur feedbackul. Nu poti sta la mana participantului daca acesta nu se poate schimba atat de repede precum doresti. Te adaptezi tu la situatie.

In mod normal trainerul nu ar trebui sa aiba nevoie de feedback scris. Iti poti da seama imediat in timpul cursului ce persoane rezoneaza, se implica, cine e plictisit sau venit doar pentru ca l-a trimis seful etc. Bine, asta e mai usor la cursurile deschise (ne-corporatiste) in care omul vine de buna voie, nu pentru ca are un interes “de serviciu”.

La cursurile la care am participat (deschise) putine au cerut feedback – pur si simplu nu e nevoie, cum spuneam trainerul simte, sesizeaza imediat cum a mers si ce are de facut. Insa in mediul corporatist, unde nu prea poti avea libertate de exprimare ca trainer (in sensul ca trebuie sa te adaptezi cu un anumit limbaj la anumite categorii de persoane, realist vorbind nu extrem de interesate, sa urmezi un anumit tipar etc) fedbackul poate fi necesar. Din pacate, nefiind “extrem de corect”, mai greu cu “imbunatatirea”…

Propunerea mea este ca trainerii sa se “antreneze” sa simta singuri feedbackul real (indiferent de cel scris) si apoi sa ia masuri. Degeaba primesti numai note aproape de maxim daca in timpul cursului ii vezi pe oameni fara chef, neimplicati. Si, fara nicio gluma, ar fi indicat sa urmareasca serialele “Lie to Me” si “The Mentalist” si sa se inspire…

La un moment dat niste oficiali vin sa o invite pe Maria Tereza la o conferinta Anti-Razboi. Maria Tereza ii felicita pentru idee si apoi, politicos, le spune ca ar fi venit cu cea mai mare placere daca ar fi fost o conferinta Pro-Pace.

Aparent, acesta poate sa fie un detaliu foarte mic, chiar nesemnificativ, dar daca acesta este un detaliu mic, ce spuneti despre detaliul din aceasta poveste?

Un barbat era banuit pentru nu stiu ce mare nelegiuire. Dus in fata imparatului, sunt prezentate faptele care il incriminau, el neputandu-si dovedi nevinovatia. Ca urmare imparatul dicteaza verdictul: SA SE IERTE NU SE POATE, SA SE CONDAMNE LA MOARTE!

Un intelept de la curte, stiind ca individul era nevinovat, doar prin mutarea unei virgule a reusit sa il salveze pe barbat: SA SE IERTE, NU SE POATE SA SE CONDAMNE LA MOARTE!

Prin urmare o virgula poate salva viata unui om.

Daca o virgula poate face asta, oare cat de mult poate sa faca folosirea cu responsabilitate a cuvintelor pe care le rostim? Sunt detalii de zi cu zi pe care unii le observam, iar altii nici nu s-au gandit la ele. Pentru cine o face pentru prima data sau pentru cine stia, dar avea nevoie sa ii acorde mai multa atentie, ii urez succes sa isi gaseasca timpul pentru a se gandi la ele.

Hai sa mai luam cateva exemple si sa ne intrebam:
Oare cum ne este mai bine sa ni se adreseze lumea?

“Ti-e rau?” sau “Totul e bine?”
“Vezi sa nu uiti sa…” sau “Sa iti aduci aminte sa…”
“Ai grija sa nu…” sau “Succes, sa reusesti sa…”

Asadar:

• Tu cum alegi sa comunici cu cei din jur?
• La ce din jurul tau pleci urechea? Privesti cum sunt prezentate stirile de la ora 5 sau la niste stiri de forma celor de pe LumeBuna?