Mai mult decat atat, au influentat si mentalul copiilor lor, la care putem observa efecte mai slabe, de gradul doi, totusi vizibile. Cand esti crescut in primii ani de viata cu anumite idei, chiar daca apoi crescand vezi lumea altfel si constientizezi ca nu mai sunt valabile, doar foarte greu te poti desprinde de ele.

Cred ca efectele pe care Comunismul le-a lasat si le putem vedea in jurul nostru si acum, mai ales la oamenii care nu au interactionat foarte mult cu medii diferite, exterioare, se manifesta in primul rand in Comunicare. De ce se intampla asta, care sunt cauzele istorice sau psihologice, putem intreba specialistii. Acum as vrea doar sa analizam efectele, prin cateva exemple la intamplare:

1. De cate ori cobor din tramvaiul 41 la capat (bld. Expozitiei), langa statie, sunt cateva microbuze cu traseu in afara Bucurestiului. Langa ele, de fiecare data 2-3 oameni, vazand ca au public (cei care tocmai au coborat din tramvai) incep sa strige ca microbuzul pleaca in 5 minute si destinatiile respective. Asta, probabil la gandul ca cineva ajunge acolo intamplator si cand aude ca poate pleca in 5 minute spre Baneasa, Otopeni, zice “hm, ce idee buna, hai sa merg”…

De fiecare data ma simt in Evul Mediu intr-un port unde angajati ai vaselor strigau destinatiile ca cei ametiti de pe acolo care vroiau sa plece sa stie ce vas sa ia. Atunci cand nu existau panouri de anunt (cum sunt in aeroport) si nici internet. Iar aceasta este doar o pilda despre cat de inadecvat comunica unele companii sau agentii de publicitate…

2. Ascult uneori radio sau ma uit la televizor intamplator, atunci cand se desfasoara un concurs. Cand nu avem un radio unde moderatorii sunt foarte tineri, sau o emisiune noua, cu si despre tineri, aud niste fraze atat de artificiale incat ma ia durerea de cap. De cate ori ati folosit in limbajul curent fraze ca “multumesc pentru oportunitatea de a participa…”, “am castigat casa mult visata…”, “va asigur ca fiilor mei le vor fi foarte de folos aceste recuzite…”?

De fiecare data cand aud frazele astea, si din pacate nu se intampla foarte rar, cand ascult anumite posturi de radio sau ma uit la TV, parca vad in fata ochilor oameni care nu ies din casa decat sa mearga la piata si sa plateasca intretinerea, care barfesc pe altii, care stau cu lumina stinsa ca sa economiseasca curent. Termenul de “antisocial” va spune ceva?

3. Institutiile publice. Si aici probabil nu mai este nevoie sa continui fiindca stim cu totii cat de prietenoasa este Comunicarea angajatilor cu cei care vin la ei cu o problema. Sau cat de buna este Comunicarea lor in general. De parca, din nou, nu ar exista internet.

4. Relatia dintre unii profesori si elevi. Rigida, extrem de formala, cu alte cuvinte total inadecvate realitatii de azi, si, mai rau decat atat, foarte daunatoare pentru formarea viitoarelor generatii de angajati. Daca nu invata din scoala sa lucreze in echipa, sa gandeasca practic si sa puna accent pe auto-formare (sa invete singuri din manuale, sa se joace cu aplicatii, sa citeasca presa de specialitate, sa mearga la evenimente din domeniu, etc) atunci mai tarziu se vor lovi foarte dur de ceea ce li se va cere si ori vor cadea, ori vor merge in contrasens tragand in jos pe cei din jur.

In rest, va mai puteati gandi si voi la exemple, chiar va invit sa spuneti o parere fata de cele de mai sus, sau sa veniti cu completari. Am enumerat acum cateva situatii din societatea noastra unde Comunicarea nu se realizeaza asa cum ar trebui. Am pus aceste lucruri pe seama Comunismului, deoarece am facut o comparatie cu alte tari unde aceste derapaje nu exista. Cu gandul la toate restrictiile si propaganda de atunci. Se poate insa sa gresesc, sa fie doar o scuza, iar lenea noastra sa fie de vina.

Ce ziceti, ne trezim? Iar cei care s-au trezit, ii trezesc si pe ceilalti? Imnul nostru ne tot indeamna…

Oamenii astia, cei care muncesc mult sunt si ei de cateva feluri. Ori au o relatie serioasa, stabila, de incredere, in care partenerul ii intelege ori pentru ca este la fel ca ei, ori pentru ca este indragostit lulea sau foarte intelept – ceea ce din pacate se intampla foarte rar. Ori nu au nicio relatie sau una pe cale sa se sfarseasca (n-ar fi prima) datorita faptului ca nu investesc destul in ea – ceea ce din pacate de intampla foarte des.

Cati manageri dedicati, de succes stiti ca au casnicii fericite? Sau cati oameni politici importanti nu au divortat deja de doua-trei ori? Cati dintre oamenii pe care ii cunoasteti si muncesc mult au pe cineva care ii asteapta acasa, ii inteleg si ii apreciaza la fel ca in prima zi? Mai ales ca atunci cand ei ajung acasa de cele mai multe ori toata lumea doarme, iar dimineata se trezesc si pleaca primii. Astfel ca mai mult in weekend se intalnesc. Teoretic. Daca nu exista un deadline mai important. Ce bine ca exista messenger…

Un om foarte important din viata mea m-a invatat un lucru. Ca trebuie sa prinzi trenul care iti soseste in gara. La fiecare varsta exista oportunitati, atat personale cat si profesionale pe care nu trebuie sa le pierzi, fiindca nu se mai intorc. Tot ce trebuie sa faci este sa nu le lasi din mana si sa incerci sa le tii intr-un echilibru cat mai stabil.

Dar de ce? Poate ca atunci cand esti tanar iti permiti, pentru ca ai timp, sa renunti la a te angaja doar ca sa te distrezi sau, dimpotriva, sa renunti la distractii, pentru a munci. Totusi, piramida lui Maslow nu ne iarta si nu ne lasa sa fim fericiti implinind numai un set de nevoi. Doar cele superioare, care se implinesc prin munca, sau doar cele de mijloc, de acceptare sociala, siguranta, atasament, care se implinesc prin relatiile pe care le avem.

Asadar chiar daca suntem tineri cu multa energie, putere de munca, pasiune, nu putem neglija ceea ce suntem din punct de vedere emotional. Atat datorita faptului ca vor aparea inevitabil niste frustrari care ne vor vicia chiar modul de lucru, cat si pentru ca timpul trece repede. Foarte repede, mai ales atunci cand suntem preocupati intens de ceva. Si s-ar putea sa ne trezim la o varsta inaintata, singuri si neavand habar cum se construieste o relatie. Sau neavand un copil, desi ne-am fi dorit.

Cei tineri cu ambitie si pasiune pentru ceva au o frica de neinfranat. Aceea de a nu deveni mediocri. Si li se pare ca asa vor deveni daca se vor abate de la drumul lor, fie cel social, fie profesional. Simt nevoia de a se autodepasi mereu si merg indaratnici inainte.

Uita ca au si un suflet care tipa dupa un moment de liniste, calm, relaxare, multumire de sine, o mangaiere tandra si o promisiune pe termen lung. Iar acest tipat se manifesta prin fiecare conflict pe care il au cu ceilalti. Fiindca “orice conflict pe care il ai cu cineva este de fapt o nemultumire legata de tine”.

De unde titlul cu sarbatorile? Am auzit azi cel mai trist lucru in legatura cu ele. De la un om foarte talentat in ceea ce face, care munceste foarte mult. L-am intrebat ce isi doreste de Craciun si initial mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna. Apoi a zis: “sa treaca”.

Eu de Craciun imi doresc ca toti oamenii cu talent, ambitie, pasiune pentru munca lor sa-si dea seama ca este important si sufletul pe care il au si relatia cu cineva. Pot investi mai mult in ea, daca exista deja (fiindca cineva inca ii iubeste) sau pot face astfel incat sa aiba una. Imi doresc ca cei care cunosc pe cineva care munceste mult sa il ajute sa inteleaga ca se poate si altfel, sa obtina aceleasi rezultate avand grija si de latura personala a vietii lor. Totul tine de vointa, managementul timpului si inspiratie.

Multumesc.

S-a constatat ca oamenii au nevoie de stimuli pozitivi pentru a se dezvolta cum trebuie, a se simti bine, a fi fericiti. Iar acesti stimuli pozitivi pot fi exprimati prin complimente, incurajari, in registrul verbal, sau atingeri, mangaieri, in registrul nonverbal.

Bebelusii vor mereu in brate

Bebelusii in principal, pentru a creste normal, au nevoie de afectiune exprimata prin contact nonverbal – luat in brate, mangaiat, jucat cu el, cat si paraverbal – ton cald si calm din partea parintilor. Orice dereglare de la acest proces in perioada frageda a copilariei se manifesta ca o trauma ce va fi resimtita apoi intreaga viata.

Un caz celebru este cel al lui Theodore Kaczynski, un om ce s-a rupt de societate, a criticat-o si s-a intors impotriva ei prin asasinate. Un caz complex si larg dezbatut, avand in vedere ca “Unabomber”, cum a fost denumit, nu a putut fi prins decat dupa 20 de ani timp in care a ucis 3 oameni si a ranit alti 23, insa ce mi s-a parut demn de retinut a fost un amanunt amintit de fratele lui, despre copilaria lor.

Cand erau mici, fratele criminalului de mai tarziu, a intrebat-o pe mama lor de ce acesta nu are prieteni si nu socializeaza aproape deloc. Iar ea i-a raspuns ca Theodore, atunci can era bebelus, a contractat o boala asemanatoare cu varicela si a trebuit sa fie tinut in carantina cateva saptamani. Timp in care acesta a fost privat de afectiune.

Acum, evident ca nu toti bebelusii care se intampla sa nu primeasca dintr-un motiv sau altul afectiune la acea varsta frageda, vor ajunge criminali, insa sigur experienta ii va traumatiza si asta va avea repercursiuni mai tarziu cu reflexie in capacitatea lor de socializare, in increderea de sine, ambitia sau hotararea lor.

Adultii vor complimente

Daca atunci cand suntem mici avem nevoie de afectiune in primul rand transmisa nonverbal, atunci cand crestem aceasta este inlocuita de nevoia stimulilor verbali, pozitivi. Avem nevoie de recunoastere din partea celorlalti. De zambete, salutari, complimente.

Si in general avem nevoie de atentie. Un copil, sau chiar un adult, daca nu primeste stimuli pozitivi, pentru ceea ce face in mod normal, atunci isi va schimba comportamentul incat sa atraga atentia, pentru a primi stimuli, chiar daca sunt negativi.

Avem nevoie de stimuli pozitivi, avem nevoie de recunoastere. Iar pentru ca acest lucru este valabil tuturor, sa incercam sa acordam noi mai intai aceste stroke-uri, pentru o atmosfera pozitiva, detensionata, calda si productiva la birou sau acasa.

Conditionate sau neconditionate

Stroke-urile am spus ca pot fi conditionate – iar asta inseamna ca fac referire la un lucru anume realizat de o persoana, sau la o particularitate a ei. Spre exemplu “Excelent raportul pe care mi l-ai trimis, multumesc” sau “Apreciez mult ca mi-ai trimis acel mail, chiar m-a ajutat” sau “Ai facut o treaba foarte buna azi, la intalnire, felicitari” sau “Mi-a placut cum abordat situatia de astazi” sau “Imi place cravata ta, iti sta bine” sau “Imi plac cerceii pe care ii porti, se asorteaza perfect”.

Sunt fraze pe care de cele mai multe ori le simtim sau le gandim spunandu-ne “Da, a iesit bine, a facut o treaba buna azi”, insa uitam sa le comunicam si posesorului lor de drept, care daca le va auzi se va simti motivat pentru activitatea ulterioara sa fie la fel de la inaltime sau sa se autodepaseasca chiar.

Stroke-urile pot fi si neconditionate – atunci cand apreciezi pe cineva pentru ceea ce este. Sunt si cele mai rare, mai profunde, mai de impact.

Fraze ca “Te iubesc” sau “Esti fenomenala” sau “Ma bucur mult ca te-am cunoscut” sau “Esti frumoasa si desteapta” sau “Esti extraordinar” sau “Esti un om de incredere, e linistitor sa stii ca exista cineva pe care te poti baza”, fac minuni atunci cand sunt spuse asa cum este si normal – destul de rar si cu toata sinceritatea.

Important este sa nu uitam de ele – daca le-am gandit, sa le si comunicam celui care le-a inspirat pentru ca il va ajuta mult si va ajuta si relatia noastra.

Stroke sau feed-back – pozitiv

Chiar si atunci cand vrei sa atentionezi sau sa certi pe cineva, o poti face intr-un mod pozitiv, dupa ce ai respirat si te-ai calmat, pentru ca celalalt chiar sa inteleaga, crescand sansele sa-si modifice comportamentul. Poti folosi fraze ca “Aici ai putea imbunatati” sau “Aici as fi facut altfel”.

Stroke-urile pozitive oferite celorlalti atunci cand simti ca le merita, pentru ca au facut ceva bine, sau pentru ca pur si simplu sunt niste persoane minunate, este posibil sa necesite un efort suplimentar – spui cateva fraze in plus fata de obicei si zambesti, insa beneficiile sunt puternice si nenumarate atat pentru el, cat si pentru relatia voastra, ceea ce inseamna ca si pentru tine. Mai mult decat atat, stroke-urile pozitive atrag stroke-uri pozitive si din partea celuilalt, pentru tine.

Sa le folosim mai des!

La aceasta intrebare care ar fi raspunsul tau? “L-am ales pentru ca vreau sa ma dezvolt, sa realizez, sa ajung undeva”, te gandesti numai la lucruri pe care vrei sa le indeplinesti prin asta, sau ai spune mai degraba “Nu l-am ales”, “S-a intamplat ceva, am fost dupa aia undeva, apoi am ajuns aici”, raspunzand defapt la intrebarea “Cum?”, printr-o poveste.

Daca tinzi sa raspunzi prin prima varianta, atunci tiparul tau in contextul profesional, cu privire la drumul pe care il alegi in viata si modul in care iti stabilesti obiectivele este de tip Optiuni, in cel de-al doilea caz, este Procedural.

Am aflat aceste lucruri la un training tinut de Andy Szekely, in cadrul evenimentului Business Edu, si de atunci ma gandesc foate mult la acest instrument pe care il poti asimila prin repetare si aplica in fiecare zi. Despre el, in “Cuvinte care schimba minti”, de Shelle Rose Charvet.

La ce se refera tiparul Optiuni sau Proceduri?

Acum ca am aflat care este unul dintre tiparele noastre, si ca exista o intrebare pe care o putem pune pentru a afla si de la ceilalti cum sunt, sa detaliem putin pe fiecare in parte pentru a intelege ce caracteristici cuprinde si la ce ne ajuta daca il cunoastem.

Inainte de acestea, o precizare importanta este faptul ca tiparul se defineste contextual, adica intr-un fel raspunzi la intrebarea “De ce ai ales sa mergi weekendul asta la munte?” si altfel la “De ce ai ales sa iti petreci viata alaturi de aceasta persoana?”. De asemenea, acest tipar se distribuie statistic, 40% dintre oameni sunt Optionali, 40% Procedurali si 20% echilibrati intre cele doua.

Tiparul Optiuni corespunde oamenilor in permanenta cautare de variante, alternative, cai de a ajunge undeva. Sunt cei care nu pot face de doua ori acelasi lucru la fel. Vor mereu sa imbunatateasca ce li se ofera sau au de facut. Sunt motivati sa inceapa ceva si mai putin sa termine. Obisnuiesc sa incalce reguli si au multe idei, pe care le folosesc spre spaima celor Procedurali care nu se impaca deloc cu numarul acestora.

Tiparul Proceduri corespunde oamenilor care se simt confortabil urmand niste pasi, gasind si aplicand modul corect de lucru, singurul care rezolva cat mai bine o problema data. Sunt interesati de “cum” se fac lucrurile si nu “de ce”. Sunt motivati in principal sa termine ceva si mai putin sa inceapa. Pentru ei regulile sunt foarte importante si s-ar simti jigniti daca li s-ar sugera sa le incalce sau ocoleasca (mai ales cele pe care singuri si le-au trasat). Sunt foarte eficienti in situatii de criza, sau cand trebuie sa fie luata o decizie.

Cu ce ne ajuta sa stim aceste tipare?

In primul rand ne ajuta sa ne intelegem mai bine pe noi, apoi pe ceilalti si relatia pe care o avem cu ei. Sa intelegem ca sunt persoane doar diferite de noi, cand au alt tipar si care sunt ratiunile acestor diferente. Sa intelegem apoi cum ne putem adresa lor, ca sa ne inteleaga. Sa vorbim pe limba lor.

Astfel, unul Optional ii vom spune cuvinte ca “oportunitate, alegere, cale, varianta, posibilitati, alternative, optiuni, trebuie sa existe o cale mai buna, fara limite”, iar unui Procedural “modul corect, verificat si adevarat, de incredere, cum sa folosesti, procedura, metodologie dovedita, pasul 1, 2, 3, …, n”, cuvinte pe care ei le vor intelege si accepta. Cuvinte care ii vor motiva sa actioneze.

De asemenea, aceste tipare, daca ajungem sa le cunoastem si sa ne adaptam in functie de ele la ceilalti, pot fi foarte utile atunci cand suntem in pozitia angajatorului. Trebuie sa vedem ce presupune jobul pe care il avem, daca urmarea unor proceduri sau dezvoltarea de optiuni creative, apoi sa scriem anuntul folosind cuvintele cheie acelui tipar ca sa atragem oamenii potriviti, iar in final sa angajam pe cineva care are tiparul corespunzator.

Voi ce tipar aveti?

Si totusi cat timp avem pentru asta?

De cate ori intr-o luna iti programezi un timp doar pentru tine? Nu mai deschizi calculatorul, nici alte documente, manuale, carti si faci cunostinta cu ceea ce esti. Te observi. Faci o baie, te schimbi in haine proaspat calcate, de casa, faci ordine prin camera si-ti pregatesti ceva bun si usor de mancare.

Te uiti in oglinda si-ti spui ce-ti place sau ce ai vrea sa imbunatatesti. Te gandesti apoi cum sa imbunatatesti acele lucruri, ce efort si timp ar trebui sa aloci pentru ele si cum sa pui mai mult in evidenta ceea ce iti place.

De cate ori intr-o luna ne gandim la incheieturile noastre, la genunchii nostrii, la tamplele, claviculele sau degetele noastre? Ne gandim la ele numai cand ne dor. Insa cum ar fi sa ne gandim daca ne plac sau nu, daca avem grija de ele sa nu – spre exemplu putem avea grija de incheieturi si degete evitand apa foarte rece, evitand reumatismul de mai tarziu. Putem avea grija band mult lapte. Sau folosind o crema hidratanta.

De cate ori ne gandim la ce ar avea nevoie corpul nostru pentru a functiona cat mai bine si a ne ajuta cu energie si intuitie atunci cand avem nevoie? De cate ori ne-am oprit din a manca prea gras, prea sarat, din a bea prea multa cafea (sau pe stomacul gol), prea mult alcool sau din a fuma prea multe tigari? De cate ori am tinut post, fara carne si multe lichide pentru a elibera din corp toate toxinele? De cate ori am fost la sala, la alergat in parc, am fost la munte sau doar la o plimbare? Pentru fibrele ce ne alcatuiesc, plamanii si inima noastra.

Frumusete interioara la propriu

Cat de mult investim in frumusetea noastra interioara, la propriu, adica in sanatatea noastra pe termen lung? Uitam foarte usor cat ne influenteaza modul in care ne simtim sau cum aratam.

Uitam si ca inaintam in varsta, fara sa vrem. Uitam sa avem o viata echilibrata, sa mancam la ore fixe, in loc sa rontaim toata ziua fiindca asa sigur ne vom ingrasa. Uitam sa ne relaxam, sa dormim cat ne cere corpul nostru, de obicei 8 ore si asta fara a ne uita la televizor inainte, fiindca vom aveea un somn agitat.

Corpul nostru este cel care influenteaza modul in care gandim sau simtim in modul in care spunem ca este emotional. Atunci cand avem putina energie sau tensiune scazuta avem si o stare generala de tristete sau melancolie. Sau cand avem prea multa energie si suntem surescitati, ne grabim si luam decizii pripit. Iar energia pe care o avem depinde si de ceea ce mancam, de orele de somn sau de aerul pe care il respiram.

Frumusetea exterioara cucereste

Orice am spune, frumusetea exterioara cucereste, chiar daca ea este determinata de cea interioara, la figurat. De ceea ce gandim, de atitudinea noastra sau modul in care comunicam. Iar toate acestea depind, la randul lor, de sanatatea noastra.

Sa avem grija de ea.

Avem impresia ca in legatura cu practicarea sportului exista doua categorii de oameni. Cei care practica un sport de performanta si cei care merg la sala fiindca vor sa slabeasca. Ah, si mai sunt copii care sunt dati la un sport de mici – sa invete sa inoate, sa-si faca prieteni, sa-si dezvolte corpul frumos. Cred ca cei mai multi dintre noi am fost acolo.

Si apoi? Apoi ne facem mari, mergem la liceu, unde eventual mai jucam putin baschet sau fotbal in curtea scolii. Mergem la facultate si incepem sa avem din ce in ce mai putin timp. Ne angajam si gata, s-a terminat orice legatura a noastra cu sportul. Mai ramane doar sa fim suporteri, unii dintre noi. Pentru mai mult nu avem timp.

Calitatile unui sportiv sunt calitatile unui manager

Am povestit cu multi oameni si relatia lor de-a lungul vietii cu sportul a fost cea descrisa mai sus. Au devenit cand au crescut doar suporteri ai unei echipe de fotbal, mai urmaresc un meci, o cursa de Formula 1 si atat. Ah, si se mai uita la Olimpiade fiindca prezinta un spectacol frumos.

Iar despre sportivi ca oameni stiti care a fost de cele mai multe ori reactia? Una de respingere – “sigur nu are nimic in cap…”, “nu am avea ce discuta”, etc. Persoana de la care am invatat cel mai mult, cu care am povestit cel mai mult, este una dintre cele mai bune prietene – Florina Cernat, tripla campioana mondiala la Fitness.

In primul rand trebuie sa clarific un lucru: exista mai multe sporturi in afara de tenis, fotbal, baschet, in afara de sporturile de la olimpiada si mersul la sala, ocazional. Si poti incerca oricare dintre ele. Nu pentru performanta, ci pentru a te cunoaste mai bine. Spre exemplu, eu am facut urmatoarele sporturi in ordinea asta: handbal, scrima, sarituri in apa, dansuri sportive, twinboard. De curand am incercat si mountain-board. Urmeaza kite-board si snow-board. As fi vrut foarte mult si arte martiale. Fiindca vreau sa ma cunosc si sa-mi depasesc limitele.

Sportivii cred ca sunt persoanele care ajung sa se cunoasca cel mai bine. Practicand un sport isi dau seama de limitele pe care le au, psihologice in primul rand, pe care prin auto-cunoastere si ambitie le pot depasi, fizice in al doilea rand, de care vor trece prin exercitiu. Multi spun ca sportivii pot deveni manageri foarte buni – ca atitudine sunt perfect formati si asta e cel mai important si rar lucru. Cunostintele se pot dobandi apoi, cu rabdare. Ion Tiriac va spune ceva?

“Climbing mountains outside is climbing mountains inside”

Asta ne marturiseste Alex Gavan, care este “cel mai tanar alpinist roman care a urcat, fara oxigen si fara serpasi, un varf de peste 8.000 de metri din Himalaya” [sursa].

La ce crezi ca se gandea Alex in timp ce urca prima data cel mai inalt munte de pana atunci? Eu asta sunt, vreau sa inaintez. Pot sa o fac? Da. OK, cand o sa simt ca nu mai pot o sa ma opresc. Fiindca nu vreau sa imi risc viata. Unde e limita? Intre “mi-e frica” si “chiar nu pot”?

Limita “mi-e frica” poate fi depasita. Limita “chiar nu pot” e intelept sa nu. Intrebarea e cum trecem de limita “mi-e frica”. Cand m-am pus de curand prima data pe mountain-board eram imbracata toata in costum de protectie, cu casca si aveam in fata o suprafata aproape plana. Invatasem cum se vireaza si se opreste. Totusi, la primele incercari m-am panicat de fiecare data cand am luat viteza si am cazut. Panica, fiind o reactie a creierului care nu mai vrea sa colaboreze si nu mai gandeste, tipand doar “vreau jooos!”. Ca un copil.

Trebuie sa ne maturizam, sa ne cunoastem si sa ne autodepasim. Iar practicarea unui sport ne poate ajuta. Ne invata ce este disciplina, ambitia, auto-controlul, chiar frumusetea lucrata. Ne ajuta sa ne descoperim puctele tari si pe cele slabe, punandu-le in evidenta pe primele si imbunatatindu-le pe cele din urma. Ne ajuta sa eliminam bariere care s-au format in noi si care nu ne lasa sa ne exprimam cum am vrea nici in celelalte contexte, sociale.

Acum, ce ar fi sa dam un search si sa cautam sportul care ni se potriveste? Da, chiar acum, la varsta asta, sa ne auto-depasim!

Nivelul de stres e uneori acelasi, pregatirea dinainte, felul in care te aranjezi, dorinta de a cuceri, de a fi apreciat, toate se aseamana. Iar miza, este uneori la fel de importanta – sa iti implinesti viata profesionala sau pe cea personala.

Sfaturi despre cum sa te prezinti la interviu sunt foarte multe, pe site-urile de angajari sau pe cele de business. Oare am putea aplica acele criterii si la prima intalnire? Poate ai spune ca nu poti aplica niste lucruri invatate atunci cand ai o prima intalnire cu o persoana pe care o placi, care ar putea sa-ti devina viitoare iubire. Insa uneori este la fel de important sa te duci pregatit, cum te duci si la un interviu. Nu o sa te prezinti la o companie fara sa stii nimic despre ea, fara sa stii ce vrea de la tine sau fara sa rememorezi ceea ce esti pentru a fi relaxat cand vorbesti despre tine, nu-i asa?

Cea mai mare greseala pe care o fac oamenii cand merg la un interviu este sa creada ca numai experienta lor de pana atunci si comportamentul lor profesional conteaza. Foarte gresit. Cei care tin interviul iau decizii deopotriva pe baza criteriilor profesionale cat si cele personale.

Sunt subiectivi pana la urma si, mai mult decat atat, in general trebuie sa fii si o prezenta placuta in colectiv, nu doar un bun specialist. De aceea va conta atat CV-ul cat si modul in care dai mana atunci cand saluti, modul in care pastrezi contactul vizual sau tonul vocii (entuziast, plictisit, superior, umil, disperat sau bine-voitor).

La ce ne ajuta sa stim ca aceste doua situatii, de la interviu si de la o intalnire, sunt intr-un fel foarte asemanatoare? Personalizand un pic interviul si profesionalizand un pic intalnirea vom avea mai mult succes la amandoua.

Personalizand interviul

Asa cum spuneam mai sus, pentru cel care tine interviul sunt foarte importante calitatile umane ale celui pe care doreste sa il angajeze. Cat este de sigur pe el, cum se motiveaza, cat este de pasionat de domeniu, cum s-ar descurca intr-o echipa, cat de multa initiativa ar avea, etc. Lucruri ce tin de psihologie la locul de munca.

Chiar insa si atunci cand nu sta de vorba la interviu cu cineva de la resurse umane, ci cu managerul, subconstient si acesta va lua decizia tot pe aceleasi criterii, personale in mare masura. De aceea este bine sa ne cunoastem cat mai bine, sa cunoastem si firma, sa fim relaxati si siguri pe noi si vom trece cu siguranta de orice interviu.

Profesionalizand intalnirea

Cred ca am fost de multe ori in situatia in care am cucerit pe cineva sau am fost invidiosi pe cineva care a reusit asta. De fiecare data cel care a cucerit a avut intr-un fel sau altul un plan. Si-a propus un obiectiv si a urmat apoi cativa pasi care stia din experienta ca trebuie facuti intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine si cu o pauza intre in care sa nu sune prea mult.

Stia ca daca va da totul prea repede nu va fi bine si nici daca va manifesta indiferenta prea mult timp. Totul poate fi construit la inceput in functie de o strategie, de un tipar care nu are cum sa greseasca. Poate suna ciudat, insa primii pasi intr-o relatie ce ajunge sa fie de lunga durata sunt aceeasi. Puteti vedea in jurul vostru.

Oricum, ideea ar fi sa ajungem la un echilibru intre ratiune si simtire, atat in domeniu profesional, cat si personal. Daca aveti si alte exemple decat cele pe care le-am dat, sa le impartasim, sa devenim mai buni!

Bruno Medicina cred ca este un povestitor bun fiindca transmite in primul rand sinceritate. Chiar crede in lucrurile pe care le spune si le aplica in fiecare zi. De aceasta data el ne-a spus un lucru simplu “tot ceea ce avem nevoie pentru a reusi se afla deja in noi, trebuie doar sa accesam”. Poate suna trivial, insa o sa aduc in continuare cateva exemple pentru a argumenta.

1. Singurul fapt ca ne nastem, inseamna ca suntem ultimii dintr-un sir lung de invingatori pe care avem sansa de a-l continua.

Chiar daca suntem de parere ca Dumnezeu a creat omul, sau am ajuns aici prin evolutia speciilor si selectie naturala, tot a trecut mult timp, s-au succedat multe generatii inaintea noastra iar noi suntem un rezultat. Sa ne gandim si la acei spermatozoizi mici, jumatati de fiinta care alearga sa se intregeasca. Doar unul reuseste si este cel invingator, din care provenim si noi.

2. Suntem construiti pentru viata in jungla, nu in societate si de aici ne vin cele mai multe necazuri.

Creierul nostru, atunci cand apare o problema, deleaga comanda creierului mic care stie doar doua raspunsuri: lupta sau fugi (fight or flight). Stie sa elibereze adrenalina sau alte substante care sa ne faca mai atenti, sa simtim mai putin durerea, inima bate mai repede si trimite mai mult sange la muschi, pentru a lovi, sau, dupa caz, fugi.

De aceea, cand avem o problema in viata de zi cu zi care nu presupune un raspuns din cele de mai sus, devenim stresati. Creierul nostru incearca sa dea un raspuns si in mod natural, nu reuseste.

Totusi, mai avem o parte a creierului care stie sa fie creativa, sau care sa dea solutii rationale prin apel la selectarea acelor informatii relevante din experienta pe care o avem. Si aici trebuie sa ajungem atunci cand avem o problema, trecand peste prima reactie de lupta sau fugi.

Cu alte cuvinte trebuie sa trecem prin urmatorul traseu: simtirea pericolului -> instinct -> intuitie. Iar in timp, prin exercitiu, se poate sa ajungem direct la intuitie, la rezolvarea problemelor in mod creativ sau logic.

3. Trebuie sa ne pastram corpul sanatos, pentru a pastra si toate resursele sale in buna conditie, pentru a le accesa.

Am spus ca atunci cand avem o problema putem sa o rezolvam facand apel la intuitie, inteleasa ca acea actiune a creierului constienta, creativa sau logica, de construire a unui raspuns. Inca o data, tot ceea ce avem in noi ne este indeajuns pentru a deveni invingatori. Avem capacitatea de a intelege, de a ne relaxa, de a crea, de a invata pe ceilalti, de a fi competitivi, de a simti placerea succesului si deprimarea esecului, de a vrea mai mult de la noi. Insa fiecare dintre ele poate fi scazuta daca nu avem grija de noi.

Copilul mic are in el succesul de a se ridica in picioare si a merge. Si asta va face. Nu se va descuraja, nu va zice ca nu va reusi niciodata, renuntand la idee, nu se va plange. Pur si simplu va incerca sa se ridice, va cadea, va incerca din nou si va reusi intr-un final. Iar bucuria de dupa va fi naturala si va veni ca o rasplata pentru a incepe sa lucreze la urmatorul obiectiv.

Copilul mic are deja tot ce-i trebuie pentru a reusi. Are vointa, capacitatea de a invata, puterea de a-i manipula pe parinti, spre exemplu, pentru a obtine un cadou sau un luat in brate, energia, optimismul, accentul pe creativitate sau gandire logica (vedem daca urmeaza instructiunile cand construieste ceva sau primul lucru pe care-l face este sa le arunce), sinceritatea si pofta de viata.

Mai apoi – tot ce invata, sa-i fie rusine, sa se comporte in societate, sa fie disciplinat, se pare ca ii pune anumite bariere si va incepe incet-incet sa uite si sa nu mai exerseze abilitatile cu care s-a nascut. Ceea ce poate face insa, cand creste si pune pret pe dezvoltarea personala este sa redescopere acele abilitati, sa le stearga de praf, sa le unga si sa le face din nou sa mearga.

Un singur exemplu la care sa va ganditi: tot ceea ce face un speaker, un trainer bun este sinceritatea cu care transmite lucrurile in care crede.

Mi se pare fascinant: cand stai pe un scaun in sala esti sincer. Apoi daca te ridici si te urci pe scena tot corpul tau incepe sa strige, apar bariere de comunicare, de gandire. Iar ca sa tii un discurs decent sau carismatic, trebuie prin exercitiu sa elimini toate acele bariere si sa te calmezi, sa revii cumva la starea initiala, de om in sala, printre alti oameni.

Asta e ceea ce trebuie sa facem si noi, sa constientizam ca ceea ce avem nevoie este in noi, trebuie doar sa accesam acele lucruri.

Cum? Indeplinind cel putin trei lucruri:

1. Sa ne pastram un corp si un creier sanatos, sa nu le otravim cu diverse substante daunatoare (nicotina, alcool), sa pastram o alimentatie echilibrata, sa pastram cele 8 ore de somn.
2. Sa recunoastem ca tot ceea ce avem nevoie se afla deja in noi, sa incepem procesul de auto-cunoastere si accesare.
3. Sa avem incredere si sa zambim!

De cele mai multe ori da, insa, de celelalte multe ori nu. Am intalnit oameni care la prima vedere nu imi spuneau nimic, sau chiar dimpotriva, mi se pareau respingatori. Insa, pe masura ce incepeau sa vorbeasca vedeam efectiv cum se infrumuseteaza, se metamorfozeaza in fiinte pe care nu ai cum sa nu le indragesti. Iar asta cred ca e ceea ce se numeste frumusete interioara care iese din tine atunci cand comunici prin toti porii si iti schimba complet infatisarea.

Frumusetea nu este neaparat un criteriu pentru ca oamenii sa fie atractivi. Am vazut oameni frumosi care pareau de plastic, sau de sticla, in orice caz facuti din ceva artificial, inexpresivi si fara prea mari prefaceri de constiinta, care, din aceasta cauza, erau mediocrii si, intr-un final, respingatori. Am vazut si oameni cu o figura neutra sau chiar cu defecte vizibile, care insa se cunosteau foarte bine si aveau multe calitati pe care stiau sa le puna in valoare, aveau umor si prezenta de spirit, lucruri care ii faceau absolut fascinanti.

Oamenii sociabili te fac sa ai incredere in ei

Sunt, cum spuneam, deschisi, se apropie repede de oricine si stiu sa spuna exact acele lucruri potrivite momentului si persoanei. Stiu sa fie si autoironici, pentru a nu lasa pe nimeni sa ii vorbeasca de rau. Iar aceste lucruri se invata.

In primul rand trebuie sa te cunosti pe tine, sa te analizezi, sa iti recunosti toate calitatile si defectele, eventual sa le treci pe o foaie. Apoi sa iei cateva puncte tari, pe care sa te axezi, sa le faci excelente si mai vizibile, si cateva puncte slabe pe care sa le imbunatatesti – cele care te deranjeaza, sau iti fac cele mai multe probleme.

Suna usor? Nu este deloc. Oglinda nu este de nici un ajutor. Nici prietenii. Pentru ca poti sa vezi la tine ce vrei, sa te minti frumos, iar prietenilor le poti livra o imagine construita despre tine, care nu are prea multa legatura cu ceea ce esti. Ceea ce poti face insa este sa te pui la un birou, sau in pat si sa te gandesti la lucrurile care te-au facut sa suferi. Sa vezi din ce cauza s-au intamplat, care a fost contributia ta. Apoi sa vezi care sunt acele lucruri care tin de firea ta ce s-au constituit a fi cauza.

Si in ceea ce priveste calitatile la fel. Te pui in pat, eventual in acelasi, si te gandesti la lucrurile care te-au facut fericit, la contributia ta si la aspectele legate de personalitate. Apoi, tragi linie. Asta esti tu. Poti mai mult? Sigur ca da.

Oamenii sociabili sunt acei oameni care se cunosc bine

Atunci cand te cunosti bine poti transmite o imagine cat mai reala si coerenta. Atunci vor incepe sa vina ceilalti la tine, pentru ceea ce esti, daca pana acum tu mergeai la ei daruindu-le cate putin din tine, cat sa te potrivesti cu ei.

Important e sa ramai modest, sa stii sa asculti, fiindca de la fiecare om pe care il intalnesti poti invata ceva care sa te ajute sa te dezvolti personal, chiar daca e o concluzie la care a ajuns el datorita experientelor pe care le-a avut, chiar daca e o observatie pe care o “notezi” in legatura cu un anumit tip de oameni.

O intamplare cu un om foarte sociabil

Nu ne cunosteam, trebuia sa ma ia de la gara sa mergem sa facem niste cumparaturi si apoi sa ajungem la o casa unde erau mai multi prieteni, unde urma sa facem un gratar. La inceput ma suna si spune “Gia? Buna… de cand nu te-am mai auzit”. Moment in care raman blocata incercand sa-mi amintesc cine e, daca ne cunoastem si in ce context. Ne intalnim apoi si mergem la magazim, iar cand intram imi pune banii pe care ii avea in mana. Detasat, ne uitam in continuare la ce trebuie cumparat. Mai incolo imi da si telefonul lui sa il tin, cand am plecat cu plasele.

La casa de marcat vanzatoarea cantarea si cand am crezut ca a terminat am intrebat cat face totul, insa, fiindca mai erau cateva plase de cantarit, mi-a spus ca nu a terminat. Iar el “Pei da, tot timpul se grabeste, si noi i-am spus, dar ce, acum o sa-i spunem tot timpul? O sa invete ea pana la urma…”. Lucru complet adevarat ca ma grabesc, insa inca o data, nu il cunosteam pe acest om pana acum cateva minute. Cert e ca de la prima vedere a reusit sa-mi castige increderea si sa se apropie de mine.

Oamenii pun de obicei multe bariere, care de care mai cu sarma ghimpata si numai cei mai dibace stiu sa treaca de ele si sa ajunga repede sa poarte o conversatie deschisa, placuta, lejera cu acea persoana. Pe unii oameni familiaritatea ii face sa se inchida si mai mult, devin si mai circumspecti.

Depinde insa foarte mult de cum o initiezi si cum o adaptezi celuilalt. Cel de care vorbeam mai sus cred ca este un om care se cunoaste foarte bine si care ii cunoaste si pe ceilalti foarte bine, stand de-a lungul timpului de vorba probabil cu foarte multi.

Este un om sociabil. Ceea ce va doresc si voua.

Astazi, in drum spre o intalnire, eram in autobuz si citeam. In fata mea, se aseaza un batran. Dupa un timp, ma intreaba ceva legat de subiectul cartii, in a carui titlu era continut numele Dali. Spune ca ii place si lui, imi povesteste de cineva care a fost secretarul lui Salvador Dali, de altcineva care a scris despre suprarealism, si imi spune si despre el ca scrie. Mi-a spus ca scrie texte zvapaiate sau zvelte sau ceva de genul asta, nu mai retin exact.

Din vorba in vorba, mi-a spus ca il cheama Mircea Horia Simionescu. In acel moment, bineinteles, m-am topit de rusine ca nu l-am recunoscut, fiindca a scris romane pe care am vrut sa le citesc si nu am apucat pana acum. Am mers mult pe jos si am povestit, foarte amuzant, cu prezenta de spirit, am avut imediat tendinta de a-l invita la un eveniment, de a ii propune sa facem un interviu, care sa apara pe BookBlog. Toate acestea, fara sa-mi dau seama ca este batran, are 80 de ani.

I-am cerut numarul de telefon si nu si l-a adus imediat aminte. Mergea incet, ajutandu-se de un baston. Spunea ca ar putea veni la un eveniment, doar daca afara nu va fi zapada mare, fiindca are probleme cu inima. Am incercat atunci sa glumesc, sa-i spun ca in viata mereu avem probleme, la orice varsta, cu inconstienta tinerei care nu stie ce inseamna batranetea. Sa ai mintea limpede, sa gandesti frumos, insa corpul sa nu te mai ajute. Memoria, vederea, auzul sa te lase incet.

Am dat acest exemplu de intamplare pentru a constientiza putin ce inseamna trecerea timpului. Iar acest lucru, as vrea sa ne faca sa ne dam seama mai bine ce vrem de la noi acum, chiar in acest moment. Uitam foarte repede ca timpul trece, ca inaintam in varsta si imbatranim. Uitam ca varstele si lucrurile specifice lor pe care le putem face se duc si nu se mai intorc. Uitam sa traim spunand ca “mai e vreme”…

Acum mai mult timp am stat de vorba cu un prieten de familie. A trecut un pic peste 40 de ani si regreta. In cazul lui ca nu a invatat mai mult la timpul potrivit, ca nu a fost intr-o discoteca, faptul ca nu are pana acum un copil, desi este casatorit, are un serviciu bun si o casa frumoasa. Astea si multe altele le regreta fiindca nu le mai poate face. Chiar daca este implinit din anumite puncte de vedere, faptul ca nu mai are optiunea de a face anumite lucruri il intristeaza. Si nu este deloc placut.

In urma experientelor de acest gen, care au fost mai multe, fie ele despre faptul ca imbatranim si timpul ni se termina, fie despre faptul ca unele lucruri pot fi facute in viata doar la anumite varste si nu trebuiesc ratate, daca nu vrem sa le regretam mai tarziu, am hotarat ceva. Sa am toate experientele care ma atrag intr-un fel sau altul, cel putin o data. Sau experientele care mi se ivesc in cale, posibile, oportune, din care pot invata ceva.

Cred ca este bine in viata, mai mult decat sa “profitam” de avantajele fiecarei varste, ceea ce ne ajuta sa nu regretam apoi, sa invatam din ceea ce viata ne pune la dispozitie, in fiecare moment. Nu am inteles niciodata oamenii care au spus “nu”. Nu la o iesire cand ar putea cunoaste oameni noi, nu la un mers la mare sau la munte, nu la face un proiect deosebit, nu, nu, nu. Inteleg sa avem prioritati si sa ne concentram pe un drum daca l-am ales, insa cred ca este bine sa incercam lucruri noi, lucruri specifice fiecarei varste, fiindca avem ce invata.

Am invatat ceva cand am stat pe plaja in fata unui foc si am cantat la chitara. Am invatat ceva dupa fiecare interviu la care am mers si dupa fiecare relatie pe care am avut-o. Am invatat de la toti oamenii cu care am colaborat, sau cu care am stat de vorba intr-un autobuz. Am invatat ceva dupa ce m-am intalnit cu un pictor care a zis ca ar vrea sa-mi faca un portret. Am invatat si cand am incercat un sport extrem, si cand am fost la un training despre care nu stiam nimic, si cand am fost la o petrecere de bal mascat, si cand am acceptat sa fiu model pentru un fotograf.

Am invatat din fiecare experienta pe care am avut-o si mi-am propus sa am orice experienta care voi crede ca imi va aduce ceva nou. Sa spunem da, sa “profitam” de timpul nostru, de faptul ca suntem tineri – pentru a nu regreta apoi, insa, cel mai important, pentru a ne dezvolta personal.