Ne plangem de ce ni s-a intamplat ieri, acum un an de zile, poate avem regrete de cativa ani buni, regrete pe care le caram ca pe niste pietre, mai mici sau mai mari, si care ne impiedica sa fim liberi, sa avem viata pe care ne-o dorim.

Gandurile noastre ne fac nefericiti, gandurile despre trecut… “ce-ar fi fost daca”, regretele dar si anticiparea viitorului, asteptarile legate de o viata “ideala” pe care nu reusim sa o definim in primul rand pentru ca nu stim cine suntem, o viata in care uitam sa multumim clipei prezente asa cum este ea, pura si inocenta.

In perioadele mele de zbucium uneori uit sa ma abandonez clipei, sa ma abandonez vietii. Chiar daca constientizez asta uneori vreau sa “controlez” situatia si sa generez acel raspuns pe care mi-l doresc. Suntem mai degraba invatati sa ne luptam, sa ne fie greu, sa controlam viata decat sa ne abandonam si sa ne bucuram de prezent asa cum este. Nu stim sa fim recunoscatori, sa gasim binele in orice rau, sa zambim cand suntem injurati, sa deschidem porti pe care de mici suntem invatati cum sa le inchidem, cum sa ne “ferim” de lumea “rea”.

Cand ajungem la un nivel de constientizare incercam din nou sa ne deschidem, sa ne abandonam si sa ajungem de fapt la esenta, la puritatea sufletului asa cum a fost cand noi ne-am nascut. Interesant cum viata ia acest curs.

Sunt tot timpul intrebata cum poti afla un raspuns din interiorul tau. De multe ori lumea se supara ca nu le spun eu ce sa faca, insa raspunsul vine spre tine, se pune exact pe acea frecventa ca tu sa il auzi. E important doar sa fii atent, sa fii constient, sa traiesti prezentul.

Tolle spune:

Indiferent de situatia in care te afli, cum te-ai simti daca ai accepta-o asa cum este, chiar acum?

Istoria mediocritatii ar putea fi la fel de veche precum istoria omului. Insa ne incalzeste cumva acest aspect?

Hai sa recunoastem un adevar: ne-am saturat de etichete puse sau primite, de a gandi mereu cum ar fi daca ar fi. Vrem sa facem ceva. Si nu numai ceva. Ci exact ceea ce trebuie.

Povestea crinilor rosii

Un tanar, la primul sau an dupa angajare, si-a luat concediu si a plecat intr-o alta tara, singur. Simtea ca muncise destul pentru primul an de dupa absolvire, isi dedicase tot timpul pentru locul sau de munca si vroia sa se bucure de o saptamana deosebita.

Ajuns intr-un micut oras cochet, plin de turisti, primele zile le-a petrecut mergand prin magazine si cumparandu-si ce ii placea, mergand in cele cateva cluburi si baruri. Incerca sa-si umple timpul asa cum considera ca ii sta bine unui tanar, cu activitati de care nu avusese timp in ultimul an.

Cu doua zile inainte de a pleca, s-a gandit sa vada putin si imprejurimile orasului, fiind vorba de o zona frumoasa, cu peisaje naturale. Pornind la drum cu o masina inchiriata pe care si-o dorea pe viitor si ca masina personala, s-a plimbat putin pe drumurile din zona si ii atragea atentia felul simplu al oamenilor locului de a trai. Erau in marea majoritate mici fermieri, fara posibilitati prea mari, care insa aveau traditia de a se ocupa cu intreaga familie de micile ferme.

La un moment dat s-a ratacit, nefiind prea multe indicatoare rutiere. A ajuns astfel langa o gradina mare plina de crini rosii. O priveliste care l-a fermecat.

Cum in minutele urmatoare s-a apropiat de el o persoana, a intrebat-o a cui e gradina care parea sa aiba sute de metri patrati. Persoana respectiva i-a spus ca e a unei batrane care locuieste intr-o casuta putin mai departe. Mergand parca din instinct spre locul indicat, a ajuns la capatul unei alei.

Chiar in capat era scris citet pe un zid “Raspunsuri la intrebari pe care stiu ca ti le pui.”

Curios, a mers in continuare. Intalneste un alt mesaj “40 000 de flori”. Mergand mai departe citeste urmatorul mesaj “Cate o floare la fiecare 20 cm, puse de catre aceeasi femeie.” Continua sa mearga si urmatorul mesaj era “A fost nevoie de doua maini, putin creier si multa pasiune. E tot ce trebuia.”

Ajunge dupa cateva zeci de secunde la un alt mesaj mesaj ”Am inceput in 1967. Si voi continua.” Isi continua mersul si ajunge pana la urma la ultimul mesaj, chiar langa casuta batranei “Mie mi-au placut mult florile. Insa nu am investit atat de mult in flori, ci in mine de fapt.”

In goana dupa “vreau sa-mi fie bine acum” pur si simplu luam ceea ce ne este cel mai la indemana: simple fericiri de moment sau “fixuri la minut”. Cand spun fericiri de moment ma gandesc la lucru simple si usor de facut, dar care ne dau o stare de bine si dupa ce “le-am consumat”. Cand spun “fixuri la minut” ma refer la orice ne poate face sa ne simtim bine pe moment, doar pentru a constata in scurta vreme o lipsa de noi si de substanta.

Fixuri la minut

Sa luam exemplu unei tigari, fumate in conditii de stres. Ne chinuie asteptarea aprinderii tigarii pe care o vedem ca pe o rezolvare de moment a unei stari proaste. Aprindem tigara si la scurt timp dupa ce am tras primul fum, realizam ca suntem tot acolo, in acea zona de disconfort si iritare. Apropo de fumat – recomand cu caldura cartea lui Allen Car despre nefumat.

Sau dupa o saptamana incarcata de munca epuizanta si in cazul cel mai rau, chiar si nesatisfacatoare, iesim cu prietenii si cautam cu infrigurare relaxarea totala. Ca sa ne simtim intr-adevar bine, avem nevoia unui acum cat mai autentic si de cele mai multe ori aceasta presiune ne face sa devenim extremi in alegeri. Nu are importanta ca te trezesti maine cu un cap patrat si greu de la prea multa “hidratare”. Ce vrei acum, pe moment, este sa simti cu adevarat ca existi.

Nu stiu daca ati observat, dar prin repetitii constiincioase, “fixurile la minut” devin un fel de scheme psihologice. Adica devin o “reteta” testata si aplicata de catre noi in situatii asemanatoare.

Si, cu timpul, ne este extrem de greu sa reactionam altfel in situatii similare, chiar si daca ne propunem asta si alternativa ar fi relativ usor de realizat.

Fericiri de moment

Mi s-a intamplat ca intr-o situatie stresanta in care ma aflam, si pe care o vedeam ca fiind una fara iesire, sa ies din casa dupa “un fix la minut”, un pachet de tigari. In drum inapoi spre casa, efectul “fix-ului” meu din buzunar expirase deja. M-am intors din drum si am decis sa-mi cumpar doua iaurturi.

Mi s-a parut o idee salvatoare pentru acel moment – a fost felul meu de a avea grija de mine. Si diferenta de a face lucrurile astfel a cantarit mult pentru situatia in care eram. Aveam intr-un buzunar un pachet de tigari nedesfacut si intr-o mana o punga cu doua iaurturi. Imi amintesc si acum cum, ajungand acasa, nu am simtit nevoia “sa fumez daca tot am cumparat pachetul”, mi-au fost suficiente doar cele doua iaurturi.

In situatia descrisa mai sus, pentru mine au fost de ajuns doua iaurturi care sa poata face diferenta. In a ta, poate o iesire pe role in parc sau un film bun. Vorbesc aici despre orice alta alegere in care si tu si eu am reusit sa fim noi pentru noi un partener mai bun de viata.

Si daca putem simti efectiv o diferenta si dupa, de ce nu am face din aceste alegeri fericite, adevaratele “fixuri la minut”?

Din prima zi, mama a observat ca cele doua fete, desi erau gemene, erau foarte diferite una de cealalta. Toleranta era mai calma si nu plangea mai deloc, manca orice primea (chiar daca prefera laptele de capra), dormea mai tot timpul si ii lasa pe cei din jur sa isi vada de treaba. Intransigenta, in schimb, era agitata, tipa, facea mofturi la mancare si nu ii lasa pe cei din jur sa stea linistiti.

Timpul a trecut si fetele au crescut. Erau tot timpul impreuna si se salvau una pe cealalta atunci cand faceau greseli. Aveau foarte multi prieteni si tuturor le facea placere sa stea in preajma lor.

Mama avea grija sa le trateze in mod egal, sa nu faca diferenta intre ele si astfel sa pastreze o atmosfera placuta in casa si in viata lor.

Toti cei din jur isi doreau astfel de fete, chiar daca aveau copii. S-au dus la vrajitorul satului si i-au spus: Fa te rugam o vraja si adu in viata noastra Toleranta si Intransigenta!. Vrajitorul care era cam batran si nepriceput, n-a stat mult pe ganduri si “Han Tan Pan” a facut vraja, dar… a iesit cu totul altceva. In loc sa aiba fiecare satean cate doua fete, fiecare dintre ei a fost inzestrat cu putin din caracterul Tolerantei si Intransigentei.

Nu erau ei foarte fericiti, dar nu au comentat. Au plecat mai departe la treburile lor.

Timpul a trecut si mama fetelor a murit, iar ele… au ramas singure. Vecinii au vrut sa le ajute, dar erau saraci si nu puteau avea grija de amandoua, asa ca s-au gandit sa le dea spre adoptie. Dar si aici… necazuri, nimeni nu voia sa le ia pe amandoua. Asa ca vecinii au fost nevoiti sa le separe pe fete si sa le trimita pe fiecare in alta parte.

Toleranta a ajuns la o familie dintr-o parte a tarii, iar Intransigenta la una din cealalta parte, iar satenii au ramas tristi si singura lor alinare era ca aveau in ei un pic din caracterul fetelor.

Toleranta era o fata cuminte, nu le facea probleme parintilor adoptivi. Pentru ea era bine orice faceau cei din jur, nu spunea nimic, nu isi spunea parerea, nu aducea argumente in nicio discutie, era aproape invizibila. Incet, incet familia si oamenii din jur nu mai vorbeau cu ea. Toleranta era tot mai mica si mai mica pana chiar a devenit invizibila. Era acolo, dar nimeni nu o vedea, asa ca s-a hotarat sa se intoarca acasa.

In cealalta parte a tarii, Intransigenta era tot mai rea si mai agresiva, facea parintilor adoptivi numai zile negre. Nimic nu era bine, totul trebuia facut asa cum ordona ea. Considera ca numai ce face ea era bine, chiar perfect, si in rest nimic nu conta. Incet, incet familia si oamenii din jur nu mai vorbeau cu ea. Intransigenta era tot mai mica si mai mica pana chiar a devenit invizibila. Era acolo, dar nimeni nu o vedea, asa ca s-a hotarat sa se intoarca acasa.

Intre timp satenilor le lipseau fetele. Unii, cei care aveau mai mult din caracterul Tolerantei, au devenit delasatori si nu ii mai interesa nimic, ii lasau pe ceilalti sa faca ce vor, chiar sa rada de ei si sa ii batjocoreasca. Altii, la care predominau trasaturile Intransigentei, au devenit… intransigenti, rai, agresivi si nu le prea pasa de opinia celor din jur.

In aceasta atmosfera… au ajuns Toleranta si Intransigenta atunci cand au venit acasa. Bucuria revederii a fost enorma. Fetele nu se mai saturau sa povesteasca intamplarile prin care au trecut si sa se intrebe… oare unde au gresit.

Fiecare dintre ele a gasit raspunsuri la problemele celeilalte, iar satenii… Oooo , ei au uitat toate disputele si cei toleranti au devenit si putin intransigenti asa ca ii intelegeau pe… intransigentii care s-au dat pe brazda si au inteles ca o doza de toleranta este oricand binevenita.

De atunci oamenii stiu ca in orice trebuie sa existe un echilibru mai ales intre Toleranta si Intransigenta.

Si-am incalecat pe cal
Si v-am adus poveste-n dar.

Toleranti sa fiti, (ca) parinti
Si veti avea copii cuminti.

Intransigenta n-o uitati
Si sigur veti fi respectati.

Un baiat m-a scuipat ieri. Mi-a spus ca m-as fi uitat urat la prietena lui din masina. Am incercat sa vorbesc civilizat cu el, dar imediat a racnit: “Noi este studenti, ba analfabetule! Ce stii tu de chestiile astea?!” Si eu am fost candva student. Si eu am avut casa. Am fost premiant si eram printre favoritii profesorilor. Numai ca atunci favoritismele se faceau dupa ce stiai, nu dupa cheile masinei pe care o aduci la cursuri.

Dimineata vad copii care merg spre scoala. Nu este zi in care acestia sa isi vorbeasca de bine profesorii. Se plang de faptul ca ar fi plictisiti, ca abia asteapta sa mearga in barul de peste drum. Si parca nici culoarea rucsacului nu e pe placul lor. Li se pare ca sunt cei mai ghinionisti din lume. Nu pot sta de vorba cu ei de nicio culoare. Pur si simplu nu ma baga in seama, ma dispretuiesc. Ma vad citind si imi spun ca am furat cartile. De asta am ales varianta sa le scriu.

Ghinion inseamna sa fii lovit si trantit si sa ramai acolo. Ghinion inseamna sa ai impresia ca bautura iti rezolva durerea. Ghinion inseamna sa fii rau cu cei din jur atunci cand esti ranit. Ghinion inseamna sa fii nerecunoscator celor care te-au ajutat. Ghinion inseamna sa fii mai prost decat cainele tau, vorba celor de la Parazitii. Prost datorita ignorantei. Ghinion inseamna sa traiesti cu iluzia ca nu ai nimic de invatat de la un profesor, de la un vecin, de la un parinte. Sau chiar si de la un cersetor. Ghinion inseamna sa crezi orbeste in cei cu care ti-o bagi in vena. Indivizi care te vor parasi la prima adiere de vant.

Toate ghinioanele sunt alegeri proprii. Ele m-au adus in strada. E greu, e greu de tot sa revii, va spun asta fara nicio ezitare. Dar atatea zile cate voi mai avea, voi lupta la baioneta pentru a recastiga ce am pierdut. Si nu ma refer aici la statutul social. Acesta nu valoreaza nici cat un balegar!

Prefer cartonul in loc de pat, daca doar asta este rasplata efortului meu sustinut. Vreau sa ma recastig pe mine. Gratiile reale nu sunt cele de la inchisoare. Acestea sunt o gluma fata de propriile dureri. Chiar daca acestea sunt insondabile de la distanta, ele raman pentru mine cele mai importante lucruri din lume. Si stiu bine ca asa e si pentru voi.

Deci, sa nu uitati. Noi insine suntem cel mai mare ghinion si noroc pentru propria persoana. Si daca aveti impresia ca e o fraza banala si care s-a mai spus de o mie de ori, priviti-i pe cei care dorm pe banca atunci cand gerul e in plin asalt.

Priviti-i si bagati la cap. Pentru ca unii dintre ei deja au facut-o.

2. Pe strada, in apropierea parcului Lacul Tei din fata Universitatii Tehnice de Constructii din Bucuresti e o banca. Dar nu e ca toate bancile. Pe ea doarme o doamna. Are cearcane, are pielea batuta de vreme si de vremuri, dar in ochii sai luceste o bunatate pe care nu o vezi la cei mai multi dintre oamenii care se plang de viata lor grea de indivizi cu salarii imense si cu rate la banca pe masura. Doamna citeste in fiecare zi. Are o traista mare plina cu carti.

3. Cativa angajati ai CFR, regionala Iasi, protesteaza si sunt amenintati cu desfacerea contractului de munca. Cei care ameninta sunt sefii imbogatiti pe spinarea sistemului saracit si a sangelui fetei din Focsani, moarta in accidentul feroviar cauzat anul trecut de sinele de Evul Mediu existente in Romania. Angajatii ieseni protestau pentru ca au familii si nu si-au primit salariile de 2 luni.

4. Zi de zi in Romania se nasc copii. Multi copii. Parcurile sunt tot mai pline de mamici vesele. La stiri se spune ca in zona Colentina nu se poate locui, ca sunt multi “chinezi periculosi” si ca nu e bine sa ne plimbam prea mult pe afara.

Parcul Plumbuita e plin de oameni veseli, la 12 noaptea. Chinezii au venit sa munceasca si sa castige o paine. Am vazut copii romani jucand baschet impreuna cu copii asiatici. Aceasta e lumea in care am intrat. O lume pe care mediocrii care au impresia ca ei conduc statul roman nu o vor intelege niciodata. De fapt, noi conducem Romania.

Daca ati venit pe Empower sa cautati lectii de viata, v-ati facut calcule gresite. Nimeni nu va poate spune cum sa va traiti viata. Nimeni nu va poate spune cat de buni sunteti. Nimeni nu va poate aplica o stampila pe frunte.

Viata suntem noi. Fiecare in parte. Cu defectele, prostiile si multele tampenii pe care le facem zi de zi. Si pe care cei din jur au bunatatea sa ni le ierte.

Curatand, ma uitam prin camera si vedeam doua locuri unde imi era destul de incomod sa sterg praful:

• acolo unde erau multe lucrusoare mici adunate laolalta, gen obiecte decorative, felicitari sau carti;
• acolo unde erau lucruri mari, gen patul si dulapul.

M-am gandit asa: cu cat pot sterge praful mai usor, practic, cu atat inseamna ca imi este mai usor sa ma schimb – ca paralela cu viata.

Imi si imaginez camera mea in care sunt doar cateva lucruri medii – un birou pe roti, un fotoliu pe roti, un scaun pe roti, un pat extensibil (sau recamiera), un dulap format din corpuri ce se pot muta usor si cat mai putine lucruri mici (care practic de cele mai multe ori nici nu am nevoie de ele).

Mi-a venit in minte ideea de armata – cel putin din ce am vazut prin filme acolo oamenii au doar strictul necesar cu ei. Asa ar trebui sa fac si eu in viata mea.

Pana la urma tot ce am in plus doar ma tine in loc sau sigur ma face sa ma misc mai incet.

Acum ma uit si la viata mea si ma intreb oare cate lucrusoare din astea mici sau mari am:

• Imi place sa ma imbrac in fiecare zi cu alte tipuri de haine, deci trebuie sa am o garderoba foarte variata (aici sigur o sa mai fac o runda de curatenie si sa dau niste haine la cei care sunt saraci si au nevoie de ele mai mult decat mine).
• Imi place sa pastrez toate obiectele din trecut pe care le-am primit cadou sau le-am cumparat din diverse locuri, ca deh e fain sa ma mai hranesc din cand in cand din trecut (aici am facut pasi mari si chiar ma gandesc in curand sa mai dau inca o serie din lucrusoare).
• Inca nu am gasit paralela pentru lucrurile mari (dulap sau pat), dar sigur se gasesc si aici.

Si ar fi simplu daca totul s-ar reduce doar la partea materiala, asa este insa si la partea de atasare fata de anumite comportamente, care chiar daca am constientizat de ceva vreme ca nu prea mai am nevoie de ele, le tin acolo (nici eu nu stiu pentru ce):

• Desi am constientizat cat de important este sa vorbesc deschis cu oricine despre cine sunt si in ce cred, cu familia inca mai am de imbunatatit.
• Desi am constientizat cat de important este sa ma hranesc intr-un anumit fel, nu tot timpul fac asta.
• Desi am constientizat cat de important este sa mai fac si pauze de a sta la computer ore in sir, nu tot timpul fac asta.
• … si bineinteles lista poate continua.

Tu cat de usor poti sterge praful la tine in viata?

Este in puterea ta. O poveste cu pisoi.

Nu vezi filmuletul direct pe email sau in reader?
Click aici: Este in puterea ta. O poveste cu pisoi.

O poveste cu o piatra

Era odata o femeie care cauta sa afle cat mai multe despre lume si despre ea. Asa ca a plecat intr-o calatorie. Era vara, foarte cald, asa ca femeia s-a oprit langa un rau, sa-si potoleasca setea. In apa a zarit ceva stralucitor si, curioasa, a vrut sa vada ce e. A scos din apele raului o piatra mare cat pumnul ei, care stralucea puternic in soare. S-a bucurat de ea si a bagat-o in geanta, mergand mai departe.

In alta zi, pe cand se oprise undeva la umbra sa manance, un calator cu un aer tare obosit i-a cerut ceva de mancare. Femeia l-a poftit sa manance impreuna. Pe cand femeia strangea masa si baga ce mai ramasese inapoi in geanta, calatorul a zarit piatra care sclipea in razele soarelui.

A intrebat-o ce straluceste asa si femeia i-a povestit cum a gasit piatra in rau, i-a placut si a luat-o cu ea. Calatorul si-a dat seama ca era vorba despre o piatra pretioasa si care, probabil, valora multi bani. Si-a mai dat seama ca femeia habar n-avea de asta. Asa ca i-a cerut piatra.

Femeia i-a dat-o. Apoi drumurile lor s-au despartit.

Calatorul s-a bucurat mult ca a obtinut asa usor piatra care urma sa-i asigure un trai excelent… Asta pana au inceput sa apara gandurile.

Asa ca a cautat-o pe femeia cea generoasa si i-a spus:

“Uite, ia piatra inapoi si da-mi altceva si mai pretios. Da-mi acel lucru din tine care te-a facut sa-mi daruiesti piatra imediat ce ti-am cerut-o.”

Ce e cu povestea

Povestea asta ne-a citit-o Anne de Graaf, TSTA (adica foarte specialist in Analiza Tranzactionala) la unul dintre workshop-urile sale. E dintr-o carte de povesti pe care el a scris-o pentru oameni mari care se dau sau chiar sunt manageri: “Einstein and the Art of Sailing”, o carte de care cateva edituri de seama din Romania nu au fost interesate.

Ce poti face tu

1. Care e acel lucru din tine, cel mai bun? Cauta-l si foloseste-l mai des. Cand pui din tine in ceea ce faci parca totul are sens…

2. Daruieste! Ceea ce ai sau ceea ce ai vrea tu sa primesti.

3. Poti face orice vrei suficient de tare, nu-i asa?

Povestea romaneasca a lui Mos Craciun

Desi zeci de ani Mosul a fost poreclit Gerila pe aceste meleaguri, amabilitatea lui nu este imprejmuita de interesele marunte ale unor indivizi doctori in economie. In cea subterana. Chiar daca niste figurine cu imbracaminte de Milano si realizari de prichindei se manjesc in aceasta perioada (acum mai mult decat de obicei) pentru a pune mana pe un ciolan cu iz de licitatii pentru banii publici, vraja stelara a iernii a coborat peste Romania sub forma primelor ninsori.

Acesti fulgi divini prin naivitatea cu care incearca sa ne transforme intr-o comunitate ce lupta pentru binele cetatii au o caracteristica ce ne-a lipsit mult timp. Nu cunosc semnificatia termenului “resemnare”.

De obicei, prima lor tentativa e mai putin reusita. Strazile nu se lasa asa usor cucerite precum se lasa edilii (“Am fost luati prin surprindere. Nu stiam ca e posibil sa ninga. Cum, suntem aproape de inceputul lunii decembrie? Hmm… Mda…”).

Dar asalturile micutilor albi nu contenesc. Si nici dorinta lor de a acoperi toate neimplinirile noastre de peste an. De a le topi sub maretia inimii cu care incalzesc viitoarea recolta.

Avem dorinte latente. Avem posibilitati blocate. Avem teama de a ne alatura zapezii.

Dar ii avem pe cei din jur. Mai toleranti sau mai artagosi, toti oamenii au un fir subtire ce se invarte in jurul rotitei mecanismului emotional. Cu totii avem nevoi sentimentale de netagaduit.

Ne dorim sa nu mai fim mintiti. Ne dorim sa fim mai respectati. Ne dorim sa fim recunoscuti ca fiind cu adevarat importanti in aceasta cursa cu reguli de piatra. Ne dorim sa nu ne mai temem. Ne dorim sa nu mai traim in cazanul plin de tuica al grijilor. Si ne dorim macar sa punem mana pe usa camerei unde sta ascunsa fericirea. Adevaratul nostru vis.

Pentru a face macar un pas in plus pe drumul acestei destinatii, poate ca ar fi bine sa nu iubim doar de Sarbatori. Iar atasamentul sa nu fie doar sub forma unor cadouri cumparate la avalansa promotiilor de iarna.

Banii sunt doar un instrument. Moralitatea si umanitatea s-au nascut cu mult timp inaintea lor. Fie ca veti merge sau nu la urne la sfarsitul saptamanii, nu uitati ca societatea nu poate rezista la infinit pe niste betisoare. Buba se va sparge. Si puroiul sau va scrie un nou capitol de istorie.
Putem fi cetateni in fiecare zi. Putem fi oameni in fiecare secunda.

Ceea ce face o fapta extraordinara este sufletul pe care il pui. Ceea ce face o viata sa fie extraordinara este dragostea pe care o traiesti.
— Mark Sanborn