Cea mai de impact masura pare a fi reducerea taxelor de rambursare anticipata a creditului, de la 4-6% (cat erau in trecut in industria bancara) la 1% (pentru credite care au mai mult de 1 an pana la scadenta) si de 0,5% (pentru creditele care au sub 1 an pana la scadenta).

Cu alte cuvinte, inainte, daca doreai sa platesti mai devreme creditul, banca te penaliza cu 4-6% din valoarea ce trebuia rambursata. In acest fel, banca se asigura ca nu i se diminueaza prea mult profitul pe care il pierdea prin rambursarea anticipata. Sa nu uitam, bancile castiga din dobanzi (printre altele), iar daca platesti mai devreme, banca nu mai primeste dobanda.

Ce inseamna reducerea aceasta?

Inseamna ca in Romania, teoretic, pot aparea acele refinantari, atat de intalnite in lumea vestica (Europa de Vest si America de Nord).

De exemplu, sa zicem ca ai un credit cu dobanda de 11% (la banca A) si gasesti o alta banca (banca B) la care dobanda, pentru acelasi credit, este 7%. Normal, vrei sa te muti la banca la care dobanda e mai mica. Asta se numeste refinantare.

Adica te duci la banca B si spui: “Eu am un credit imobiliar la banca A, cu dobanda de 11% si vreau sa ma mut la voi pentru ca aveti dobanda mai mica, la acelasi tip de credit”.

Banca B te evalueaza si zice: “OK, noi iti dam un alt credit, prin care iti acoperi rambursarea anticipata a creditului de la banca A iar ipoteca pentru garantarea creditului trece la noi.”

La o taxa de rambursare anticipata de 4%, cat era inainte de aceasta lege, aceasta “shmekerie” nu era posibila pentru ca intre 11% si 7% sta opreliste chiar aceasta taxa. Dar daca taxa se face 1%, atunci diferenta de 3% dobanda sunt bani mai putini de platit de catre tine.

Asta e teoria, dar trebuie sa stii ca pentru acest transfer al creditului de la o banca la alta (pentru refinantare), raman costurile de acordare a creditului la banca B care trebuie luate in calcul.

Care ar fi avantajele?

O refinantare poate insemna:

• o reducere a dobanzilor pe care le platesti;
• o prelungire a perioadei de rambursare, cu scaderea ratei, la noua banca;
• o largire a creditului, in sensul in care refinantezi pentru o suma mai mare decat cea destinata platirii creditului de la banca A, deci iti mai intra niste bani in buzunar.

Inainte de a sari in sus de bucurie, trebuie sa intelegi ca s-ar putea sa nu te califici pentru o refinantare. Una dintre cele mai mari probleme este ca, de cand cu criza, salariile s-au redus, de multe ori considerabil, deci a scazut si suma care poate fi luata prin credit. De aceea, inainte de a lua o decizie, este important sa faceti o simulare la banca la care doriti sa va refinantati creditul.

De citit suplimentar:

• Ce prevede noua lege a creditarii
• Startul goanei dupa dobanzi mici
• Afla daca refinantarea este o solutie

O unitate de informatie culturala mostenita, utilizata si transmisa de la individ la invidid.

Una dintre cele mai cunoscute meme din zona finantelor personale este cea amintita in titlu:

Oamenii cinstiti vor fi intotdeauna saraci

Transmisa din tata in fiu, validata de gura vecinei la urechea nevestei, aceasta meme isi are originea intr-o observatie realizata si propagata, evident, de “oamenii cinstiti”.

Cine sunt oamenii cinstiti? Evident, angajatii. Ei, prin contractul de munca, isi vand abilitatile si timpul personal la un pret mult mai mic decat valoarea lor intrinseca. Prin definitie, ei pierd. Cine castiga? Angajatorul!

Ce face angajatul? Munceste, cinstit. Ce face angajatorul? Pai nu munceste. Nu conteaza ca a avut ideea, viziunea, a riscat financiar banii proprii sau imprumutati din banca, a facut management, marketing si desfacere. Toate astea nu suna a munca. E “altceva”.

Daca angajatul “munceste cinstit”, printr-o antiteza fortata, angajatorul este cel care “nu munceste”, deci printr-o glisare ciudata, face un lucru “mai putin cinsitit”. Si in plus se imbogateste (uneori, am zice noi).

Tragand linia si privind superficial:

• Angajatul “munceste cinstit” si “intotdeauna va fi sarac” (evident, ca angajat nu te poti imbogati, asta stie toata lumea).
• angajatorul “face altceva” (in niciun caz nu munceste!) si “se imbogateste”. E de comentat daca o face cinstit sau nu (dilema morala).

Si uite asa s-a nascut o mema (sau “o meme”?).

Lasand la o parte posibila discutie semantica, de analiza sociologica si financiara, sa ne gandim la o situatie ipotetica: acelasi “consumator de meme”, fortat de evenimentele crizei economice (e disponibilizat), trece de la ipostaza de angajat la cea de liber profesionist. Sa zicem ca devine instalator.

Datorita faptului ca e harnic, muncitor, corect, ajunge sa aiba tot mai mult de lucru. La un moment dat, cererea pentru serviciile sale sunt asa de mari incat “momeste” un fost coleg, angajat, sa se lase “de patron” si sa vina partener cu el. Cei doi o duc de minune: comenzile curg si sunt nevoiti sa angajeze oameni. Dupa ceva timp, ei devin patronii unei mici afaceri.

Daca, in aceasta situatie, ii intrebi de validitatea continutului aceleiasi meme, iti vor raspunde:

“Ce nerusinat esti! Cum adica, nu muncesc, nu sunt cinstit? Da’ cine naiba se speteste de dimineata pana seara sa aduca comenzi, sa promoveze afacerea, sa verifice oamenii, sa le dea salariile la timp? Cine se lupta cu fiscul care vine in control, cine plateste darile la stat, la zi? Nervi peste nervi! Asta nu e munca?”

Si uite asa, acelasi om, care mai acum ceva timp declara ca “oamenii cinstiti vor fi intotdeauna saraci” a trecut in tabara cealalta.

Deci, cine are dreptate?

Situatia bugetarului este una speciala pentru ca el are un profil psihologic aparte. In cartea mea, “Iesi din labirint”, am propus cinci tipuri psihologice, in functie de modalitatea de a face bani:

• dependentul;
• specialistul;
• visatorul;
• creatorul;
• speculatorul.

In prima categorie intra angajatii care se bazeaza in totalitate, pentru a-si castiga traiul, pe o forta externa, fie ca e vorba de un patron sau de stat (in calitate de angajator).

Bugetarul este cea mai radicala forma de dependent pentru ca el a ales activ sa fie angajat la stat care este considerat a fi cel mai “sigur” angajator. Ca atare, bugetarul are din start o inclinare puternica spre stabilitate si nevoie de protectie.

Nu exista alta posibilitate de redresare pentru un bugetar decat gasirea altei surse de venit. Toate celelalte metode (greve, demonstratii etc.) nu fac decat sa lase decizia in solutionarea problemei sale (salariul prea mic) tot in seama angatatorului, unde capacitatea de actiune a angajatului este limitata. Dar pentru a gasi un nou job, bugetarul are de depasit trei piedici majore.

Aspectul psihologic

Din start bugetarul crede ca un job ar trebui sa fie suficient. In fond el a facut ceea ce i se cere: s-a angajat, si-a oferit munca in contrapartida unui salariu, considerat de cele mai multe ori insuficient. Cu alte cuvinte, a facut destule sacrificii si se simte indreptatit sa primeasca ceea ce isi doreste: siguranta locului de munca.

A cere unui bugetar sa-si ia un al doilea job este ca si cum ai cere unei plante sa faca fotosinteza noaptea, la lumina becului. E prea mult, e nefiziologic, e strigator la cer! De aceea cei mai multi bugetari nici macar nu iau in considerare o alta sursa de venit in momentul in care salariul devine insuficient. Prefera sa injure guvernul, patronul, sistemul, sa faca greva, sa iasa la demonstratie, sa se vaite si sa ceara in loc sa-si “ia soarta in maini” si sa-si gaseasca singuri o solutie.

Ai spune ca acest comportament este o relicva a cetateanului asistat de societatea comunista. Multi romani in varsta regreta “vremea lui Ceausescu” in care “toata lumea avea de lucru” si “nimeni nu murea de foame”. Adevarul este ca indiferent de oranduire, va exista o categorie de oameni care doresc siguranta si conforul dar nu sunt dispusi sa fie proactivi pentru a le obtine.

Acesta este obstacolul major peste care trebuie sa treaca bugetarul pentru a iesi din criza financiara personala in care se afla.

Aspectul educational

Bugetarul nu a fost invatat “cum sa faca”. Nu stie sa inspecteze piata muncii in cautarea de oportunitati, nu este pregatit pentru realitatea job hunting-ului, in care trebuie sa trimiti n cereri de angajare pana obtii interviuri, in care trebuie sa mergi la n interviuri pentru a avea o sansa de angajare.

Ce sa mai vorbim de cunostintele necesare pentru a-si deschide o afacere proprie! Cum spuneam mai sus in articol, pentru a iesi din impas bugetarul are nevoie de alte surse de venit, iar una dintre cele mai bune surse de venit este propria ta afacere.

Poate “afacere” suna prea mult cand e vorba de o activitate generatoare de venit prin utilizarea abilitatilor profesionale proprii. E suficient sa lucrezi in domeniul tau pentru a face bani. Profesorii pot medita, asistentele medicale pot ingriji pacienti sau face injectii, functionarii din administratie pot acorda consiliere in domeniile pe care le cunosc.

Toate aceste activitati pot genera bani, dar trebuie sa-ti cauti clientii, sa stii sa te promovezi, sa-ti gestionezi singur resursele si timpul, iar acest lucru nu este invatat la scoala si nu este cunoscut de un bugetar. El va trebui sa fie autodidact si sa-si gaseasca surse de informare.

Aspectul motivational

Chiar daca ai informatiile necesare, trebuie sa treci la actiune. Fara actiune nu se poate concretiza niciun rezultat, nu se poate atinge niciun tel. E nevoie de motivatie suficienta pentru a te scula din fata televizorului si a face ce e necesar pentru a-ti asigura o noua sursa de venit.

Odata pornit la drum, e nevoie de disciplina pentru a face ceea ce trebuie, de determinare pentru a continua atunci cand te-ai plictisit sau ai obosit. De multe ori, bugetarul obisnuit sa ia ordine de la sef si sa traga chiulul cand nimeni nu il supravegheaza, va avea deficiente majore in toate segmentele enumerate mai sus.

Concluzie

Auzind despre cele scrise de mine, cei mai multi bugetari vor stramba din nas, vor spune ca nu mai au timp si energie sa faca asa ceva. In spatele scuzei lor sta comoditatea, obisnuinta dependentei si in final frica de a porni pe un drum care ii sperie. Ei se vor complace in situatia lor, preferand sa se lamenteze pe la colturi cu vecinii sau cunoscutii despre situatia lor disperata, decat sa faca ceva. Doar o situatie cu adevarat disperata ii poate scoate din inertie.

Pe de alta parte, exista si dintre bugetari oameni care se urnesc mai usor, care cauta solutii si care, in final, vor parasi acest angajator la fel de instabil ca oricare altul, care este statul, punand mai multa energie in solutiile lor.

Ei sunt cei care “se vor descurca” si care in final, cine stie, vor incerca sursa corecta pentru rezolvara problemelor financiare: munceste pentru tine, nu pentru altii.

Acum exact trei ani (mai 2007), in plin avant revolutionar al creditelor bancare, BRD decreta (si nu numai ea) un grad maxim de indatorare de 70% din venituri si avans zero la credite (anumite credite). Adica numai cine nu dorea sa ia un credit, nu ar fi luat. Cei mai veseli au fost bugetarii pentru ca erau considerati a avea un venit stabil: statul, nu-i asa, era un angajator-model, preferat intreprinzatorului privat.

In momentul de fata, conform BNR, 20% din creditele bancilor s-au acordat bugetarilor care au imprumutat peste 4.8 miliarde de euro. O parte din ei s-au indatorat la maxim.

Astazi lucrurile stau foarte “albastru” pentru acel bugetar care a beneficiat din plin de generozitatea bancilor. Daca acesta mai are de platit rate (luate cu grad de indatorare maxim), el va avea urmatorul buget personal:

Intrari: salariu = 100% salariul vechi – 25% reduceri = 75% din vechiul salariu

Iesiri:

• rate la banca (70% din vechiul salariu)
• restul cheltuielilor pentru traiul zilnic = ce mai ramane (75%-70% = 5%)

Exemplu ipotetic

Salariu vechi: 2000 RON
Salariu dupa reducere: 1500 RON
Rate: 1400 RON (70% din salariul vechi)
Ramane: 100 de RON

Cu alte cuvinte, salariatului bugetar ii va ramane cu 5% din vechiul salariu pentru traiul zilnic. Adica, la un salariu initial, inainte de criza, de 2000 RON, va trai cu 100 RON pe luna. Personal n-am idee cum ar putea face asta.

Dar stiu precis ce ar trebui sa faca pentru a iesi din aceasta situatie. Detalii intr-un articol viitor.

They who can give up essential liberty to obtain a little temporary safety, deserve neither liberty nor safety.
Cei care renunta la liberatea lor pentru a obtine o siguranta temporara, nu merita nici libertatea, nici siguranta.
— Benjamin Franklin

Benjamin Franklin a fost unul dintre geniile Americii din secolul al XVIII-lea. Este considerat de americani a fi un “founding father” (parinte intemeietor) al statului american, alaturi de alte 7 personaje cheie ale politicii americane care au semnat Declaratia de independenta in 1776.

Franklin a fost o personalitate complexa, activand ca inventator, jurnalist, tipograf, diplomat si om de stat. Sunt binecunoscute (de americani) lucrarile sale in care se apleaca asupra modului in care sa-ti gestionezi finantele personale. Din acest punct de vedere este unul dintre preferatii mei si il citez extensiv in cartea  ”Iesi din labirint“.

Desi citatul de mai sus se refera la o situatie din domeniul politic, el poate fi interpretat si din punct de vedere financiar, iar puterea lui este evidenta in ziua de azi. Dar inainte de a incepe comparatia cu timpurile moderne, sa ne definim termenii.

Libertate

Daca adaugam cuvantului “libertate” atributul “financiar” obtinem “libertate financiara“, care poate fi definita a fi situatia in care poti lua orice decizie in viata ta fara a fi limitat de factorul financiar. Cu alte cuvinte, ai suficienti bani incat sa faci ceea ce doresti.

Siguranta

La fel, daca adaugi cuvantului “siguranta” atributul “financiar” obtinem “siguranta financiara“. Cel mai bun exemplu de siguranta financiara este reprezentat de “asigurarile sociale” care, dupa cum le spune numele, ar trebui sa produca o siguranta financiara.

Cine opteaza pentru libertatea financiara?

O minoritate. Aceia care nu vor sa fie dependenti, care doresc sa-si cladeasca viitorul personal si financiar pe propriile puteri. In aceasta categorie se incadreaza liber profesionistii, patronii si investitorii.

Cine opteaza pentru siguranta financiara?

Majoritatea populatiei. Toti cei care sunt angajati, care isi schimba libertatea pe “siguranta” unui loc de munca oferit de patron. Ce trebuie sa faca patronul? Sa le ofere de lucru si bani intr-o lume in care trebuie sa te lupti pentru a avea de lucru. Pe angajat nu il intereseaza acest aspect, el plateste pretul dependentei prin diminuarea castigurilor, primind in schimb un salariu “asigurat”. Exista, in randul populatiei, convingerea ca statul este cel mai bun, cel mai “sigur” angajator.

Ce se intampla astazi

Piata muncii trece, de vreo doua decenii, prin transformatri fundamentale:

• au disparut slujbele “pe viata” – locul de munca unde te angajezi la tinerete si de la care te-ai pensionat;
• angajatii trec de la un patron la altul, in cautarea celui mai bun salariu sau a celor mai atractive beneficii;
• au aparut slujbele orientate pe proiect, slujbe sezoniere sau de cateva sezoane, care dispar dupa terminarea proiectului respectiv;
• dinamica fortei de munca este deosebit de mare.

Pe langa aceste tendinte generale, odata cu criza economica, au aparut:

• reduceri ale salariilor pe acelasi orar, alternativa la disponibilizare;
• disponibilizari masive;
• disponibilizari in sectorul “sigur” al angajatilor;
• mai nou, reduceri la toate nivelurile, ale beneficiilor financiare care intra in categoria “asigurari sociale”, de la pensii la indemnizatiile de maternitate.

Adevarul

La prima vedere, ai putea crede ca citatul din Benjamin Franklin este dur, necrutator, poate chiar cinic. In schimb, el este doar dureros de adevarat. Atat timp cat esti dependent de cineva, indiferent de cine, esti la mila celui de care depinzi.

Indiferent daca e vorba de o persoana (patronul) caruia poti sa-i spui in fata daca nu-ti convine ceva sau este un organism impersonal (statul), la care poti sa protestezi cu eficienta unui latrat la luna, lucrurile stau la fel: nu ai nicio putere. Aceasta este realitatea si trebuie sa te apleci umil in fata ei.

Nu spun ca in timpurile de azi criza este mai usoara pentru liber profesionisti, patroni sau investitori. Nu spun ca ei se descurca bine in comparatie cu angajatii. Dar nu ai cum sa negi ca, atunci cand o duce rau, un liber profesionist, patron sau investitor, are libertatea de a imbunatati sau de a schimba modul in care face banii, pentru a iesi din impas. Aceasta libertate ii asigura, in prima etapa, supravietuirea, apoi propasirea.

Ceea ce nu se poate spune despre cei care au renuntat la libertate (in sens financiar) pentru siguranta (financiara) si care, dupa cum se vede cu ochiul liber, nu au obtinut, astazi, niciuna dintre ele.

Materie optionala sau extracuriculara

Doua dintre cele mai stresante aspecte ale vietii de elev, conform lui Elizabeth Scott (sursa), sunt temele prea multe si testele. Cauza stresului in timpul testelor este modul in care elevul va putea prezenta cunostintele acumulate, pentru a fi notat cat mai bine.

Finantele personale ar putea fi prezentate ca materie optionala sau extracuriculara (sub forma de cluburi, cercuri, axate pe diferite domenii). Faptul ca materia nu este obligatorie ar duce, paradoxal, la o atractivitate mai mare din partea elevului.

Sisteme de evaluare care sa nu implice… note

Cum spuneam mai sus, notele sunt privite de catre elev ca un element stresant. In locul notelor s-ar putea folosi sisteme de evaluare care sa ia in considerare numarul de teme abordate, numarul de ore implicate in proiecte sau in jocurile de rol educative, ajungerea la anumite niveluri in jocurile educative virtuale (vezi mai jos).

Jocul de rol si jocurile virtuale realiste

Una dintre cele mai eficiente modalitati de a invata este sa faci. Jocul de rol este bine primit de elevi si poate constitui o metoda eficienta de achizitionare a cunostintelor. De exemplu, elevul este invitat sa fie unul dintre membrii familiei care lucreaza pentru un salariu, avand in intretinere doi copii. El primeste o suma de bani, o lista de cheltuieli lunare obligatorii si o lista de cheltuieli optionale si va trebui sa-si faca un buget.

Jocurile virtuale electronice sunt extrem de eficiente pentru a achizitiona experienta intr-un anumit domeniu. Ele pot fi inspirate din cele existente actualmente (Sims, de care am mai vorbit sau Second life). Aceste MMORRG (Massively Multiplayer Online Role Play Game sau joc de rol online cu foarte multi jucatori) poate avea urmatoarele variante: esti angajat, liber profesionist, patron sau investitor. Scopul jocului este sa castigi cati mai multi bani, in rolul tau. Jocul are baza pe internet, la el putand participa zeci, sute sau chiar mii de elevi, care sa interactioneze intr-un mediu economic virtual.

Capacitatea de a face bani este recompensata prin trecerea la un alt nivel. De exemplu, din muncitor necalificat poti ajunge muncitor calificat, apoi conducator de echipa, apoi supraveghetor, ceea ce implica un salariu mai mare. Trecerea la un nou nivel poate functiona ca sistem de evaluare a cunostintelor, in loc de notele primite in mod obisnuit. Jocul poate fi jucat in cadrul orelor de finante personale, sub indrumarea profesorului, apoi acasa, in timpul dedicat “studiului individual”.

Filme documentare si artistice cu subiect economic

Exista filme extrem de interesante, atat artistice cat si documentare, care pot fi vizionate de catre elevi in timpul liber. Aceasta noua modalitate de aprofundare a cunostintelor este mult mai usor de asimilat de catre elevi decat clasica “tema de acasa”.

Concursuri de tip “Cine stie castiga”

Acest tip de concursuri pot fi realizate in mediu virtual, electronic, chiar pe internet, luand ca model concursul “Conquiztador”. Pot fi implicati elevii dintr-o clasa, dintr-o scoala sau din intreaga tara. Se pot organiza campionate locale, orasenesti, judetene sau nationale, individuale sau inter-scolare.

Concursuri de investitii

Se pot organiza concursuri de investitii virtuale, la bursa de actiuni, de marfuri sau de derivate, folosind cotatiile reale in cadrul platformelor demonstrative care sunt puse la dispozitie de brokeri. Aceste concursuri pot fi, de asemenea, la nivel local (pe scoala) sau national.

Initiative antreprenoriale

Elevii pot deschide, sub supravegherea profesorilor de specialitate, in cadrul legal specific, mici afaceri, in diferite domenii, de la servicii la productie. Acest gen de activitate se preteaza deosebit de bine in cadrul cercurilor cu tematica antreprenoriala.

Seminarii cu patroni si investitori

Pot fi organizate seminarii avand ca invitati patroni si investitori locali care pot povesti din experienta personala pentru a constitui modele cu care sa relationeze elevii.

Seminarii cu specialisti in HR

Specialistii de resurse umane pot tine cursuri specializate de orientare profesionala in care sa invete elevii cum sa-si alcatuiasca un CV si cum sa participe la un interviu.

Concluzii

Dupa cum vedeti, toate ideile prezentate mai sus sunt neconventionale si par sa fie desprinse mai mult din experimente pedagogice decat din modelul scolar. Pe de alta parte, cred cu tarie ca doar o abordare ingenioasa si curajoasa, a unui nou sistem educational, adaptat particularitatii tanarului de azi, poate creste interesul pentru finantele personale si poate insera un bagaj minim de cunostinte care mai departe sa trezeasca interesul tanarului pentru a se dezvolta intr-o anumita directie sau in alta.

Acest gen de educatie nu urmareste sa produca doar patroni si investitori, ci ii face pe tineri sa se implice in a juca toate rolurile, inclusiv cele de investitor sau patron, nu numai cele de angajat si liber profesionist. Numai asa ei vor putea sa aleaga in mod constient si sa faca banii intr-un mod care se potriveste cu personalitatea lor.

De asemenea, punand elevii in situatii extrem de asemanatoare cu cele reale (prin jocurile de rol si jocurile multi-player) ei vor putea sa inteleaga ca banii se cheltuie mult mai usor decat se fac si ca gestionarea banilor trebuie sa se realizeze constient, conform unui plan, pentru ca altfel consecintele pot fi dezastruoase, atat pe termen scurt cat mai ales pe termen lung.

Sunt sigur ca asemenea metode educationale vor fi bine primite de tineri care sunt deschisi la provocari si care vor sa invete activ si intr-un mod cat mai relaxat. Ei vor asimila mult mai usor si mai temeinic concepte care altfel pot fi lipsite de orice atractie, chiar plictisitoare, daca sunt predate in modul clasic.

Nu stiu cat de repede si in ce masura aceste metode vor fi puse in practica in sistemul scolar, dar va pot spune ca le voi promova in cadrul proiectului AVANTAJ LA START, oferind tinerilor sansa de a face din procesul de invatare o experienta interactiva, fascinanta.

Pentru ca e nepotrivit sa distrugi ceva fara sa pui altceva in loc, va voi impartasi viziunea pe care o am legata de un alt fel de educatie financiara care sa nu semene a educatie, dar sa fie.

Imagine: theswedish

Am plecat de la constatarea general acceptata (in plus, subliniata de elevi) ca educatia financiara nu are nimic atractiv. Mai mult decat atat, e arida si plictisitoare. Intr-adevar, daca vrei sa faci educatie financiara in sistemul clasic, scriind manuale care sa aiba explicatii seci, exemple fara sare si piper si teme pentru acasa care te fac sa casti, nu vei avea nicio sansa in fata elevilor, mai ales daca ei sunt adolescenti.

E adevarat, educatia de finante personale trebuie inceputa devreme. Sunt specialisti care cred ca ea trebuie declansata din momentul in care copilul stie sa numere. Sunt de acord, dar subliniez ca educatia financiara trebuie intesificata la adolescenta. Cat priveste adolescenta, majoritatea observatorilor sunt de acord ca adolescentilor le plac sexul, distractiile si provocarile.

Personal, nu vad cum ai putea implica sexul in educatia financiara, altfel decat sa arati unui tanar adolescent ca daca ai bani, fetele sunt mai inclinate sa iti dea atentie. Cat priveste distractia si provocarile, lucrurile stau total altfel. Acestea pot deveni aliati “de nadejde” in incercarea de a “face loc” in mintea adolescentului pentru un subiect cum sunt finantele personale.

Distractie

Ideea mi-a venit intr-un moment cat se poate de inedit: o observam pe fiica mea cum se joaca “The Sims“, un single player (joc pentru o persoana) in care ai la dispozitie un personaj adult, care “traieste” intr-un mediu cat se poate de realist. In momentul in care iti iei personajul “in posesie”, primesti o suma de bani si trebuie sa faci ceva cu ei. Curand iti vei da seama ca personajul tau are nevoie de doua lucruri esentiale ca sa supravietuiasca: un adapost si hrana. Aici incep problemele.

Daca ii faci o casa mare, cu multe chestii scumpe in ea, vei ajunge sa nu mai ai bani, iar personajul moare de foame. Fie tii ceva bani deoparte pentru alimente, fie trimiti personajul sa se angajeze. In functie de slujba pe care o primeste, el va avea un salariu.

Problemele nu se opresc aici. Daca personajul tau chefuieste toata noaptea, a doua zi nu se va scula la timp, intarzie la serviciu, e dat afara si iar nu are bani. In curand moare de foame. Asta imi explica intr-o zi fata mea, ca fusese cu personajul ei prin padure, toata noaptea, in cautarea cainelui ei care se pierduse, iar a doua zi intarziase la serviciu si fusese data afara. Nu ea, ci fata din joc.

Nu gasesc o cale mai potrivita pentru a invata un adolescent despre provocarile financiare pe care ti le rezerva viata. Trebuie sa ai un acoperis deasupra capului, trebuie sa mananci, trebuie sa ai timp liber. Toate se platesc cu bani, iar banii nu cad din cer. In plus, daca ai o relatie intima sau esti casatorit, poate sa apara un copil si, dintr-o data, lucrurile se complica si mai mult. Mama nu va lucra (deci bani in minus) iar copilul are necesitati speciale (deci bani in plus).

Si uite asa, cu ajutorul unui joc pe computer sau pe o consola de jocuri, un tanar invata elementele de baza ale finantelor personale. Sunt sigur ca succesul nebun la adolescenti al “The Sims” nu se datoreaza acestor elemente, ci mai mult realismului si posibilitatii de a face orice cu personajul, inclusiv in a-l implica in relatii amoroase, chiar si cu extrateresti (ciudat, dar ai si o asemenea optiune in joc).

Provocare

Adolescenta este varsta provocarilor in care descoperi viata, realitatea si limitele tale. Este varsta in care crezi ca poti sa muti muntii din loc, in care esti convins ca totul e posibil. Din pacate pierdem aceste sentimente cu timpul, bombardati de negativismul parintilor in special si al adultilor in general, timorati de esecurile inevitabile pe care ni le scoate in fata viata.

Adolescentii vor sa-si cunoasca limitele si sa le depaseasca. Aici se afla explicatia pentru care aceasta varsta este cea in care se incearca sporturile extreme, in care teribilismul este in floare, in care adolescentul vrea sa iasa “in fata” cu orice pret. El doreste sa experimenteze si este gata oricand sa raspunda la provocari. Mai ales asa zisa Generatie Y, cea nascuta dupa 1982, se incadreaza in acest tipar psihologic.

O asemenea caracteristica de personalitate face inutila orice metoda de invatare clasica. Nici nu ma mira faptul ca in ultimii 10-15 ani profesorii nu mai fac fata nastrusniciilor pe care Generatia Y le “ofera pe tava”. Tinerii arata o larga paleta de comportamente, de la nelinistea si forfota din ore, la partidele de streaptease facute pe catedra, filmate si puse pe YouTube. Ei cauta provocarea cu lumanarea, iar profesorii de azi, cu mici exceptii, nu sunt in stare sa le-o ofere.

Orice problema poate deveni o oportunitate

Acest citat este unul din favoritele mele. In loc sa incercam sa suprimam aceste tipuri de comportamente la tineri, ar fi mai potrivit sa le folosim in scop educativ, sa luam energia fantastica pe care tinerii o au si doresc sa si-o consume si s-o transformam in ceva creativ.

Am ales sa fac aceasta introducere prelungita pentru ca propunerile mele in domeniul educatiei financiare sa fie intelese cat mai bine. In articolul viitor voi prezenta concret cele mai importante directii in care ar trebui sa se concentreze efortul educativ.

Daca ai ratat articolele antrerioare:

• capcana educatiei financiare in familie;
• capcana educatiei financiare in scoli;
• capcana educatiei financiare facuta de banci.

JAR vine de la Junior Achievement Romania.

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit fondata in anul 1993, parte a Junior Achievement Worldwide® SUA si Junior Achievement – Young Enterprise Europa.

Misiunea organizatiei este sa inspire si sa pregateasca tanara generatie pentru a reusi in economia de piata.

Aceste informatii apar in site-ul JARomania. Dincolo de ele se afla, poate, cea mai echilibrata abordare privind educatia economica si financiara destinata publicului larg pe care o poti intalni in Romania.

Activitatea JAR poate fi sintetizata in cifrele urmatoare, pentru anul scolar 2008-2009:

• au beneficiat de programele educationale 325 300 elevi si studenti;
• au fost implicati 3 587 profesori;
• din 1 750 institutii de invatamant;
• din 334 localitati din Romania.

Un raport detaliat poate fi citit aici. Programele JAR se adreseaza tinerilor, incepand cu ciclu primar si terminand cu facultatea.

JAR are patru elemente educationale majore:

• educatie economica, in care priveste fenomenul economic in mare si se prezinta elementele de baza pentru a intelege structura si mecanismele care functioneaza in economie;
• educatie antreprenoriala, are ofera informatii despre afaceri, functionarea lor si exemple de afaceri care pot fi dezvoltate;
• educatie financiara, in care se traseaza elementele principale ale finantelor personale si cateva elemente despre investitii;
• educatie pentru orientare profesionala, in care se dau repere importante pentru a intelege elementele care stau la baza succesului profesional.

Nu cunosc o abordare mai potrivita, deoarece:

• se pun bazele de lucru prin furnizarea de informatii despre economie;
• se prezinta toate modalitatile prin care se pot face bani (ca angajat, patron, investitor, mai putin explicit ca liber profesionist, dar am putea incadra aceasta categorie in “educatie antreprenoriala”);
• se prezinta o sectiune de finante personale.

Metodele de predare JAR includ, pe langa sistemul clasic, concursuri, proiecte de antreprenoriat virtual, investitii virtuale in portofolii de actiuni. Cu alte cuvinte, o seama de abordari practice, directe, care aduc in fata tanarului experienta de a face si de a invata direct.

Nici nu ma mir ca se promoveaza o asemenea viziune educationala, pentru ca JA (Junior Achievement) este o organizatie care activeaza din 1919 si si-a centrat activitatea pe educarea in spiritul liberei initiative economice. Cu alte cuvinte, stimuleaza educarea pentru a deveni intreprinzator particular, pentru a furniza tinerilor elemente de educatie financiara generala si de finante pesonale. Aici este cheia succesului si a viziunii unitare.

Lasand la o parte laudele care, pentru unii, pot parea excesive, nu pot sa nu aduc in discutie anumite aspecte cu care nu sunt de acord. JAR a deschis larg usa expertilor din sistemul bancar, adica au facut exact acel lucru pe care il consideram o posibila amenintare pentru educatia financiara a publicului larg. In programele de finante personale (cum sunt de exemplu “Banii si bugetul“) sunt invitati sa participe consultanti din sistemul bancar care inevitabil vor face exact acea promovare partizana de care vorbeam in articolul anterior.

Desigur, este dreptul JAR de a-si promova cum doreste materialele educative, dar sunt sigur ca o prezentare impartiala a problematicii finantelor personale, de catre alti experti-voluntari, care nu sunt angrenati in sistemul bancar, ar fi mult mai nimerita, pentru a crea acea dezlipire de orice promovare partizana.

Este laudabil si meritoriu ca bancile doresc sa se implice in educatia financiara, dar consider solutia cea mai buna este ca ele sa se limiteze la a sponsoriza societatile non-profit implicate in educatia financiara, fara nicio alta imixtiune atasata acestui gest de responsabilitate sociala.

Sa nu uitam ca nu e nevoie sa vina la clasa un expert din banca X pentru a ne spune ce sunt produsele financiar-bancare si cum pot fi ele folosite de publicul larg. Orice expert in finante poate face acest lucru si o va realiza echilibrat, echidistant, daca va analiza toate ofertele din sistemul bancar, nu numai cea oferita de banca ce este prezenta cu specialisti-voluntari in cadrul programului educational.

Aceasta scapare de la un posibil codex de deontologie in educatia financiara nu diminueaza catusi de putin valoarea exceptionala a programelor educationale ale JARomania. Chiar si cu promovare partizana, programele educationale de finante personale sunt bine structurate si isi indeplinesc menirea, aceea de a informa tinerii.

Voi sublinia inca o data: meritul extraordinar al Junior Achievement este ca se implica in programe educationale care includ elemente practice, de antreprenoriat si investitii, “hands on” (pune mana) cum spun americanii.

Cea mai eficienta metoda de a face educatie este sa pui elevul sa faca. Acest lucru este bine sa fie inteles de catre factorii de decizie din ministerul de profil: educatia economica, antreprenoriala si de finante personale poate fi extrem de arida in cazul in care este predata prin metoda clasica: manual, profesorul in fata clasei, scrie cu creta lectia, da teme si le verifica ora urmatoare. Este nevoie de o metoda noua de predare, iar acest lucru este cunoscut de Junior Achievement, inca de la inceptului secolului trecut.

In articolul urmator voi expune viziunea personala legata de educatia financiara in sistemul de invatamant.

Mai nou, acest gen de activitate a patruns si in Romania. Lansat sub forma unui concurs de finante personale, un site al unei mari banci din Romania, detinuta de o banca austriaca, a “pus pe net” o resursa ce contine materiale de educatie fiannciara. Sub aceasta umbrela, strecurate printre articolele cu informatii financiare (bine scrise, de altfel) se strecurau “soparle” cu produsele financiare ale bancii respective, menite sa faca reclama intr-un mod inedit.

Intr-o tara in care educatia financiara se face sporadic in scoli, nu pot decat sa salut astfel de initiative. Decat nimic, mai bine educatie prin promovare partizana (de produse sau servicii). Pentru ca asa trebuie privita o initiativa de acest gen care se foloseste de o nevoie (cea a educatiei financiare) ca vehicul de plasare a mesajelor promotionale.

De asemenea, am recenzat un site de educatie financiara sustinut printr-un program in care sunt parteneri organisme ale guvernului roman, organizatii nonprofit alaturi de o institutie non-bancara de credit. Acolo nu am vazut nicio reclama la produsele respectivei institutii de credit care probabil sustinea financiar acea initiativa in numele unei “responsabilitati sociale” atat de la moda astazi, in lumea corporatista, tintind de fapt o expunere la un public tinta, interesat de aspectele financiare ale vietii de zi cu zi.

In situatia actuala, in care, cum spuneam, in invatamantul romanesc nu poti alege nici macar ca disciplina optionala o ora de educatie financiara (situatie din majoritatea scolilor noastre), orice forma de educatie de acest gen, venita indiferent de unde, este mai buna decat “alternativa zero”, adica lipsa ei.

Pe de alta parte, am vazut intr-o scoala din Timisoara o tentativa de patrundere cu materiale “educative” pe teme de finante personale, produse de catre o banca. Aici lucrurile se schimba radical. Nu mai e vorba de a lansa acest gen de informatie si de reclama pe un canal cu accesare generala (cum e internetul), la toate tipurile de public, ci de a patrunde in scoli, la un public neavizat si usor influentabil, cu un produs care, disimulat in spatele unui aparent continut educational, are o clara valenta de promovare comerciala a serviciilor unei anumite banci.

Este o prima modalitate de infiltrare “prin usa din spate” in atentia viitorilor consumatori de produse financiar bancare. Ea imi aminteste de perioada comunista, cand fiecare elev primea de la CEC, una din putinele institutii de economisire de stat, un carnet de economisire. Atunci era legitim pentru ca nu existau decat banci de stat. Acum, in economia de piata, mi se pare, sa zicem… nepotrivit.

De ce? Pentru ca bancile sunt interesate sa promoveze modalitatile de gestionare ale finantelor proprii care se pliaza cel mai bine serviciilor pe care le furnizeaza ele.

Exemple (ipotetice)

1. Poti sa-ti construiesti o casa luand un credit imobiliar (de acord). Noi avem produsul x. Promovare partizana: exista si alte modalitati prin care sa-ti construiesti casa decat a lua un credit garantat cu imobilul respectiv. De exemplu, sa faci bani din propria firma sau din investitii, pana cand ai bani sa-ti construiesti casa – cum am facut eu. Toate aceste “alte posibilitati” sunt lasate deoparte de banca pentru ca ea este interesata sa-si promoveze propriul produs.
2. E bine sa investesti (de acord). Foloseste fondul de investitii de la banca noastra. Promovare partizana: pentru ca elevul ar putea sa creada ca nu exista alte modalitati de investitie decat produsele bancare de gen X – lasand la o parte prezentarea informatiei legate de investitiile la bursa printr-un broker, de investitiile in metale pretioase, de investitiile imobiliare, etc.)

Sunt sigur ca ati prins ideea. Daca am permite continuarea prezentei in scolile din Romania a unor produse de educatie-promovare lansate de banci, cum se face acum, urmatorul pas logic pentru banci ar fi sa promoveze manuale de finante personale in care sa fie trecute cu vederea exact informatiile alternative, legate de finantele personale, care ar fi “solutia concurenta” la produsele lor.

Aici este o problema majora in lumea de azi

Bancile, prin capacitatile lor financiare, au bugete generoase de reclama si promovare, care plaseaza consumul pe credit ca o alternativa dorita, moderna si eficienta in a-ti rezolva problemele pe care le ai (casa, masina, obiecte de consum).

Clasa de mijloc din ziua de azi (in marea ei majoritate) nici nu concepe altfel modul in care isi rezolva aceste probleme. Ajungem intr-o situatie ca aceea de acum, in care tocmai creditul acrodat excesiv, catre sectoare ale populatiei care nu isi pot permite, produce probleme majore ale functionarii sistemului financiar mondial. Sa nu uitam ca criza actuala a fost declansata de asa numitele credite imobiliare sub-prime, acorda in SUA, credite catre persoane care nu si le puteau permite.

Revenind la situatia noastra din tara, nu pot sa nu observ aceasta tendinta a bancilor de a se implica agresiv in educatia financiara. Acest lucru reprezinta pentru mine un semnal de alarma, o tendinta care poate duce la situatia in care, datorita puteri financiare pe care o au, bancile sa aiba un cuvant greu de spus in modul in care se face educatia financiara in scoli, prezentand acele moduri de gestionare in finantele personale care indreapta oamenii, inevitabil, spre produsele bancare.

Bancile au rolul lor esential in economia de azi, dar este bine sa se inteleaga:

• Incepand de la mic: nu e nevoie sa iei bunuri de consum pe credit acum, cu ajutorul unui credit. Economiseste cateva luni, plateste cu banii jos si vei avea produsul mai ieftin.
• Chiar si bunurile de consum scumpe (imobiliare, automobile) se pot cumpara cu banii jos, daca gasesti metode eficiente de a face bani multi (deschide o firma, investeste).
• Economisirea la banca nu este singura modalitate de a te proteja de inflatie; exista o multime de vehicole aditionale, cum sunt cumpararea de titluri de stat care sunt extrem de sigure.

Banca ramane un organism important pentru lumea de azi:

• creditele pentru deschiderea sau sustinerea unei afaceri sunt extrem de importante si sunt exact opusul creditelor de consum;
• prin banci se fac operatiuni de transfer care sunt extrem de necesare in economia de astazi;
• banca ramane una din institutiile cele mai sigure prin care sa-ti economisesti banii (desi aceasta afirmatie este discutabila, mai ales in ziua de azi).

Cu alte cuvinte, departe de a nega cateva roluri pozitive pe care le au bancile, trebuie sa spun ca ele nu ar trebui sa faca educatie financiara in scoli, decat cel mult ca sponsor al unor materiale educationale in care sa nu fie prezente in niciun fel ofertele lor comerciale. Despre acest element voi vorbi in articolul viitor.

Plecand de la aceasta concluzie, paradoxal parintii vor fi primii care vor rasufla usurati! Ei isi vor declina aceasta responsabilitate (cel putin mare parte dintre ei) si vor cauta sa paseze “matza” la altcineva: iar primul iesit in cale este scoala.

Scoala reprezinta, la prima vedere, cea mai buna solutie: este o institutie pe care ar trebui s-o frecventeze toti tinerii, are o structura organizatorica adaptata necesitatilor unui program educational (evident, doar cu asta se ocupa!) si poate face fata rapid unei implementari la nivel national al unui asemenea program.

Cam asa stau lucrurile din punctul de vedere al structurii. Mai departe lucrurile se complica, pentru ca:

1. 1. Nu exista, dupa cunostintele mele, o specialitate separata (cum este finante-banci, contabilitate etc.) in cadrul institutiilor de invatamant superior de tip economic (de la facultatile cu profil economic la Academia de Studii Economice) care sa se ocupe de finantele personale – daca gresesc va rog sa ma corectati;
2. 2. Cat priveste activitatea antreprenoriala, nu exista o “facultate” de patroni.
3. 3. Nu exista, de asemenea, o “facultate” de investitori.

Poate ultimele doua puncte ale enumerarii mele ti se par deplasate, dar trebuie sa recunosti ca in sistemul educational actual doua din cele mai puternice metode de facut bani (ca patron si ca investitor) nu au corespondent specializat. Acest lucru ar trebui sa te puna pe ganduri.

Din start, dupa cum vezi, exista o problema legata de sistemul de invatamant care pare ca nu produce specialisti ce ar putea scrie manuale pentru o ipotetica materie care sa trateze “cum se fac si cum se cheltuiesc banii”.

O alta problema majora este cea a receptarii unei noi materii de catre elevi. Elevii si-au dezvoltat o aversiune aproape generalizata fata de materiile care se predau in scoala (vorbesc de majoritate). Daca ai interesanta idee de a le prezenta o materie de genul “finante personale”, reactia lor instinctiva va fi: “bleah”.

Sincer, nu pot decat sa fiu de acord cu ei. Din multitudinea de discipline legate de generosul subiect “cum se fac si cum se cheltuiesc banii”, finantele personale sunt primele asupra carora trebuie sa se concentreze sistemul de invatamant. Iar daca finantele personale nu ti se par o disciplina pasionanta (cum mi se pare mie), iti garantez ca vei casca dupa primele minute ale unei astfel de ore.

Ce mai, finantele personale sunt EXTREM de plictisitoare, daca sunt predate in felul clasic, existent in actualul sistem de invatamant: manual, prefesorul la tabla, explica, scrie, te asculta, iti da teme etc.

Aici intru pe teren minat: personal, sistemul actual de invatamant (oficial) mi se pare complet depasit fata de modurile de exprimare si receptare a informatiei, prezente la tinerii din ziua de azi. Crescuti in fata televizorului, “mancand” computerul si internetul pe paine, tinerii de azi privesc modul actual de predare ca fiind ceva invechit si super-plictisitor. Inca o data, le dau dreptate.

In concluzie, daca ai cioparti subiectul “finante personale” (la fel cum patul lui Procust este folosit pentru a reteza picioarele nefericitului care este prea lung fata de el), vei transforma o informatie care si asa este greu de receptionat intr-o tortura fara de margini pentru tanarul elev.

De aceea nu ma mir ca gasesc tot felul de mesaje pe Twitter de la tinerii care urmeaza ore de finante personale in SUA:

“I hate my personal finance class…” (Urasc orele de finante personale.)

“Now im sitting here in my personal finance class with a sub…ugh booooring” (Stau acum in ora de finante personale… plitiseaaaala)

“Personal finance is probably the most useless class i’ve ever taken.” (Finantele personale sunt probabil cele mai fara de rost ore pe care le-am facut.)

Acestea sunt doar cateva dintre mesajele care apar la o cautare pe Twitter, in prima pagina cu rezultate, folosind cuvintele “personal finance class”. Daca nu ma crezi, incearca (desigur, vor aparea alte mesaje, dar care vor suna la fel).

Got my point? (Ati inteles?)
Ups, am luat-o pe engleza.

Cred ca introducerea de ore de finante personale in scoli ca materie obligatorie, care sa se predea in felul in care se predau la ora actuala orele (manual, profesor, teme, etc.), ar fi cea mai mare greseala pe care ar putea s-o faca Ministerul Invatamantului (sau cum se mai numeste el acum).

Alta solutie? In articolul viitor…