Cred ca foarte multi dintre noi am avut la un moment dat una sau mai multe relatii toxice si distructive care au ajuns sa ne pericliteze integritatea corporala si emotionala. O relatie care ne-a secatuit de energie, ne-a facut sa ne simtim ba foarte bine, ba foarte rau, semana cu un montagne-rousse, ne dadea junghiuri in piept in diminetile de dupa certuri.

De cele mai multe ori era o relatie care incepea prost, simteam intuitiv o stare de disconfort si neliniste, dar era tentatia foarte mare de a continua. Ne amageam ca pe parcurs lucrurile se vor schimba, ca daca vom fi noi suficient de draguti, iubitori si intelegatori, celalalt se va schimba. Ne va darui dragostea de care avem toti atata nevoie si noi nu vom mai suferi.

Si apoi in majoritatea cartilor, filmelor si cantecelor de mare succes dragostea inseamna suferinta, lupta si sacrificiu. Inseamna sa-l iubesti pe celalalt mai mult decat pe tine insuti. Asa ca o astfel de relatie poate insemna normalitate.

Scenarii vechi

Mai mult, daca parintii nostri s-au raportat la noi intr-o maniera critica, ostila, manipulativa, supraprotectiva, cu alte cuvinte inadecvata, asta consideram ca e bine pentru noi si reactionam la persoanele care exprima fie si subtil tonuri ale acelorasi comportamente.

Poate unul sau chiar amandoi parintii nostri nu au fost in stare sa ne acorde dragostea si suportul de care aveam nevoie. Fiecare intalnire cu un om care se aseamana lor ne face sa ne dorim ca de data asta sa castigam lupta, simtim ca avem alte unelte si ca de data asta noi vom iesi invingatori si copilul din noi isi va gasi in sfarsit linistea.

Cu cat suferinta e mai mare, cu atat devenim mai dependenti de relatia respectiva. Cu cat celalalt e mai inchis, cu atat e mai mare dorinta noastra de a-l salva. Reactionam la suferinta lui, dar nu reactionam la suferinta noastra. De noi cine are grija?

Cred ca e important sa constientizam ca suntem “prinsi” intr-o relatie care ne face rau. Desi initial ramanem in negare multa vreme, la un moment dat, cu sau impotriva vointei noastre, va trebui sa facem ceva. Orice drum vom alege, inital va insemna suferinta, dar unul ne va duce catre evolutie, iar celalalt doar catre supravietuire.

Va doresc din tot sufletul sa alegeti sa evoluati si sa va tratati voi singuri asa cum simtiti ca ar trebui sa fiti tratati. Ca pe o fiinta unica, speciala.

Cred ca e important ca la inceput sa ne traim durerea, sa intelegem ca orice pierdere presupune un “doliu”, sa ne dam timp, sa ne inconjuram de oameni dragi care ne iubesc neconditionat, sa cerem ajutor. Sa pierdem acum ca sa castigam mai tarziu.

Si cand ranile vor incepe sa se vindece, sa ne uitam cu drag la noi. Sa credem cu tarie ca meritam mai mult si o a avem mai mult. Sa ne facem planuri, sa ne ocupam timpul cu activitati pe care ne doream de mult sa le facem dar nu mai aveam energie (sa pictam, sa citim, sa scriem, sa facem sport), sa ne daruim flori, sa avem grija de sanatatea noastra.

Va trebui sa fie un plan riguros si sa nu lasam sa treaca nici macar o zi fara sa ne daruim ceva ce ne face placere. Sa spunem mai des “te iubesc” persoanelor care sunt langa noi zi de zi.

Sa nu ne lasam starea de bine in mainile altora. Sa nu ramanem orbi la suferinta altora, dar nici la a noastra. Inainte de a fi o persoana care il iubeste prea mult pe celalat, sa fim o persoana care se iubeste suficient pe sine.