Vrei sa ai relatii vii, autentice, deschise? Un prim pas ar putea fi sa iti gestionezi mai bine asteptarile…

In orice relatie intram cu asteptari

Si inconstient, le proiectam asupra celuilalt. Unele le exteriorizam, prin cereri, prin rugaminti, prin frustrari. Altele le “tinem in noi”. In timp cresc, aducand multa presiune in relatie. Si ne dau mereu starea ca “ceva nu merge bine in relatia dintre noi”.

Poate cel mai dificil lucru intr-o relatie este sa acceptam ca rolul celuilalt nu este de a ne raspunde la propriile asteptari. Celalalt nu poate, nu “trebuie”, nu este indicat sa se conformeze cu asteptarile noastre.

Asteptarile exprima imaginea idealizata pe care noi o avem in legatura cu o relatie. Cum ne “asteptam” noi sa fie, sa simta, sa se manifeste celalalt in context relational. Ceea ce evident, ne apartine noua, este propria noastra proiectie, deseori foarte diferita de realitatea celuilalt.

Cum putem gestiona asteptarile in relatie?

1. Constientizand si exteriorizand asteptarile.

Intrebandu-ne: Ce astept de la aceasta persoana? Ce astept de la aceasta relatie? Cum ii pot comunica celuilalt asteaptarile mele?

Verbalizand asteptarea, multa tensiune dispare. A “pune in cuvinte” o asteptare inseamna a-i diminua presiunea asupra celuilalt si asupra relatiei. Unele asteptari pot ramane la stadiul de dorinte, unele implinite, altele nu. Altele pot lua forma unor cereri catre celalalt, la care acesta ne poate raspunde, afirmativ sau negativ.

La fel, invitand pe celalalt, cu tact si rabdare, sa isi exprime propriile asteptari de la noi…

2. Abandonand “mitul reciprocitatii”.

Deseori intr-o relatie, ne asteptam ca si celalalt sa simta, sa gandeasca si sa se comporte asa cum o facem noi. Este ceea ce Jacques Salomé numea “mitul reciprocitatii”.

Realitatea este ca suntem diferiti si evident reactionam diferit. Este un truism evident de acceptat rational, mai greu de gestionat emotional. De aceea, sunt foarte mari sanse ca partenerul de relatie sa nu corespunda asteptarilor – uneori va fi “sub” asteptari, iar alteori “peste asteptari”.

3. Bucurandu-ne de ceea ce avem deja.

Relatia se traieste in prezent, bucurandu-te de ceea ce avem aici si acum. A avea asteptari inseamna deja sa traim “in viitorul relatiei”, neglijandu-i prezentul. Lasand relatia “sa curga”, ne putem imagina cum ar creste aceasta relatie daca am elibera-o de asteptari.

Daca vrei sa afli mai multe despre asteptarile tale si despre modul in care iti influenteaza relatii calitatea relatiilor tale, te invit la cursul deschis “Eu, Tu si Relatia noastra – Comunicare relationala (in)completa”, in perioada 13-14 martie 2010.

Inscrie-te acum trimitand e-mail la office@steps4change.ro. Locurile sunt limitate, iar inscrierile se fac pe principiul “primul confirmat, primul inscris”. Mentionand codul de inscriere EMPOWER13140310 investitia ta este doar de 640 RON, beneficiind de un discount de 20% (160 RON). Mai multe detalii despre curs poti gasi aici.

Vrei sa ai relatii autentice, mai frumoase si implinite? Vrei sa depasesti mai usor blocajele din relatiile tale? Iti doresti sa exprimi mai bine ceea ce simti si ceea ce doresti? Te-ai saturat de relatii in care ai senzatia ca “lucrurile se repeta”? Daca ai raspuns DA la aceste intrebari, ti-ar putea fi de folos sa iti cunosti si sa iti exprimi adecvat emotiile.

Am descris in articolul trecut emotiile autentice: bucurie, teama, tristete si furie. Emotia autentica ne ajuta sa solutionam o situatie aici si acum. De exemplu, atunci cand simtim teama autentica inainte de un examen, aceasta ne poate ajuta sa ne mobilizam sa ne pregatesc mai bine pentru a obtine un calificativ mai bun.

A avea relatii autentice inseamna in mod evident impartasirea de stari autentice. Dar nu intotdeauna stim sa facem acest lucru si atunci este util sa ne intrebam…

Ce emotii imi dau voie sa simt?

Pentru ca nu intotdeauna ne dam voie sa simtim aceste emotii autentice. Deseori, in familia in care am crescut anumite sentimente au fost incurajate, iar altele au fost “interzise”.

Iar daca am crescut intr-o familie care nu se simtea confortabil cu propriile emotii, este posibil sa fi primit mesajul “nu simti”. Si poate fi o interdictie referitoare la exprimarea oricarui sentiment, cu un apel excesiv la ratiune. Intr-o asemenea familie, emotiile sunt percepute ca “periculoase”, ceva care tulbura gandirea, care “intuneca” ratiunea.

Mai frecvent, unele sentimente sunt permise, altele nu. De exemplu, mesajul poate fi “nu simti teama”. Iar copilul invata sa isi reprime trairea si exprimarea sentimentului de teama. Ca adult, deseori nu traieste acest sentiment, iar daca il resimte, il “transforma” intr-o exprimare acceptata in mediul sau familial, inlocuindu-l cu un alt sentiment. De exemplu, in cazul in care se simte nesigur fata de viitorul sau profesional, in loc sa isi manifeste anxietatea fata de posibila pierdere a locului sau de munca, isi manifesta direct furia fata de angajator.

Totodata, poate fi un mesaj legat de exprimarea unei anumite emotii. De exemplu, “baietii nu plang” aduce cu sine o reprimare a emotiei tristete. Desi plansul, atat timp cat este adecvat situatiei este mult mai sanatos psihologic decat reprimarea sa si decat “izbucnirea ulterioara” sub alte forme.

Daca vrei sa afli mai multe despre emotiile tale si despre modul in care le poti impartasi in relatii, te invit la cursul deschis “Eu, Tu si Relatia noastra – Comunicare relationala (in)completa”, in perioada 13-14 martie 2010.

Inscrie-te acum trimitand e-mail la office@steps4change.ro. Locurile sunt limitate, iar inscrierile se fac pe principiul “primul confirmat, primul inscris”.

Mentionand codul de inscriere EMPOWER13140310 investitia ta este doar de 640 RON, beneficiind de un discount de 20% (160 RON). Mai multe detalii despre curs poti gasi aici.

Dar ce te faci atunci cand ti-e greu sa simti iubirea?

Te gandesti ca doar tu nu ai parte de ea, vezi in jurul tau indragostiti, vezi fericirea in privirea lor, vezi cupluri care sunt de ani de zile impreuna si se iubesc cu acelasi patos, vezi insa si persoane pe care nu le stimezi neaparat si care sunt fericite in dragoste.

Te intrebi atunci: eu unde gresesc? De ce altii au parte si eu nu? Incepi sa te gandesti daca meriti, incepi sa iti faci scenarii, incepi sa vezi iubirea si acolo unde nu e, presupui ca orice cuplu e fericit, presupui ca dragostea te va ajuta sa treci peste frustrarile profesionale, presupui ca vei fi alta persoana etc.

Iubirea nu are nicio legatura cu dreptatea

Iubirea nu are nicio legatura cu “a merita sau nu”. Iubirea nu are nicio legatura cu inteligenta, cu cat de bun esti ca persoana, ce avere ai, cat de sus ai ajuns ca profesionist etc.

Iubirea nu presupune niciun efort

Iubirea exista ca un izvor din care unii se aventureaza sa bea, iar altora le e frica pentru ca se vor “otravi” pentru ca izvorul e prea departe, pentru ca apa e prea rece, pentru ca… si putem avea un milion de motive.

Spunem ca iubirea vine atunci cand incepi sa te iubesti pe tine. Dar te intrebi CUM sa fac eu asta? Poti incepe prin simplul privit in oglinda, te admiri, iar ochii tai iti vor spune ca ai zeci de motive sa te iubesti pe tine. E primul pas important pe care il faci: sa iti recunosti calitatile, unicitatea, frumusetea interioara care este doar a ta si a nimanui altcuiva.

Apoi e important sa intelegi ca acele ganduri negative nu te vor ajuta atunci cand privesti un cuplu fericit si te intrebi: eu de ce nu am parte de asa ceva? Nu faci decat sa fii invidios si asta nu iti va atrage iubirea in viata ta. Sa te bucuri sincer pentru ei cand tu nu ai parte de asa ceva este de multe ori o provocare.

Ne dorim iubire, ne dorim o relatie frumoasa… dar aici ne oprim

Nu ne gandim mai departe: ce as vrea mai exact de la persoana iubita, cum vreau sa ma faca sa ma simt, cum vreau eu sa ma simt in acea relatie. Este important sa stiu ce imi doresc si ce m-ar putea implini pe mine ca persoana.

Atunci cand uitam de acest aspect ne trezim in relatii in care nu ne regasim, in care nu suntem autentici, lasam de la noi sa fie bine pentru ca totusi am si eu acum o relatie. Lasam de la noi pentru ca ne spunem ca asa e viata, trebuie sa faci compromisuri. Te intreb: sa renunti la tine e un compromis?

De obicei atunci cand ne dam seama ca stim ce ne dorim, putem avea acea relatie si fix atunci inghetam… de frica. Atunci realizam ca ne este teama sa avem acea relatie pentru ca tinem foarte mult la libertatea pe care o avem, pentru ca nu stim daca meritam, pentru ca ne gandim ca o sa o dam in bara… etc.

Este important sa eliminam aceste frici. Insa poate fi insasi frica de iubire care sa te inghete… si ea te ingheata puternic, incat nicio iubire, nicio persoana nu va reusi sa iti topeasca inima pana nu recunosti si nu devii vulnerabil in fata iubirii. Nu uita: iubirea inseamna abandon! Sa te lasi dusi de sentimente poate fi inspaimantator! Ce zici?

Dupa ce trecem si de acest pas e important sa traim in fiecare zi hranindu-ne cu iubire, crezand cu tarie ca iubirea este deja in viata noastra, simtind-o cu toata fiinta noastra. Asa crestem nivelul de vibratie si iubirea noastra, care e si ea pregatita, ne va simti si va aparea in viata noastra.

Imi doresc sa fiu alaturi de cei care vor sa cheme iubirea adevarata in viata lor si de aceea voi organiza la Cluj un workshop “Cheama iubirea in viata ta!” in data de 20 februarie. E un workshop adresat persoanelor singure, dar si acelor persoane care nu simt ca au gasit iubirea adevarata. Pentru detalii va rog sa imi scrieti la email delia.muresan@schimbarepozitiva.ro.

Si iata cel putin 7 motive:

1. Ca si in viata, in tango nu exista reguli. Nu exista miscari prestabilite. Avem libertatea de a alege si de a improviza. Oricine poate dansa tango, atat timp cat poate sa mearga. Si astfel, se spune ca “tango-ul se intampla de la un pas la altul, la fel ca viata”.

2. Traim in prezent. Tango-ul se danseaza aici si acum, cu partenerul ales. Imparti cateva minute cu celalalt trairea din prezent.

Dansand tango, inveti sa te conectezi si sa te desprinzi usor. Ca in multe intalniri din viata, devii partener cu un strain. Partenerul se schimba de obicei dupa 4 melodii, timp suficient pentru a incepe sa il simti dar insuficient pt a te atasa.

3. Comunicam dincolo de cuvinte. Dansand tango, nu vorbesti si astfel descoperi cat de mult putem schimba intre noi intr-o relatie fara cuvinte.

4. Sunt eu insumi/insami dar sunt atent/atenta la partener. Ma exprim, ma aduc in dans dar imi simt partenerul pentru a-i intui miscarile. Stau pe propriile picioare, incerc sa nu il incomodez pe celalalt si sa il ajut in miscarile sale.

5. Relatia se schimba, chiar cu acelasi partener. Desi suntem impreuna, ne putem misca diferit si “relatia de dans” ramane. Relatia se schimba, probabil ca la primul dans suntem mai retinuti, dar apoi apare increderea.

6. Masculinitate – Barbatul conduce. Subtil, prin intentie, in niciun caz prin forta. Prin exemplu personal. El este cel care vede in ce directie se indreapta perechea, ceea ce ii ofera responsabilitate.

Barbatul pune in valoare femeia. Niciun barbat nu o poate impinge sa faca pasii pe care nu vrea sa ii faca sau sa o indrepte in alta directie. El trebuie sa o convinga, ca sa o faca fericita…

7. Feminitate – Femeia urmeaza. Avand atu-ul intuitiei, femeia simte urmatoarea miscare a partenerului. Si este cu atat mai provocator, intrucat nu exista reguli si nu poate sti care va fi urmatoarea miscare a partenerului. In tango, femeia merge cu spatele si nu vede directia. Astfel are nevoie sa isi foloseasca toate celelalte simturi.

Tango-ul dezvolta feminitatea, deoarece dansul cere rabdare si acceptare. Dansand tango, femeia invata sa astepte, sa aiba incredere, sa se lase condusa…

Poate cea mai mare provocare pana acum ceva vreme, si inca de actualitate, este o paradigma hranita de trecut si de multe exemple din jurul meu, conform carora vedeam ca Relatiile reprezinta una dintre cele mai mari amenintari pentru Libertate. Ele si un job. Cel putin asta este pentru mine o paradigma personala.

Acum cateva zile ma intrebam cum e cu relatiile astea si de ce in unele momente Libertatea este prezenta acolo, iar in alte momente nu este. Mi-au aparut cateva mesaje ce mi-au placut:

• Sa nu traim in planurile si siguranta viitorului, ci in surpriza prezentului. Atunci de fapt putem sa spunem ca traim, pentru ca viitorul doar il vizualizam.
• Sa nu existe frica si atasarea ce vina odata cu ea, ci fiecare clipa sa fie traita asa unica, cum si este de fapt, sa fie traita ca o reintalnire… pentru ca la prima intalnire nu exista atasamente.
• Sa nu existe dependenta si regrete, ci libertate si bucurie.
• Sa nu ne indepartam unul de altul in propriile ganduri, ci prin a le comunica celuilalt.

Sa fie prezenta. Sa fie deschidere. Sa fie sinceritate.
Sa ne acceptam pe noi insine si unul pe altul asa cum suntem.
Sa ne permitem sa ne vedem in toata frumusetea noastra, fara sa ne auto-invalidam.

Da, de curand am observat in actiune unii dintre cei mai subtili sabotori ai unei relatii:

Imaginile din trecut

Chiar daca in prezent ne confruntam cu un comportament total nou si diferit, daca am mai trait o situatie similara in trecut, avem senzatia sa suntem vazuti de ceilalti prin prisma experientelor trecute si sa nu se vade ca ne comportam diferit.

E parca un moment de blocaj cand cel din fata noastra se pierde in amintirea unei experiente grele din trecut si noi devenim personaje din acea poveste, urmand in cele mai mici detalii greselile celor din trecut, chiar daca de fapt noi avem cu totul un alt comportament.

Auto-invalidarea

Imagineaza-ti ca tu ai gasit acea persoana pe care o vezi cu ochii sufletului. Nici nu ii stii culoarea ochilor sau dimensiunea bustului, dar ii simti sufletul cald (foarte fain cum a fost ilustrat acest aspect in filmul Shallow Hal).

Si, in consecinta, comunici cu persoana respectiva atat verbal cat si emotional prin imaginea pe care o simti la tine in suflet. Fara sa o invalidezi, fara sa ii reprosezi ceva. Insa persoana respectiva aude o voce pe fundal care zice ca nu e posibil. O voce ce invalideaza tot ce aude: “eu nu sunt bun(a) de nimic”, “iarasi am dat-o in bara”, “nu o/il fac fericit”, “nu il/o merit”.

Practic, acesti doi sabotori am realizat ca nu fac altceva decat sa puna persoanele ce le cad victime in incapacitatea de a vedea si simti ceea ce se intampla in prezent si ce vine de la persoana cu care sunt in relatie, lucrurile fiind umbrite de niste proiectii mai puternice decat realitatea.

Absenta acestor doi sabotori, atat la mine cat si la persoana de langa, o vad ca ar putea contribui semnificativ la a trai liber intr-o relatie.

Si poate mai sunt si alte lucruri, alte elemente “magice”, cum ar fi…

Dincolo de toate acestea, vad si oameni tristi si furiosi. Oameni care nu isi gasesc calea spre pace sau nu stiu unde sa o caute. Mania si frustrarea ii invadeaza ducand astfel o viata plina de contradictii intre ceea ce fac si ceea ce spun. Ascunzandu-si furia acumuleaza ani de resentimente, negativism si viata duplicitara.

Toti suntem afectati mai mult sau mai putin de astfel de sentimete

Cuvantul IERTARE si-a pierdut din autenticitate asa incat nu mai stim sa-l folosim decat in treacat si fara sa ne gandim prea mult. Apelam la el pentru lucruri simple, de moment si il “aruncam” crezand ca aplanam conflicte imediate.

Suntem maniosi pe parintii nostri (crezand ca sunt vinovati pentru ce suntem noi astazi), pe copiii nostri (vinovati de stresul si oboseala noastra zilnica), pe partenerii nostri (vinovati ca nu ne inteleg), pe sefi nervosi (vinovati de a avea pretentii ca sunt mai buni ca noi) si asa mai departe. Am creat un obicei in a colecta injustitii la adresa noastra prin sensibilitati exagerate.

Cel mai greu de inteles este faptul ca suntem furiosi pe noi insine

Ca nu ne iertam trecutul sau actiuni din trecut care ne tin blocati in modele comportamentale autodistructive.

Cand alegi sa ierti esti disponibil sa fii capabil sa te eliberezi de furie, resentimente si amaraciune. Decizi sa nu transmiti mai departe ca o traditie de familie, copiilor si nepotilor tai, decizi sa fii responsabil pentru faptele si gandurile tale.

Iertarea are efecte benefice incepand de la relatia cu tine insuti, cu familia, cu prietenii, cu partenerul. Eliberarea din inchisoarea emotionala pe care tu insuti ai cladit-o, fiind prizonierul urii, te va ajuta sa iesi din pozitia de “victima” si sa iti traiesti viata in bucurie si libertate.

Episcopul Desmod Tutu, un lider spiritual sud-african care a cunoscut cele mai teribile forme de nedreptate, spune:

Fara iertare, nu exista viitor.

Dintre acestea, va propun 3 teme de reflectie:

1. Vorbeste depre tine, si nu despre celalalt.

Pentru a avea o relatie armonioasa cu celalalt este nevoie sa am o relatie armonioasa cu mine. In acest sens, este nevoie ca in orice moment sa pot avea 2 puncte de reper: sa fiu in contact cu ce se intampla in interiorul meu dar sa si simt ce se intampla cu celalalt.

A avea o relatie cu mine inseamna sa ma ascult si sa ma exprim in relatie. Iar un prim pas este sa stau “la capatul meu de relatie, folosind EU” pentru a ma pozitiona si afirma. Un EU autonom, dar nu un EU egoist sau narcisist…

Desi pare un truism, reamintesc ca in orice relatie este absolut necesar sa vorbesc despre mine. Sa ma arat. Sa ma dezvalui. Sa vorbesc despre ce simt eu, despre ce imi doresc, despre ce ii cer celuilalt, despre cei ii refuz, despre ce ii pot darui si despre cum pot primi ceea ce imi ofera.

Sa abandonez iluzia “noi ne intelegem atat de bine incat nu avem nevoie de cuvinte”. Sau asteptarea implicita “daca ma iubesti, ma intelegi”…

Vorbind despre mine imi pot asuma responsabilitatea in relatie. Si abandonez raportarea continua la celalalt, vorbesc mai putin despre ce face celalalt si ce este celalalt. Deoarece, paradoxal, pare ca stim intotdeauna exact ce “trebuie” sa faca partenerul pentru a ne imbunatati relatia dar suntem deseori orbi la ceea ce am putea face noi.

2. Nu iti insusi punctul de vedere al celuilalt asupra ta pentru a te tortura singur(a).

Din copilarie primim diverse “etichete”. Unele ne sustin (“esti frumoasa”, “esti destept”, “sigur vei reusi”) dar altele ne limiteaza (“esti neindemanatica”, “intotdeauna ai fost in fraier”, “esti un prost”). Proiectiile celorlalti asupra noastra se pot “lipi” atat de strans incat uneori ne identificam cu ele.

Ca adulti este esential sa intelegem diferenta dintre cine suntem noi si cine ne spun altii ca suntem noi. Orice parere a celuilalt nu este decat o perceptie subiectiva a sa pe care o luam in considerare ca atare. Este util sa ii confirmam celuilalt ca am auzit si am inteles perceptia sa despre noi, dar sa ne mentinem dreptul de a avea perceptia proprie (mai mult sau mai putin asemanatoare).

Mai mult, cred ca este bine sa evitam sa ne insusim orice parere critica a celuilalt exprimata la nivel de identitate. De exemplu, in momentul in care celalalt ne spune “Esti incompetent” in cel mai bun caz putem transforma aceasta propozitie in “Te-ai comportat incompetent / Ai actionat incompetent”, trecand de la nivel de identitate la nivel comportamental. Astfel, putem accepta ca poate ceva din ceea ce am facut in acel context poate fi imbunatatit si putem actiona ca atare fara ca stima noastra de sine sa ne fie afectata.

3. Respecta teritoriul propriu si teritoriul partenerului(ei).

Una dintre cele mai mari provocari ale oricarei relatii este echilibrul atat de fragil intre nevoia de apropiere (chiar de fuziune uneori) si cea de diferentiere. Si apare intrebarea: cum putem fi in relatie pastrandu-ne individualitatea?

Cred ca raspunsul este sa mentinem un teritoriu comun si intimitate separata. Oricat de buna este relatie, fiecare are nevoie de un spatiu si un timp propriu. Pe langa ceea ce impartasim impreuna avem nevoie si de definire individuala in relatie.

De exemplu, locuim impreuna, avem prieteni comuni, impartasim pasiunea pentru munte si placerea de a merge la teatru. Dar, avem si un spatiu personal in casa, avem propria cariera si propriul cerc profesional, ne petrecem timp cu prietenii personali si putem sa ne bucuram de un meci de tenis sau de un concert de orga fara partener (deoarece acesta/aceasta nu impartaseste toate pasiunile noastre).

Iluzia si asteptarea ca “suntem la fel si mereu impreuna”, avem aceleasi pasiuni, aceiasi prieteni, aceleasi hobby-uri sunt retete aproape sigure de a aduce monotonia si blazarea intr-o relatie pe termen lung.

In orice relatie este necesar sa raspundem la intrebarile: Ce “punem in comun” in aceasta relatie? Ce dorim sa ramana separat (si diferit)?

Va urez relatii frumoase si armonioase, luminate de spiritul Craciunului!

Mi-am adus atunci aminte de ceea ce Jacques Salomé, psihosociolog francez care a dezvoltat metoda comunicarii relationale (ESPERE), numeste “terorismul relational”.

Ce este “terorismul relational”?

Terorismul relational este foarte raspandit si are multe fatete. Il intalnim atat la mesele de familie cat si in salile de sedinta ale marilor corporatii. Si ca orice forma de terorism, aduce violenta (fizica sau psihica) in relatii si genereaza insecuritate. Baza terorismului este teama, el activand atat temerile din interiorul nostru cat si temerile partenerului de discutie.

Poate cel mai frecvent exemplu de “terorism relational” este a fi mereu in capatul celalalt de relatie. Astfel, foarte des vorbim in locul celuilalt, gandim in locul lui. Mai mult, actionam in locul lui, manati deseori de cele mai bune intentii.

Un exemplu apare atunci cand il acuzam pe celalalt, facandu-l responsabil de tot ceea ce ni se intampla. In exemplul de mai sus, ea il acuza pe el ca nu ii “intuieste” dorintele, ignorand propria responsabilitate de a i le comunica. El o acuza pe ea ca se izoleaza si nu comunica, uitand de propria sa responsabilitate in “inghetarea” relatiei.

Este un caz relevant pentru asa-numita relatie “claxon” (tu, tu, tu!) in care cei doi vorbesc doar despre celalalt si nu cu celalalt.

Cand il acuzam pe celalalt, suntem pe moment eliberati de coplesitoarea intrebare: “Cum am contribuit eu la aceasta relatie?”. Ii dam celuilalt o senzatie de atotputernicie care ne ajuta sa ne deresponsabilizam. Fiecare doreste ca partenerul sa se schimbe, crezand ca asa “ne va fi mai bine”. Evident, celalalt nu se schimba niciodata la fel de repede asa cum ne dorim noi, ceea ce va genera multe frustrari subterane in relatie.

Si putem fi foarte inventivi – putem gasi combinatii infinite pentru a nu ne simti responsabili de ceea ce ni se intampla, pentru a gasi mereu o cauza exterioara si pentru a nu face o alegere sau a nu lua o decizie…

Responsabilitatea, o arma sigura impotriva “terorismului relational”

Deseori ne este greu ca intr-o relatie sa admitem ca suntem responsabili de ceea ce simtim si traim. De fapt, poate mai corect ar fi sa spunem ca suntem “co-responsabili”, asa cum suntem si “co-autori” ai tuturor relatiilor noastre.

Devenim responsabili atunci cand acceptam ceea ce se intampla in interiorul nostru si nu ramanem blocati la nivelul vorbelor sau comportamentelor celorlalti. Si nu este usor, deoarece este necesar sa avem o buna relatie cu noi insine. Este nevoie sa ne definim, sa stim ce vrem, ce simtim, ce gandim, ce suntem intr-un anumit moment.

Suntem responsabili atunci cand ne asumam constient ceea ce aducem si ceea ce primim in relatie. Fiind responsabili, acceptam ca noi dam sens realitatii externe din relatie.

A “sta in capatul nostru de relatie” inseamna a avea curajul de a fi noi insine. A renunta la doua capcane majore ale oricarei relatii: aprobarea excesiva si opozitia. A-l aproba pe celalalt atunci cand de fapt nu suntem de acord este de fapt o atitudine pasiv-agresiva care incarca relatia cu multe frustrari subterane. La fel, a fi mereu in opozitie, a fi “eternul rebel” ascunde o dependenta la fel de mare: ma pozitionez mereu in functie de celalalt, doar complet diferit.

Daca vrei sa afli mai multe despre sa te pozitionezi in relatiile tale, te invit marti, 15 decembrie ora 18:30 la cursul deschis “Eu, tu si relatia noastra”. Mai multe detalii despre curs gasesti aici.

O colega imi povestea despre cineva in termeni nu tocmai ok. Am simtit ca ma deranjeaza s-o ascult si m-am intrebat ce anume din ceea ce auzeam respingeam? Ce era in mine identic cu faptul ca ea alesese sa transmita un mesaj in absenta personajului principal?

In timp, cu exercitiu si vointa, privind in relatiile in care sunt implicata, ca intr-o oglinda, am inceput sa constientizez ce se intalmpla in interiorul si in mintea mea.

Fiecare iritare sau dinamica pe care o simtim cu partenerii nostri este o atentionare a faptului de a privi in noi insine, de a descoperi ce anume oglindeste acel moment (discutie, subiect) in tine.

Nu ne ajuta sa invinovatim sau sa “scormonim” dupa greselile partenerului nostru ci, mai degraba sa cream un scop in a “creste” prin depasirea limitarilor si frustrarilor noastre. Situatiile care apar in relatiile noastre au rol de invatator daca ne dam voie sa dezvoltam o viziune mai larga a cadrului nostru de constientizare. Ne ajuta daca recunoastem deschis ca tot ce se intampla are menirea de a ne invata ceva.

Ernest Holmes spune:

“Nimeni nu poate sa ne daruiasca, decat noi insine – si nimeni nu poate sa ne jefuiasca, decat noi insine”.

Ne datoram iubirea, atat pentru noi insine cat si pentru cei de langa noi, in mod absolut neconditionat. Acceptarea imperfectiunilor noastre, si implicit ale celorlalti, prin disponibilitatea de a ne deschide catre evolutie, ne da capacitatea de a gasi linistea interioara atat de utila in construirea si pastrarea echilibrului relatiilor pe care le cream.

A nu ramane blocati in tiparele mintale obisnuite (ce stim sau credem deja) ne ajuta sa putem privi ce se intampla dincolo de punctele noastre de vedere conflictuale si egocentrice.

Un exercitiu util pentru antrenarea “privirii interioare” este sa constientizam si sa acceptam sentimentele si emotiile pe care le purtam cu noi. Astfel putem sa fim pe deplin noi insine, sa renuntam la egocentrism si sa daruim fara retineri, la invitatia magica a paradoxului iubirii.

Dorinta de a fi extraordinar este o dorinta foarte comuna. Cu adevarat extraordinar este sa te relaxezi si sa fii obisnuit.
— Osho (Arta de a muri)

Cred ca foarte multi dintre noi am avut la un moment dat una sau mai multe relatii toxice si distructive care au ajuns sa ne pericliteze integritatea corporala si emotionala. O relatie care ne-a secatuit de energie, ne-a facut sa ne simtim ba foarte bine, ba foarte rau, semana cu un montagne-rousse, ne dadea junghiuri in piept in diminetile de dupa certuri.

De cele mai multe ori era o relatie care incepea prost, simteam intuitiv o stare de disconfort si neliniste, dar era tentatia foarte mare de a continua. Ne amageam ca pe parcurs lucrurile se vor schimba, ca daca vom fi noi suficient de draguti, iubitori si intelegatori, celalalt se va schimba. Ne va darui dragostea de care avem toti atata nevoie si noi nu vom mai suferi.

Si apoi in majoritatea cartilor, filmelor si cantecelor de mare succes dragostea inseamna suferinta, lupta si sacrificiu. Inseamna sa-l iubesti pe celalalt mai mult decat pe tine insuti. Asa ca o astfel de relatie poate insemna normalitate.

Scenarii vechi

Mai mult, daca parintii nostri s-au raportat la noi intr-o maniera critica, ostila, manipulativa, supraprotectiva, cu alte cuvinte inadecvata, asta consideram ca e bine pentru noi si reactionam la persoanele care exprima fie si subtil tonuri ale acelorasi comportamente.

Poate unul sau chiar amandoi parintii nostri nu au fost in stare sa ne acorde dragostea si suportul de care aveam nevoie. Fiecare intalnire cu un om care se aseamana lor ne face sa ne dorim ca de data asta sa castigam lupta, simtim ca avem alte unelte si ca de data asta noi vom iesi invingatori si copilul din noi isi va gasi in sfarsit linistea.

Cu cat suferinta e mai mare, cu atat devenim mai dependenti de relatia respectiva. Cu cat celalalt e mai inchis, cu atat e mai mare dorinta noastra de a-l salva. Reactionam la suferinta lui, dar nu reactionam la suferinta noastra. De noi cine are grija?

Cred ca e important sa constientizam ca suntem “prinsi” intr-o relatie care ne face rau. Desi initial ramanem in negare multa vreme, la un moment dat, cu sau impotriva vointei noastre, va trebui sa facem ceva. Orice drum vom alege, inital va insemna suferinta, dar unul ne va duce catre evolutie, iar celalalt doar catre supravietuire.

Va doresc din tot sufletul sa alegeti sa evoluati si sa va tratati voi singuri asa cum simtiti ca ar trebui sa fiti tratati. Ca pe o fiinta unica, speciala.

Cred ca e important ca la inceput sa ne traim durerea, sa intelegem ca orice pierdere presupune un “doliu”, sa ne dam timp, sa ne inconjuram de oameni dragi care ne iubesc neconditionat, sa cerem ajutor. Sa pierdem acum ca sa castigam mai tarziu.

Si cand ranile vor incepe sa se vindece, sa ne uitam cu drag la noi. Sa credem cu tarie ca meritam mai mult si o a avem mai mult. Sa ne facem planuri, sa ne ocupam timpul cu activitati pe care ne doream de mult sa le facem dar nu mai aveam energie (sa pictam, sa citim, sa scriem, sa facem sport), sa ne daruim flori, sa avem grija de sanatatea noastra.

Va trebui sa fie un plan riguros si sa nu lasam sa treaca nici macar o zi fara sa ne daruim ceva ce ne face placere. Sa spunem mai des “te iubesc” persoanelor care sunt langa noi zi de zi.

Sa nu ne lasam starea de bine in mainile altora. Sa nu ramanem orbi la suferinta altora, dar nici la a noastra. Inainte de a fi o persoana care il iubeste prea mult pe celalat, sa fim o persoana care se iubeste suficient pe sine.