Din prima zi, mama a observat ca cele doua fete, desi erau gemene, erau foarte diferite una de cealalta. Toleranta era mai calma si nu plangea mai deloc, manca orice primea (chiar daca prefera laptele de capra), dormea mai tot timpul si ii lasa pe cei din jur sa isi vada de treaba. Intransigenta, in schimb, era agitata, tipa, facea mofturi la mancare si nu ii lasa pe cei din jur sa stea linistiti.

Timpul a trecut si fetele au crescut. Erau tot timpul impreuna si se salvau una pe cealalta atunci cand faceau greseli. Aveau foarte multi prieteni si tuturor le facea placere sa stea in preajma lor.

Mama avea grija sa le trateze in mod egal, sa nu faca diferenta intre ele si astfel sa pastreze o atmosfera placuta in casa si in viata lor.

Toti cei din jur isi doreau astfel de fete, chiar daca aveau copii. S-au dus la vrajitorul satului si i-au spus: Fa te rugam o vraja si adu in viata noastra Toleranta si Intransigenta!. Vrajitorul care era cam batran si nepriceput, n-a stat mult pe ganduri si “Han Tan Pan” a facut vraja, dar… a iesit cu totul altceva. In loc sa aiba fiecare satean cate doua fete, fiecare dintre ei a fost inzestrat cu putin din caracterul Tolerantei si Intransigentei.

Nu erau ei foarte fericiti, dar nu au comentat. Au plecat mai departe la treburile lor.

Timpul a trecut si mama fetelor a murit, iar ele… au ramas singure. Vecinii au vrut sa le ajute, dar erau saraci si nu puteau avea grija de amandoua, asa ca s-au gandit sa le dea spre adoptie. Dar si aici… necazuri, nimeni nu voia sa le ia pe amandoua. Asa ca vecinii au fost nevoiti sa le separe pe fete si sa le trimita pe fiecare in alta parte.

Toleranta a ajuns la o familie dintr-o parte a tarii, iar Intransigenta la una din cealalta parte, iar satenii au ramas tristi si singura lor alinare era ca aveau in ei un pic din caracterul fetelor.

Toleranta era o fata cuminte, nu le facea probleme parintilor adoptivi. Pentru ea era bine orice faceau cei din jur, nu spunea nimic, nu isi spunea parerea, nu aducea argumente in nicio discutie, era aproape invizibila. Incet, incet familia si oamenii din jur nu mai vorbeau cu ea. Toleranta era tot mai mica si mai mica pana chiar a devenit invizibila. Era acolo, dar nimeni nu o vedea, asa ca s-a hotarat sa se intoarca acasa.

In cealalta parte a tarii, Intransigenta era tot mai rea si mai agresiva, facea parintilor adoptivi numai zile negre. Nimic nu era bine, totul trebuia facut asa cum ordona ea. Considera ca numai ce face ea era bine, chiar perfect, si in rest nimic nu conta. Incet, incet familia si oamenii din jur nu mai vorbeau cu ea. Intransigenta era tot mai mica si mai mica pana chiar a devenit invizibila. Era acolo, dar nimeni nu o vedea, asa ca s-a hotarat sa se intoarca acasa.

Intre timp satenilor le lipseau fetele. Unii, cei care aveau mai mult din caracterul Tolerantei, au devenit delasatori si nu ii mai interesa nimic, ii lasau pe ceilalti sa faca ce vor, chiar sa rada de ei si sa ii batjocoreasca. Altii, la care predominau trasaturile Intransigentei, au devenit… intransigenti, rai, agresivi si nu le prea pasa de opinia celor din jur.

In aceasta atmosfera… au ajuns Toleranta si Intransigenta atunci cand au venit acasa. Bucuria revederii a fost enorma. Fetele nu se mai saturau sa povesteasca intamplarile prin care au trecut si sa se intrebe… oare unde au gresit.

Fiecare dintre ele a gasit raspunsuri la problemele celeilalte, iar satenii… Oooo , ei au uitat toate disputele si cei toleranti au devenit si putin intransigenti asa ca ii intelegeau pe… intransigentii care s-au dat pe brazda si au inteles ca o doza de toleranta este oricand binevenita.

De atunci oamenii stiu ca in orice trebuie sa existe un echilibru mai ales intre Toleranta si Intransigenta.

Si-am incalecat pe cal
Si v-am adus poveste-n dar.

Toleranti sa fiti, (ca) parinti
Si veti avea copii cuminti.

Intransigenta n-o uitati
Si sigur veti fi respectati.

Un baiat m-a scuipat ieri. Mi-a spus ca m-as fi uitat urat la prietena lui din masina. Am incercat sa vorbesc civilizat cu el, dar imediat a racnit: “Noi este studenti, ba analfabetule! Ce stii tu de chestiile astea?!” Si eu am fost candva student. Si eu am avut casa. Am fost premiant si eram printre favoritii profesorilor. Numai ca atunci favoritismele se faceau dupa ce stiai, nu dupa cheile masinei pe care o aduci la cursuri.

Dimineata vad copii care merg spre scoala. Nu este zi in care acestia sa isi vorbeasca de bine profesorii. Se plang de faptul ca ar fi plictisiti, ca abia asteapta sa mearga in barul de peste drum. Si parca nici culoarea rucsacului nu e pe placul lor. Li se pare ca sunt cei mai ghinionisti din lume. Nu pot sta de vorba cu ei de nicio culoare. Pur si simplu nu ma baga in seama, ma dispretuiesc. Ma vad citind si imi spun ca am furat cartile. De asta am ales varianta sa le scriu.

Ghinion inseamna sa fii lovit si trantit si sa ramai acolo. Ghinion inseamna sa ai impresia ca bautura iti rezolva durerea. Ghinion inseamna sa fii rau cu cei din jur atunci cand esti ranit. Ghinion inseamna sa fii nerecunoscator celor care te-au ajutat. Ghinion inseamna sa fii mai prost decat cainele tau, vorba celor de la Parazitii. Prost datorita ignorantei. Ghinion inseamna sa traiesti cu iluzia ca nu ai nimic de invatat de la un profesor, de la un vecin, de la un parinte. Sau chiar si de la un cersetor. Ghinion inseamna sa crezi orbeste in cei cu care ti-o bagi in vena. Indivizi care te vor parasi la prima adiere de vant.

Toate ghinioanele sunt alegeri proprii. Ele m-au adus in strada. E greu, e greu de tot sa revii, va spun asta fara nicio ezitare. Dar atatea zile cate voi mai avea, voi lupta la baioneta pentru a recastiga ce am pierdut. Si nu ma refer aici la statutul social. Acesta nu valoreaza nici cat un balegar!

Prefer cartonul in loc de pat, daca doar asta este rasplata efortului meu sustinut. Vreau sa ma recastig pe mine. Gratiile reale nu sunt cele de la inchisoare. Acestea sunt o gluma fata de propriile dureri. Chiar daca acestea sunt insondabile de la distanta, ele raman pentru mine cele mai importante lucruri din lume. Si stiu bine ca asa e si pentru voi.

Deci, sa nu uitati. Noi insine suntem cel mai mare ghinion si noroc pentru propria persoana. Si daca aveti impresia ca e o fraza banala si care s-a mai spus de o mie de ori, priviti-i pe cei care dorm pe banca atunci cand gerul e in plin asalt.

Priviti-i si bagati la cap. Pentru ca unii dintre ei deja au facut-o.

2. Pe strada, in apropierea parcului Lacul Tei din fata Universitatii Tehnice de Constructii din Bucuresti e o banca. Dar nu e ca toate bancile. Pe ea doarme o doamna. Are cearcane, are pielea batuta de vreme si de vremuri, dar in ochii sai luceste o bunatate pe care nu o vezi la cei mai multi dintre oamenii care se plang de viata lor grea de indivizi cu salarii imense si cu rate la banca pe masura. Doamna citeste in fiecare zi. Are o traista mare plina cu carti.

3. Cativa angajati ai CFR, regionala Iasi, protesteaza si sunt amenintati cu desfacerea contractului de munca. Cei care ameninta sunt sefii imbogatiti pe spinarea sistemului saracit si a sangelui fetei din Focsani, moarta in accidentul feroviar cauzat anul trecut de sinele de Evul Mediu existente in Romania. Angajatii ieseni protestau pentru ca au familii si nu si-au primit salariile de 2 luni.

4. Zi de zi in Romania se nasc copii. Multi copii. Parcurile sunt tot mai pline de mamici vesele. La stiri se spune ca in zona Colentina nu se poate locui, ca sunt multi “chinezi periculosi” si ca nu e bine sa ne plimbam prea mult pe afara.

Parcul Plumbuita e plin de oameni veseli, la 12 noaptea. Chinezii au venit sa munceasca si sa castige o paine. Am vazut copii romani jucand baschet impreuna cu copii asiatici. Aceasta e lumea in care am intrat. O lume pe care mediocrii care au impresia ca ei conduc statul roman nu o vor intelege niciodata. De fapt, noi conducem Romania.

Daca ati venit pe Empower sa cautati lectii de viata, v-ati facut calcule gresite. Nimeni nu va poate spune cum sa va traiti viata. Nimeni nu va poate spune cat de buni sunteti. Nimeni nu va poate aplica o stampila pe frunte.

Viata suntem noi. Fiecare in parte. Cu defectele, prostiile si multele tampenii pe care le facem zi de zi. Si pe care cei din jur au bunatatea sa ni le ierte.

Curatand, ma uitam prin camera si vedeam doua locuri unde imi era destul de incomod sa sterg praful:

• acolo unde erau multe lucrusoare mici adunate laolalta, gen obiecte decorative, felicitari sau carti;
• acolo unde erau lucruri mari, gen patul si dulapul.

M-am gandit asa: cu cat pot sterge praful mai usor, practic, cu atat inseamna ca imi este mai usor sa ma schimb – ca paralela cu viata.

Imi si imaginez camera mea in care sunt doar cateva lucruri medii – un birou pe roti, un fotoliu pe roti, un scaun pe roti, un pat extensibil (sau recamiera), un dulap format din corpuri ce se pot muta usor si cat mai putine lucruri mici (care practic de cele mai multe ori nici nu am nevoie de ele).

Mi-a venit in minte ideea de armata – cel putin din ce am vazut prin filme acolo oamenii au doar strictul necesar cu ei. Asa ar trebui sa fac si eu in viata mea.

Pana la urma tot ce am in plus doar ma tine in loc sau sigur ma face sa ma misc mai incet.

Acum ma uit si la viata mea si ma intreb oare cate lucrusoare din astea mici sau mari am:

• Imi place sa ma imbrac in fiecare zi cu alte tipuri de haine, deci trebuie sa am o garderoba foarte variata (aici sigur o sa mai fac o runda de curatenie si sa dau niste haine la cei care sunt saraci si au nevoie de ele mai mult decat mine).
• Imi place sa pastrez toate obiectele din trecut pe care le-am primit cadou sau le-am cumparat din diverse locuri, ca deh e fain sa ma mai hranesc din cand in cand din trecut (aici am facut pasi mari si chiar ma gandesc in curand sa mai dau inca o serie din lucrusoare).
• Inca nu am gasit paralela pentru lucrurile mari (dulap sau pat), dar sigur se gasesc si aici.

Si ar fi simplu daca totul s-ar reduce doar la partea materiala, asa este insa si la partea de atasare fata de anumite comportamente, care chiar daca am constientizat de ceva vreme ca nu prea mai am nevoie de ele, le tin acolo (nici eu nu stiu pentru ce):

• Desi am constientizat cat de important este sa vorbesc deschis cu oricine despre cine sunt si in ce cred, cu familia inca mai am de imbunatatit.
• Desi am constientizat cat de important este sa ma hranesc intr-un anumit fel, nu tot timpul fac asta.
• Desi am constientizat cat de important este sa mai fac si pauze de a sta la computer ore in sir, nu tot timpul fac asta.
• … si bineinteles lista poate continua.

Tu cat de usor poti sterge praful la tine in viata?

Este in puterea ta. O poveste cu pisoi.

Nu vezi filmuletul direct pe email sau in reader?
Click aici: Este in puterea ta. O poveste cu pisoi.

O poveste cu o piatra

Era odata o femeie care cauta sa afle cat mai multe despre lume si despre ea. Asa ca a plecat intr-o calatorie. Era vara, foarte cald, asa ca femeia s-a oprit langa un rau, sa-si potoleasca setea. In apa a zarit ceva stralucitor si, curioasa, a vrut sa vada ce e. A scos din apele raului o piatra mare cat pumnul ei, care stralucea puternic in soare. S-a bucurat de ea si a bagat-o in geanta, mergand mai departe.

In alta zi, pe cand se oprise undeva la umbra sa manance, un calator cu un aer tare obosit i-a cerut ceva de mancare. Femeia l-a poftit sa manance impreuna. Pe cand femeia strangea masa si baga ce mai ramasese inapoi in geanta, calatorul a zarit piatra care sclipea in razele soarelui.

A intrebat-o ce straluceste asa si femeia i-a povestit cum a gasit piatra in rau, i-a placut si a luat-o cu ea. Calatorul si-a dat seama ca era vorba despre o piatra pretioasa si care, probabil, valora multi bani. Si-a mai dat seama ca femeia habar n-avea de asta. Asa ca i-a cerut piatra.

Femeia i-a dat-o. Apoi drumurile lor s-au despartit.

Calatorul s-a bucurat mult ca a obtinut asa usor piatra care urma sa-i asigure un trai excelent… Asta pana au inceput sa apara gandurile.

Asa ca a cautat-o pe femeia cea generoasa si i-a spus:

“Uite, ia piatra inapoi si da-mi altceva si mai pretios. Da-mi acel lucru din tine care te-a facut sa-mi daruiesti piatra imediat ce ti-am cerut-o.”

Ce e cu povestea

Povestea asta ne-a citit-o Anne de Graaf, TSTA (adica foarte specialist in Analiza Tranzactionala) la unul dintre workshop-urile sale. E dintr-o carte de povesti pe care el a scris-o pentru oameni mari care se dau sau chiar sunt manageri: “Einstein and the Art of Sailing”, o carte de care cateva edituri de seama din Romania nu au fost interesate.

Ce poti face tu

1. Care e acel lucru din tine, cel mai bun? Cauta-l si foloseste-l mai des. Cand pui din tine in ceea ce faci parca totul are sens…

2. Daruieste! Ceea ce ai sau ceea ce ai vrea tu sa primesti.

3. Poti face orice vrei suficient de tare, nu-i asa?

Povestea romaneasca a lui Mos Craciun

Desi zeci de ani Mosul a fost poreclit Gerila pe aceste meleaguri, amabilitatea lui nu este imprejmuita de interesele marunte ale unor indivizi doctori in economie. In cea subterana. Chiar daca niste figurine cu imbracaminte de Milano si realizari de prichindei se manjesc in aceasta perioada (acum mai mult decat de obicei) pentru a pune mana pe un ciolan cu iz de licitatii pentru banii publici, vraja stelara a iernii a coborat peste Romania sub forma primelor ninsori.

Acesti fulgi divini prin naivitatea cu care incearca sa ne transforme intr-o comunitate ce lupta pentru binele cetatii au o caracteristica ce ne-a lipsit mult timp. Nu cunosc semnificatia termenului “resemnare”.

De obicei, prima lor tentativa e mai putin reusita. Strazile nu se lasa asa usor cucerite precum se lasa edilii (“Am fost luati prin surprindere. Nu stiam ca e posibil sa ninga. Cum, suntem aproape de inceputul lunii decembrie? Hmm… Mda…”).

Dar asalturile micutilor albi nu contenesc. Si nici dorinta lor de a acoperi toate neimplinirile noastre de peste an. De a le topi sub maretia inimii cu care incalzesc viitoarea recolta.

Avem dorinte latente. Avem posibilitati blocate. Avem teama de a ne alatura zapezii.

Dar ii avem pe cei din jur. Mai toleranti sau mai artagosi, toti oamenii au un fir subtire ce se invarte in jurul rotitei mecanismului emotional. Cu totii avem nevoi sentimentale de netagaduit.

Ne dorim sa nu mai fim mintiti. Ne dorim sa fim mai respectati. Ne dorim sa fim recunoscuti ca fiind cu adevarat importanti in aceasta cursa cu reguli de piatra. Ne dorim sa nu ne mai temem. Ne dorim sa nu mai traim in cazanul plin de tuica al grijilor. Si ne dorim macar sa punem mana pe usa camerei unde sta ascunsa fericirea. Adevaratul nostru vis.

Pentru a face macar un pas in plus pe drumul acestei destinatii, poate ca ar fi bine sa nu iubim doar de Sarbatori. Iar atasamentul sa nu fie doar sub forma unor cadouri cumparate la avalansa promotiilor de iarna.

Banii sunt doar un instrument. Moralitatea si umanitatea s-au nascut cu mult timp inaintea lor. Fie ca veti merge sau nu la urne la sfarsitul saptamanii, nu uitati ca societatea nu poate rezista la infinit pe niste betisoare. Buba se va sparge. Si puroiul sau va scrie un nou capitol de istorie.
Putem fi cetateni in fiecare zi. Putem fi oameni in fiecare secunda.

Ceea ce face o fapta extraordinara este sufletul pe care il pui. Ceea ce face o viata sa fie extraordinara este dragostea pe care o traiesti.
— Mark Sanborn

Cele trei povesti sunt scrise de Kahlil Gibran, pictor, poet, scriitor si ganditor libanez si se gasesc in lucrarile sale “Nebunul” (The Madman) si “Deschizatorul de drumuri” (The Forerunner). Daca ar trebui sa spun doar trei cuvinte despre opera lui Kahlil Gibran as spune profunda, spirituala si simpla.

Foaia cea alba

Spuse o foaie alba ca zapada: “Nepatata am fost creata si nepatata voi ramane mereu. Prefer sa fiu arsa si sa devin cenusa alba decat sa sufar ca un lucru negru sa ma atinga sau ceva murdar sa se apropie de mine.”

Calimara, auzind-o, a ras in negreala inimii ei dar nu a indraznit niciodata sa se apropie de ea. Creioanele colorate au auzit si ele, dar nici ele nu s-au apropiat de ea.

Si astfel, foaia de hartie alba ca zapada ramase pura si nepatata pentru totdeauna, dar goala in puritatea si nepatarea ei.

Pocainta

Intr-o noapte fara luna un barbat intra in gradina vecinului si fura cel mai mare pepene pe care il gasi si il duse acasa.

Cand il taie, vazu ca era necopt. Apoi se intampla o minune! Constiinta barbatului se trezi si il macina cu remuscari. Atunci el se cai pentru ca furase pepenele.

Vulpoiul

Un vulpoi se uita in zori la umbra sa si isi spuse: “La pranz voi manca o camila.” Si asa, toata dimineata si-o petrecu cautand camile. Pe la amiaza insa, din nou isi vazu umbra si isi zise: “M-as multumi si cu un soarece…”

Ce poti face tu

1. Incetineste ritmul. Mergi mai incet ca sa poti vedea mai bine lumea, savureaza-ti timpul, mancarea, cartile si pe oamenii din jurul tau. Daca inca ti se pare ca se prabuseste lumea fara tine, ia-ti din cand in cand pauze speciale in care sa mai reduci din turatie. O sa-ti placa.

2. Stai si cugeta. Gaseste (sau, si mai bine, fa-l tu!) in fiecare zi timp sa stai putin numai tu cu tine. Sa-ti aloci in fiecare zi timp pentru a-ti pune gandurile in ordine si a reflecta la ce s-a intamplat, ce-ai auzit, ce-ai vazut, la oamenii pe care i-ai intalnit, la lucrurile pe care le-ai spus sau pe care nu le-ai spus (inca) e o excelenta camera de decompresie (daaa, ca la scafandri.). Spune-ti povesti!

3. Primeste ceea ce ti se intampla si cauta ceea ce-ti place. Sunt curate foile albe, dar goale. Accepta povestile care ti se intampla tie: prin orice ai trece, esti mai bogat si cu mai multa valoare adaugata la final daca primesti cu gratie. Si imagineaza-ti povestile care ai dori sa ti se intample.

4. Razi cu suflet(ul). Razi de planurile vulpoiului, care poate ti se par familiare… razi sincer, fara malitiozitate si alte intentii inafara hazului. De necaz, de intelegere, de una-alta…

Daca parintii mei erau bogati, as fi avut alte oportunitati in viata

Astfel de scuze intalnim peste tot. Ganditi-va la studentul care isi pica examenul si motivul pe care il indica este acela ca nu a avut noroc. Daca ar fi avut subiectul de pe randul celalalt sigur ar fi stiut! E usor sa spui ce ai fi putut face daca nu te-ar fi impiedicat imprejurarile “defavorabile”. Ideile si dorintele noastre valoreaza zero daca nu le concretizam.

You see, in life, lots of people know what to do, but few people actually do what they know. Knowing is not enough! You must take action.
— Anthony Robbins

Depaseste starea de inertie

Ceea ce ne impiedica sa actionam este o frica mai puternica decat dorinta noastra de a ajunge unde ne dorim, mai tare decat ceea ce credem ca obtinem daca ne apucam sa facem ceva.

Unul din lucrurile bune pe care le-am invatat de la Anthony Robbins e principiul Pleasure vs. Pain. Fiecare om are un mod de gandire bazat pe acest concept: ne indepartam de situatiile care credem ca ne fac nefericiti si ne apropiem de cele care ne plac. Secretul e ca daca alaturam suficient de multa placere unui lucru pe care il vrem, vom actiona mult mai usor pentru a-l obtine.

O sa iau un exemplu simplu de inteles: slabitul. Exercitiul e asa: gaseste cat mai multe senzatii de multumire asociate cu starea in care vrei sa ajungi (cum o sa te simti cu 10 kg in minuns, cat de bine vei arata, cum te va admira toata lumea, ce haine misto vei putea sa porti).

In acelasi timp, gaseste toate sentimentele negative legate greutatea in plus (cum te simti cand mergi la sala, la bazinul de inot, cum iti afecteaza negativ starea de sanatate, cate oportunitati pierzi, etc). Daca stii ca 100g de ciocolata te vor face sa arati precum Moby Dick, asa-i ca o sa te gandesti mai mult inainte sa o mananci?

Practic, incepi sa asociezi ciocolata cu efectele negative pe care le va avea asupra ta (stiu, nu e usor!). Pentru a functiona, e important sa aduni argumente multe si convingatoare astfel incat sa iti doresti cu orice pret sa actionezi pentru a te schimba.

Exercitiul se poate aplica pentru orice: schimbarea locului de munca, deprinderea unui obicei bun sau scaparea de unul prost, invatarea unei limbi straine, etc. Cam in orice moment in care ai nevoie de ceva care sa te impinga de la spate. Ce castigi daca faci acest exercitiu?

Te hotarasti sa actionezi. Ai dintr-o data extra-puterea necesara pentru a depasi inertia. Valorizezi mai mult obiectivul tau, iti clarifici motivatia si iti dai seama ca este important pentru tine sa incepi sa faci ceva. Actiunea e putere. Fara ea, vizualizarea, despre care vorbeam in articolul precedent, este un simplu act de imaginatie, un instrument ce rugineste pentru ca nu e folosit la potential maxim.

Only as high as I reach can I grow, only as far as I seek can I go, only as deep as I look can I see, only as much as I dream can I be.
— Karen Ravn

Terapia cu povesti

Nossrat Peseschkian este un medic psihiatru de origine iraniana si fondatorul psihoterapiei pozitive. Se bazeaza pe o abordare transculturala si pe… povesti, basme, fabule si parabole.

Doctorul Peseschkian spune ca povestile sunt pentru toti, nu doar pentru copii. Povestile patrund in constient, ne atrag atentia si unele ne fac sa radem apoi intra in subconstient, unde vindeca si ajuta tocmai pentru ca nu forteaza ci actioneaza bland, prin asteptare si revelatie.

Povestile de azi sunt din lucrarea lui Nossrat Peseschkian “Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie”.

Allah si camila

Profetul Mahomed predica intr-o zi intr-un sat. Din puhoiul de oameni, unul era doar ochi, urechi si cucernicie si se ruga mai cu foc decat toti ceilalti. Seara se duc toti pe la casele lor si cucernicul idem, numai ca el se intoarce mai repede si strigand disperat:

“O, stapanul meu! Dimineata am venit calare pe camila mea pentru a te asculta pe tine, profetul lui Dumnezeu. Acum camila a disparut. Nu se vede nicio camila, pana in departare. Ti-am fost supus, am acordat atentie fiecarui cuvant al tau si m-am increzut in puterea lui Allah. Acum, o, doamne, camila mea a disparut. Este asta dreptatea divina? Aceasta este recompensa pentru credinta mea? Acestea sunt multumirile pentru rugaciunile mele?”

Si se tot vaicarea in acest fel. Profetul Mahomed ii raspunde, cu un aer zen si netulburat: “Crede in Allah si leaga-ti bine camila.”

Rugaciuni si mancare

Se tot preumbla prin lume Abdu’l Baha, fiul fondatorului religiei Baha’i (o miscare construita pe islam, care spune despre sine ca este un fel de islam-the next generation). O familie il invita la cina, mandra de o asemenea onoare.

Cum se intampla de obicei, sotul lanseaza invitatia si sotia trebuie sa se ocupe sa si mearga bine. Dornica sa arate ce buna gospodina este, doamna noastra se agita toata in bucatarie si la ora cinei aduce… mancarea arsa si o scuza ireprosabila: n-a avut prea mare grija de oale pentru ca s-a rugat in timp ce gatea, ca sa-i iasa mancarea fabuloasa, demna de oaspete, deh. Parca o si vad dand din gene, mandra de isprava.

Abdu’l Baha ii raspunde, pe acelasi aer zen si netulburat pe care ti-l amintesti din povestea de mai sus:
“E foarte bine ca te rogi. Insa data viitoare cand esti la bucatarie si gatesti, roaga-te dintr-o carte de bucate.”

Si acum asteptam…

Morala acestor povesti este uneori ca un fruct din care poti musca imediat, iar alteori ca o samanta, care mai intai trebuie sa creasca. Singurele lucruri care conteaza sunt sa te amuze si sa iti spuna ceva. Nu neaparat un singur “ceva”. Si nici nu conteaza cand, desi in general se intampla atunci cand tu esti gata sa intelegi.