Acum un an participam la primul meu workshop cu Anne de Graaf, consultant organizational, trainer in Analiza Tranzactionala si unul dintre acei oameni pe care atunci cand ii cunosti iti vine sa-i intrebi cu toata seriozitatea si chiar asteptand un raspuns: cum de poate exista cineva ca tine?

In povestea de azi este vorba de trei lucruri: un desen, o intrebare si o notita mentala.

Emotie si comportament

Unul dintre cele trei principii de baza in Analiza Tranzactioala este ca oamenii, cu tot ce inseamna ei, sunt OK. Emotiile lor sunt OK. Comportamentele insa, nu toate.

Sa luam un exemplu de emotie putin acceptata la nivel social: furia. De exemplu, in AT (Analiza Tranzactionala) este in regula si normal sa fii furios. Foarte furios. E in regula sa vorbesti despre asta, sa-i spui persoanei in relatie cu care a aparut aceasta emotie ceea ce simti tu. Nu este OK sa actionezi in orice fel in vederea furiei tale: sa acuzi, sa jignesti, sa lovesti.

Cum folosesti diagrama

Hai sa ne uitam impreuna pe diagrama de mai jos. Are doua axe. Axa verticala arata masura in care exprimi sau nu o anume emotie (fie o exteriorizezi fie o pastrezi doar pentru tine) iar cea orizontala arata cele 6 sentimente.

Feel-O-Gram. Diagrama exprimarii emotiilor.

Cate emotii avem, asta depinde in mare parte de teoreticianul care povesteste, dupa cum (nu) te asteptai. Eu am aflat despre aceasta diagrama la workshopul despre care povesteam, de la Anne de Graaf. Nu stiu daca ii apartine ideea acestei diagrame sau, ca si mine, a gasit-o utila si s-a gandit sa povesteasca mai departe altora.

Ipoteza acestei diagrame este ca avem sase emotii de baza, naturale: furia, tristetea, teama, bucuria, starea de bine si starea de disconfort. Anne de Graaf i-a spus “feel-o-gram”, diagrama despre emotii.

Ia si tu un creion, o foaie de hartie liniata cu patratele si 4-5 minute si gandeste-te la tine, la cum si cat iti exprimi emotiile. Deseneaza-ti propria diagrama. Ca sa-ti iasa un rezultat usor de cuantificat si interpretat, calculeaza pentru fiecare emotie cate zece patratele pe o foaie de matematica.

Sa luam exemplul ipotetic reprezentat in diagrama. Omuletul respectiv isi exprima doar 30% din furia simtita, pastrand restul de 70% inauntrul sau. O pune bine, cu ce intentii si rezultate o sa vedem intr-un articol viitor. Bucuria in schimb, o exprima in totalitate: atunci cand e bucuros, nu se abtine sa zambeasca larg si sa povesteasca si altora de ce e el asa fericit. La starea de bine regasim acelasi procent de 30% exprimare si 70% interiorizare.

In general asa facem: ne plangem cui are urechi sa auda atunci cand nu ne simtim bine insa uitam sa mentionam si cand ne e bine si ne simtim confortabil.

Cele doua propozitii: intrebarea

Daca ar fi sa tii minte un singur lucru din acest articol, ar fi grozav sa fie aceasta intrebare: de ce am nevoie?

Dupa cum spuneam, emotia vorbeste despre noi si despre ce ne trebuie si avem nevoie. Orice forma de simtire este un semnal si de aceea emotia cere o actiune prin care acea nevoie a noastra sa fie satisfacuta.

Cand te-ai enervat intr-o interactiune, intreaba-te care este nevoia ta nesatisfacuta. Care este lucrul pe care nu l-ai regasit in aceasta interactiune? Ce ti-ar trebui? Furia nu apare ca raspuns la actiunile celuilalt ci este senzatia noastra ca ne-au fost incalcate granitele. Daca simti teama, care este acel lucru pe care daca l-ai avea ar fi totul in regula? “De la cine ai nevoie de acel lucru? Du-te si ia-l.”

Cele doua propozitii: nota mentala

Daca ai tine minte doar doua lucruri, al doilea ar fi asta: spune de trei ori “EU” inainte sa spui “tu” cand vorbesti despre ceea ce simti.

Asuma-ti responsabilitatea pentru emotiile tale si actiunile care le urmeaza. Spune “eu m-am infuriat”, “eu nu imi pot retine cuvintele”, “eu am nevoie de…”, in loc sa scapi repede cu “tu ma scoti din sarite mereu”! La urma urmei, sunt granitele tale si tot ce are legatura cu ele e treaba ta si raspunderea ta.

Ce poti face tu

Gandeste-te la rezultatele diagramei tale, in special la cazurile de diferente mari (nu iti exprimi deloc sau 10-20% furia, iti exprimi 100% starea de disconfort insa foarte putin pe cea de bine, de confort).

Pune-ti intrebari ca sa iti dai seama de ce nu impartasesti mai mult cu ceilalti bucuriile tale, ce ar insemna pentru tine sa arati ca esti trist si nemultumit si cine ti-a spus ca laudarosilor li se ia darul. Cum ar fi viata ta, concret, daca nu te-ai mai vaicari? Ce relatii s-ar imbunatati daca ai spune ceea ce te deranjeaza si ati incerca sa reparati impreuna?

Asuma-ti responsabilitatea. Ceea ce simti, tu simti. Nu e vina nimanui, nu te face nimeni sa te simti intr-un anumit fel si nu, nu exista un complot intergalactic impotriva ta. Doar zile din care ai ceva de inteles: ce iti trebuie ca sa te simti mai bine, care este nevoia ta speciala.

Spune eu-eu-eu si abia apoi tu. Avem nevoie sa ne exprimam si partea buna e ca asta se invata. O mama ingrijorata pentru copilul ei poate sa isi exprime ingrijorarea EI si nu dispretul pentru realizarile LUI care nu satisfac standardele EI.

PS: Fii bland si discret cand e vorba de emotii. Noi oamenii suntem delicati.

Povestea lui 86.400

- Inchipuie-ti ca ai castigat un concurs al carui premiu este urmatorul: in fiecare dimineata banca iti va deschide un cont creditor de 86.400 dolari. Insa cum orice joc are regulile lui, si acesta are doua.

Prima este ca tot ce nu ai cheltuit in cursul zilei este luat seara. Nu poti trisa, nu poti vira banii pe un alt cont. Poti doar sa-i cheltuiesti. Insa in fiecare dimineata cand te trezesti banca iti deschide un nou cont, de 86.400 de dolari din nou, pentru ziua respectiva.

A doua regula, banca poate intrerupe acest mic joc, fara preaviz. In orice moment iti poate spune ca gata, s-a terminat, ca inchide contul si ca astazi nu o sa mai fie. Tu ce-ai face?

Arthur nu intelegea nimic.

- E totusi simplu, e un joc: in fiecare dimineata ti se dau 86.400 de dolari, cu singura constrangere sa-i cheltuiesti in cursul zilei, soldul nefolosit fiind retras cand te duci la culcare. Insa acest dar picat din cer sau acest joc se poate opri in orice moment. Ai inteles? Si atunci, intrebarea este ce ai face tu daca ai primi un asemenea dar?

Raspunse spontan ca ar cheltui fiecare dolar ca sa-si faca placere si ca sa le ofere o gramada de cadouri celor pe care ii iubeste. Ar face in asa fel incat sa foloseasca fiecare banut oferit de banca magica spre a aduce fericire in viata lui si a celor care il inconjoara, chiar si a celor pe care nu ii cunoaste, dealtfel, pentru ca nu crede ca ar putea cheltui pentru el si pentru cei apropiati lui 86.400 de dolari pe zi.

Dar unde vrei sa ajungi?

Lauren ii spuse: Banca asta magica o avem cu totii, este timpul. Cornul abundentei, al secundelor ce se scurg. In fiecare dimineata la sculare suntem creditati cu 86.400 de secunde de viata pentru ziua respectiva si seara cand ne culcam nu exista un report al lor. Ce nu a fost trait in cursul zilei este pierdut… Ieri a trecut.

In fiecare dimineata magia reincepe si noi ne jucam cu aceasta regula de neocolit. Banca ne poate inchide contul in orice moment, fara niciun preaviz. In orice moment, viata se poate opri. Si atunci ce facem cu cele 86.400 de secunde zilnice?

De unde e povestea

Am dat peste povestea asta intr-o carte pe care nu as fi citit-o daca nu mi-ar fi recomandat-o o (acum) buna prietena. Aviz nasului pe sus din motive de prea mult rafinament… Cartea e scrisa de un prolific autor francez, Marc Levy si se numeste “Si daca e adevarat?”.

Responsabilitatea

La fel ca marile calatorii care incep intotdeauna cu primul pas si se continua cu urmatorii, si zilele noastre nu sunt decat succesiuni de secunde. Ca sa ne fie mai usor, le grupam noi in zeci de minute, sferturi si jumatati de ora.

Deoarece devenim ceea ce facem in cea mai mare parte a timpului, este responsabilitatea noastra cum impartim cele 86.400 de secunde primite in fiecare zi. Si sa nu uitam, intra aici si orele state in trafic pe care le putem lasa sa se duca sau le putem gasi o utilitate, sferturile de ora de amortire in fata televizorului, ingrijindu-ne de elasticitatea tendoanelor degetului mare sau cele pierdute pe internet topaind din URL in URL, in urma carora nimic memorabil nu a ramas cu noi.

Nu e de vina nici serviciul, unde am obosit si de-aia avem nevoie sa vegetam in fata televizorului, nici vremea care ne face apatici si n-avem chef de mai mult. Nici a celui cu care preferam sa folosim secunde certandu-ne. E alegerea noastra sa aruncam cu secundele noastre in stanga si in dreapta.

Pe de alta parte, daca traim o suma de secunde frumoase si nu le privim astfel incat sa devina memorabile si fabuloase, tot alegerea noastra este. A ne entuziasma ne poate parea uneori prea copilaresc si alegem sa zambim englezeste, cu buzele lipite. Sunt secundele noastre mai putin intense decat ar fi putut fi.

Cineva isi incheie uneori mailurile catre mine cu “E vineri? Spor la chiuit!”. Il voi parafraza, intru mai buna utilizare a celor 86.400 de secunde: “E frumos? Spor la chiuit!”

Ce putem face noi

• 86.400, 86.400, 86.400. Tine minte numarul asta. Astea sunt secundele de azi, le incarci si imparti cum stii tu mai bine. Daca le economisesti, vezi ca nu ai unde sa le pui, se strica.
• Putem alege. Numai cu asta ne ocupam, de fapt. Alegi sa scoti capul pe geam sa admiri toamna sau preferi sa butonezi telecomanda zece-minute-adica-600-de-secunde? Stii ce? Cand ai terminat de citit articolul asta deschide putin geamul, o sa-ti placa.
• Ne putem lasa, ne putem permite. Intensitatea secundelor traite depinde numai de tine si de libertatea cu care te lasi dus de frumusetea momentului. Noi alegem sa ne extaziem ca Zorba in fata imensitatii marii sau sa recitam potolit “Oh, da, frumos intr-adevar.” Pe dinauntrul nostru sau pe dinafara, la vedere. Sunt vremuri, ca acestea, in care micile bucurii conteaza mai mult.

(Apropos, pentru a citi acest articol ai alocat 200 din secundele tale de astazi. Sper sa le consideri bine investite.)

In povestea de azi o sa-ti arat de ce spun asta. Pentru ca s-a facut un studiu care a urmarit un lot de copilasi de la gradinita pana la varsta adulta, timp de 14-18 ani si a demonstrat acest lucru: daca ai rabdare primesti mai multe prajituri si ai mai mult succes.

O prajitura… sau doua?

Pe la sfarsitul anilor ’60 psihologul american de origine austriaca Walter Mischel (Stanford University) a testat importanta autocontrolului emotional pe un lot de copilasi de 4-5 ani.

Copiilor li s-a pus pe masa o prajitura si li s-a spus ca daca au rabdare pana se intoarce examinatorul, in 20 de minute, o vor primi pe a doua. Daca nu, sa sune dintr-un clopotel si, la intoarcerea examinatorului, vor putea manca prajitura de pe masa. Recapitulare: o prajitura acum sau doua peste douazeci de minute. Cu tentatia (adica prajitura) in fata ochilor. Si cu varsta de 4 ani.

Se testa astfel capacitatea de a amana rasplata de moment pentru una si mai mare, care urma sa vina mai tarziu. Autocontrolul emotional, adica, pe care Daniel Goleman il considera “cel mai important talent psihologic”.

Cand stransul din dinti e de bine

Urmarindu-i peste ani pe acesti copii, Walter Mischel a constatat urmatoarele: cei care avusesera suficienta rabdare cat sa astepte si a doua prajitura au devenit tineri echilibrati emotional, increzatori in propriile capacitati, cu initiativa, perseverenti in urmarirea scopurilor propuse. Genul de oameni care reusesc sa treaca peste frustrarile inerente si ajung la succes, indiferent daca asta inseamna trecerea unui examen, patru ani de facultate uneori grei si dezamagitori sau primul an de la fondarea propriei afaceri.

In schimb cei care nu au rezistat impulsului de a manca acea prajitura ATUNCI au devenit adolescenti si tineri nehotarati, incapabili sa faca fata frustrarilor si esecurilor, nesiguri pe ceea ce pot face, deloc perseverenti. Genul care abandoneaza cand le e greu. Care nu se pot tine de un regim de viata sau alimentar mai sanatos si care abandoneaza programul de exercitii fizice stabilit la inceput de an.

Ca orice competenta de inteligenta emotionala, autocontrolul este educabil. Actualul tau nivel de autocontrol nu este un dat, o fatalitate. Impulsurile pot fi controlate.

Cum? Doar cateva idei.

1. Spune-ti si nu, din cand in cand. Oricand vrei iti poti schimba un obicei care iti aduce mai degraba neajunsuri. Ca sa primesti mai multe prajituri e nevoie in primul rand sa nu o mananci pe prima!

2. Povesteste si celorlalti. Daca te-ai hotarat ca de maine te apuci sa faci jogging de trei ori pe saptamana, vorbeste despre asta. Povesteste-le membrilor familiei, prietenilor, colegilor de la locul de munca. Si asteapta-te sa fii intrebat: “Si… cum mai merge cu alergatul?” Angajamentul asumat in ochii celorlalti te va face sa te gandesti de doua ori inainte sa te dai batut.

3. Fa experimente de amanare a unei gratificari la… scara mica. Abtine-te sa rasfoiesti pe drum revista pe care tocmai ti-ai cumparat-o. Asteapta pana ajungi acasa. Cumpara-ti doar o bucata din produsul tau preferat de patiserie. Ia-l la pachet si du-te sa faci o plimbare. Partea grozava e ca atunci cand vei ajunge acasa ti se va parea si mai bun.

4. Mergi cu pasi mici. Doar astazi faci asa. Iar la sfarsitul lunii se vor fi adunat intre 20 si 30 de “astazi”.

Daca vrei sa vezi cateva secvente dintr-o reeditare mai recenta a testului, iata un clip:

Daca nu apare (mai sus) clipul direct in RSS sau email, intra pe site ca sa il vezi.

Unde se arata Scortisoara

Scortisoara este o pisica maro-roscata, zbarlita si care mi-a tinut companie multe luni acum ceva vreme. Foarte curioasa, usor neinfricata pentru o pisica de 2 luni si capabila sa manance orice, oricat, oricum, Scortisoara nu pare a se plia pe tiparul eroului de poveste sau al transmitatorului de intelepciune, nu?

Intr-o buna zi, in urma unor curse contra niciunui cronometru dar adesea contra odihnei mele nocturne si contra stabilitatii majoritatii obiectelor din casa, am gasit-o pe Scortisoara cu un picior rupt. Arata si mieuna destul de tragic… pentru cateva ore.

Apoi s-a gandit ca are ceva mai bun de facut si s-a ridicat, tarandu-si dupa ea piciorusul, si si-a vazut de treburi. Arata usor dubios atunci cand se aseza, piciorul rupt stand intre cele doua anterioare.

“Asa, si?” parea a spune. “Ce conteaza un picior rupt cand mai am atatia kilometri de alergat prin casa, atata mancare de mancat, atatea covoare, haine, carti, bureti de vase, lufe, prosoape si hartii diverse de adunat intr-o gramada haotica in mjlocul camerei, atatea mangaieri de primit, atata mancare de mancat, am mai spus o data, nu?”

Si in urma operatiei soldata cu o tija metalica in sold parea a crede la fel. Cele doua zile de odihna, nemiscare si doar apa preconizate de veterinar s-a transformat la ea in cateva ore. O astepta viata. Una din cele noua, ma rog…

A accepta

Am mai povestit despre acceptare. Daca nu te vaiti cui are urechi sa te asculte, daca nu iti plangi de mila zi-lumina, asta nu inseamna ca “te doare in cot”. Revenind la exemplul cu mustati si blana, Scortisoara nu descoperise, cu abilitatile ei mentale precare, o noua interpretare a legii folosirii proportionale a organelor de simt: “Ai un suflet si doua coate, foloseste-le proportional.”

(Ai ras? Daca nu, mai citeste o data. Daca da, tocmai ai aplicat faptul ca realitatea poate fi diferita de asteptarile tale: de data asta am ales sa te fac sa razi si nu ti-am prezentat un complex proces neurologic si cum te ajuta pe tine sa-l intelegi.)

A accepta inseamna a primi faptul ca lucrurile la un moment dat stau altfel decat ti-ai fi dorit tu. Acceptand realitatea, diferita de dorintele tale, inseamna ca daca de data asta ai nimerit intr-o strada infundata, dai inapoi si cauti o alta care sa te duca la destinatie, nu faci din asta o tragedie. Ba poate chiar te bucuri de noutate.

De gandit, de aplicat…

Lectiile si invataturile care te lasa mai castigat decat te-au gasit la sosire pot veni sub forme si infatisari variate. In urma unor evenimente la fel de variate. O sa citesti in cateva saptamani o poveste frumoasa despre astfel de lectii, sa fii pe faza.

Ce cauti? Sigur-sigur nu accepti fericirea daca vine intr-o alta forma si intra pe… scara de incendiu? Sau daca intarzie?

Sa accepti este o resursa puternica si foarte folositoare atunci cand ti se intampla ceva ce tu nu poti controla, fie ca ai un accident, esti concediat sau incepe sa ploua torential cand ai iesit tu de la coafor, in pantaloni albi. Absenta unei reactii emotionale puternice sau depasirea ei iti permite sa-ti folosesti energia mai in folosul tau decat plansul de mila si stupefierea “cum sa mi se intample mie una ca asta?”.

Pe Scortisoara o asteptau mancarea, joaca, maini dispuse sa o ciufuleasca… Pe tine ce te asteapta? Poate e ceva simplu, de care uitasei intre timp. Poate e ceva ce ti-ai dorit sa faci dintotdeauna dar nu aveai curaj. Poate e un drum nou.

Asa, printre disectii, analize si ganduri negre, ai observat ca de vreo saptamana au inceput sa se auda vrabiile ciripind dimineata devreme?

Ce este compasiunea?

Dorinta de a fi de folos, atat tie cat si celorlalti. Ca sa te poti schimba (asta daca vrei si simti nevoia) sau ca sa iti fii de folos in depasirea unui obicei emotional mai putin sanatos e de preferat ca mai intai sa depui un efort pentru a te accepta.

Daca vrei, e ca un proces de dresaj: la stapanul care urla si e vesnic nemultumit foarte rar cainii vor sta suficient de aproape pentru a invata, suficient de mult timp. Compasiunea dulce sigur aduce mai multe decat judecata amara. Cand manifesti compasiune fata de tine insuti, nu mai pornesti de la zero in procesul de a fi si mai bun sau a schimba la tine ceva. Pornesti de la un mare plus, si inca unul generator de motivare.

Iar celorlalti le oferi foarte mult daca in loc sa-i judeci, ca prima reactie, te gandesti la ei cu compasiune.

O forma de empatie. Cand poti spune “pot intelege ce simti, pentru ca simt/am simtit si eu la fel”. Desi se spune ca empatia este o arta, este una pe care o poti dobandi.

Cum faci: incepi prin a-ti constientiza propriile emotii si a-ti accepta reactiile. Aplici algoritmul si celorlalti. Atat. Si pentru ca tot am pomenit acceptarea…

Accept, deci exist mai linistit

In scris, lupta cu morile de vant i-a iesit bine lui Miguel de Cervantes, ba chiar memorabila. In realitate, eu am constatat o usoara diferenta, manifestata prin epuizarea energiei si poftei de viata. Sper ca tu te-ai descurcat mai bine in astfel de situatii.

Acceptarea e un amestec de rabdare, calm si detasare. Acceptarea iti permite sa folosesti resursele de energie pentru a face ceva util, adica nu le mai consumi in zadar enervandu-te ca lucrurile nu stau asa cum iti doresti.

Acceptarea nu inseamna ca te doare-n cot. Asta ar fi si destul de greu atunci cand vorbesti despre ceva care te priveste. Inseamna ca admiti faptul ca lucrurile stau altfel decat iti doresti tu sa stea. Si ca faci ceva pornind de la aceste date ale problemei.

Primul gand

Am mai povestit noi cum orice emotie genereaza automat o reactie: iti vine sa faci ceva. Cum ar fi sa inlocuiesti reactia cu un gand de compasiune? Cum ar fi sa te enervezi mai putin pe cineva despre care ai spune ca ti-a gresit cu ceva pentru ca primul tau gand este sa te pui in locul lui?

In aceasta situatie, folosirea compasiunii te ajuta sa atenuezi o reactie emotionala intensa de suparare sau frustrare. Castigi timp si gandesti mai clar. Poate castigi si o privire plina de recunostinta, sau poate nu. Insa universul iese cu un plus la pace si cu un minus la agresiune.

Mai intai calm si compasiune, apoi intelegere. A simti si a-ti desena o schema logica sunt procese care se potenteaza reciproc doar in aceasta ordine.

Ce poti face tu

Pasi mici-mici pentru mai bine. Daca te atrage conceptul de contemplatie, mai mult ca sigur ca exista un motiv: iti spune ceva, ceva de care tu ai nevoie. Ai putea incepe cu mici exercitii de contemplatie strict pentru imbogatirea vietii. Vei redescoperi senzatii, gusturi, sunete, alimentele, mangaierile. Poti incerca apoi sa-ti contempli stari sufletesti, sa le accepti (aici intervin compasiunea si empatia).

Mai intai si mai intai, demonstreaza compasiune fata de tine insuti. Daca te lansezi intr-un proces de introspectie, nu te grabi sa te judeci si/sau sa te acuzi. In majoritatea cazurilor, oamenii iau cele mai bune decizii, data fiind situatia de la momentul respectiv.

Dupa cum am mai povestit, chiar schemele nu sunt altceva decat procese de adaptare la mediu. Arata-ti ingaduinta. Intre multiplele drepturi pe care le ai se numara si a invata prin incercare si eroare. Cel mai bun (si cel mai iertator) prieten al tau te priveste in fiecare dimineata din oglinda. Iar pe femei, pe tot parcursul zilei din orice suprafata care reflecta lumina.

Repeta-ti gandurile de compasiune si acceptare. Daca simti nevoia, scrie-le pe hartie. Astfel se vor intipari si le vei constientiza mai bine.

Atentie, compasiunea e contagioasa! Un virus al carui purtator e placut sa fii. Mai intai obisnuieste-te sa manifesti compasiune fata de tine insuti si apoi raspandeste-l. Stranuta, figurat vorbind.

Schema este o scurtatura, un fel de algoritm mental. Exista algoritmi folositori, cum ar fi succesiunea de pasi necesara pentru a scoate o suma de bani de la un bancomat, aceea folosita pentru a face o infuzie de musetel din plicuri sau setul de miscari care, unite, se cheama ca inotam. Respectam aceiasi pasi si exista prea putin spatiu pentru inovatii cu adevarat utile.

Interesant e ca la fel facem si cu obiceiurile noastre emotionale: repetam cu obstinatie aceleasi miscari si reactii si ne miram ca rezultatul e similar. Si unele animale alearga minute in sir dupa propria coada si, cu toate astea, rezultatele notabile se lasa asteptate…

Simboluri

Noi oamenii suntem fiinte simbolice, cu o uriasa capacitate de gandire abstracta. Folosim metafore, spunem bancuri, povesti si parabole, compunem cantece, tragem invataminte, pictam, facem fotografii. Toate aceste activitati au in comun crearea, recunoasterea si utilizarea de simboluri.

Din acest motiv deseori extragem din cuvintele celuilalt un sens anume, acea semnificatie care ne atinge pe noi mai puternic. Se intampla chiar sa facem pe traducatorii si sa reactionam la ceea ce credem noi ca a spus. Poate ca ti s-a intamplat pana acum o poveste de genul “eu credeam ca tu credeai ca eu credeam…”. Astfel de situatii ne arata, adesea prea tarziu, ca am construit o realitate pe baza unei simbolistici si mai putin pe realitatea faptica.

Vanatai si julituri sufletesti

Parintele conceptului de schema emotionala este Jeffrey Young. Contributia Tarei Bennet-Goleman este aceea de a imblanzi schemele si a le ruga frumos sa plece prin tehnici meditative precum contemplatia. Acestea sunt doar cateva scheme care apar cu precadere in relatiile noastre importante.

Abandonul. Cea mai mare teama a unei persoane cu schema abandonului este aceea ca ceilalti il vor lasa singur, cum poate ca l-a lasat odata un parinte, o persoana in care avea incredere sau cineva iubit. Confruntata cu o situatie asemanatoare sau cu un abandon simbolic (“raceala” afectiva, prezenta inconstanta), aceasta persoana se va “agata”, va accepta relatii nesatisfacatoare doar pentru a nu ramane singur sau va deveni un mic tiran care pretinde pana si ultima secunda din timpul partenerului sau.

Privatiunea. Cei cu schema privatiunii au o nevoie supradimensionata de iubire, apreciere, acceptare si atentie si reactioneaza la cel mai mic semn ca ar fi neglijati sau insuficient apreciati. Fie cer foarte multe si-i alunga pe cei apropiati, care se satura la un moment dat de acesti eterni nemultumiti, fie devin excesiv de atenti la nevoile celorlalti si se epuizeaza emotional, totul in speranta ca, intr-o buna zi, vor fi rasplatiti cu ceea ce isi doresc cel mai mult: afectiune. Multa afectiune.

Subjugarea. Teama majora activata in aceasta schema este aceea a propriei lipse de importanta, de aceea persoanele care au acest tipar emotional hiper-reactioneaza la orice semn ca nu sunt respectati sau, si mai grav, ca sunt “tinuti sub papuc”. Ei sunt alergicii la autoritate, cei cu tendinte revolutionare. In mod ironic, adesea atrag in viata lor ceea ce declara ca urasc…

Neincrederea. Pe scurt, suspiciune maxima. Nu se poate avea incredere in oameni: sunt rai, invidiosi, “arunca cu pietre” cum te vad ca ai facut ceva bun, te pandesc pe la colturi. Parca pentru a-si confirma ideea, persoanele cu aceasta schema intra in relatii abuzive, care duc la si mai multe dezamagiri, intr-o nefericita spirala. Suspiciunea pe care si-o reconfirma si reintaresc ii tine departe de relatii autentice, deschise si apropiate cu ceilalti.

Deficienta. Cineva cu schema deficientei crede ca el nu merita sa fie iubit pentru ca nu e suficient de. Suficient de orice. “Cadou” facut de parintii excesiv de critici, acest tipar duce de multe ori la construirea unei imagini-paravan sau la o aroganta menita sa-i tina la respect pe cei care s-ar putea apropia prea mult, atat de mult incat sa traga perdeaua, ca in Vrajitorul din Oz.

Ca la masina de spalat

Atunci cand repetam un lucru sau o reactie de suficiente ori, devine un obicei. Conexiunile neuronale folosite atunci se intaresc treptat pana cand devin singura cale imaginabila. Simultan, orice legatura care ar insemna un raspuns alternativ devine din ce in ce mai slaba, la fel cum potecile nefolosite se acopera de iarba si buruieni.

Daca nu ne mentinem atentia treaza si daca nu sesizam suficiente lucruri noi, mintea noastra merge pe pilot automat. Adica o ia pe poteca cea mai batatorita, la fel cum o masina de spalat setata pe programul “alb, bumbac, foarte murdar” il va rula pe acesta indiferent de incarcatura din cuva.

Schemele emotionale seamana mult cu programele unei masini de spalat: se declanseaza la fel de usor ca apasatul pe un buton, ignora orice demers analitic si avanseaza, legate la ochi, pana la finalitatea naturala. Adesea dureroasa, intre noi fie vorba.

Contemplatia presupune atentie sporita la detalii. Nu e despre butoane si programe ci despre analiza atenta a tesaturii, pentru a-i cunoaste nevoile si a actiona in consecinta.

Cum poti folosi contemplatia

1. La inceput a fost linistea. Ca sa poti intelege, mai intai intri in starea necesara. Agitatia blocheaza activitatea cortexului, locul gandirii rationale, in favoarea sistemului limbic. Acolo e depozitul schemelor si tiparelor de raspuns primar, invatate mai demult, cand erau singurul mijloc de protectie. Contemplarea respiratiei este perfecta si usor de facut cand iti doresti sa te linistesti.

2. Diseca, nu tricota! Concentreaza-te pe fapte, nu pe simboluri si pe emotiile proprii, nu pe eventualele intentii ale celuilalt. Limitele creativitatii ar fi bine sa se opreasca acolo unde incep sa-ti faca rau. Una e sa pictezi nori si alta sa creionezi scenarii despre ce a vrut ea sa spuna cand spunea.

3. Pentru a constientiza: prin contemplatie creezi spatiul de care ai nevoie pentru ca realitatea sa iasa in evidenta. Ai observat poate ca de multe ori cand ceri o parere unui prieten, acesta observa lucruri pe care tu nu le vazusei. Asta se intampla datorita perspectivei diferite si mai ales datorita distantei: de la distanta poti vedea in sfarsit padurea, fara a te mai lasa inselat de umbrele prea multor copaci.

4. Pentru a percepe realitatea in intregime, asa cum este. Percepe-te pe tine cu tot ceea ce esti. Esti mai mult decat schema. Poate ca esti un puzzle, ceea ce inseamna ca mai ai atatea piese de descoperit inca!

5. Compasiunea. As relua aici indemnul unui poet mort, irlandez si fantastic: sa calcam cu grija, cand e vorba de suflete.

Dar despre compasiune, data viitoare.

Contemplatia, asa cum o prezinta Tara Bennett-Goleman, este o constientizare meditativa. Imbina elemente ale practicii orientale de meditatie cu mult mai occidentala cautare a unei solutii. Contemplatia se deosebeste de meditatie prin scop: in contemplatie gandurile sunt urmarite din momentul aparitiei lor, pe durata desfasurarii pana la finalizarea lor organica.

Scopul este acela de a intelege lucrurile, emotiile si sentimentele asa cum sunt, fara a le deforma prin implusul si reactia inerente oricarei miscari sufletesti.

Vrajitorul din Oz

Radacina cuvantului “emotie”, motere, inseamna a actiona, a te misca. Orice emotie aduce si un impuls irezistibil catre o actiune: ma intristez si plang, ma infurii si ridic tonul, simt afectiune si vreau sa-l imbratisez. Pe obiectul afectiunii, adicatelea.

In cazul emotiilor neplacute, impulsul irezistibil nu va aduce decat si mai multa neplacere. Actionand in acel sens obtin deci neplacere. Si cine isi doreste mai multa neplacere? Prin contemplatie urmaresti emotiile si sentimentele pentru a le cunoaste si descifra. Eliminand reactia imediata si inlocuind-o cu un plus de atentie vei vedea clar ce anume a determinat emotia, vei intelege de ce ai nevoie de fapt si vei elimina tiparele de raspuns care nu iti fac bine.

Contemplatia propune inlocuirea actiunii cu atentia pentru a intelege cauzele neplacerii.

Iti amintesti cat se temeau Dorothy si prietenii ei de marele vrajitor din Oz? Asa vestit, asa puternic, asa inaccesibil… Pana cand catelusul Toto trage de perdeaua in spatele careia se ascundea un batranel care se juca cu niste aparate de fum, de amplificare a vocii si cu o masca mare.

Daca dai perdeaua si urmaresti cu atentie, intelegi. Cand intelegi, tu hotarasti, fara a te mai lasa dus de valul emotional care pare irezistibil. Pana ii rezisti. Subtitlul lucrarii Tarei Bennett-Goleman este foarte sugestiv in acest sens: “cum poate mintea sa vindece inima”.

Cum se face?

Poti incepe sa practici contemplatia urmarindu-ti cu atentie procesul natural al respiratiei: ritm, succesiunea miscarilor, etape, evolutie. Revino pe respiratie de fiecare data cand iti dai seama ca iti zboara gandurile in alta parte. Exerseaza si observa complexitatea unui proces atat de banal si vei beneficia de o reprezentare la scara redusa a gandurilor si emotiilor.

Cand stapanesti contemplatia respiratiei, iti poti directiona atentia catre alte aspecte: mersul, sunetele care te inconjoara (chiar propria ta voce), senzatiile fizice. Orice poate fi obiectul contemplatiei tale, de la gestul de a-ti spala mainile (foarte bogat la nivel senzorial) pana la a manca un mar.

Uite, incearca chiar acum sa-ti constientizezi mana pe mouse: pozitia fiecarui deget, incheietura pe suprafata mesei, temperatura, gradul de relaxare, presiunea degetului aratator pe butonul de scroll…

Dupa ce te joci asa o perioada, imbogatindu-ti viata cu senzatii care pana acum treceau neobservate, incearca sa-ti contempli gandurile si emotiile, fara a le evalua, controla sau justifica. Doar urmareste-le cum se contureaza, cum se dezvolta si cum se estompeaza, intr-un mod natural.

Un secret mic

Secretul se cheama adnotare. Cand observi un anumit sentiment, cand percepi un gand, spune-i pe nume, scurt si concis: “tristete”, “furie”, “iritare”, “durere”, “caldura”, etc. Fa o scurta nota mentala. Cand spui pe nume sentimentului/starii/senzatiei, il/o constientizezi in primul rand. Din constientizare, daca astepti putin, decurg asumarea (“EU simt asta…”) si acceptarea (“… si e OK sa simt asa”).

Contemplatia, un instrument pentru drumul TAU

Doar atat. Nu e Graalul, nu e Secretul. Este un instrument in plus pe care il poti folosi in eforturile tale de a te cunoaste, de a te vindeca, de a fi mai bun. Eforturile raman. Drumul de parcurs ramane al tau.

Contemplatia este de fapt despre tine si despre realitatea ta interioara, nu e despre exercitiu, nu e despre postura. Carl Gustav Jung spunea ca “pentru a poseda trebuie mai curand sa invatam sa dobandim”. Contemplatia este despre dobandire.

5 motive pentru a practica contemplatia

Inveti despre tine. Contemplatia presupune sa acorzi timp si atentie gandurilor si emotiilor tale. Sa le urmaresti desfasurarea fara a judeca si fara a reactiona.

Vezi mai bine. Traindu-ti din plin emotia insa eliminand reactia transformi confuzia in claritate. De multe ori reactia deformeaza perceptia, fie doar si pentru faptul ca actionezi in lipsa unor informatii importante despre nevoile tale reale.

Iti stimulezi creierul. Fiind atat de atent vei observa multe detalii pe care inainte nici nu le vedeai. Pentru creierul tau, asta inseamna noutate deci interes sporit. Creierul va comanda si obtine un plus de energie pentru a analiza noutatile si a se asigura ca nu te pandeste niciun pericol. Tu vei resimti tot acest proces sub forma unui plus de vitalitate si placere.

Ai mai multa liniste. Mai multa atentie si mai putina reactie inseamna mai mult calm.

Rezolvi problema, nu o ascunzi sub pres. Cand te concentrezi pe sursele emotiei tale ajungi mai repede la nevoile reale. Daca insa alegi sa reactionezi, vei genera un lant de actiune si reactiune care te va retine o perioada. Iti vei folosi energia si resursele pentru a gestiona efectele in loc sa iti gasesti cat mai repede acea nevoie importanta si sa vezi cum o poti satisface.

Data viitoare povestim despre cum putem folosi contemplatia pentru a ne vindeca juliturile si vanataile sufletesti inerente unei vieti traite “pe teren”, nu in randul spectatorilor. Joaca-te de-a contemplatia si sa ai o saptamana bogata!

Si dupa cateva zile mi-am dat seama: e magia pe care o genereaza experienta personala, invataturile deprinse experiential, autenticitatea. Atunci au cuvintele forta si ecou in sufletele oamenilor.

Astazi vreau sa va spun o mica parte dintr-o poveste in plina desfasurare: povestea lui Mihai si a autostopului pentru pace si suflet. Pe parcursul calatoriei, Mihai tine workshopuri, seminarii si discursuri si aduna materiale pentru multe evenimente frumoase.

Un vis

In iunie 2008 Mihai si-a inceput calatoria spre India, Tibet, Nepal si retur. Urma sa fie o calatorie mai speciala. O deosebea de alte cautari de sine si de lume prin calatorii un detaliu legat de modalitatea de transport: autostop si buget de transport tinzand spre zero. Uite, ia o harta si uita-te unde e Nepalul. Ia o harta pe care sa se vada si Europa, ca sa iti poti face o imagine de ansamblu. Cam mare ansamblul, nu? Asa m-am gandit si eu…

Inainte sa plece, prietenii ii spuneau:

“Te intorci repede, sa vezi, n-o sa rezisti!”
“Esti nebun? Ce sa cauti la aia?!”
“O sa mori pe-acolo!”
“Cum sa faci autostopul atata drum? Ceeee… te crezi la Pitesti??!”

Totusi, Mihai a plecat.

“Da. Orice vis poate fi implinit si orice dorinta pamanteana este materializabila. In fiecare dintre noi exista capacitatea de a transforma irealul in posibil. Orice, orice! Daca vibrezi de bucurie cand te gandesti la asta, iti este disponibil. Intotdeauna, orice vis vine insotit de posibilitatea de a-l implini. Altfel nu ar exista!”

Oameni, povesti si Dalai Lama

“Trec prin zone incarcate de violenta si conflict si descopar ca oameni sunt peste tot.”

Calatoria lui Mihai nu s-a desfasurat chiar printr-o recreere a Raiului ci prin lumea asa cum este ea. Iti amintesti conflictele din Tibet? Dar razboiul civil din Nepal, care s-a incheiat doar pe hartie? Iar intoarcerea Nepal-Europa cu buget de transport zero probabil va fi si mai palpitanta. Tot harta de mai sus ne spune Pakistan, Afghanistan, Iran…

Poti descoperi o multime de povesti cu si despre oameni frumosi pe blogul Punctulzero, unde Mihai scrie despre calatoria sa. Eu insa tin sa-ti recomand povestea despre actualul (si cel de-al paisprezecelea) Dalai Lama, Tenzin Gyatso (il stii, ala mic, zambaret, in portocaliu):

“Il vad si ma opresc. Dalai Lama imi face cu mana amical si zambeste. Incurcat, nu stiu daca se refera la mine (doar nu ne cunoastem ) si ma uit in spate. Atunci imi mai face o data cu mana. (…) Radiaza bunatate si optimism. La cativa metri de el energia pozitiva este molipsitoare.

Explica detaliat pozitiile pentru meditatie si gesticuleaza cu palma deschisa. Vitalitatea sa, tonul vocii si siguranta miscarilor amintesc de luptatorii samurai. Puncteaza spre inainte cu un deget sau doua. Se leagana usor stanga-dreapta si se scarpina des la urechea dreapta. Desi este concentrat si serios, ridurile ii tradeaza zambetul.”

Pentru tine

Dincolo de extraordinarul unei calatorii prin lume facand autostopul, traind si cunoscand o realitate atat de diferita, ramane visul. Puterea si curajul de a face ceva ce-ti doresti, chiar daca e neobisnuit si uneori periculos. Credinta in visul tau si capacitatea de a ignora temerile celorlalti, chiar daca sunt atat de bine intentionati:

“In fiecare zi, oamenii cu care ma intalnesc acum (nepalezi, indieni, pakistanezi, etc) imi spun ca ceea ce vreau eu nu se poate. Si desi le arat ca “e posibil, am facut-o si ieri”, mintea lor nu vrea sa accepte. “Nuuu, ce vrei tu maine chiar nu se poate. Sa faci autostopul in zona asta e imposibil. Vei fi jefuit, omorat sau rapit! Trebuie sa iei autobuzul.”
Informatiile de la ei sunt importante. Ii ascult, calculez riscurile si merg mai departe.”

Ramane un indiciu pentru a recunoaste marile vise si dorinte: “daca vibrezi de bucurie cand te gandesti la asta”.

Si o tema de reflectie: pe tine ce te face sa vibrezi de bucurie?

Ramane gandul ca orice inceput e ca un autostop: stii unde vrei sa ajungi, dar habar nu ai cand vine masina, daca o poti lua pe prima sau mai astepti, nu stii cat va dura drumul si daca vei ajunge la destinatie din prima sau pe bucati.

Daca vrei sa-l sustii pe Mihai

Ai mai multe optiuni:

1. intra pe PunctulZero, citeste, bucura-te, lasa un comentariu;
2. povesteste si altora;
3. da-mi mie un mail la daniela@empower.ro si-ti trimit un banner pe care il poti afisa pe site-ul sau blogul tau.

Pana saptamana viitoare, gandeste-te ca tocmai a inceput Autostopul 2009!

Arheologii, istoricii si antropologii care au investigat acest aspect au ajuns in cele din urma la raspunsul corect. Ambarcatiunile acelor vremuri erau propulsate de forta umana, erau nave cu vasle. “Camera motoarelor” consta din doua randuri de vaslasi, unii pe dreapta si unii pe stanga. In timp, bratul folosit pentru a vasli precum si partea corespunzatoare a corpului se intareau si masa musculara se dezvolta, ajungandu-se la o asimetrie.

Schimbari si obiceiuri

La fel se intampla si cu jucatorii de tenis. Unii prefera sa joace cu mana dreapta, altii cu mana stanga iar daca ar incerca invers sigur le-ar da cu virgula. Tu ai incercat sa te speli pe dinti cu mana opusa celei pe care o folosesti de obicei?

Instrumentele pe care le folosesti te schimba chiar prin ceea ce schimba ele in tine. Obiceiurile tale, odata instalate, modifica intreg sistemul bio-psiho-social care esti.

Orice obicei pe care il capeti (involuntar) sau il adopti (pentru ca vrei) provoaca schimbari, (re)adaptari si acumulari. Sau, din contra, pierderi, risipiri de energie, sanatate si potential.

21 de zile

De atata timp ai nevoie pentru a introduce un obicei nou in programul tau zilnic. Sau pentru a elimina un obicei care nu te ajuta deloc. In 21 de zile legaturile neuronale create in timpul desfasurarii activitatii respective se permanentizeaza.

Repetitia activitatii duce la formarea unei “poteci” intre neuronii implicati. Dupa 21 de zile te-ai obisnuit cu activitatea noua si nu ti se mai pare greu sa o realizezi. La fel cum ti-ar fi mai usor sa mergi pe o poteca deja existenta decat direct prin padure.

Ce poti face tu

Constientizeaza ca orice obicei are efecte asupra ta. Gandeste-te la principiul actiunii si reactiunii din fizica newtoniana (l-ai invatat in clasa a sasea, la primele ore de fizica). Daca obisnuiesti sa bei suficienta apa vei avea o piele hidratata si putine probleme cu rinichii. Daca faci cate 15 flotari pe zi vei avea brate puternice si bine definite. Daca citesti 30 de minute in fiecare seara din ceea ce te pasioneaza vei deveni un expert.

Si pentru ca se apropie acea perioada din an in care tragem linie, calculam, analizam pe unde ne-a dat cu virgula si ne facem planuri noi, iti propun ceva. Un obicei nou si folositor in plus sau unul vechi si inutil sau daunator in minus. Daca incepi sa te gandesti si sa te pregatesti de pe acum, se cheama ca la sfasitul lui ianuarie iti vei fi adaugat valoare. O sa fii tu ++.

Un vechi proverb zoroastric spune asa: “Ai grija la gandurile tale, pentru ca ele devin vorbele tale. Ai grija la vorbele tale pentru ca devin faptele tale. Ai grija la faptele tale pentru ca devin ce esti tu.”

Iar suma obiceiurilor tale probabil ca reflecta ceea ce esti.

Batranul semana tare mult cu unul dintre bunicii mei, pe care, asa cum ni se intampla multora, nu am apucat sa-l cunosc prea bine. Am vrut sa-i dau niste bani. Batranul s-a intrerupt din discutia cu cei doi prieteni, mi-a zambit, mi-a facut semn ca nu vrea bani si m-a intrebat ce parere am de cainele si pisica lui.

Era fericit

Apoi m-a indemnat sa ma asez langa el si a inceput sa-mi povesteasca despre animalute. Ca sa nu ma mai lungesc, vreau sa-ti impartasesc si tie ce mi-a spus pe cand eu dadeam sa plec: “… ca eu sunt fericit. Ma gandesc, daca nu i-as mai avea pe-astia micii sa vorbesc cu ei, sa ma veseleasca (asa a zis, ca in Moldova), cum ar fi. Da’ asa, eu sunt fericit.”

Rutina hedonista

Martin Seligman, psiholog specializat in psihologie pozitiva, a cercetat ani buni sentimentul de fericire la oameni.

Una dintre concluziile sale este ca mai multe posesiuni si mai multe realizari nu aduc in mod automat mai multa fericire. Pe termen lung apare, in mod inevitabil, un fenomen de adaptare pe care Seligman il numeste “rutina hedonista”.

In trei luni oamenii nu mai resimt emotii placute, pozitive, la vederea masinii pe care si-o doreau si acum si-au cumparat-o. Gradul mai mic sau mai mare de atractivitate fizica sau sanatate nu se traduce in mai putina sau mai multa fericire in randul oamenilor. Iar fericirea este in mod egal raspandita in randul oamenilor saraci si bogati.

Fericiri mici-mici

Batranul cersetor, cu tot cu blanoasele lui surse de fericire, m-a facut sa ma gandesc ca de fapt conteaza mult pentru gradul de fericire recunostinta pentru ceea ce ai deja. I-as fi spus si lui Seligman, daca nu ar fi descoperit asta deja, prin cercetari serioase si extinse pe ani intregi (cred ca, de data asta, eu am fost ceva mai eficienta!).

Practic, ce facea batranul era sa se uite din alt unghi: cum ar fi sa nu (mai) am catelul si pisica? Ce ar disparea din viata mea? Cum m-as simti? Cum as fi eu fara ei? Deci, ce aduce in viata mea ceea ce am deja?

Asa ca, la final, eu te intreb: tu te-ai uitat la viata ta, la ce e in ea, din acest unghi diferit?

Si-ti propun un exercitiu: imagineaza-te fara un element sau altul al vietii tale. Fara sanatate, fara o sora sau un frate, fara ciresul din fata ferestrei, care acum arata asa dezolant dar infloreste cu incapatanare in fiecare primavara.

Fara un partener care te iubeste chiar si asa greu de multumit cum esti. Fara ca autorul tau preferat sa fi scris vreodata. Fara sa existe felul tau de mancare preferat sau pepenele verde. Fara prieteni. Fara o vedere buna. Fara fetita ta, care e, in mod evident, cea mai frumoasa si cea mai desteapta.

Pana saptamana viitoare, sa te bucuri de multe fericiri mici-mici!