Acum sa vorbim despre Origami 3D. Origami 3D, sau cum putem sa dam viata unui patrat de hartie, este cea de a doua parte a calatoriei noastre prin lumea artei.

Origami 3D este de fapt arta traditionala japoneza, folosita ulterior si ca instrument de educatie si terapie, prin care se obtin reprezentari din natura sau ale unor personaje imaginare prin plierea sau taierea unor bucati (patrate) din hartie.

O poveste nespusa, doar traita

Ei bine se spune ca atunci cand esti copil e bine sa te joci cat mai mult si sa nu pierzi nicio ocazie de a invata ceva nou. Insa eu as spune sa nu uitam ca putem invata sa ne jucam oricand, chiar si atunci cand am ajuns la un anumit prag in viata.

Indiferent de varsta, Origami 3D ne invata sa avem o gandire structurata, sa avem o viata ordonata si sa ne anticipam actiunile.

De fapt Origami 3D inseamna mai multe piese puse cap la cap, din care noi sa facem formele si modelele dorite, in acest mod luam contact cu un univers fantastic aflat intr-o bucata de hartie.

Quilling si Origami 3D

Analizand cu atentie ne putem da seama ca avem de-a face cu doua forte creative. Quillingul este de fapt forta feminina a acestor doua metode terapeutice, in timp ce Origami 3D este forta masculina, sunt ca un fel de Ying si Yang ale artterapiei. Insa acest lucru nu inseamna ca se adreseaza numai unei anumite categorii de gen, din contra.

Dupa cum enumeram si in prima parte a incursiunii noastre in lumea acestor doua arte, acestea isi unesc fortele si energiile pentru a ne relaxa, pentru a ne ajuta sa ne imbunatatim stilul de viata, pentru a interrelationa mai usor, pentru a intelege mai bine universul in care traim si care de fapt ne compune viata.

Inchei aici scurta noastra calatorie, insa nu inainte de a va invita sa luati parte la cursurile organizate in orasele din tara menite special pentru a va ajuta sa va redescoperiti, sa deveniti artistii propriului stil de viata.

Si acum ca povestea a prins contur, o sa incerc sa definesc in cateva cuvinte ceea ce inseamna de fapt aceste doua cuvinte si ce secrete nebanuite ascund ele.

Cu si despre Quilling

Folosirea acestei tehnici pare sa fi inceput undeva in vremea Egiptului Antic, insa atestarea lui a avut loc in perioada Renasterii, atunci cand maicutele foloseau fasii din aur pe care le rasuceau, lipindu-le la capete si din care ajungeau sa creeze adevarate opere de arta, decorand astfel cartile de rugaciuni si icoanele.

Quillingul nu si-a pierdut farmecul odata cu trecerea timpului. Din contra, a reusit sa-l sporeasca, aceasta tehnica fiind folosita cu succes in ornarea creatiilor vestimentare, in realizarea de bijuterii unicat. Ajungandu-se in prezent la folosirea acestei tehnici ca modalitate de relaxare, de crestere a stimei de sine, de implinire sufleteasca si de ce nu de decorare a propriului mediu de viata.

Arta de a rula hartia

Quillingul este o arta care prin rularea micilor fasii de hartie poate aduce atat de multe beneficii. In faurirea acestor mici opere de arta cel mai mult conteaza sa fii inventiv de la instumentele pe care le folosesti, pana la forma finala a ceea ce ne dorim sa creem.

Intre trecut si viitor, prezentul…

Traim in prezent. Ce-ar fi sa incercam sa folosim si noi aceasta tehnica mirifica? Luand in considerare faptul ca detinem toate mijloacele necesare pentru a ne folosi de acest tip de arta, putem incepe chiar azi sa ne gandim la ce ar putea insemna fiecare sarbatoare a vietii noastre, fiecare moment special de peste an folosindu-ne de aceasta tehnica.

Metoda terapeutica

Am incercat sa-i gasesc Quillingului, sau tehnicii filigranului cum i se mai spune, si un beneficiu esential. Atunci mi-am dat seama prin propria-mi experienta ca are efect psihoterapeutic, putand fi folosit in Artterapie.

Quillingul, jocul copilului meu

Prichindeii se pot bucura din plin de aceasta modalitate de joaca pentru ca nu aduce niciun fel de prejudiciu, din contra, poate corecta deficientele de atentie si concentrare, poate mari latura creativa si imaginativa, poate creste capacitatea de memorare si imbunatati indemanarea, poate stimula coordonarea ochi-mana.

Ii poate ajuta sa-si mentina mediul de viata curat si ordonat, asemeni spatiului creativ, le poate dezvolta simtul initiativ si pe cel al improvizatiei facand din fiecare opera o sursa de bucurie si implinire.

Quillingul: metoda mea de relaxare

Intorsi acasa dupa o zi de lucru, ne cautam un refugiu, o modalitate prin care sa ne bucuram de un lucru facut chiar de noi pe care-l putem privi cu satisfactie si a doua zi si pe care-l putem arata si celorlalti.

Este inaltator sa vezi cum cei din jur te admira si-ti spun cat de frumoasa este aceasta mica opera de arta. Quillingul te ajuta sa dai frau liber artistului din tine, te poarta pe culmi nebanuite, te fura parca dintr-o lume fara culoare si te duce intr-un univers magnific, in care micile floricele din hartie capata mireasma realitatii.

Si poate ca este si mai frumos Quillingul cand il inveti si-l mesteresti intr-un grup organizat in care pe langa tehnica in sine sa poti avea si oportunitatea de a interactiona cu cei din jur, de a discuta despre ceea ce te intereseaza si poate despre probleme care te macina, dar pe care poate inca nu ai avut curajul sa le discuti cu apropiatii.

Cum cred ca deja v-ati dat seama: Quillingul nu se adreseaza unei singure categorii de varsta, asa ca aceasta tehnica poate fi folosita oricand si de catre oricine. Ne putem folosii de aceasta tehnica si in cadrul familiei, ne face sa ne unim fortele si sa creem lucruri minunate care sa ramana dovezi in calea scurgerii timpului.

In speranta ca aceasta tehnica psihoterapeutica si artistica a reusit sa va atraga atentia va invit sa lecturati si cea de-a doua parte a acestei calatorii in lumea artei, de aceasta data urmand sa vorbim despre Origami 3D sau cum putem asambla micile piese din hartie sub forma unor modele deosebite.

Avem doua minti si invatam sa folosim foarte bine doar una…
— Edward de Bono, Lateral Thinking

A fost odata un om foarte bogat care dorea sa isi marite fata cu un pretendent cu avere. Insa fata bogatului era indragostita de un student sarac. Asa ca a mers la tatal sau si i-a spus ca doreste sa se marite cu cel mai bogat dintre cei care o curtau, insa ar vrea sa afle care dintre ei are cei mai multi bani. Ar fi inutil sa le ceara sa isi arate averile, pentru ca acestia ar putea sa ii insele aratandu-le bani imprumutati de la altii. Asa ca fata i-a sugerat tatalui sa ofere fiecarui pretendent o mica avere, in semn de pretuire pentru ea, fata lui. Apoi va fi foarte simplu sa vada daca banii primiti au facut vreo diferenta in stilul lor de viata sau in modul lor de a se purta.

Tatal a laudat-o pe fata pentru intelepciunea ei si a oferit cate un premiu consistent fiecarui pretendent. Astfel ca fata s-a putut casatori cu adevarata ei dragoste, studentul proaspat imbogatit.

Talcul povestirii noastre este de fapt raspunsul la intrebarea: “De unde i-a venit fetei idea?”

In loc sa mearga la tatal ei si sa ii spuna ca nu este de acord sa se marite cu pretendentul cel mai bogat, a gasit o varianta creativa pentru rezolvarea situatiei sale si atingerea finalitatii dorite – sa se marite cu dragostea vietii ei. Pai eu zic sa gasim ideea impreuna.

Imaginati-va inca o data situatia ca pe o problema, dar folositi logica cu masura! Cum sa facem ca fata noastra sa se marite cu studentul sarac?

Logica ne-ar putea spune din enuntul acestei probleme, ca averea reprezinta centrul problemei. Jucatorii sunt pretendentii, iar relatia dintre bani si pretendenti este de asemenea importanta. Iata ce putem obtine inversand relatia dintre pretendenti si bani:

1. Pretendentii bogati controleaza banii, prin inversare rezulta ca banii nu ii controleaza pe pretendenti.
2. Studentul nu controleaza banii, prin inversare rezulta ca banii il controleaza pe student.

Ce s-ar intampla daca printr-o actiune se poate schimba raportul dintre pretendenti si avere? Mai precis tatal ar acorda un premiu consistent in bani pretendentilor. Punctul central, banii, se topesc ca prin farmec si incep sa conteze alte aspecte. Functioneaza ca o magie, nu-i asa?

Tehnica inversarii gandirii rationale

Aceasta este ceea ce se numeste tehnica inversarii gandirii rationale si este una dintre tehnicile care poate oferi oportunitati de a gandi creativ oricaruia dintre noi.

Majoritatea dintre noi am fost invatati in scoala sa ne folosim gandirea rationala. Sistemul de educatie public se bazeaza in continuare pe antrenarea gandirii rationale, logice, si mai putin sau aproape deloc pe antrenarea gandirii creative.

Din nefericire incurajarea exclusiva a uneia dintre cele doua minti nu este benefica. Gandirea creativa este esentiala pentru generarea progresului, iar cea rationala pentru includerea acesteia in concepte si apoi transpunerea in realitate.

Creativitatea poate fi privita ca o finalitate, dar care pare sa fie de o importanta mult mai mare este procesul prin care se ajunge la un rezultat creativ.

In general cand este explicat, procesul gandirii creative este foarte usor inteles si acceptat de catre oricine, insa sensul lui se pierde daca nu este sustinut de schimbarea comportamentelor. Este nevoie de exercitiu in fiecare zi, iar tehnicile de aplicare ale gandirii creative pot oferi oportunitatea de a exersa.

In incheiere va invit sa incercati sa rezolvati urmatoarele probleme folosind tehnica de mai sus, cea a inversarii gandirii rationale. Este importanta descrierea procesului. Toate rezultatele sunt bune, mai ales cele iesite din tipar.

Problema 1

Este dimineata si conduceti grabit sau grabita spre serviciu, scoala sau gradinta. Observati un politist intr-o intersectie. Ati si presupus ca se afla acolo, dinainte de a ajunge in intersectie, pentru ca inaintati cu masina mai lent ca de obicei. Ce puteti spune despre politist folosind tehnica inversarii gandirii rationale? Dar despre intersectie?

Accesati, va rog, mintea creativa cu un scop constructiv, nu pentru a gasi apelative pentru politist.

Problema 2

Evaluati cu atentie modul vostru de a genera venituri. Care este relatia dumneavoastra cu banii? Este nevoie sa fie schimbata? In ce mod?

Va asteptam cu solutii/idei la comentariile pentru acest articol.

Cele doua cai

Sa luam un exemplu din studiul IBM Institute de care am pomenit. O companie (eventual multinationala, dar nu neaparat) si un minister – privati si bugetari, deci.

Afli de astfel de lucruri precum cele descoperite in studiu (si multe, multe altele despre care s-ar putea vorbi – idei noi despre complexitatea vietii ce pot fi de folos in bunul mers al lucrurilor). Astepti ca la varf cei responsabili sa reactioneze intr-un fel (intrucat presupui ca le-au aflat si ei), dar asta nu se intampla. Ce faci atunci?

Sa zicem ca esti de buna credinta si vrei ca lucrurile sa mearga bine in tara ta.

Ai doua solutii:

• sa mergi la cei din varf si sa le arati cum anume implementarea noului va fi de folos pentru toti (inclusiv pentru ei);
• sa raspandesti informatia celor de pe nivelul tau si sa astepti ca, intr-un fel, schimbarea sa se produca de jos in sus.

Daca ne uitam cum stau lucrurile in lume, intr-un fel ati avea dreptate daca ati alege varianta 2. Spiritual vorbind, nu poti impune idei cu forta, oricat de bune ar fi ele. Poti doar sa lucrezi cu cei ce deja inteleg pentru a se forma o “masa critica” si schimbarea sa se produca mai intai la nivel energetic, “subconstient”, si apoi in plan fizic.

Dilema

In teorie asta suna bine. In practica insa, aceasta alegere are o problema serioasa. Oricat de mare ar fi transformarea la niveluri inferioare, schimbarea la varf nu se poate realiza decat “cu forta”. Cu distrugeri fizice, emotionale, poate chiar pierderi de vieti omenesti. Lucruri pe care oamenii obisnuiti nu sunt pregatiti emotional sa le suporte foarte bine.

Rezistenta “varfurilor” la nou, la schimbarea benefica este o realitate si am spus si data trecuta si in multe alte ocazii care este motivul. Poate considerati ca, de vreme ce paturile joase si medii ale populatiei (unei companii sau unei tari, sa zicem) isi schimba “nivelul de constiinta”, varfurile nu au incotro decat sa se transforme si ele. Nici pe departe insa – cate revolutii adevarate s-au facut fara varsare de sange? Si la propriu, si la figurat.

Pe orice nivel s-ar afla, oamenii se vor lupta intotdeauna sa-si pastreze avantajele pe care deja le cunosc. E nevoie de o profunda constientizare sa intelegi ca modul invechit in care “conduci” ceva te va duce la auto-distrugere si asta poate in doar cativa ani, numarati pe degetele de la o mana. Si singura solutie de a evita asta este acceptarea creativitatii, deschiderii catre ceva de neimaginat, poate chiar considerat “scandalos”.

Iar noi romanii, indeosebi “la varf”, avem fobie de lucruri scandalos de reale – atat de reale incat iti intra in ochi desi intorci capul. Dar nu e vina lor – fiecare are sefi in afara, nimeni nu e de capul lui. Si din pacate, putini din acei “sefi” fac parte din grupul celor cu viziuni similare celor intervievati in studiu.

Revenind insa la cele doua solutii, avem o dilema. Ne luptam ca sa ne re-educam liderii? Sa-i scoatem din propia lor imagine asupra lucrurilor in care tot ceea ce fac ei e perfect si sa-i constientizam de unicul lucru ce conteaza in mod real? Si anume a-i aprecia pe oameni cu adevarat, a-i sprijini, a-i privi cu compasiune, a lucra impreuna pentru avantajul pe termen lung al tuturor?

Drumul cel mai greu

Pentru ca daca alegem aceasta varianta, atunci, in ciuda tuturor pericolelor de care am fi pasibili datorita propriei noastre creativitati, am merge la ei, am discuta ca de la om la om si le-am arata adevarul.

Le-am arata ce pierd daca se impotrivesc si nu deschid ochii si inima, mai ales. Cred ca realizati ce se intampla daca intr-o companie sau intr-o tara oamenii se trezesc si isi dau seama ca acei ce ii conduc sunt mai putin inteligenti decat ei, dar mult mai ipocriti. O confruntare pe fata e inevitabila, la un moment dat… si nu se stie cine va castiga. Insa, cu siguranta, distrugeri fizice si emotionale de o parte si de alta ar fi si multi nu sunt pregatiti sa suporte asta, inca.

Pe de alta parte, nu ai nicio garantie ca vei fi ascultat si inteles. Dimpotriva, faptul ca esti prea “creativ” s-ar putea sa-ti produca mai multe neplaceri si astfel multe ocazii de dezvoltare s-au pierdut de-a lungul vremurilor.

E o vorba:

Daca ai cunoastere si intelepciune dar nu ai putere vei deveni un martir. Daca ai putere dar nu ai cunoastere si intelepciune vei deveni un tiran.

N-are niciun rost sa devii martir si sunt prea multi tirani deja.

Voi ce drum credeti ca ar trebui ales?

Sa discuti ca de la om la om cu “varfurile” – si daca da, cum ajungi la ei astfel incat sa ai cat mai multe sanse de a fi inteles? Sau sa discuti exclusiv cu cei de pe nivelul tau, deja pregatiti, sa astepti ca tot mai multi sa se pregateasca – iar cei de sus sa fie confruntati, chiar si indirect, de marea masa deja trezita? Sau mai exista si o alta varianta?

Poate ca avem nevoie sa gasim raspunsuri cat mai rapide. Vremurile nu ne asteapta…

Sau, mai pe scurt, ca un sens asemanator (desi nu identic): deschidere catre nou.

De ce ma intereseaza deschiderea catre nou? Am citit recent un articol care m-a facut sa zambesc amar. Un studiu al IBM’s Institute for Business Value arata ca in companiile (americane si vestice) directorii executivi (CEO) pun mai presus de orice competenta creativitatea.

Nu reiau ce am scris pe larg despre companii la inceputul anului. Acum insa vom lua aceasta informatie si o vom extinde la nivelul intregii clase de “lideri”, fie ei din economie, politica, administratie, medicina, sport etc. Si o vom face special pentru Romania, intrucat aceasta ne influenteaza viata tuturor.

Constientizarea la ei…

Cateva lucruri (foarte pe scurt) descoperite de liderii analizati in studiu (tot felul de termeni alambicati, aveti totusi rabdare):

• exista un decalaj intre “complexitatea” vremurilor si problemelor cu care se confrunta organizatiile si modul in care acestea sunt pregatite sa le faca fata;
• prima decada a mileniului, cu problemele ei de recesiune si mediu, a “constientizat” liderii in ce priveste integrarea globala;
• conectarea clientilor intre ei;
• succesul in aceste vremuri necesita gandire originala si o continua inovatie la toate nivelurile organizatiei;
• pentru a tine pasul cu schimbarile accelerate, e nevoie de renuntarea la strategiile traditionale de planificare in favoarea ajustarilor si transformarilor rapide ale modelului lor de afacere;
• schimbare catre o cultura corporatista mult mai transparenta unde ideea de “complexitate” este privita nu ca o amenintare, ci ca o oportunitate de crestere.

Acum, e bine ca ei si-au dat seama de toate acestea in astfel de momente grele pentru planeta. Mai bine mai tarziu decat niciodata. E nevoie de lideri care incep sa constientizeze problemele reale si solutiile noi, originale, in orice domeniu. Din pacate timpul ne cam preseaza insa lucrurile se misca, incet.

… si lipsa constientizarii la noi

Gurile rele (sau poate doar reale, “realiste”) spun ca exista un decalaj de cativa ani intre ideile noi aparute in “Vest” si momentul in care le pica fisa si romanilor si incep sa le aplice.

Poate ca aceste vremuri dificile vor impinge constientizarea la nivele inalte mai repede ca in trecut. Insa daca ne uitam la varf, in orice domeniu, vedem aceeasi oameni care repeta aceleasi comportamente ce ne afecteaza pe noi toti. Nu le judecam daca sunt bune sau rele – in esenta, ele pot fi definite cu o singura notiune: “greu de schimbat”.

Si asta deoarece comportamentele sunt simple consecinte ale credintelor si valorilor liderilor care, in esenta, sunt aceleasi de mii de ani: banii, functia, prestigiul, orgoliul, ipocrizia grijii fata de cei multi, falsa politete, “trasul sforilor” etc.

Nu contest ca exista si multe credinte si valori pozitive, ce tin de inteligenta si capacitatea lor de munca si de organizarea lucrurilor. Si, bineinteles, cei “de sus” sunt la fel peste tot, nu ne referim strict la noi. Ma intreb insa (si e doar o cugetare) daca nu cumva la romani a fi creativ (in sensul deschis la nou, cu propuneri si solutii originale) iti aduce beneficii sau, mai curand, neplaceri din partea “mintilor obtuze” de la nivelurile inalte.

Si vom vedea data viitoare de ce spun asta, cu cateva exemple specifice.

Ce este mai important, insa, e ca in perioada asta acest aspect ma preocupa. Anul care tocmai a trecut a fost un an in care m-am odihnit dupa cativa ani intensi in care aproape ca nu am luat pauza de munca si, mai mult de atat, am facut multe dintre lucrurile pe care simteam sa le fac.

As putea spune ca libertatea a fost ingredientul cheie al anului ce tocmai a trecut. Si as sublinia, daca ma uit la intrebarea-titlu a acestui articol, ca libertatea este si primul ingredient cheie pentru mine, ca sa fiu atent la ceea ce se intampla in viata mea si in jurul meu. Si de aici si un bagaj mult mai mare de idei noi si creative si puterea de implementare.

Imi dau seama ca de fapt creativitatea exista (ca “resursa” disponibila) in fiecare secunda a vietii mele, insa, daca nu sunt atent, pot sa o ratez in doua feluri:

• Pur si simplu sunt prea orbit de ideile deja testate pana acel punct in viata.
• Ma intreb “De ce?” (sau altcineva ma intreaba asta) si imi dau seama, pentru ca poate este ceva atat de nou, ca nu am raspuns la intrebarea asta. Ce urmeaza? Dezumflarea si amabdonarea, in mare majoritate a cazurilor.

De aici deduc ca atentia si increderea in propriile idei sunt urmatoarele ingrediente cheie , nu care faciliteaza neaparat “aparitia” ideilor creative si inovatoare, dar care sa imi permit sa le vad si sa le implementez.

Bun, dar de ce nu as fi atent sa vad aceste idei, mai ales daca in trecut mi-am dovedit ca atunci cand le vad, este foarte bine? Si asa mi-am dat seama ca exista cativa factori perturbatori.

In primul rand este vorba de oboseala

Da, cand sunt obosit nu mai am suficienta energie ca sa observ ideile noi. Hartile mentale deja cunoscute sunt mult mai usor de accesat decat sa stau si sa descopar noi trasee.

In al doilea rand apare si stresul

Stresul poate sa fie unul fictiv, atunci cand imi pierd vremea cu a face scenarii despre lucruri care nu exista si nu vor exista. Mai poate sa fie atunci cand altii pun presiune pe mine pentru acelasi tip de lucruri care nu exista si nu vor exista.

Si nu in ultimul rand, sunt planurile

A avea un plan, si mai ales unul cu detalii specifice, nu mai imi permite sa fiu deschis la lucrurile noi care apar pe drum, chiar daca ele s-ar putea dovedi sa fie mai bune decat ceea ce am planuit la un moment dat in trecut.

Asta este ceea ce mi-am dat seama la o scurta “radiografie” cu mine insumi si ma ajuta ca sa stiu la ce sa am grija in viata mea.

Tu cum stai cu creativitatea si ce ai observat ca te stimuleaza? Dar in schimb, ce te tine in loc?

Din fericire, incepem sa ne dam seama din ce in ce mai mult de adevaratele cauze ale acestui tip de comportament si de solutiile potrivite pentru a inlatura violenta si suferinta din viata copiilor si, implicit, a noastra, a tuturor.

Incepem sa observam ca multi dintre cei responsabili cu educatia copiilor inca nu iau in considerare latura emotionala, sufleteasca a acestora. Ei se concentreaza pe dezvoltarea cat mai multor activitati intelectuale dar nu si pe satisfacerea nevoilor sufletesti ale copiilor. Acest lucru s-a dovedit a fi nefunctional intrucat duce la dezechilibre emotionale, la ruptura intre copil si profesor, copil si parinte si chiar la violenta.

Creativitate versus violenta

In Romania, mult timp educatia a fost ghidata de schemele sociale si de limitarea creativitatii si a spontaneitatii la copii.

Este ingrijorator faptul ca odata cu formarea bazata pe obligativitatea de a invata cat mai multe limbi straine, de a rezolva cat mai multe probleme de matematica, de fizica etc. se urmareste crearea a ceea ce psihologul J. L. Moreno numea “conserva culturala” si nu dezvoltarea unei persoane originale, unica in trairile sale, creativa, orientata spre reusita sociala.

Este important sa nu privim copiii ca pe niste roboti care trebuie sa fie plini de cunostinte si sa nu le limitam contactul cu mediul natural. Daca dorim sa vedem copii care manifesta un comportament social sanatos si putere de adaptare la viata atunci este necesar sa le incurajam creativitatea si spontaneitatea si sa le lasam libertatea de a se exprima si de a se juca.

Jocul inseamna libertate si permite integrarea copilului in societate. Copilul care se joaca dobandeste experienta iar jocul in echipa stimuleaza spiritul de cooperare si si autocontrolul.

S-a constatat ca acei copii care au fost antrenati dupa scheme rigide se exprima cu dificultate cand sunt solicitati sa aduca idei noi, originale, creative, atat la scoala cat si in viata reala.

Sunt incapabili sa hotarasca singuri sau sa reactioneze daca nu le spune cineva ce si cum sa faca.

Aceasta reactie este provocata de teama ce cuprinde copilul care nu a avut acordul parintilor in exprimarea libera a energiei cu care s-a nascut. Multe dintre atacurile de panica sunt consecinta interdictiilor si a sabloanelor impuse de parinti in perioada copilariei.

Crestem pionieri sau prizonieri ai vietii?

Copiii care isi exprima creativitatea devin cea mai valoroasa resursa umana. Si dimpotriva, cei care nu gasesc un mediu in care sa-si manifeste potentialul creativ prezinta un indice de risc social ridicat (risca sa se comporte violent fata de cei din jurul lor sau fata de ei insisi).

S-a spus, de asemenea, ca multi copii sunt indisciplinati, lipsiti de interes pentru lectura si de respect fata de cerintele adultilor. Constatam insa, daca analizam cu atentie, ca acestor copii le place mai mult sa aplice, sa experimenteze practic, sa simta, sa vibreze de emotii pozitive puternice, sa transforme, sa creeze, sa se joace…

Copilul s-a nascut pentru a fi un centru creativ. El este un centru creativ. Cand este lasat sa gandesca liber si sa experimenteze, el creste si evolueaza. De aceea, nu trebuie in primul rand bani pentru cresterea copiilor.

Iata de ce sunt extrem de importante jocul si creativitatea in viata copiilor si de ce devine evident faptul ca cel mai de pret dar pe care il putem oferi copiilor nostri, si implicit noua insine, este LIBERTATEA.

In chiar primele pagini, am gasit cateva paragrafe cu informatie care pare simpla, fireasca, dar care ascunde ceva deosebit de important. Imi permit sa reproduc aici cateva parti dintr-un paragraf de la pag. 8-9, parti pe care le vom analiza mai apoi.

Am putea spune ca informatia este o modelare a ceva prin mijloacele subiectului care ajunge la un model subiectiv al faptului sau relatiei subiective. La nivelul perceptiei, lucrurile sunt mai simple intrucat un model vazut este modelat printr-o imagine vizuala. Exista insa mase de informatii supuse unor codificari mai inalte, implicand operatii superioare de prelucrare si elaborare a informatiilor, cum este in cazul gandirii. Cu aceasta ajungem la un alt concept si anume acela de structura.

In mod curent, prin structura se intelege un mod stabil de organizare a unui obiect sau fenomen, cum ar fi scheletul de beton al unei constructii, sau dispozitia organismului dupa aparatul osteomuscular, sau tipul de constructie a frazei intr-o limba dupa regulile ei gramaticale etc. In ordinea psihocomportamentala termenul este larg utilizat, desemnand, de exemplu, configuratiile perceptive, schemele intelectuale, organizare emotionala, modalitatile logicii si stilului cognitiv, dispozitia trasaturilor de caracter si altele.

Ansamblul structurilor invariante si stocul de informatii (memoria) de care dispune si pe care se intemeiaza psihicul uman alcatuiesc programul acestuia.”

Esenta paragrafului: individul trece realitatea printr-un filtru si ajunge la un model subiectiv (prin prisma caruia se adapteaza la mediu). Mase de informatii complexe implica o serie de codificari mai complexe si operatii superioare de prelucrare si elaborare (cum este cazul gandirii).

Atunci cand, prin prelucrari repetate ale unor seturi diferite de informatii, se obtin aceleasi modele, acestea se numesc structuri invariante. Ansamblul structurilor invariante ale psihicului uman si stocul de informatii constituie programul acestuia.

Cuvinte/sintagme cheie: “structuri invariante”, “stoc de informatii”, “psihic”, “program”.

In concluzie, fiecare dintre noi are un program psihic. Dupa cum se poate observa in viata de zi cu zi, la noi si peste tot in jurul nostru, aceste programe psihice individuale au grade diferite de eficacitate.

Unii dau doar rateuri, altii reusesc in cate o latura a vietii, foarte putin sunt impliniti pe ansamblu. Intrebarea care se pune in acest moment este urmatoarea: este profitabil sa lasam la voia sortii formarea acestui program? Raspunsul este “NU”. Atunci cum putem sa controlam formarea lui?

O varianta ar fi urmatoarea: retinem secvente (parti ale programului=subprograme) ale caror rezultate in diferite laturi/aspecte ale vietii sunt imbucuratoare, iar pentru celelalte laturi ale vietii inlocuim secventele corespunzatoare cu subprograme imprumutate de la cei care au dovedit un succes remarcabil. Sau, o alta varianta, le pastram pe cele de care suntem multumiti, iar pe celelalte le inlocuim/modificam cu ceea ce cream noi (conform cu planurile si schemele de subprograme despre care consideram ca vor avea succes).

Cum putem crea/modifica secvente de program

Ne intoarcem la paragraful cu care incepeam articolul. Avem nevoie de:

1. structuri invariante (adica scheme intelectuale invariante, modalitati invariante ale logicii si stilului cognitiv, organizare emotionala invarianta);
2. stoc de informatii.

Cu schemele invariante nu putem “rezolva” decat prin multa munca. Pentru a inlocui/crea asemenea scheme invariante, practic trebuie sa cunoastem foarte bine modelul pe care dorim sa-l aplicam si, in ciuda oricaror impulsuri care ne trag spre modele proprii bine inradacinate in istotia individuala, trebuie sa-l aplicam pana cand – dupa zeci si sute de ori de aplicare – este interiorizat, insusit, adica devine al nostru.

Nici schemele intelectuale, nici logica si stilul cognitiv, nici organizarea emotionala nu fac abatere. Probabil vom discuta despre acest aspect intr-un articol viitor, pentru ca este nevoie de schimbari la nivelul de credinte si valori si de aplicarea unei anumite sintaxe.

Dar ce se poate face cu stocul de informatii? Cum poate un individ care nu are amintiri despre rezultate de succes sa ajunga totusi sa faca uz de asemenea informatii?

In primul rand, nu toate informatiile din stocul de informatii reprezinta amintiri (informatii despre evenimente, persoane, obiecte, locuri etc. care, de regula, au semnificatii emotionale). In acest stoc mai intra si cunoasterea propriu-zisa (despre unul sau mai multe domenii) care poate fi acumulata pur si simplu prin invatare.

Iar amintirile? Amintirile pot fi “create”. Adica pot fi inlocuite cu produse ale imaginatiei. Imaginile din mintea unui om produc aceleasi efecte indiferent daca sunt reflectia unei realitati prezente, a unei realitati trecute, sau a uneia posibile/viitoare.

Aceasta este explicatia stiintifica pentru ceea ce ne sfatuiesc din ce in ce mai multi “guru” ai succesului in viata, fie in filme cum ar fi “The Secret”, fie in fel-de-fel de carti. Vizualizand si lasandu-ne cuprinsi de emotiile pe care le genereaza imaginile respective, practic inlocuim informatii din stocul de memorie, informatii care ne modifica programul psihic individual.

Deosebit de important este faptul ca avem nevoie atat de structuri invariante cat si de stoc de informatii! Cei care se multumesc doar sa “umble” la stocul de informatii prin “aducerea” de imagini ale unor dorinte implinite nu rezolva prea mare lucru.

Modelul despre care am discutat mai sus este aplicabil in absolut orice domeniu.

In primele doua articole in care am atins subiectul celor 6 grade de separatie aminteam despre faptul ca Steven H. Strogatz si alti cercetatori ajunsesera la concluzia ca exista un mecanism unificator in natura, un mecanism ce face ca retelele sa evolueze catre structuri care maximizeaza eficienta in conformitate cu functia lor principala – comunicarea.

Grade de separatie si evenimente de viata

Avand drept fundament aceste concluzii, precum si urmatoarele doua aspecte:

1. Comunicarea unui individ cu ceilalti este factorul cu o importanta coplesitoare in modelarea traseului vietii persoanei respective.
2. Putem concepe evenimentele din viata unei persoane ca un soi de comunicare intre individ si mediul sau. Putem sa extindem modelul “6 degrees of separation” la viata individului si la evenimentele din cadrul ei (in relatiile dintre ele, pe de-o parte, si dintre ele si alte persoane/evenimente, pe de alta parte).

Am putea reprezenta viata unui individ sub forma unui traseu care uneste anumite puncte reprezentate de deciziile si evenimentele importante.

Daca deciziile se afla in zona de influenta a individului, nu se poate spune acelasi lucru despre toate evenimentele din viata lui. Evenimentele si persoanele vin, cel mai adesea, mana in mana. Intocmai la fel cum cel mai mare potential de schimbare in viata unui individ il au persoanele necunoscute inca, in ceea ce priveste evenimentele, cea mai mare doza de noutate si de schimbare va fi produsa de evenimente neprevazute. Acestea pot fi atat pozitive cat si negative. Totusi, exista o anumita relativitate in ce priveste acest caracter pozitiv sau negativ, data (in parte) de nivelul de intelegere al vietii.

Harta vietii

Va mai amintiti de vorba aceea “tot raul spre bine”? Ar fi deosebit de interesant daca am putea dezbate cateva asemenea situatii din viata unor persoane pentru a observa cam care este numarul mediu de grade de separatie intre schimbari percepute ca nedorite si evenimente ulterioare care sunt considerate schimbari majore in bine. Si ar mai fi un aspect deosebit de interesant de analizat la aceste situatii: modul in care evenimentele sunt interconectate.

In ce ma priveste, o inlantuire de acest gen arata asa:

Harta vietii

Intre directia din punctul (1) si directia din punctul (12) exista o diferenta imensa, chiar daca ambele sunt pozitive. De asemenea, exista si o relatie de tip cauza-efect. Contributia cea mai mare in ce priveste schimbarea de directie a avut-o schimbarea majora neprevazuta si nedorita (3), urmata apoi de un eveniment dorit si de o serie de evenimente pe care nu puteam sa mi le inchipui la data evenimentului (1).

De la data schimbarii majore nedorite pana la debutul unei perioade deosebit de importante (in sensul bun) din viata mea (debut figurat cu patrat albastru) sunt 7 grade de separatie, pline de neprevazut. De la situatia initiala pana la primele 2 evenimente de importanta (figurate cu patrate verzi) sunt 1, respectiv 4, grade de separatie.

Trebuie sa mentionez, vis-a-vis de incarcatura de neprevazut, ca atunci cand atribui caracterul prevazut/neprevazut unui eveniment de viata ma raportez la momentul situatiei de referinta (0). Totusi, toate evenimentele au presupus decizii personale, au fost hotarate si acceptate (chiar si acea schimbare majora nedorita).

Ce concluzii putem trage de aici?

• Uneori, schimbarea pozitiva pe care ti-o doresti in viata iti este chiar la indemana, la un singur grad de separatie (nu ai nevoie de mai mult de o decizie-actiune).
• Alteori, schimbarea pozitiva este foarte apropiata (nu ai nevoie decat de cativa pasi).
• Media (care rezulta din exemplu) numarului de grade de separatie pana la evenimente importante pozitive este (7+1+4)/3=4. Ceea ce inseamna aproape de 6 si chiar mai putin decat atat.

Cum arata harta ta de viata si ce concluzii poti sa tragi din ea (referitoare la directii, grade de separatie, semnificatii, relatii de tip cauza-efect etc)?

As vrea acum sa facem un exercitiu de imaginatie.

Sa desenam cu ochii mintii o constelatie de „x”-uri mai mici sau mai mari pe o foaie (A4 sa zicem). Aceasta constelatie reprezinta multimea de evenimente trecute, prezente si posibile din viata ta. Alege-ti un „x” de pe pagina, cat de mic sau cat de mare vrei! Acela este cel mai recent eveniment din viata ta (daca ti-ai ales un „x” mare, se refera la ultimul eveniment notabil – daca ti-ai ales un semn mic, este vorba despre o intamplare mai putin importanta).

Apoi va mai trebui sa-ti alegi un „x”. Alege-l mare! Iti poti alege orice directie vrei, iti poti alege destinatia, ba chiar iti poti alege si drumul! Pe parcurs vei intalni niste borne mai mari sau mai mici. Cert este ca, intre „x”-ul din prezent (poate chiar faptul ca citesti acest articol!) si „x”-ul pe care ti-l doresti tu nu se afla decat, cel mai probabil, 4-6 „x”-uri interconectate. Nu trebuie decat sa te orientezi catre evenimentul pe care il consideri urmatorul pe directia catre marele eveniment dorit (la fel cum persoanelor din experimentul lui Milgram li se cerea sa trimita pachetul acelei persoane pe care o considerau ca fiind cea mai apropiata de destinatar). Acest lucru o sa-ti dea directie, focus si cel mai scurt traseu.

Ce poate fi inclus in evenimentele pe care le-am notat cu „x”-uri:

• interactiuni cu persoane,
• citit carti (folositoare!),
• reflectii,
• schimbari de domiciliu/resedinta, de loc de munca, de stare civila etc.
• orice alte intamplari care genereaza schimbari la nivel de intelegere si alegeri de viata, la nivel de resurse etc.

Reflectiile sunt deosebit de importante pentru urmatoarele motive:

• iti sunt la indemana si depind total de tine,
• grabesc conexiunile dintre evenimente,
• “elibereaza” reteaua (adica favorizeaza aplicarea modelului “random”.

Va mai amintiti de tipurile de legaturi despre care vorbeam in articolul trecut? (Fac posibile salturile mai aproape de evenimentul urmarit.)

Va doresc pasi putini… pana departe!

Haideti sa facem o analogie intre experimentele cu pachete trimise catre destinatari necunoscuti expeditorilor si ceea ce constituie capul de afis al stirilor din aceasta perioada: pandemia de gripa A.

In ce priveste experimentele cu pachete, putem vorbi despre:

• expeditor,
• destinatar,
• pachet (plicul sau cutia, adica ambalajul),
• continutul pachetului,
• intermediari,
• relatiile dintre intermediari,
• grade de separatie.

Cum ar arata transpus acest model in ce priveste gripa?

Expeditorul este acel copil din Mexic, de la care – se pare – a pornit epidemia. Destinatarul nu exista, insa virusul nu stie acest lucru si il cauta! Am putea sa spunem ca destinatarul este necunoscut. Intocmai la fel, cei mai multi intermediari care participau la experimentul cu pachete (de fapt toti, mai putin ultimul dinaintea fiecarui destinatar) nu cunosteau destinatarul.

Intentii bune, pachet nedorit, virus nesimtit

Pachetul si continutul pachetului nu sunt altceva decat motivatia si obiectul tranzactiei.

Spre exemplu, un domn ia un buchet de flori pentru sotia sa, de la florareasa din coltul strazii, dar florareasa (bolnava de gripa) ii si tuseste in nas. “Continutului” pentru care s-a platit i se adauga si tulpina de virus. Minuscula, dar foarte activa. Astfel, “impachetat” in dorinta sotului de a-si manifesta dragostea fata de sotia lui, virusul isi schimba gazda. Apoi, la cateva zile dupa, cu un simplu sarut, trece si la sotie.

Tipuri de legaturi

Relatiile dintre intermediari pot fi stranse sau intamplatoare. Cu alte cuvinte, legaturi tari si legaturi slabe. Ambele tipuri de legaturi sunt extrem de importante. In interiorul retelelor, comunicarea se face prin intermediul legaturilor tari. Legaturile slabe conecteaza retelele intre ele. Am mai putea sa numim cele doua tipuri de legaturi “liniar” si “random”.

Exemple de legaturi tari: relatii de convietuire sociala, de rudenie, de prietenie, de parteneriat, de vecinatate. Exemple de legaturi “random”: vanzator-cumparator, sofer de autobuz-pasager, speaker la conferinta – invitati, vecini de scaun in mijlocul de transport sau pe stadion, portar-vizitator.

In exemplul de mai sus, intre sot si florareasa exista o legatura slaba (data de interactiunea intamplatoare dintre ei), dar deosebit de semnificativa, iar intre sot si sotie – una tare.

Mai intotdeauna se poate vorbi si despre o calatorie. Pachetele din experimentul lui Milgram erau trimise cu posta. In cazul gripei A, persoanele purtatoare de virus vin de la New York, calatoresc la parinti etc. Altfel spus, virusul si-a luat caraus cu relatii si sentimente.

Cat despre gradele de separatie, nici nu vreau sa mai vorbesc! Se pare ca de la copilul mexican pana la noi sunt mai mult de 6 dar, din pacate, nu putem spune si ca numarul tinde spre infinit. In plus, acum, numarul “expeditorilor” a crescut foarte mult. Cam cu 30.000.

Lumea mica

Desi nu cunosc pe nimeni in Amsterdam, prietena unui prieten tocmai a venit de acolo. Si este racita. Asa ca, va spun, lumea este cu adevarat mica, indiferent daca luam in calcul sau nu tehnologiile de comunicatie!

Avand in vedere cele de mai sus, cel mai nociv virus ar fi unul care se transmite prin comunicare (deja experimentam cu Internetul lucrul acesta – virusii de computer dau mari batai de cap). Ar fi un virus pentru gandire, exact ca si ideile, dar cu o structura oarecum primitiva si contagioasa. Ma intreb daca nu cumva chiar exista de mult timp asa ceva.

In experimentul cu pachete mai exista un rol: initiatorul studiului. Poate ca nu se aplica si la pandemia de gripa. Dar exista o posibilitate ca acest fenomen sa fie premeditat. Voi ce spuneti?

In concluzie, studiul bolilor transmisibile presupune nu numai intelegerea modului in care bolile se transmit biologic, ci si intelegerea retelelor sociale. Va doresc o distanta cat mai mare in grade de separatie de purtatorii de virusi!