Daca te uiti in jurul tau, vei observa ca unii oamenii spun “Imi doresc sa slabesc ca sa am mai mult succes la femei” (+), iar altii “Imi doresc sa slabesc ca sa nu ma mai respinga toate femeile” (-). Unii spun “Vreau sa am succes cu acest proiect ca sa fiu sigur ca imi pastrez slujba” (+), iar altii “Vreau sa termin cu bine acest proiect ca sa nu fiu dat afara” (-)… si exemplele pot continua. Fiind eu insami o persoana motivata mai degraba de evitarea durerii decat de obtinerea placerii, m-am intrebat deseori cum se poate impaca o astfel de structura interioara cu filozofia gandirii pozitive.

Cel mai important lucru pe care l-am inteles este ca, daca ne gandim la Legea Polaritatii, pozitivul si negativul sunt in esenta doua manifestari ale aceluiasi concept. Orice dorinta (“Vreau sa-mi gasesc jumatatea” ) ascunde in acelasi timp o teama (“O sa mor singura, devorata de doi lupi alsacieni”, cum scria Bridget Jones in jurnalul sau ) si invers (“Ma tem sa nu raman somer” inseamna si “Imi doresc sa am un venit constant si un trai bun”).

Evident, oamenilor de la polul (+) le vine mult mai usor si natural sa fie relaxati (non-atasati), sa-si exprime obiectivele si cererile in termeni pozitivi, sa vizualizeze clar rezultatele dorite etc. Insa si daca esti genul de persoana atrasa mai mult de polul (-), nu e totul pierdut! Este nevoie doar sa faci un mic efort suplimentar ca sa “traduci” modul tau de gandire intr-unul concentrat pe placere, nu pe durere.

De la (-) la (+)

Cu vointa si exercitiu, te poti educa sa-ti exprimi dorinta, nu teama. De cate ori te surprinzi gandind sau spunand “vreau cutare lucru ca sa evit…”, reformuleaza imediat “vreau cutare lucru ca sa obtin…”. In timp, poti transforma acest lucru in obisnuinta. Si nu uita ca Legea Atractiei functioneaza automat in ambele directii!

Daca tot vorbim de experiente negative pe care le-ai putea atrage gandindu-te mai mult la durere decat la placere, un alt mod de a utiliza motivatia negativa in favoarea ta este tehnica “worst case scenario” – sa te gandesti in mod deliberat la tot ce s-ar putea intampla mai rau daca nu faci un anumit lucru.

Iti amintesti reclama la chipsuri care spunea cam asa: “Daca nu cumperi punga cu chipsuri unde poti castiga 2000 de euro, o va cumpara rivala ta cea blonda care il place pe iubitul tau, va castiga banii, isi va pune silicoane, iti va fura iubitul si tu vei ramane singura”?

Pune in scenariu orice temere a ta, oricat ar parea de exagerata. Ce se va intampla daca nu termini la timp proiectul? Este posibil sa fii dat afara, sa ramai fara niciun venit, sa te paraseasca nevasta si sa ajungi sa lucrezi pe un vas chinezesc unde se fabrica ilegal posete?

Ei bine, dupa un astfel de scenariu nu pot exista decat doua rezultate: fie vei intelege ca este cazul sa te ridici de pe canapea si sa te apuci urgent de treaba pe care o tot amani, fie vei zambi si vei realiza ca temerile tale nu au niciun temei real, astfel incat te vei putea relaxa, sau, dupa caz, iti vei reseta obiectivul. In ambele cazuri, strategia de evitare a durerii va da rezultate pozitive.

De ce (-) salveaza de multe ori situatia

Nu in ultimul rand, ceea ce am invatat este ca nu are rost sa negi si sa te lupti cu inclinatia ta naturala. Se spune ca “what you resist, persists” (cu cat rezisti / te impotrivesti, cu atat problema persista).

Mai degraba alege sa faci un avantaj din asta: oamenii care sunt motivati de evitarea durerii sunt excelenti anticipatori. Atunci cand optimistii incurabili (orientati spre obtinerea placerii) prezinta cu entuziasm un proiect nou la care vad doar avantajele, cei orientati spre evitarea durerii sunt capabili sa vada toate problemele care ar putea aparea si toate amanuntele care ar putea merge prost.

Daca faci parte din categoria (-), cu putina diplomatie si fara a fi carcotasul de serviciu care vede numai partea goala a paharului, te poti pozitiona in echipa sau in grupul de prieteni drept omul care reuseste intotdeauna sa salveze o gramada de timp, efort si bani prin anticiparea si semnalizarea corecta a problemelor la care nu s-a gandit nimeni. Prin urmare, vei fi vazut ca un profesionist care trebuie consultat neaparat si a carui opinie conteaza.

Intrucat nu mi-am propus sa abordez exhaustiv subiectul motivatiei negative, va las acum pe voi sa raspundeti: din ce categorie faceti parte si cum va descurcati daca sunteti orientati mai mult spre evitarea durerii?

Pentru mine, frica inseamna o senzatie de gol si de neliniste cand ma identific cu sentimentul de frustare sau de panica si de cele mai multe ori frica ma opreste sa traiesc in prezent.

Cand aleg involuntar sa traiesc in si cu frica simt cum ma stapaneste un sentiment de rezistenta si respingere pentru ceea ce traiesc diferit fata de ceea ce ma asteptam sa se intample.

Florile nu traiesc frica atunci cand raman fara petale...

Totusi imi este foarte clar ca nu pot schimba ceva cu aceasta atitudine. Din contra, imi limitez optiunile de a actiona. Chiar daca as vrea sa schimb ceva, nu pot, pentru ca imi innegresc ferestrele sufletului cu funinginea unui foc care arde mocnit a nemultumire si pesimism pentru ceea ce este.

Am trait de curand o experienta interesanta. Mi s-a intamplat un fapt care imi displacea profund pentru ca ma simteam mica si insignifianta. Incercand sa adopt o gandire pozitiva, incercam sa ma conving ca pot fi eu, intreaga, indiferent daca acel lucru se intampla sau nu. Totusi, nu reuseam. Eram in continuare nemultumita si convinsa ca mi se face o nedreptate. Seara respectiva a trecut cu un sentiment de consum inutil, de uzura si nemultumire, dar, vorba unui amic “astia suntem, astia defilam”. Atata am putut sa inteleg si sa vad la acel moment.

La cateva zile dupa seara respectiva citesc un pasaj dintr-o carte care indemna la acceptarea neacceptarii. Cu alte cuvinte, cum ar fi daca am accepta ca nu putem sa reactionam in cel mai favorabil mod intr-o situatie data, sau daca am accepta ca ne este frica, sau daca am accepta ca suntem nemultumiti?

Pentru mine, ideea asta a fost revelatoare si mi-am dat seama cat de usor pot trece peste lucrurile neplacute daca le pot accepta in prima instanta. In astfel de momente imi spun: “Alina, poti sa accepti ca ti se intampla lucrul respectiv?” sau “Iar am frica aia, o stiu, m-am mai intalnit cu ea”.

Daca simt ca opun inca rezistenta pentru ceea ce traiesc, ma intreb sincer daca pot sa fac ceva ca sa schimb sau sa evit acea situatie de viata. Iar cand raspunsul este “NU”, acceptarea situatiei in care ma aflu pare a fi o fereastra larg deschisa care-mi aeriseste sufletul si mintea de poveri si griji inutile, dar mai ales de frica aceea ca lucrurile nu sunt asa cum vreau eu.

Zilele trecute m-am intalnit cu un om fain. Vorbeam de fumat si imi spunea ca i-au trebuit zece ani pana sa realizeze ca ceea ce a declansat declicul lasatului de fumat a fost constientizarea fricii din spatele fiecarei tigari aprinse. Si-a spus atunci: “Si ce daca mi-e frica? Asta este viata adevarata, cu frici, cu trairi intense, cu mizele ei. Arta de a trai poate consta tocmai in acceptarea acestor frici.”

... si niciun ciulin nu traieste frica pentru ca tepii sai ar opri oamenii din a-i descoperi parfumul.

Frica este parte din viata noastra si numai simplul fapt ca ii recunostem mastile (frica de nou, de a retrai o frustrare cand nu merg lucrurile asa cum vrem, frica de a nu avea control, frica de responsabilitati, frica legata de faptul ca nu suntem suficient de buni, frica aceea ca nu suntem iubiti, frica de a trai lucrurile asa cum vin) ne aduce cu un pas mai aproape de acceptarea a ceea ce simtim si traim, de viata, de noi.

In spatiul de acceptare se nasc ganduri si idei noi, ne intelegem noi pe noi, abandonam critica mentala inutila si redescoperim in noi energii pe care nu le banuiam.

Tu ce frici ai? Ai putea sa te imprietenesti cu ele? Daca simti ca nu este momentul acum, ce zici daca ai incepe sa le accepti?

“Dar”, vei spune, “ce mare lucru e cu atentia asta? Pot sa traversez strada, sa conduc masina, sa urmaresc un film sau o carte, sa port o discutie sau sa duc la bun sfarsit o sarcina de serviciu… Deci sunt atent!”. Desigur, cu totii posedam o astfel de atentie “primara” care ne permite sa functionam in rutina cotidiana. Insa mai exista si o atentie de rang superior, un tip de atentie care se refera la capacitatea de a ramane centrat, stabil, in momentele dificile sau haotice.

Capacitatea de a-ti focaliza atentia este modalitatea perfecta de a intra in contact cu tine insuti si cu sursele de stabilitate, putere, creativitate si dragoste din interiorul tau. Fara ea, ai fi ca o frunza in bataia vantului, purtata de colo-colo in functie de circumstantele schimbatoare.

Majoritatea oamenilor, atunci cand seful ii critica in plina sedinta sau cand partenerul de viata face ceva ce nu le place, reactioneaza pe baza atentiei primare, adica se enerveaza, se sperie, se plang sau adopta orice alt fel de comportament cu care sunt obisnuiti si pe care l-au mai utilizat si in trecut.

Ei nu sunt atenti la ceea ce au de invatat din aceasta situatie si nici la importanta pe termen lung a relatiei cu seful sau partenerul de viata, ci se lasa instantaneu purtati de un torent de ganduri si emotii negative. Prin urmare, impresia pe care le lasa este aceea a unor persoane care nu sunt stapane pe sine, iar de aici lucrurile iau de obicei un traseu descendent.

Vorbeam la inceput de concentrarea artistilor sau sportivilor. Ceea ce diferentiaza un jucator de tenis obisnuit de unul exceptional este atentia pe care si-o acorda sie insusi. Jucatorul obisnuit se concentreaza sa balanseze racheta, sa loveasca mingea, sa judece lovitura ca buna sau nereusita si sa incerce sa loveasca mai bine data viitoare. Un jucator exceptional, pe de alta parte, este constient de sine insusi, este atent la starea lui interioara, iar acest fapt il ridica la un nivel superior de performanta.

Ce fac marii performeri

Toti marii performeri, fie ei oameni de stiinta sau de afaceri, maestri spirituali sau chirurgi, artisti sau sportivi multipremiati au in comun aceasta atentie profunda, superioara, indreptata catre interior, nu catre circumstantele externe.

Un alt aspect pe care vreau sa-l aduc in discutie este cel al directiei in care alegem sa ne indreptam atentia. Cand ne concentram asupra unor idei sau emotii negative, practic le animam prin atentia noastra, le investim cu puterea de a actiona asupra noastra si in final le dam o viata proprie care ne scapa de sub control.

Cel mai bun exemplu in aceasta directie este scurta povestire a lui Cehov, “Moartea unui slujbas”.

Un marunt functionar care se afla la Opera stranuta in timpul spectacolului chiar peste chelia unui consilier de stat asezat in fata lui. Desi importantul personaj trece cu usurinta peste incident, functionarul isi cladeste in minte un intreg edificiu de lucruri teribile care i s-ar putea intampla in urma nefericitei gafe, asa ca incepe sa-l urmareasca pe consilier si sa-l terorizeze cu nenumarate vizite in care isi cere scuze.

Insistenta lui il agaseaza din ce in ce mai tare pe consilier care reactioneaza tot mai agresiv, iar functionarul este din ce in ce mai inspaimantat, neintelegand ca mania consilierului nu mai are nicio legatura cu stranutul de la Opera ci este provocata chiar de scuzele lui neincetate si inutile.

Pana la urma, functionarul moare pur si simplu de inima rea deoarece nu realizeaza ca numai atentia lui focalizata in mod gresit asupra unui incident marunt i-a dat acestuia proportii nemasurate.

Chiar daca acest gen de intamplari nu se termina neaparat tragic in viata de zi cu zi, calitatea vietii ne este deseori afectata de faptul ca acordam atentie unor ganduri inutile.

De exemplu, reluam la nesfarsit in minte o disputa avuta cu cineva in urma cu o saptamana, ramanem nervosi toata ziua pentru ca un sofer ne-a taiat calea de dimineata, ne reprosam ca “ar fi trebuit sa zic” sau “as fi putut sa fac” sau ne chinuim ingrijorandu-ne pentru lucruri din viitor asupra carora oricum nu detinem controlul. Ca urmare, reflectam aceasta energie prin comportamente distructive: suntem artagosi, mancam sau bem in exces, ne cumparam lucruri inutile etc.

De aceea este important sa retinem ca, refuzand sa acordam atentie gandurilor neproductive, retragem energia care le anima si le da putere asupra noastra.

De asemenea, atunci cand ne concentram asupra a ceea ce se petrece in noi insine si cand ne pastram neabatut in minte scopul final, putem ramane neclintiti chiar daca in jurul nostru apar tot felul de elemente destabilizatoare. Atentia “adevarata” ne ajuta sa actionam de la un nivel superior al constiintei.

Procesul este extrem de simplu si are 3 etape:

1. identificarea/numirea sentimentului;
2. identificarea cauzei ce a generat sentimentul;
3. gasirea unui raspuns satisfacator – o actiune ce satisface necesitatea ce a produs sentimentul respectiv.

Va prezint in continuare o lista a sentimentelor si nevoia corespunzatoare semnalata de sentimentul respectiv:

1. Plictiseala - nevoia de a ne dezvolta, de a avea provocari pe care sa le depasim;
2. Furia - nevoia de a avea parte de corectitudine, atat pentru noi cat si pentru ceilalti;
3. Vinovatia - nevoia de a fi corect fata de ceilalti sau fata de propria persoana;
4. Tristetea - nevoia de a avea lucruri sau relatii importante, de valoare pentru noi;
5. Singuratatea - nevoia de a avea relatii cu semenii nostri;
6. Inadecventa - nevoia de a ne simti suficient de buni pentru a realiza ceva anume;
7. Stresul - nevoia de a avea succes si control in toate aspectele vietii noastre;
8. Teama - nevoia de siguranta;
9. Frustrarea - nevoia de a avea satisfactie in actiunile noastre;
10. Depresia - nevoia de a avea speranta.

Primul pas: identificarea sentimentului

De multe ori este dificil sa identificam un sentiment mai ales datorita faptului ca nu suntem obisnuiti sa ne analizam sentimentele sau am invatat sa le reprimam.

Secretul reusitei este atentia si exercitiul de a “asculta vocea interioara a sentimentului”. Atunci cand este dificil sa identificam sentimentul putem trece la pasul 2 – identificarea cauzei – si astfel vom putea gasi sentimentul corespondent.

Pasul 2: identificarea cauzei

Atunci cand stim cu acuratete cauza ce produce sentimentul vom putea sa gasim solutia, actiunea necesara pentru a raspunde necesitatii pe care o avem.

Pasul 3: gasirea unui raspuns satisfacator

Cand satisfacem necesitatea eliminam in totalitate cauza care genereaza sentimentul si in acelasi timp eliminam si posibilitatea de recurenta a sentimentului.

Voi exemplifica acest proces folosind ca sentiment Furia (Mania): cand percepem o circumstanta ca fiind nedreapta fata de noi sau fata de cei apropiati ne simtim furiosi. Furia ne motiveaza sa actionam pentru a restabili corectitudinea situatie respective.

Avem doua posibilitati de a actiona: putem actiona intr-un mod distructiv facand ceva ce ne-ar pune in pericol pe noi sau pe ceilalti (violenta fizica sau verbala sau o alta actiune ineficienta), sau putem actiona intr-un mod creativ gasind si implementand solutii ce pot rezolva situatia respectiva intr-un mod pozitiv.

De fiecare data cand experimentam sentimentul maniei, traim teama ce apare din perceptia ca situatia respectiva ar putea fi periculoasa. Mania ne dezvaluie astfel temerile pe care le avem intr-o anumita circumstanta. Deoarece acest sentiment apare din perceptiile noastre este extrem de important sa realizam o verificare a realitatii: “Este aceasta situatie nedreapta cu adevarat? Sau este perceptia mea incorecta?”

Daca vom gasi o componenta justificativa in intreaga situatie, presiunea generata de sentimentul maniei va fi cu mult redusa.

Pasul 1: identificarea/numirea sentimentului: Manie, furie, suparare, etc.
Pasul 2: identificarea cauzei: cauza maniei este perceptia unui situatii ca fiind incorecta fata de noi sau fata de cei apropiati.
Pasul 3: gasirea unui raspuns satisfacator.

A: Verificarea realitatii.
B: Daca situatia este intr-adevar incorecta, atunci trebuie sa actionam corespunzator pentru a remedia acest lucru.
C: Daca nu putem face nimic pentru a aduce corectitudine in situatia respectiva, atunci iertarea este solutia.

De multe ori nu mai putem face nimic pentru o situatie care a avut loc in trecut. Totusi situatia respectiva ne poate produce suferinta. Profit de acest context pentru a va oferi citatul meu preferat:

Traim in lumina actiunilor noastre reflectate din trecut. Toate lucrurile pe care le-am facut in trecut, le facem in continuare in prezent, in mintea noastra.
— Dave Elman

Iertarea este antidotul si ne ofera eliberarea de sentimente nocive, reprimate, inabusite in interiorul nostru. Aceste sentimente ne fac in continuare sa suferim si ne fac sa realizam acele actiuni nocive de a ne distrage (folosind mancare, substante nocive sau actiuni pe care le regretam ulterior).

Procesul iertarii

Iertarea este pentru cel care iarta, nu pentru cel care a gresit (ofensatorul). Daca decidem sa iertam noi vom fi singurii beneficiari ai iertarii: ne eliberam de sentimentele negative, de presiunea emotionala pe care am acumulat-o ca urmare a intamplarii din trecut. Realizam ca, atat timp cat nu iertam, persoana care ne-a ranit va continua sa ne raneasca (“… lucrurile pe care le-am facut in trecut le facem in continuare in mintea noastra”).

A ierta nu inseamna a uita evenimentele care s-au intamplat, nu inseamna a gasi o scuza persoanei care ne-a ranit. Inteligenta presupune sa invatam din greselile facute. A uita acea experienta duce la ignoranta.

Puteti afla mai multe informatii despre cele discutate direct de la autorul “Limbajului Secret al Sentimentelor”, Calvin Banyan.

In urmatoarele articole voi prezenta cateva tehnici folosite in hipnoza, incepand de la cele mai simple, cum ar fi sugestia directa, pana la cele complexe in care transformam emotii, perceptii sau cognitii limitative in resurse pentru succes!

In urmatoarele 2 articole mi-am propus sa abordez o tematica interesanta: limbajul sentimentelor vazut din perspectiva unui hipnotist.

Creditul pentru informatiile prezentate in acest articol si in articolul urmator apartine lui Calvin Bayan, autorul cartii “Limbajul Secret al Sentimentelor”, unul dintre cei mai respectati hipnoterapeuti si traineri.

Ce sunt emotiile?

O emotie este motivatie in forma pura – este presiunea psihologica de a actiona. Rolul emotiilor este de a ne anunta atunci cand necesitatile noastre nu sunt satisfacute si de a ne motiva sa actionam pentru a le satisface.

Toate emotiile au un scop pozitiv: sunt mesajele data de subconstient pentru a ne determina sa actionam in scopul de a depasi o situatie dificila.

De exemplu: mania este o emotie care ne spune ca percepem o anumita situatie sau o actiune ca fiind incorecta fata de noi. Aceasta emotie ne motiveaza sa actionam pentru a remedia situatia si de a restabili corectitudinea.

Vina este o emotie care ne spune ca percepem o situatie in care noi nu suntem corecti fata de o alta persoana (sau de propria persoana). Ne motiveaza sa actionam pentru a restabili corectitudinea, pentru a ne reabilita fata de acea persoana si de cele mai multe ori “cere o pedeapsa”, la un nivel constient sau subconstient.

Ce sunt sentimentele?

Sentimentele sunt expresia in plan fizic al emotiilor pe care le traim, sunt reactia fizica a corpului ca raspuns la emotia respectiva generata de subconstient.

Mania cauzeaza de exemplu cresterea pulsului, contractarea musculaturii (fight or flight), pregatirea corpului pentru actiune.

Este interesant ca, desi avem cu totii sentimente, suntem atat de putin constienti de acestea. De fapt cei mai multi oameni isi traiesc viata fara a constientiza 80-90% din sentimentelele pe care le traiesc.

Este la fel de interesant un alt aspect: desi suntem constienti de o mica parte a sentimentelor noastre, de cele mai multe ori nu “ascultam mesajul” pe care il primim sau il intelegem gresit. In acest caz avem de o modalitate de a lucra cu emotiile – aceea de a ne distrage de la aceste emotii folosind un element care ne capteaza temporar atentia, care ne “anesteziaza” emotional, cum ar fi fumatul, mancatul in excess, munca in exces etc.

Reprimam astfel aceste emotii in interiorul nostru iar de fiecare data cand simtim “emotia negativa”, folosim elementul de distragere si generam prin repetitie un comportament de cele mai multe ori nociv.

Va aduceti probabil aminte de conceptul conditionarii pavloviene despre care am discutat – in acest fel reusim sa “ne programam” obiceiuri negative!

Cand ne distragem in momentul in care simtim o emotie neplacuta, tratam doar un simptom, nu si cauza care genereaza acea emotie.

Iar cauza acelei emotii este necesitatea pe care o avem nesatisfacuta. De exemplu: tristetea ne spune ca am pierdut ceva sau pe cineva drag si avem nevoie sa recastigam ceea ce am pierdut sau sa inlocuim pierderea prin ceva echivalent. Atat timp cat nu actionam pentru a raspunde acestei necesitati, nu exista suficienta mancare sau alcool care sa rezolve aceasta cauza.

Ne vom simti mai bine mancand o ciocolata de exemplu, insa dupa scurta vreme vom avea nevoie de inca o ciocolata pentru a “ne automedica” iar ciclul “ma simt trist – mananc o ciocolata” va continua in detrimentul siluetei.

Insa lucrurile nu se opresc aici. La un moment dat, dupa ce am cazut in capcana “ma simt trist – mananc o ciocolata”, apare sentimentul secundar al frustrarii pentru ca ceea ce facem nu ne aduce rezultate decat pe termen scurt. In plus vom avea nevoie de o noua garderoba. Cu cat vom continua sa ne distragem mai mult folosind ciocolata, cu atat frustrarea creste. Mancam mai mult si mai des fara niciun rezultat pozitiv. Insa frustrarea si kilogramele in plus vor creste in continuare.

Sentimentul secundar al frustrarii are si el un mesaj: ne spune ca trebuie sa facem altceva pentru ca ceea ce am facut pana atunci nu a adus niciun rezultat. Ne anunta ca mergem intr-o directie gresita si ca ar trebui sa facem altceva pentru a ne satisface emotia pe care o simtim.

Cand frustrarea atinge cote maxime, un sentiment tertiar isi face aparitia: depresia.

Depresia in acest caz are rolul unei supape de suprapresiune: in acest moment ne salveaza de la o situatie autodistructiva si suspenda momentan sentimentul pe care il reprimam mancand ciocolata. Nu ne mai simtim deocamdata tristi, ne simtim deprimati. Bineinteles ca sentimentul de tristete reapare dupa o vreme si ciclul se reia: tristete – distragere – frustrare – deprimare.

Sentimentul tertiar al depresiei ne spune “renunta, te ranesti mult prea mult daca vei continua sa faci ceea ce ai facut pana acum”.

Cand eforturile noastre repetate de a rezolva emotia sunt sortite esecului, frustrarea devine mai puternica decat speranta de a iesi din situatia respectiva. Incepem sa simtim ca nu are rost sa mai incercam. Ne simtim fara speranta iar lipsa sperantei duce la lipsa de actiune, motivatia dispare si apare depresia. Astfel depresia poate fi considerata la polul opus sperantei – un mesaj al neputintei si al pasivitatii. Speranta si depresia se exclud reciproc, nu pot coexista.

Este important sa realizam, cand dorim sa intelegem emotiile, ca avem doua posibilitati, doua stari emotionale: ori suntem intr-o stare in care avem o necesitate satisfacuta, stare pe care o percepem placuta din punct de vedere emotional, ori suntem intr-o stare in care nu avem acea necesitate satisfacuta si atunci suferim din punct de vedere emotional.

Cum putem decodifica si intelege “mesajul secret” al sentimentelor noastre?

Veti afla in urmatorul articol o metoda de a realiza acest lucru.

Cea mai frecventa greseala in folosirea autosugestei este repetarea constienta a sugestiei ce devine o mantra. Atat timp cat folosim mintea constienta, acea sugestie ramane in zona mintii constiente fara a ajunge in subconstient. Va ajunge totusi acolo prin conditionare, prin repetare asidua, dar nu atat de rapid cum ne-am dori.

Secretul succesului cu autosugestia consta in 2 etape:

Prima este de a satura mintea constienta repetand de mai multe ori sugestia respectiva. Cea de-a doua etapa este depasirea factorului critic (adica autohipnoza) pentru ca sugestia aflata deja in mintea constienta sa patrunda in subconstient ocolind factorului critic.

Voi prezenta o tehnica extrem de simpla si rapida pentru a realiza cea de-a doua etapa, insa mai intai vreau sa va ofer cateva recomandari referitoare la alegerea unei sugestii.

O sugestie trebuie sa fie: simpla, formulata in termeni pozitivi si la timpul prezent, sa fie masurabila si sa includa o recompensa.

Un exemplu de sugestie formulata corect este: “In fiecare zi ma trezesc si exersez 20 de minute, iar acest lucru ma face sa ma simt bine toata ziua”. Puteti foarte usor sa identificati toate elementele prezentate mai devreme.

Un contraexemplu: “De maine nu voi mai fuma niciodata”. Aceasta sugestie are sanse minime de reusita.

Revenim la cea de-a doua etapa: depasirea factorului critic al mintii constiente.

Inchideti ochii si pretindeti ca, indiferent de orice se intampla sau orice ati face, ochii raman inchisi. Este necesar sa pretindeti acest lucru avand convingerea absoluta ca ochii raman inchisi.

Iar atunci cand sunteti siguri ca ati obtinut acest lucru, pastrand aceasta convingere incercati sa-i deschideti si veti vedea ca ochii raman inchisi. Trebuie sa incercati cu adevarat sa deschideti ochii dar sa pastrati convingerea si veti observa ca ochii raman inchisi.

Tot acest exercitiu dureaza cateva secunde iar in momentul in care ochii raman inchisi, dupa ce ati incercat sa-i deschideti, relaxati-va si pastrati aceasta convingere. Nu este necesar sa testati din nou, pentru ca ati obtinut deja o stare de transa. Atat timp cat pastrati aceasta convingere veti ramane in transa iar factorul critic este ocolit.

Va recomand sa exersati de cateva ori acest lucru pana cand sunteti siguri ca il puteti realiza foarte usor. (Apropo, acest exercitiu se numeste “catalepsia pleoapelor” si este folosit de majoritatea hipnotistilor intr-o inductie rapida.)

Odata ce stapaniti acest exercitiu (pe care il poate invata chiar si un copil de 5 ani), puteti asocia un declansator al starii de relaxare inaintea exercitiului (cum ar fi rostirea unui cuvant, ridicarea si coborarea unui deget sau crearea unei imagini) si veti obtine starea potrivita pentru a accepta sugestia dorita aproape instantaneu pentru ca mintea subconstienta lucreaza prin asociere.

Acesta este un truc pe care il folosesc si hipnotizatorii: odata ce persoana a obtinut o stare adanca de hipnoza, instalarea unui declansator este cea mai bune metoda de a obtine aceeasi stare adanca de hipnoza si data viitoare in cateva secunde. De asemenea acest declansator este instrumentul cu ajutorul caruia persoana respectiva poate invata sa foloseasca autohipnoza.

Un beneficu remarcabil al exercitiului de catalepsie a pleoapelor este ca poate fi folosit cu succes pentru a inlatura micile tensiuni cotidiene. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa ramaneti cu ochii inchisi si sa mentineti aceasta stare timp de 2-3 minute. Veti putea beneficia astfel de o deconectare binevenita.

Mintea constienta nu se poate concentra la prea multe lucruri simultan iar odata ce este ocupata cu mentinerea catalepsiei pleoapelor, toate celelalte programe sunt suspendate. Pentru cei interesati de acest subiect, va recomand cu multa caldura o carte ce trateaza in detaliu autosugestia: “Catre Culmile Succeselor”, scrisa de Pavel Corut.

Practicand in fiecare zi autosugestia vom putea sa ne dezvoltam aceasta abilitate extraordinara. La fel ca un exercitiu fizic, prin antrenament vom obtine rezultate din ce in ce mai bune pentru ca nimeni nu a reusit in prima sedinta la o sala de fitness sa impinga o haltera de 200 de kg sau sa alerge un maraton.

Insa prin antrenament ne putem dezvolta abilitatile pe care le dorim, iar stapanirea autosugestiei este o abilitate extraordinara care merita putin efort. Pentru majoritatea dintre noi 10-15 minute pe zi sunt suficiente pentru a dobandi poate cel mai puternic instrument al dezvoltarii personale.

Pe scurt, este vorba despre o mentalitate tematoare bazata pe convingerea ca toate resursele sunt limitate si ca daca tu castigi, in mod automat cineva trebuie sa piarda – si invers. Tu castigi un client, concurentul tau pierde un client – si invers. Un barbat/o femeie te alege pe tine, o alta persoana ramane singura – si invers. Tu esti angajat, un alt candidat este respins – si invers.

Iti spui frecvent in sinea ta fraze precum: “Toti barbatii buni sunt luati”, “E prea tarziu sa ma apuc de alta facultate” sau “Toate joburile bune se dau numai pe pile”? Daca da, inseamna ca ai o gandire de criza si ca faci o greseala majora: iti pui singur limite. Ca urmare, o respingere sau o pierdere te demotiveaza rapid si te gandesti ca nici nu mai are rost sa incerci pentru ca oricum nu mai e loc si pentru tine.

Mi-a placut mult o metafora a astrologului american Carol Allen care spunea ca femeile se impart in doua tipologii din punct de vedere al modului in care privesc viata si relatiile: printesa la banchet si fata care mananca supa acasa.

Printesa la banchet este genul de femeie care, desi nu este cea mai frumoasa / slaba / tanara etc, se comporta ca si cum viata este plina de ocazii pe care este dispusa sa le culeaga si sa le fructifice. O astfel de femeie atrage mereu atentia barbatilor (si nu numai) datorita stralucirii interioare si puterii de a merge mai departe chiar si cand “banchetul” nu a fost prea reusit. Ea este concentrata pe abundenta, pe gasirea oportunitatilor.

De cealalta parte, fata care mananca supa acasa este convinsa ca ei ii este dat sa soseasca numai dupa ce s-a terminat petrecerea si toata lumea a plecat, asa ca nici macar nu se mai duce la banchet. Ea se asteapta sa nu se distreze si sa nu intalneasca pe nimeni interesant. Evident, cu astfel de atitudine atrage numai situatii care ii confirma propriile convingeri, intr-un adevarat cerc vicios.

Asa ca, indiferent daca esti femeie sau barbat si indiferent daca e vorba de viata profesionala sau cea personala, intreaba-te: ma comport si gandesc ca o printesa la banchet sau ca fata care isi mananca mereu supa acasa?

Gandirea concentrata pe abundenta este vitala si in viata profesionala

Intreband o colega din vanzari cu rezultate exceptionale care este cea mai mare greseala pe care o poate face un vanzator, mi-a raspuns fara sa ezite: “Sa creada ca nu mai are la ce clienti sa vanda si ca nu poate largi gama de produse la clientii existenti”. Cand un agent de vanzari pleaca dimineata la lucru cu o astfel de mentalitate, care credeti ca sunt sansele lui de succes fata de un altul care este convins ca piata e blocata si clientii nu mai au bani sa cumpere nimic? Cum ii este influentata atitudinea, limbajul corpului, fermitatea vocii?

Da, teoretic numarul de barbati/femei, clienti, angajatori etc este limitat. Asa scrie la Registrul Comertului si la Institutul National de Statistica. Dar practic lumea este in permanenta miscare.

Se infiinteaza noi companii, clientii devin nemultumiti de furnizorii lor si cauta altii mai buni, in blocul tau se muta alti vecini, oamenii isi dau demisia si elibereaza posturi – niciodata lumea nu este inghetata ca intr-un tablou, lumea nu este statica, lumea se schimba. Esti si tu in miscare odata cu ea sau ai ramas blocat intr-o fotografie de acum 5 ani?

Sigur ca nu putem controla sau ignora circumstantele exterioare precum conditiile economice nefavorabile, insa putem alege daca sa ne concentram pe gasirea de solutii sau pe autocompatimire si pesimism. Stiati ca in materia noastra cenusie exista o formatiune de neuroni numita sistem reticular activator ascendent (SRAA), raspunzator pentru nivelul de atentie acordata mesajelor receptionate de cortex?

Mai simplu spus, atunci cand ne stabilim obiective si ne mentinem permanent focusul asupra lor, SRAA actioneaza ca un radar si in acelasi timp ca un filtru care ne ajuta sa fim mai atenti in jurul nostru si sa observam orice semn sau informatie care ne-ar putea ajuta sa ne indeplinim obiectivul. Putem auzi la radio o stire despre ceva care ne intereseaza sau putem observa cu coada ochiului un anunt intr-un ziar despre o oportunitate de afacere sau angajare – amanunte pe care le-am fi trecut cu vederea daca am fi fost pierduti in ganduri despre… lipsa de ocazii.

Deci ce-ar fi sa inlocuiesti convingerile limitative cu unele apartinand unei mentalitati a abundentei, cum ar fi: “E loc sub soare pentru toata lumea”, “Ce-i al meu e pus deoparte” sau “Cand se inchide o usa, se deschide o fereastra”? Dupa cum vezi, ele nu sunt expresii create artificial de catre vorbitorii motivationali, ci sunt zicale din intelepciunea populara care demonstreaza ca acest gen de gandire exista in mod natural si poate fi asumat.

In incheiere, mai vreau sa aduc in discutie un alt gen de gandire care poate fi calificata tot “de criza”.

Exista recrutori care nu angajeaza oameni prea destepti sau bine pregatiti de teama sa nu fie eclipsati si sa li se ia locul. Exista colegi care intra in posesia unor informatii utile sau valoroase dar nu le impartasesc de teama ca ceilalti le vor folosi cumva mai bine si astfel isi vor pierde ceea ce ei considera un avantaj competitiv. Tipul acesta de comportament reflecta aceeasi convingere despre care vorbeam la inceput: resursele sunt limitate si succesul cuiva este o amenintare pentru altcineva.

Daca te-ai surprins vreodata in aceasta postura, nu este totul pierdut.

Iti sugerez sa reflectezi la ceea ce spune autorul Tor Nørretranders in cartea sa “Omul generos”: daca ai un sandvis, nu il poti imparti decat renuntand la o bucata din el, deci intr-un fel este o pierdere pentru tine pentru ca nu mai mananci decat jumatate de sandvis. Daca insa ai o informatie si i-o spui altcuiva, informatia ramane in continuare in intregime in posesia ta, nu se injumatateste.

Acesta nu e un indemn sa trimiti un email concurentei cu planurile tale de marketing pe urmatoarele 6 luni, ci doar sa eviti sa aplici modelul concurential specific economiei de piata la relatiile tale interumane si la modul in care gandesti. Oricat ar suna de idealist, alege sa te concentrezi pe abundenta si poarta-te ca o printesa la banchet!

Cum poate cineva din exterior sa iti spuna TIE cine esti, ce trebuie sa faci, cineva care sa iti spuna ce viata sa traiesti TU? Cine mai esti tu atunci cand astepti ca altii sa iti raspunda la o intrebare care iti este tie adresata?

Ma intrebam intr-o zi daca asteptarea nu inseamna de fapt sa ai rabdare, sa astepti momentul potrivit? Nu, asteptarea inseamna sa stai cu mainile incrutisate, sa stai pasiv, sa iti pice “ceva din cer”, “sa se schimbe altii”.

Sa ai rabdare, in schimb, inseamna sa actionezi si sa vezi ce se intampla, sa inveti din greseli, sa fii atent la ceea ce simti si sa mergi inainte pe drumul tau.

Atunci cand astepti, cand stai pasiv, constientizeaza ca nu faci decat sa iti amani viata, nu faci decat sa uiti de tine. E momentul sa actionezi, sa te descoperi: da-ti drumul si lasa-te surprins de ce are viata sa iti ofere.

Octavian Paler a scris superb “A astepta asteptarea”:

Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren…

Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… In cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un desert, unde chiar sinele se transforma in nisip…

In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi… Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam motive sa ma plang. Cel putin in gara noastra, imi ziceam, avem avantajul de a vedea viata in stare pura, destinul nu ne amageste, nu ne sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in starea de tranzit si s-o traim cat mai linistiti, stiind ca ea e totul.

Dar vine o zi cand privesti peronul gol, trambele de praf pe care le ridica vantul si nu mai poti alunga gandul ca te joci cu vorbele, ca nu se poate trai astfel, ca pustiul este chiar mai rau decat frica sau, daca vreti, o altfel de frica…

Descoperi ceea ce stiai de la inceput, ca asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. Altfel, asteptarea devine un timp gol. A astepta asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A astepta asteptarea e moarte.

— Octavian Paler, Viata pe un peron

Asadar asteptarea inseamna “moartea” dorintei tale, ingroparea ei si atunci e important sa ne putem urmatoarea intrebare: De ce ti-e frica? De ce preferi sa astepti in loc sa actionezi?

Oportunitatile ti le creezi prin actiune si nu asteptand. Afland raspunsul la intrebarea de mai sus cu siguranta vei reusi sa iti dai drumul la viata, TU, nu altcineva.

Cat efort depui in viata ta de zi cu zi?

Ne spunem ca nu avem de ales, ca “trebuie” sa castigam bani, ca “trebuie sa fim in randul lumii”, ca “trebuie sa acceptam ca viata e grea” si mai ales ne spunem “ca nu avem de ales”. Eu invat zi de zi sa fac alegeri si sa imi asum responsabilitatea pentru ele. Imi aleg proiectele, oamenii cu care interactionez, evenimentele la care particip.

Dar de unde poti porni?

In primul rand intreaba-te: “vreau sa fac ceea ce fac acum?”, “e nevoie sa fac ceea ce fac acum?”.

Daca e nevoie pentru ca ai un examen, ai o lucrare importanta de predat etc, intreaba-te: “cum pot sa infrumusetez si sa eficientizez timpul pe care il petrec facand acest lucru?”. Poate fie sa invat pe muzica, sa ma recompensez dupa ce am facut “acea munca”. Dar mai ales sa ne imaginam ca si cand acel lucru pe care il avem de facut e gata facut, a trecut. Eu imi imaginam de multe ori inainte de vreun examen cum povestesc cum a fost dar mai ales sentimentul de usurare ca am trecut peste acel moment.

Sunt foarte putine momentele in care “nu avem de ales”, de cele mai multe ori, ca sa nu zic intotdeauna, avem puterea de a alege fiecare moment pe care il traim: ca vrem sa fie trist, vesel, melancolic, greu, ciudat, etc.

Insa avand puterea de a alege si avand atatea optiuni, este ceva pozitiv sau ceva negativ?

Puterea de a alege nu ne face mai liberi in ziua de azi, ci ne face mai responsabili. Exista un paradox al puterii de a alege care pune pe noi o presiune imensa. Nu ai pe cine sa dai vina, ai atatea optiuni, ai putea sa alegi alta facultate, sa iti cauti alt job, sa renunti la o relatie etc. Daca nu o faci e responsabilitatea ta si numai a ta. Si cum relationezi cu asa o povara?

Va invit sa-l ascultati pe Barry Schwartz: The paradox of choice.O prezentare interesanta in care se sublinieaza cat de mult ne impovareaza puterea de a alege.

Voi ce parere aveti?

Schimbarile mari se fac cu pasi mici

Pentru a avea orice noi experiente, trebuie sa traim mai presus de gandurile, amintirile si asocierile din trecutul familiar. Dar, se pune intrebarea: cum sa fac schimbarile pe care mi le doresc?

Incearca la inceput sa exersezi cu schimbari minore: alearga 10 minute pe saptamana, doar 10 (nu o ora). Doar cand vrei tu. Cum vrei tu, unde vrei tu. Acesta e inceputul…

Cum sa-ti iei angajamentul ca te vei schimba

Pentru ca cei mai multi dintre noi observam cu mari dificultati legaturile dintre comportament, sanatate si starea noastra generala, e nevoie de obicei ca un eveniment major, devastator care sa ne refocalizeze atentia asupra noastra insine, asupra predilectiilor si tendintelor noastre.

Vestea buna e ca tu citesti acest articol si acest lucru indica dorinta ta de schimbare. A avea motivatia potrivita este motorul care ne poate face sa realizam schimbari in viata noastra si in noi insine. Inteleg prin motivatie activarea, energizarea comportamentului orientat spre scop.

Si, desi lobul nostru frontal ne ajuta sa ne concentram asupra intentiei noastre, e nevoie sa ne activam vointa pentru a lasa lobul frontal sa-si faca treaba si anume sa uneasca intentia cu actiunea. Angajamentul pentru schimbare este intotdeauna o chestiune inselatoare.

Acele retele/conexiuni obisnuite, rutiniere pe care ni le-am creat ne permit sa traim o viata care este usoara, naturala si confortabila. Noi cautam confort, iar schimbarea este echivalentul disconfortului.

Ne facem un juramant ca vom incepe o dieta, vom incepe sa facem sport in mod regulat, ne vom uita mai putin la televizor, vom petrece mai mult timp si vom fi mai darnici cu atentia pe care o acordam copiilor nostri, dar lasam circumstantele din viata noastra sa ne calce in picioare acea intentie.

Schimbarea presupune mult efort, vointa si angajament

Imi amintesc cand am inceput sa inot. Alergarea sau mersul cu bicicleta erau usoare, rutiniere. Invatasem sa fac aceste lucruri din copilarie – nu trebuia sa ma gandesc la ce faceam, erau automatisme. Prima data cand am incercat sa inot cu capul sub apa am crezut ca ma voi ineca. Tot ce invatasem in copilarie – sa dau din maini si din picioare – ma ajutau doar sa supravietuiesc, sa nu ma inec. Nu stiam sa respir. Va suna familiar?

Cei mai multi dintre noi am invatat sa supravietuim – de fapt asta este ceea ce facem in cea mai mare parte a timpului in viata noastra. Trecem prin ea. Pentru ca voiam sa inot de foarte mult timp, nu puteam sa trec peste asta. Asadar am cautat pe cineva care ma poate invata sa respir cand inot. Bineinteles, tot procesul presupune sa reinvat miscarile de inot si, cu totii stim ca, atunci cand invatam ceva, totul pare foarte lent, deoarece fiecare miscare e ceva nou, pana cand, dupa multe repetitii ajunge automatism.

Ceea ce voiam sa accentuez pana aici este importanta motivatiei. Doar fiind motivati (de recompensa pe care o simtim in urma unei ore de inot de exemplu) vom descoperi ca disconfortul ne poate duce spre stari noi, de confort… imbunatatit.

Ce putem sa facem sa ne utilzam cat mai bine lobul frontal? Voi rapunde cu un proverb: “PRACTICA este mama invataturii.”

Repetitia mentala

Repetitia mentala este modul prin care ne putem angaja lobul frontal in schimbarile semnificative pe care vrem sa le facem in viata.

Atunci cand repetam, avem un tel mai… directionat. Nu facem doar niste exercitii; actionam ca si cum ocazia ar fi un concert. Aceasta este diferenta cheie. O repetitie trebuie sa replice experienta de a face un anumit lucru. De fiecare data cand repetam un comportament, o abilitate, o emotie sau facem o schimbare in atitudinea noastra, ar trebui sa devenim mai buni in a face acel lucru.

In loc sa traim in starea de supravietuire, putem in schimb sa repetam, pentru inceput mental, lucrurile pozitive pe care ne-am dorit sa le experimentam.

Urmatorii pasi sunt la fel de usori:

1. Cream un ideal in mintea noastra, un ideal a ceea ce vrem sa repetam (sa clarificam dorinta de schimbare si motivatia pentru a face acest lucru).
2. Punem intrebarile auto-reflective potrivite: Cine vreau sa fiu? Ce anume trebuie sa schimb in legatura cu mine pentru a ajunge acolo? Cine/ce (resurse) ma poate ajuta sa-mi dezvolt acest lucru?
3. Actiune – in pasi marunti, cu rabdare.
4. Repetitie – constant, frecvent, in functie de planul de actiune propus.