Si vremea de afara imi aduce aminte de 2010 cand a inceput povestea Empower Connect…

Ma cunosteam cu Ionut (Ciurea) de mai bine de un an cand am lucrat impreuna (la distanta ) pe un proiect international online sub patronajul lui Brian Tracy. Nu ne-am vazut niciodata in acea perioada si chiar si asa am lucrat foarte bine impreuna.

Stateam de vorba despre Empower care, la vremea aceea, era un proiect exclusiv online. Era un blog colectiv cu vizibilitate foarte buna si aprecieri pe masura. Am prins de la Ionut viziunea ca Empower are ca tel sa faca din educatia continua un suport accesibil pentru oricine doreste sa faca “next step” si nu conteaza unde este acum, conteaza unde vrea sa ajunga.

M-a prins imediat, cu atat mai mult cu cat era diferit de ce vazusem pana atunci: seminarii, webinarii, training-uri, carti, filme… Lipsea totusi ceva: intalnirea directa, interactiunea oamenilor!

Interactiunea

Incet incet am inceput sa definim tot mai clar ce ne dorim si cum putem atinge imaginea pe care o aveam in minte. Asa am ajuns la decizia de a pune totul in format de Organizatie Non Guvernamentala (ONG).

Primeam din toate colturile tarii comentarii la articolele zilnice pe site, vedeam ca abonatii simt nevoia unei interactiuni dincolo de internet. La acea ora (si chiar si acum) nu existau statistici clare cu privire la piata de dezvoltare personala din orasele Romaniei, nu stiam ce se intampla daca vrem sa trecem si in offline.

Oamenii si resursele

Evident, au aparut intrebari: Cum sa punem oamenii potriviti la locul potrivit? Vom avea resurse sa gestionam o dezvoltare nationala? Cum selectam oamenii? Cum facem formatul?

Am continuat sa analizam comportamentele naturale ale oamenilor: ca sa ai o relatie consistenta, mai inainte trebuie sa te intalnesti, sa vezi, sa simti, sa anticipezi, sa-ti faci planuri, sa te joci, sa produci rezultate.

O intalnire Empower Connect in Cluj, vara 2010

Tu unde te intalnesti cu prietenii?

Ce faci, cum te simti cand esti alaturi de oamenii dragi? Raspunsurile la aceste intrebari au dus la crearea formatului Connect: intalniri intre oameni care au preocupari comune (dar care nu se cunosc) intr-un spatiu informal, prietenesc, fara a avea nevoie de resurse.

Toate bune si frumoase, dar am descoperit ca eu si Ionut aveam o situatie de incongruenta: lucram de aproape 2 ani fara sa ne fi intalnit vreodata. Adica, ne doream sa punem la un loc oameni si oportunitati, fara ca noi sa fi facut asta.

Iarna… frig… zapada pe strada… toate motivele sa treci cu vederea acest amanunt. Si totusi, am pus gaz in masina, am facut 300 de km ca sa ne intalnim la magazinul Unirea din Bucuresti.

Asa ca primul Empower Connect a fost facut de noi pentru noi si e excelent sa vedem astazi cati oameni se conecteaza la acest format!

Atunci cand furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensa intindere de noroi unde se zvarcoleau in agonie mii si mii de stele marine. Erau atat de multe incat plaja parea ca devenise rozalie.

Stelutele de mare erau aproape nemiscate. Trageau sa moara.

In multime, tinut de mana de tatal sau, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu facea nimic. Dintr-o data, copilul lasa mana tatalui sau, isi scoase incaltamintea si fugi pe plaja. Se apleca si culese cu manutele sale trei stelute de mare. Apoi, luand-o la fuga, le duse in apa. Dupa aceea, se intoarse inapoi si repeta operatiunea.

De pe parapet, un om striga spre el:
- Dar ce faci, baiete?
- Arunc in apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, raspunse copilul fara a se opri din fuga.
- Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranþa nu ai sa poti sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga barbatul. Ca sa nu mai spunem ca la fel se intampla pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!

Copilul zambi, se apleca iar si mai culese o stea de mare si, aruncand-o in apa raspunse:
- Iata ca am schimbat lucrurile pentru aceasta.

Barbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, isi scoase pantofii si sosetele si cobori si el pe plaja. Incepu sa adune stele de mare si sa le arunce in apa. O clipa mai tarziu coborara inca doua fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine in apa. Dupa alte cateva minute erau cincizeci, apoi o suta, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare in apa.

Si astfel au fost salvate toate.

Povestea este scrisa de Bruno Ferrero.

Mare ii fu mirarea cand se dovedi ca oul este din aur si se gandi ca Dumnezeu i-a pus mana in cap. Bucuros se duse acasa si a doua zi, cu strangere de inima, se duse sa vada ce gaseste in cuibar si, ce sa vezi… un alt ou de aur! Zi de zi se duce cu ochii inchisi si de fiecare data se minuneaza cand vede un nou ou de aur.

In scurt timp, taranul devine putred de bogat si odata cu averea ii cresc lacomia si nerabdarea.

I se pare ca dureaza prea mult de pe o zi pe alta si se hotaraste sa taie gaina, sa ia toate ouale deodata. Dar cand o spinteca nu gaseste nimic. Nici urma de oua de aur! De acum cine sa le mai faca?

Eficacitatea oualor de aur

O mare parte dintre oameni, privesc eficacitatea prin prisma paradigmei gainii cu ouale de aur: Cu cat produci mai mult, cu cat esti mai activ, cu atat esti mai eficace.

Totusi, eficacitatea reala depinde de doua lucruri: ce se produce si care este capacitatea de a produce. Daca una dintre variabile intra in dezechilibru dispare si cealalta.

In cazul tau, ce este gaina cu oua de aur? Afacerea, job-ul, masina, casa, abilitatile tale de a genera profit, clientii, personalul care lucreaza in echipa ta?

Te-ai regasit vreodata in starea asta? E ca in filmele SF in care parca o raza de sus te lumineaza si pur si simplu stii ce sa faci. E o stare de inspiratie si de maxima productivitate.

Stai cu degetele pe tastatura si esti blocat… nu stii care e formula cea mai buna si nici nu prea te intereseaza. Cauti creionul de lemn preferat si te prefaci ca nu iti place ca-i de negasit. Cauti calimara cu cerneala, dar doar din priviri… iti aduci aminte ce bine era ieri cand ideile curgeau si totul mergea struna… si astazi, dupa 2 ore in fata laptopului, foaia e goala.

Te ridici si cauti culcusul unde ieri erai de neoprit, te asezi in aceeasi pozitie si parca apare din nou “raza”. Dupa cateva minute degetele danseaza iar pe tastatura si produci… te ridici de la birou si “raza” dispare.

Care este povestea ta?

Wow! Nu cred ca sunt unic, deci cu siguranta ai trecut prin asa ceva si vreau sa ne spui povestea ta.

Locul tau preferat e o canapea, e o masa cu scaun de lemn, e un hamac, e la bucatarie? Ce “accesorii” ai: un ceai sau un pahar de vin, o jucarie antistres sau blanita motanului. Si cum miroase acolo: e ceva care iti aduce aminte de cineva drag sau o lumanare parfumata?

Scrie-ne povestea ta la comentarii, poate avem locuri asemanatoare sau pur si simplu le dam si altora idei.

Noi orizonturi

Plecari. Noi orizonturi. Noapte de dinaintea marilor plecari. Dimineti friguroase amortite de frig si intuneric. Sosiri. Zorii dulceagi ai rasaturilor de soare. Noi inceputuri.

Granule de nisip albastru picura grabite in clepsidra timpului. Desi, clipele curg mereu la fel, totusi le percepem atat diferit unele fata de altele.

De ce timpul curge diferit

Ai observat, probabil, ca timpul trece diferit pe drumul de dus fata de cel parcurs la intoarcere.

Uneori, atunci cand te indrepti catre ceva, catre o destinatie, catre o intalnire ai sufletul gol si flamand, ai mintea plina de intrebari si de asteptari… poate te indrepti catre necunoscut sau poate doar spre o noua experienta. Cateodata, te curprinde un sentiment straniu de curiozitate amestecat cu nerabdare ce pare a fi un bun prieten ce te tine strans de mana.

Alteori ai sulfetul plin, atat de plin incat plinatatea lui te copleseste. Iti doresti atat de mult sa daruiesti o parte din tolba ce o porti cu tine, sa eliberezi o alta, sa te descotorisesti de tot ce atarna greu.

La intoarcere

Drumul de intoarcere e intotdeauna lin, se scurge usor prin clepsidra timpului si ca prin vraja distantele devin din ce in ce mai scurte. Cand te intorci, cumva intotdeauna ti se pare ca ajungi mai repede.

Cand te intorci ai sufletul liber, ai daruit ce aveai de daruit, ai primit ce aveai de primit, ai lasat ce aveai de lasat, ai pierdut ce aveai de pierdut, ai umplut ce aveai de umplut. Gandurile iti sunt limpezi si clare, fara conflicte interioare. Fulgi de armonie. Un zambet fugar pare sa-si fi gasit culcusul pe buzele tale.

La intoarcere linistea se lasa in sufletul tau poate pentru ca ti-ai mai indeplinit o dorinta sau un vis. Oare dupa fiecare vis implinit se lasa linistea? Primul moment de fericire autentica se produce in tacere. Surprinderea te lasa fara cuvinte.

Fara cuvinte. Azi nu am cuvintele la mine. Le-am lasat acasa aruncate in dezordine pe un raft din noptiera. Faceau atat de multa galagie incat le-am redus volumul la tacere.

O zi fara intelesuri si fara sensuri. Iti arunc o provocare. Traieste o ora doar observand si observa fara a da o forma observatiei. Cu ce viteza trece timpul?

Ma gandeam cum ar fi sa stim sa ne semnalizam si noi atat de frumos, discret si luminos. Poate prin priviri, poate prin ochi, sau poate prin zambet. Sa ne reamintim cum e fara telefon si fara internet si sa reincepem sa cautam natural. Sa ne spunem doar ceea ce e semnificativ, sa pastram vorbele fara rost pentru altceva si sa ne bucuram de secunda unei priviri.

Te trec fiori si te intrebi de ce nu mai e la fel? Te-ai saturat sa vezi ca totul e o rutina plicticoasa si ca de simtit oricum nu vei mai simti?

Intoarce-ti doar privirea spre tine si adu-ti aminte un moment frumos. Un moment in doi. Ce a fost? Ce mai este? Si ce va mai ramane? O amintire placuta, un gand bun sau o clipa cat o eternitate?

Nu e pacat sa ne pierdem in valtoarea cautarilor asidue a unui nu-stiu-ce si-a unui nu-stiu-cum, cand totul e de fapt in noi si-n puterea de a straluci?

Cum sa re-devii un licurici?

Incearca sa adormi. Uita-te cu ochii de copil la licuricii aceia pe care i-ai vazut pentru prima data in padurea copilariei tale. Ce simti? E frumos?

Acum lasa-te dus de somn, nu riposta, e timpul sa te imbratisezi. Pentru copilul din tine si pentru omul care se maturizeaza. Imbratiseaza-te si stai asa macar o clipa. E cald si bine?

A sosit momentul sa dormi dus. Adormi, adormi si gandeste-te doar la licurici. Esti printre ei. Esti un licurici si tu. Si esti frumos si stralucesti. E frumos din nou?

Hei! A fost un vis? Te-ai trezit adult si obosit? Atunci promite-ti ca vei adormi asa in fiecare seara si, cand te vei trezi un licurici, adu-ti aminte ca totul a fost un vis…!?…

Scurta pregatire tu cu tine:
Ce mai faci? Iti este bine? De cand nu ai mai vorbit cu tine? Ma bucur sa te regasesc…

Reteta

Se amesteca praf de atentie, picuri de iubire si boabe de incredere. Se cern cu rabdare in propriul suflet, pana cand un zambet cald, profund si autentic infloreste pe buze si raspandeste peste tot chipul tau, inundandu-ti inima.

Acorda-ti tu atentia de care ai nevoie, acorda-ti timp pentru acele lucruri care-ti fac placere si iti umplu rezervoarele cu energie si voie buna. Creeaza-ti in interiorul tau un spatiu puternic de iubire si acceptare profunda care treptat va incepe sa se extinda si sa radieze si in exteriorul tau. Conecteaza-te cu tine, cu ce e important pentru tine, cu ce se afla in jurul tau, cu natura, cu oamenii. Inchide ochii… Da-ti voie sa simti, sa te simti, sa lasi senzatiile sa iti invaluie simturile.

Se invaluie, apoi, inima straina intr-un strat fin de iubire, peste care se asterne sentimentul de incredere si senzatia de singuranta. Pentru ca inimile tind sa se ia una dupa cealalta, inima ta va face primul pas si sa se deschida catre inima celeilalte persoane.

Rabdare

In continuare este necesar, si totodata, foarte important sa ai rabdare, foarte multa rabdare. Inimilor le ia timp sa se deschida! In ciuda naturii lor emotionale, in spatele mecanismelor de deschidere stau procese rationale si pragmatice programate in scop strict de protectie. Ai rabdare si ramai deschis, chiar daca uneori rabdarea iti este pusa la crunta incercare.

In timp, supusa la provocarile incercarilor, o inima incepe sa-si construisca ziduri inalte, sa se inchida si sa se indeparteze de alte inimi. Alteori, o inima ridica aceste ziduri doar pentru a testa angajamentul si determinarea celeilalte inima de a trece dincolo de aceste bariere. Astfel, inimile au nevoie de o anumita constanta pentru a renunta la ele.

Usor, usor inima straina incepe sa prinda incredere in inima ta. Usor, usor prinde si curaj. Si se deschide. In acest moment este esential sa-i acorzi intreaga ta atentie.

Incordeaza-ti simturile!

Asa cum exista o noapte magica de primavara in care toti bobocii se transforma in flori deschise, la fel in sufletul oamenilor exista un moment in care aleg sa-si deschida inima si sa-si lase vazuta intreaga frumusete interioara. La inceput poate fi prezenta o usoara reticienta, apoi, incet, incet teama dispare si floarea lor interioara apare si se dezvaluie din ce in ce mai mare si atragatoare.

Un ingredient magic in acest proces de deschidere este sentimentul de a te simti in siguranta, de a avea incredere ca cealalta persoana nu-ti va frange petalele si nu-ti va ingheta simtirea cu frigul indiferentei sale.

A-ti lasa sufletul sa fie vazut de un alt suflet este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le poti face. A avea parte de un suflet care se lase vazut de catre sufletul tau este una dintre cele mai profunde bucurii.

Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli in ambele tabere.
— Voltaire

Adevaratul invingator este acela care se invinge pe sine insusi.
— Confucius

E mai bine sa te cuceresti pe tine insuti decat sa castigi o mie de batalii. Aceasta victorie nu iti poate fi luata nici de demoni, nici de ingeri, nici de rai, nici de iad.
— Buddha

Salutari cu drag bunii mei prieteni.

Se spune ca odata demult, fiecare dintre oameni era inzestrat cu un har divin. Din respect si dorinta de a nu-i subaprecia pe ceilalti zei, zeul suprem Brahman s-a decis intr-o zi sa le ia oamenilor acest har divin si sa-l ascunda foarte, foarte bine, astfel incat sa nu fie foarte usor de gasit.

Drept pentru care a cerut necontenit parerea slujitorilor sai, departe de urechile celorlalti zei.

Unul dintre ei i-a sugerat lui Brahman ca ar fi bine sa ascunda divinul din oameni in adancurile pamantului. Auzind acestea, zeul suprem a obiectat, spunand ca nu ar fi o ascunzatoare potrivita deoarece oamenii cu firea lor iscoditoare sigur ar sapa in cele mai adanci locuri si ar gasi harul.

Un al doilea slujitor a sugerat ca harul sa fie ascuns in adancurile oceanelor. Insa din nou Brahman a obiectat deoarece stia ca in foarte scurt timp, omul cu puterea sa va cauta sa exploreze cele mai adanci locuri din oceane.

Un al treilea slujitor, intr-o incercare disperata de a gasi o solutie, a spus printre stele. “Ii cunosc mult prea bine pe oameni”, a completat Brahman. “Sunt atat de curiosi incat vor incerca sa desluseasca in totalitate tainele universului pana vor gasi harul. Deci nici acolo nu e locul potrivit.”

Si pentru ca aceste sugestii nu au fost “indestulatoare”, Brahman s-a vazut in fata faptului de a gasi singur un raspuns. Dupa cateva minute de cugetare, a propus ca harul divin sa fie ascuns acolo unde omul nu se va gandi niciodata sa-l caute, adica in profunzimile propriei sale fiinte.

Ei bine, dragi prieteni, iata ca de atunci, de demult, omul a cautat in toate aceste locuri: a sapat in cele mai adanci locuri din pamant si a gasit petrol; a cautat in adancimea oceanelor descoperind corali; a sondat spatiul si a ajuns pe luna; insa foarte putini au fost aceia care au patruns in profunzimile propriei fiinte pentru a-si cunoaste harul divin…

Fiti soarele stralucitor si atragator

Haideti acum sa efectuam un mic exercitiu de imaginatie. Si sa incepem prin a ne imagina, si eu, si tu, sistemul nostru solar. Cine este in centru? Si cine graviteaza in jurul cui?

Ei bine, intr-adevar, Soarele este in centru, iar planetele graviteaza in jurul lui. Insa ne-am intrebat vreodata de ce e asa si nu invers? Iata un posibil raspuns: puterea de atractie a soarelui. Conform datelor pe care le avem in acest moment, sunt aproximativ 15 milioane de grade in centrul Soarelui. Cu alte cuvinte, in centrul sau este caldura cea mai mare si acolo incepe puterea de atractie magnetica. Acolo este adevarata sursa de caldura si energie. Planetele sunt “fascinate” de acest lucru si se invart necontenit in jurul Soarelui.

Si acum sa ne gandim. Daca planetele nu mai exista, Soarele continua sa existe sau nu? Dar daca Soarele nu mai este, planetele ar mai intretine viata?

Sa transpunem aceasta metafora in viata noastra

Ea spune ca ceea ce este necesar sa facem ca sa fim un soare este sa ardem din interior catre exterior. Sa avem si eu, si tu, o pasiune care ia nastere in interior si se revarsa catre exterior. Sa traim pentru un scop, pentru ceva anume din noi. Iata, tocmai aceasta este puterea nemarginita pe care o avem cu totii. Avem puterea de a alege daca vrem sa fim un soare atragator sau planetele care graviteaza in jur.

Stephen Covey (in cartea “A 8-a treapta a intelepciunii”) numea aceasta putere personala drept “spatiul dintre stimul si raspuns” si o alatura principiilor proprii fiecarei persoane si dezvoltarii celor 4 inteligente (fizica, mentala, emotionala si spirituala) pentru a dobandi o viata incantatoare si stralucitoare.

Asadar, dragii mei prieteni, sa gasim si eu, si tu, un scop pentru care sa ardem si astfel sa devenim un soare stralucitor si atragator! Consider ca meritam din plin aceasta!

Viata este simpla. Ea e formata din lucruri mici, mici de tot, din care pot lua nastere cele marete. Iar asta depinde de mine, de tine, de noi. Nu e o mare filosofie.

Bucura-te de fiecare clipa asa cum este ea pentru ca nu vine intamplator, ci ca sa inveti din ea. Ai curajul sa te arunci in provocarile vietii pentru ca asa evoluezi si te maturizezi. Asuma-ti responsabilitatea pentru alegerile tale. Fii un om bun si ajuta-i pe ceilalti, ofera-le ori de cate ori poti un moment de bucurie. Munceste pentru visele tale, nu te da batut niciodata. Mergi cateodata in singuratate si bucura-te din plin ca existi, stai printre copaci, printre flori si zambeste-i cerului! Pune caramida cu caramida, cu mare atentie si grija, iar casa ta se va inalta frumos.

Apoi invita-i cu drag pe altii la tine in casa pentru a va “juca” impreuna. Canta, danseaza, razi, gandeste, simte, asculta, traieste, actioneaza. Aaaa, era sa uit… Pretuieste fiecare moment in parte la maxim pentru ca daca va veni cutremurul si-ti va darama casa pe care ai construit-o sa nu regreti nimic, sa zambesti pur si sa fii constient ca ai una care nu poate fi daramata niciodata. Si care e acolo in interiorul tau!

Cu bucurie, va doresc toate cele minunate pana data viitoare!

In 20 de ani de acum vei fi mult mai dezamagit de lucrurile pe care nu le-ai facut decat de cele pe care le-ai facut. Asa ca desfa panzele. Navigheaza din siguranta portului. Prinde vanturile puternice. Exploreaza. Viseaza. Descopera.
— Mark Twain

Salutari calduroase dragii mei prieteni!

Ce mai stati? Exista vreun lucru de care va este frica? Cu siguranta acela este lucrul la care trebuie sa lucrati. Cand? Chiar incepand cu acest moment. Viata este scurta, mai scurta decat ne asteptam si eu, si tu si in scurt timp putem ajunge la dezamagirea de care spunea Mark Twain mai sus.

Va e frica de vorbitul in public? Mergeti si vorbiti in public!
Va e frica de socializare? Mergeti si gasiti cat mai multe cercuri de socializare! Aruncati-va in ele!
Va e frica de ce va zice lumea despre voi? Nu o sa-i multumiti niciodata pe toti asadar… cautati-va si urmati-va cu bucurie si concentrare pasiunea!
Va e frica de succes si de consecintele acestuia asupra tuturor? Experimentati-l mai intai si apoi dati-va cu parerea!

Fiti precum un copil care invata sa mearga

Uitati-va la un copil care abia invata sa mearga cat de curajos este.

Va dati seama de cat curaj este nevoie pentru a sta pe picioarele lui, fara sa se sprijine de ceva?! Sigur ca da, intr-o prima faza va cadea si se va lovi, dar din asta va invata, iar data viitoare va sti cum sa procedeze ca sa-si mentina echilibrul. Va persevera, se va ridica si va incerca sa mearga din nou… altfel nu va invata aceasta deprindere niciodata. Isi va face si mai mult curaj chiar daca stie ca poate va cadea din nou. Pana la urma, dupa munca asidua si plina de entuziasm, va invata sa mearga. Succesul este acum de partea lui. Uraaaaa! Si astfel, vor aparea primii pasi. O adevarata reusita.

Ei bine, asa este si in viata. Invata sa ai incredere in tine la fel cum inveti sa mergi!

Ciobanul si Moartea

Se spune c-a mers odata o baba prizarita si cu capul plesuv la un cioban si-a cerut sa-i deie o oaie.
- Da’ cine esti dumneata ca sa-ti dau eu o oaie? intreba ciobanul.
- Eu sunt Lungoarea, iar daca nu-mi vei da am sa te-nfierbant, si-am sa te-mbolnavesc, am sa te fac sa tresari in somn si sa vorbesti aiurea.
- Fugi cucoana de-aici, vezi-ti de treaba ta, n-am timp de tine!
- Bine, bine, las’ ca vei vedea ce vei pati! Si n-apuca Lungoarea sa se departeze prea mult, ca pe cioban il si luara durerea de urechi, fierbinteala la cap si intunecimea inainte ochilor.
- Deci asa sta treaba, Lungoareo! Si trase omul nostru cateva guri bune de apa neinceputa trecuta prin ceapa, apoi lua niste buruieni de leac pentru lungoare si le manca. Si astfel scapa fara probleme de doamna Lungoarea.

A doua zi veni la dansul alta baba, neagra ca taciunele si plina de bube pe fata si ii ceru tot o oaie. Era Ciuma, care nu glumea cu omul nostru. Acelasi peisaj si aceeasi finalitate precum cu Lungoarea. Ciobanul o alunga fara sa stea prea mult pe ganduri si-o ameninta ca o s-o sparga cu strigneala. Zis si facut, a scapat si de Ciuma.

A treia zi vine la dansul o baba garbova si mult mai prizarita decat celelalte doua de dinainte si ii cere tot o oaie. Era Holera, care va dati seama, a avut parte de acelasi deznodamant. Ciobanul lua cativa spini de holera, ii puse la fiert, turna putin cheag inauntru si-apoi bau toata zeama dintr-o dusca. La revedere si cu Holera.

Dupa vreo cateva zile, merse la cioban o baba asa de uscata ca tot ciolanelul i-l puteai vedea, numai umbra era de ea. Avea intr-o mana o coasa, iar in cealalta o secere. Ii zise ciobanului:
- Mai ciobane, da-mi oaia cea mai grasa!
- Da cine esti dumneata ca sa-ti dau eu o oaie? intreba ciobanul.
- Da-mi cand iti spun! zise aceasta manioasa, ca eu sunt Moartea si de nu imi dai o oaie o sa-ti curm zilele!

Ciobanului i se facu parul maciuca in cap si temandu-se sa nu-i curme zilele ii dadu oaia cea mai grasa pe care o avea in turma. Dupa care, batrana ii spuse:
- Dupa cum vezi sunt foarte slaba asa ca sa ma ajuti sa duc si oaia acasa!

Ciobanul, vazand ca n-are incotro, ce era sa faca? Lua oaia in spinare si pleca spre casa Mortii. Ajunsi acolo, vazu o multime de lanturi infasurate de jur-imprejurul casei Mortii.
- Matusa, ce rost au lanturile astea? intreba el pe Moarte.
- Lanturile acelea sunt vietile oamenilor din lume, iar numarul verigilor de la fiecare lant spune cate zile au.
- Woow, ce tare! Si care e lantul meu? intreba ciobanul.
- Ei, dragul matusei, lantul tau e cel de colo, care mai ca e cel mai lung dintre toate… Era de doua ori intins in jurul casei.
- Si cat am sa mai traiesc eu, mamaie?
- Ce intrebare mai e si asta? Atata pana ti s-or termina verigile, raspunse baba.
- Aaaa, daca asa sta treaba, mamaie, apoi ramai sanatoasa, eu ma introc in treaba-mi de unde am venit si-mi iau si oaia indarat!
- Ba nu pleci nicaieri, lasa-mi oaia ca altfel te omor!
- Ba nu-ti las nimic, ca dumneata nu ma poti omori cu zile. Lasa ca ti-oi da eu dumitale o oaie cand mi s-or sfarsi zilele. Pana atunci insa, mai pune-ti pofta-n cui si alta data sa nu mai faci ce-ai facut cu mine, ca nu stiu zau cum ti-a merge.

Si rostind ciobanul cuvintele acestea, apuca iarasi oaia in spate, iesi cu ea din casa afara si se cam duse. Iar Moartea ramase cu buzele umflate.

Mult succes si ai CURAJUL de a fi tu insuti si de a-ti trai viata frumos! Eu sunt alaturi de tine in calatoria ta!
Bucurie si Echilibru!

Uitandu-se in ochii lui Strula, Bulan a simtit o caldura in dreptul inimii si o liniste in mintea sa. Era un moment care parca dura o eternitate. Era prezent la corpul sau si la ce simtea, era prezent la zgomotul masinilor de pe strada, la mirosul aleii in coltul careie statea si cersea Strula. Bulan era prezent la tot si la toate, iar in secunda urmatoare se trezeste auzindu-se cum ii spune lui Strula “Te validez. Ma validez. Te validez.”

Daca nu vezi clipul de mai sus in RSS/email, intra pe site pentru a-l vedea.

Era pentru prima data in viata lui cand isi dadea seama ca valida un om. Fugea deja de cativa ani buni, insa pe tot parcursul calatoriei sale nu a fost multumit de niciun om peste care a dat. Si, bineinteles, acest lucru nu putea decat sa il faca sa fie si mai nemultumit de sine si neincrezator ca va reusi vreodata sa il gaseasca pe Bulan pe care il cauta.

Acum era si pentru prima data in viata sa cand a simtit ca se accepta pe sine si ca de fapt tot ce a cautat in acesti ani in care a fugit prin lume, era deja inauntrul sau insa el nu avea ochi ca sa vada asta. A fost orb, si acum simtea ca pentru prima data in viata lui vede.

Momentul de contact vizual profund cu Strula a mai continuat cateva secunde, secunde care parca curgeau in etern. Apoi, ca si cum nu s-ar fi intalnit, a plecat mai departe. Nu a simtit nevoia sa intoarca privirea inapoi dupa Strula si nici sa regrete ca a plecat. A plecat, si pentru prima data dupa anii de alergat, acum nu mai alerga.

Acum mergea linistit si se bucura de tot ceea ce simtea in corpul sau, de linistea mintii sale, de prezenta oamenilor de pe strada, de adierea vantului, de mirosurile de mancare de la ferestrele larg deschise. Mergea, se bucura, si avea o privire senina care parca lumina si ii facea sa zambeasca pe trecatorii de pe strada care il observau.

Si-a dat seama in acel moment ca nici nu are de ce sa le faca pe plac celor din jur si sa traiasca viata pe care ei si-o doresc de la el. El este unic si nu are nevoie nici macar sa isi schimbe numele pentru a sti asta. El este Bula si va ramane Bula si darurile cu care l-a inzestrat Dumnezeu la nastere sunt tot ce are nevoie pentru a trai viata pe care simte sa o traiasca. Si-a dat seama atunci…

Sunt un om frumos si traiesc o viata implinita de care ma bucur. Oamenii pe care ii vad in jur si cei care au facut parte din viata mea sunt si ei oameni frumosi si se pot bucura, in orice moment aleg asta, de o viata implinita. Nici eu si nici ei nu trebuie sa ne facem pe plac unii altora, ci doar sa fim; sa fim si sa ne onoram darurile cu care am fost inzestrati la nastere.