Schimba lumea

Connect-ul din Bucuresti de la inceputul acestei luni a propus o tema indrazneata “Schimba lumea in 3 pasi”. Participantii au fost grupati in 3 echipe cu sarcina de a prezenta o idee de impact prin care lumea sa devina un loc mai bun, eu si Raluca, organizatoarea Connect, urmand a face parte din micul juriu care sa decida “castigatorii”. (Nu a fost sa fim 3, precum in juriul marilor concursuri “Romanii au talent” sau “X Factor”, dar ne-am descurcat ).

Ca la orice intrecere care se respecta , decizia finala a fost una dificila. Fiecare idee avand partile ei tari si fiind in egala masura importanta, am mers pana la urma pe calea de mijloc. Echipa nr. 1 a prezentat o idee cu accent pe aspectul teoretic si filozofic (de la schimbarea individuala catre cea globala). Echipa nr. 3 a venit cu aspectul practic (o inventie deosebita in tehnologie). Am ales echipa nr. 2 care le-a imbinat in egala masura: lantul uman de cadouri.

Da mai departe

Ideea nu este in esenta noua, avand legatura cu filmul Pay it forward. Imbucurator este ca miscarea a inceput si la noi. Destul de timid, insa putem face fiecare ceva pentru a o duce mai departe. (Si sper ca echipa nr. 2, daca citeste aceste randuri, sa fi inceput deja, demonstrand ca a meritat sa castige! )

Un exemplu extraordinar al unui lant de cadouri l-am vazut in acest video plin de inspiratie numit Kindness Boomerang. Un act binevoitor al cuiva se intoarce catre el, dupa ce a trecut prin mai multe persoane. Si nu pentru ca asa a intentionat el, ci pentru ca o Forta mai inalta a decis astfel, fiind lege.

Lantul reconectarii

Daca suntem cu totii Una, asa cum inteleptii din vechime ne-au transmis iar noi acum ne trezim la aceasta realitate, atunci ceea ce oferi altuia iti oferi de fapt tie. Exact ca in clipul de mai sus, printr-un lant de intamplari aparent fara legatura, dar unite invizibil de “ceva”, dobandesti ceea ce daruiesti.

Si cel mai de pret lucru pe care il putem oferi este iubirea, esenta sufletului nostru. Dar cum sa o daruiesti fara s-o gasesti in tine? Si cum sa o gasesti pana nu ai iertat totul? Si cum sa ierti pana nu iti accepti viata asa cum este? Si cum sa accepti pana nu incepi sa traiesti in adevar si sa fii tu insuti?

E un lant de cadouri ale vietii prin care te reconectezi la viata. Adevar, acceptare, iertare, iubire – daruri de nepretuit ale existentei prin care fiecare suntem condusi pe “calea de mijloc”. O cale diferita pentru fiecare, evident… dar e important sa stim ca destinatia este aceeasi.

Iubirea se intoarce intotdeauna… de fapt, intotdeauna vei fi inconjurat de ea.

Kindness Boomerang

Priviti clipul video si dati mai departe:

Nu vezi clipul de mai sus direct in RSS sau email? Click aici pentru a-l vedea in articol.

E un scenariu simplu ce a avut loc si in decembrie ’89 si care prinde contur si acum. Atunci, cea care a cedat a fost Conducerea. Multi asteapta ca acelasi lucru sa se intample si acum. Ce nu par a intelege oamenii este ca acest lucru nu are prea mare importanta.

Cauze

Si asta nu datorita “lipsei de alternative” (pleaca unii care n-au facut nimic, vin altii care au mai fost inainte si care n-au facut nimic, la randul lor). Ci datorita unui motiv mult mai profund, pe care multi cautatori il intuiesc si pe care masele il ignora. Cauzele esentiale ale situatiei din tara nu sunt aici.

Si in acelasi timp sunt.

Nu sunt aici intrucat politica nu este un joc intern, intre granite. El depinde intotdeauna de puteri din afara care stabilesc coordonatele principale, lasand conducatorilor locali (si celor condusi) iluzia votului, legilor, deciziilor si rezultatelor. Inclusiv iluzia invrajbirii unora impotriva celorlalti.

Sunt aici intrucat fiecare cetatean este “responsabil” (inconstient, bineinteles) pentru situatie. Suma constiintelor individuale in ceea ce priveste cine cunosti tu ca esti, ce simti ca este viata pe care o traiesti, cine consideri ca sunt ceilalti… suma aceasta determina calea ta interioara, ca natie. Si care, la un moment dat, poate avea forta de a depasi orice ingradiri din afara ale “altor puteri”.

Cercul vicios

Iar noi avem calea nemultumirii.

Fiecare are cel putin o nemultumire. Individual sau colectiv, frustrarea ne insoteste aproape intreaga viata. Incercam sa modificam prezentul cu forta si cand nu reusim (intrucat, de obicei, asta se intampla) ne enervam si mai tare. In cele din urma, chiar si atunci cand reusim transformarea, ceva tot ne supara. Tot nu e totul asa cum ar trebui.

Si o luam de la capat.

Motivul esential este, evident, la nivel spiritual. Identificarea cu micul personaj lumesc al acestei vieti in detrimentul Infinitei Fiinte Interioare. Pana nu ajungi sa o cunosti, cercul nemultumirii va continua sa se invarta haotic in mintea ta, in emotiile tale, in personalitatea ta. Indiferent ca o Conducere se schimba cu o alta, prin alegeri sau prin revolutii.

Nu am spus nimic nou pentru cautatori. Dar in strada ies alt gen de oameni, pentru care astfel de idei au, inca, putin sens. Cum au la fel de putin sens pentru mass-media, ce hraneste populatia, inconstient, cu iluzia ca prin actiune poti obtine ceva semnificativ.

Esentialul

Intr-un fel, da, este semnificativ pentru viata ta ceea ce poti obtine. In niciun caz oamenii care lupta pentru idealuri exterioare nu trebuie judecati – ci dimpotriva, apreciati pentru curajul si disponibilitatea lor pentru sacrificiu. Este important sa ai un scop inalt pe care sa-l atingi – iar daca scopul il reprezinta schimbarea politica, economica, sociala, si poti face bun ceva in acest sens, pentru toata lumea, cu atat mai laudabil.

Insa de cele mai multe ori uitam (daca aflam vreodata…) ca scopul esential este cel interior. Sau, mai bine spus, sa invatam sa controlam energia fizica, mentala si emotionala pentru a materializa, pentru a crea realitatea dorita in acest plan, “imaginand” situatii dorite pe care sa le atragem. Inclusiv schimbarea politica.

Asta nu inseamna doar sa stai si sa imaginezi fara a actiona – ci inseamna a actiona dupa ce ai lucrat in interior, nu inainte.

Si daca vrei rezultate pe termen lung, sa creezi din starea de recunostinta, nu din cea de nemultumire. Calea nemultumirii e buna la inceput, cu totii o parcurgem… dar la un moment dat, schimbarea autentica decurge din recunostinta pentru intreaga viata.

Stiu, acest lucru este greu, aproape chiar imposibil pentru o masa de milioane de oameni. Si nici macar nu depindem doar de noi… ci de miliardele de frati ai nostri de pe acesta planeta, multi din ei cu intentii opuse cresterii, armoniei, pacii, evolutiei.

De aceea, totul poate incepe doar de la mic la mare, de la grupuri restranse catre intreaga planeta. Si in astfel de grupuri suntem toti cautatorii.

Inlocuiti punctele cu: schimbarea locului de munca, a atitudinilor fata de tine insuti si ceilalti, a obiceiurilor fizice, mutarea in alta parte, a fi singur pe o perioada lunga de timp, a trai experienta indelungata a bolii fizice ca mijloc de a lua legatura cu parti din tine, pierderea a tot ceea ce este familiar.

Raspunsurile altora le gasiti in acest articol. Insa, asa cum suntem si noi invitati, imaginati-va cum v-ati simti, daca ar trebui cu adevarat sa faceti fata provocarii de a vindeca o boala grava.

“Binele”

Chinezii considera boala fizica un efect al insuficientei energetice, care la randul ei provine, in mare masura, din agitatia mintii si senzatia de neimplinire sufleteasca. Sanatatea fizica este perceputa, deci, ca o consecinta a trei factori: energia ce curge si umple organele interne, mintea linistita si sufletul impacat.

Linistea interioara si implinirea sunt astfel izvoarele actiunii corecte, care ne va aduce “binele cel mai inalt”. Orice actiune pe care o intreprindem din starea opusa, de agitatie, de lipsa a profunzimii interioare, de “cautare” reprezinta in fapt un drum al suferintei. Chiar daca, de multe ori, ne place sa consideram ca ceea ce facem este “cel mai bine pentru noi”.

“Binele cel mai inalt” si “ce cred eu ca este bine” – doua notiuni de cele mai multe ori opuse. Va trebui sa renuntam la cea de-a doua pentru ca prima sa isi faca loc in viata noastra. Grea incercare… intrucat e vorba de a renunta la ego in favoarea sinelui.

Trepte

Ego-ul nostru cauta placerea. Nimic de condamnat. Insa, aproape intotdeauna, ceea ce “imi place” sau “ceea ce ma face sa ma simt bine” nu imi sunt de folos. O masa copioasa (care “imi place”) sau o partida de sex fierbinte (la care “ma simt bine”), asa cum sunt ele intelese de oameni, nu duc neaparat la ceva “bun pe termen lung”. Ci dimpotriva, aceste nevoi primare, instinctuale, chiar “animalice”, ne pot indeparta cel mai rapid de pe cale.

Ego-ul cauta si satisfactia. Relatii armonioase la locul de munca, in familie, cu prietenii, simtul “raspunderii sociale”, al “lucrului bine facut”, apartenenta la o “cauza nobila”. Lucruri remarcabile, bineinteles – cu acea conditie de a nu cadea in extrema complacerii pe nivelul atins si dezvoltarii unei mandrii de sine inutile. Pe termen lung, accentul (aproape) exclusiv pe aceste “nevoi umane” ne poate mentine in continuare inlantuiti in iluzia “binelui”.

Ce ne poate elibera este profunzimea, valoarea, semnificatia propriei vieti. Grija sincera fata de noi insine si ceilalti, iubirea, daruirea, constiinta Unimii. Sinele, “fiinta spirituala” fara nevoi, asa cum sunt ele intelese uzual. Ci cu alegeri constiente care duc la “binele cel mai inalt” pentru tine insuti, pentru oameni, natura si intregul univers.

Adevarul

Ce este acest “bine cel mai inalt”? Putem avea oare aroganta ca stim noi ce este? Poate ca nu – dar la un anumit nivel, este evident ca putem constientiza alegerile care ne sunt de folos pe termen lung versus cele care produc “binele de fiecare clipa” prin evitarea efortului “neplacut”.

E simplu doar sa gandim, ca exemplu: daca timp de 1 an stau in pat 1 ora in plus dimineata, in loc sa ma trezesc si sa fac exercitii, meditatii, ce consecinte pe termen lung va avea asta? Dar daca e vorba de 5 ani? Sau 15?

Ceea ce este in realitate bine pentru noi este ceea ce este adevarat in ceea ce ne priveste. Si este adevarat ca, fiinte umane fiind, crestem, imbatranim si murim. La fel de adevarat ca, fiinte spirituale fiind, suntem perfecti in fiecare clipa, fiind creati in imaginea Creatorului perfect. Ne trebuie doar alegerile constiente pentru a patrunde in profunzimea acestui adevar, a-l trai clipa de clipa si a-l face insasi semnificatia existentei noastre.

Suntem oare dispusi sa renuntam la multe – poate chiar la tot ceea ce stim acum – pentru a-l atinge?

Este foarte important sa lasi anumite lucruri sa treaca. Sa le dai drumul. Sa te desprinzi de ele.

Oamenii trebuie sa inteleaga ca nimeni nu triseaza, uneori castigam, alteori pierdem. Nu astepta sa ti se dea ceva inapoi, nu astepta sa ti se recunoasca efortul, sa ti se descopere geniul, sa ti se inteleaga iubirea. Incheie niste etape. Nu din orgoliu, din neputinta sau mandrie, ci pur si simplu pentru ca acel lucru nu se mai potriveste cu viata ta.

Inceteaza sa mai fii cine erai si transforma-te in cine esti!
— Paolo Coelho

Tot timpul avem de incheiat cate o etapa din viata noastra.

Pentru toata lumea, copilaria se incheie, la fel si adolescenta, maturitatea… chiar si viata. Dar exista etape mult mai subtile, pe care doar o persoana aflata pe calea cunoasterii de sine le poate discerne.

Sunt momente in care, in sfarsit, intelegi. Intelegi cu adevarat ceea ce, mult timp, ai stiut in sinea ta. Dar “click”-ul nu se facuse inca. Ceva din interiorul tau inca te impiedica sa vezi, sa simti, sa percepi clar. Ai putea spune ca “inca nu era momentul”, dar in cele din urma, momentul soseste intotdeauna.

Maestrul

“Cand discipolul este pregatit, maestrul apare.” Dar maestrul nu este neaparat ceea ce ego-ul nostru ar dori – cineva care sa ne ia sub aripa sa si sa ne sprijine evolutia rapida, compensand pentru toate erorile trecutului. Maestrul este, in realitate, fiecare ocazie in care viata ne “trage suturi” pentru a ne urni din locul caldut si confortabil unde cu totii poposim la un moment dat.

Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa am senzatia ca, gata, de acum lectiile s-au terminat. Ca am inteles perfect ce am de facut si execut intocmai vointa interioara a Sinelui, pe care il percepeam ca unicul Maestru. Ca apoi sa constat ca opozitia “celeilalte parti”, a personalitatii construita in mine de mult timp, devine mai plina de forta. Ca si ea este un adevarat Maestru, daca am asculta-o si imbratisa-o intru vindecare.

Non-judecata

Dar de cele mai multe ori noi nu reusim sa o ascultam. Nu e greu sa intelegem ca, dintr-un punct de vedere inalt, nu suntem de vina pentru nimic din ceea ce am facut sau ni s-a intamplat. Doar o fiinta constienta poate fi responsabila pe deplin pentru viata sa, intrucat stie clar cum sa-si conduca “masina”. Multi au invatat sa conduca autovehicule, dar propriul vehicul fizic-mental-emotional este infinit mai complex de indrumat.

Am mai spus – desi e la moda sa consideram ca “noi suntem singurii responsabili pentru viata noastra”, acest lucru e departe de adevar. Nu suntem singurii, de multe ori nici macar actorii principali – iar in ce priveste trecutul nostru inconstient, cu siguranta responsabilitatea nu apartine “noua”, personalitatii ce credem ca suntem in aceasta viata. De aceea, a privi inapoi, a te judeca (sau a-i acuza pe altii) pentru lucruri ce nu au mers asa cum ai fi sperat nu are nicio valoare.

Intelepciunea

Si nu are valoare intrucat e imposibil sa cresti fara greseli. Da, idealul de intelepciune ar fi sa inveti din greselile altora; insa adevarul este ca pe multe le vom face noi insine, chiar daca, undeva, stim ca “nu e bine”. Si asta intrucat in structura noastra emotional-energetica se afla o parte ce trebuie eliberata – acea “parte intunecata” ce exista in fiecare cautator de lumina, asa cum frumos scria Debbie Ford.

Pe masura ce te “trezesti” incepi sa o observi mai bine si o vreme iti va fi dificil sa o tii in frau in totalitate. Ea are nevoie sa sa treaca prin anumite experiente pentru a-si incheia unele “cicluri energetice”. Daca incerci sa-i blochezi exprimarea ea va rabufni pe o alta parte pana isi va atinge scopul – care nu este unul destructiv pentru tine. Ci doar unul de reintregire, de vindecare, de “pas” mai aproape catre unitatea fiintei inspre care tanjim.

Intelepciunea consta in a simti momentul in care “golul launtric” s-a umplut, a ajuns la capat. Una e cand stii ca ceea ce face partea ta intunecata e pentru vindecarea ei, alta cand aceasta a preluat controlul si iti conduce viata cu totul, precum in cazul celor dependenti. Si intotdeauna exista ceva de care sa te agati… de o persoana, un lucru, o activitate… sau de cel mai teribil drog, puterea. Dar nici macar acestea nu pot fi judecate, ci doar intelese si acceptate ca parte naturala a vietii.

Transformarea

Intrucat, atunci cand te-ai desprins, ai dat drumul lucrurilor ce te tineau inlantuit – sau, mai bine zis, cand ele au trecut in mod natural – atunci, da, te poti transforma usor, fara piedici. Nu inainte, cand framantarile interioare si auto-invinovatirea te faceau sa te invarti in cerc, avansand cu pasi mici. Cand te-ai “umplut” apare intelegerea reala si, automat, mecanismul prin care esti purtat mai departe, pe calea ta.

Semnul incheierii unei etape il poate reprezenta mutarea ta, uneori rapida, pe o alta cale, intr-un nou mediu, cu alte responsabilitati fata de tine insuti, de ceilalti, de viata insasi. Esential este atunci sa nu privesti inapoi.

Nu in sensul de a fi rece total fata de experientele tale anterioare – ci de a nu pierde energie regretand timpul trecut, situatiile dificile infruntate, comportamentul fata de persoanele ce ti s-au opus etc Toate au fost maestri. Trecutul nu a fost responsabilitatea ta – viitorul insa da, cu fiecare clipa in care devii mai constient. Astfel, transformarea ta nu se incheie niciodata, precum insasi viata.

Adversitatea are ca rezultat scoaterea la iveala a talentelor care in conditii normale ar fi ramas ascunse.
— Quintus Horatiu

Viata e plina de adversitati. E un lucru cert – de cate ori ne dorim ceva trebuie sa “muncim” intrucat avem de depasit obstacolele din calea atingerii sale.

Sau e doar o iluzie? O perceptie partial eronata (desi raspandita in societate), conform careia trebuie sa depui eforturi pentru ca obiectul dorintei tale sa se manifeste. Pentru ca e invers – cu cat te relaxezi mai mult, cu atat exact ceea ce ai nevoie (nu neaparat ceea ce doresti) va apare la momentul potrivit.

Actiunea fara efort

Cand actionezi cu efort, s-ar putea (sau nu) sa obtii ceea ce doreste mintea ta. Cand actionezi fara efort, cu siguranta vei obtine ceea ce are nevoie sufletul tau.

Dar actiunea fara efort nu e posibila in lumea mintii. In lumea gandurilor alimentate de reactii emotionale, care materializeaza fara gres exact ceea ce nici nu doresti si cu atat mai putin ai nevoie. Ea este posibila doar in linistea profunda a Fiintei, a Cine Esti Tu Cu Adevarat.

“Fii lumina in intuneric si nu-l blestema. Si nu uita Cine Esti in momentul in care esti inconjurat de ceea ce nu esti”. Asa se spunea in parabola “Micul suflet si soarele” a lui N.D. Walsch. O atitudine interioara potrivita pentru viata, fara indoiala. Uitata, insa reamintita treptat, datorita chiar adversitatilor ce ne imping catre “efort”.

Piesa

“Ce nu te omoara te intareste.” Cunoastem aceasta expresie cu totii si tindem sa-i dam dreptate. Au fost in viata noastra situatii in urma carora am iesit mai puternici, capatand experienta si intelepciune. Si nu de putine ori, descoperind in noi ceva pretios a carui existenta ne era absolut necunoscuta.

E parca un mod ascuns, dar bine intentionat, al vietii, de a ne pune in situatii pe care le percepem “neplacute” sau chiar indezirabile cu totul. Un mecanism invizibil ce pare a cunoaste din start modul in care noi ne vom comporta. Tiparul care, in cele din urma, ne va elibera din iluzie.

Cunoaste cum la inceput vom face eforturi pentru a ne impotrivi, iar in final vom capata intelepciunea de a ne “abandona” vointei Sinelui, descoperind astfel ca nu a existat niciodatata vreun pericol, vreo adversitate “reala”. Totul era perfect, doar o piesa pusa in scena pentru ca actorul principal sa scoata la iveala ceva.

Diamantul

Viata e ca o mina din care scoti tone de roca, pamant si minereu. Te poti impotmoli si da inapoi, poti ramane prins intr-o “galerie” sau totul ti se poate prabusi in cap. Dar daca sapi suficient de mult, cu perseverenta, ajungi sa scoti diamantul.

Vei spune ca ai depus un efort considerabil pentru asta. In aparenta, intrucat ai fost obisnuit sa pui accent mai mult pe actiunea exterioara decat pe starea interioara, asa este. In realitate, efortul e necesar doar in faza initiala, pentru a pune lucrurile in miscare. Pe parcurs, altceva preia controlul situatiei. Propria ta abilitate, talentul tau unic de a face lucrurile intr-un anumit fel si a le duce la bun sfarsit, fara efort.

Acesta era de fapt scopul initial al vietii, precum si cea mai mare rasplata a ei. Sa iti arate propria maretie, propria putere ce rezida in profunzimea tacerii tale interioare. O puteti numi intuitie, prezenta, indrumare divina, conexiune spirituala sau oricum. Diamantul, talentul, darul special pe care il ai de oferit izvoraste de aici si curge, adaugandu-se la lumina vindecatoare a lumii.

Atunci esti implinit cu adevarat.

Daca am compara mintea umana cu un minunat teatru, unde credeti ca se afla majoritatea oamenilor? Pe scena, regizand sau jucand piesa – sau in sala, ca spectatori pasivi ai conflictelor, pierderilor si dramelor care au loc? Dar dumneavoastra, unde va aflati? Pe scena sau in sala?
— Augusto Cury – “Fii propriul tau lider”

Iata o intrebare esentiala. Cine conduce spectacolul propriei vieti? Actorul principal (noi insine) sau multitudinea de actori secundari (alte persoane) cu care interactionam permanent? Sinele nostru real sau multimea de sub-personalitati ale Ego-ului?

In mod normal, o parte din viata suntem condusi “din afara” – insa vine momentul in care ne recapatam posesiunea asupra propriului destin. “Fiul ratacitor” se intoarce acasa, intreaga fiinta e in sarbatoare. Dupa multe caderi, calatorii, pericole infruntate… in cele din urma, aventura se incheie.

Ratacirea

Am ratacit prin lume de la un loc la altul cand de fapt a fost doar o aventura prin “cotloanele” propriei minti. Am avut un singur scop – a ne regasi identitatea, cine suntem noi cu adevarat. A trai experienta ca suntem mai mult decat o simpla fiinta muritoare, limitata.

Daca ar fi sa exprimam aceasta idee in termeni stiintifici, am putea spune ca am trait majoritatea timpului intr-o stare a creierului predominant “Beta” (e vorba de undele cerebrale observabile prin Electroencefalograma – EEG). O stare caracterizata prin atentia activa indreptata asupra mediului din jur, in care identificarea emotionala cu lumea, pericolele si provocarile ei este la nivel maxim.

Treptat, prin meditatie, rugaciune, introspectie sau alte metode utilizate de mii de ani ne-am apropiat mai mult de unitatea fiintei interioare. Am coborat prin Alfa, Theta, am descoperit ca de fapt Divinitatea pe care o credeam in afara si care era chiar inauntru. Si ne puteam conecta cu ea cand invatam sa rezonam in Delta sau dincolo de ea. Am imbinat spiritualitatea cu stiinta si ne-am recapatat constiinta intregului si a iubirii neconditionate.

Chemarea

Nu toti am ajuns acolo, evident. Caracteristica omenirii in acest moment este tendinta catre cei doi poli. Extrem de multi catre Beta inalt ca urmare a stimulilor din mediu care ii tin acolo – efect al identificarii cu materia prin frica. Dar, in acelasi timp, din ce in ce mai multi catre Delta, trecand prin pasii intermediari – efect al identificarii cu spiritul prin iubire.

Suntem chemati sa facem ordine pe scena mintii, sa punem actorii secundari la locul lor, in planul doi. Si, prin iubire, sa revenim in prin plan pe scena stralucitoare, in lumina vibratoare a Sinelui – piatra de temelie a creatiei.

Suntem chemati sa invatam sa ne cream propriul film (sau teatru) in minte, in mod constient. Este inevitabila intalnirea noastra in acest plan material cu propria noastra creatie. Va fi o intalnire placuta sau una ce ne va lasa un gust amar?

Creatia holografica

De fapt asta nu intelegem, de cele mai multe ori. Ca “scena” jucata in teatrul mintii este la fel de reala cu “scenele” pe care le jucam in teatrul existentei.

Avem in noi, ca in “Star Trek”, un Holodeck – un adevarat laborator ce genereaza anumite “realitati” programate – de noi, actorul principal, Sinele sau de altii, actorii secundari (sub-personalitati interioare). Creatiile holografice ale mintii noastre. Sunt ca niste seminte la inceput. Insa plantate in solul Universului si hranite cu ganduri, emotii si atitudini constructive, se vor transforma in frumoase flori. Pe care, intr-o buna zi, le vom intalni in drumul nostru si ne vom desfata cu parfumul lor, amintindu-ne ca noi suntem cei ce le-am insufletit.

In acest etern Acum, in care separarea constiintei noastre in trecut-prezent-viitor reprezinta una din cauzele esentiale ale suferintei, nicio experienta imaginara a mintii nu este pierduta pentru totdeauna. Cu toate raman inregistrate, unele mai adanc, altele mai “la suprafata”, deschizandu-se din cand in cand prin “feresterele memoriei”.

Iar noi ne putem “rescrie” trecutul acesta relativ si construi viitorul dorit prin creatii holografice pline de viata si armonie. Suntem invitati sa ne folosim toate resursele pentru a trece dincolo de “vizualizare” sau “visul diurn” inconstient. Teatrul viu din minte, ca si cand ne “experimentam” pe noi insine in trecutul rescris si viitorul ales reprezinta modul in care intregul univers ne va raspunde.

Identificarea

A constientiza ca intreaga viata fizica este o “iluzie a simturilor” este cea mai dificila incercare a unui om aflat pe “drumul luminii”. Identificarea cu ceea ce ni se intampla, confuzia pe care o facem intre “cine suntem noi cu adevarat” si “experienta noastra fizica” este coplesitoare. Si nici macar nu e vina noastra. E o mostenire cu care ne-am nascut, care ne inconjoara din toate partile si pe care avem nevoie sa o reversam.

Stiu ca e la moda sa se spuna ca noi suntem singurii responsabili pentru ceea ce ni se intampla, dar acest lucru nu e chiar adevarat. Esti responsabil 100% cand esti constient 100% – altminteri tot mai exista momente de identificare si influente ale trecutului sau ale mediului care vor continua sa existe si sa te “predispuna” mereu la ceva. Iar asta nu trebuie luat ca pe o scuza, ci, mai degraba, ca pe o realitate pe care avem, cu totii, puterea de a o schimba.

Iar puterea vine din trairea unui principiu important al acestei creatii. Tot ceea ce este in exterior reprezinta doar o proiectie a ceea ce traiesti in interior, indeosebi la nivel subconstient profund, de care constientul nu are habar. Cheia transformarii experientei exterioare o reprezinta capacitatea de a intra profund in interior si a schimba mecanismele exact acolo.

“De ce”-uri

Altfel, vei continua sa privesti in oglinda si sa incerci sa piepteni parul celui pe care il vezi acolo, in loc de parul tau.

Pana cand omul nu va avea experienta directa a faptului ca este mai mult decat trupul si simturile, ii va fi aproape imposibil sa nu ia experientele vietii in serios. Si nimeni nu il poate acuza pentru asta. Fara a mai vorbi de faptul ca intreaga societate este astfel construita, in mod neintamplator, incat sa faca totul extrem de real.

E greu sa-i spui cuiva “de ce iei in serios chestia aceea”, “de ce te superi”, “de ce nu poti accepta usor punctul de vedere al altuia fara a te ofusca”, “de ce critici, judeci, acuzi”, “de ce ti-e teama, de ce fugi, de ce ataci, de ce suferi”. Atat de multe “de ce”-uri cu un singur raspuns. Continutul propriei constiinte.

Care, pe masura ce este curatat, nu mai este propriu, devine universal.

Comedia

Parafrazand replica “Bangkok has him now” din comedia Hangover 2, am putea spune si noi “The Matrix has us now” – Matrix-ul ne tine acum “prizonieri” prin simturi. Il putem oare pacali?

De-a lungul timpului omenirea a inventat nenumarate cai de a ocoli luarea in serios a lumii. S-a spus ca totul e o iluzie, o holograma, ca viata e un vis, un joc, un film proiectat pe ecranul constiintei. De ce trebuie ca acest film sa fie drama in loc de comedie?

Si de ce dezvoltarea personala si spiritualitatea trebuie sa fie exclusiv chestiuni serioase si nu ceva de care sa mai si radem? Osho alterna, in discursurile sale, pasaje intregi superbe si “serioase” cu pamflete si bancuri. Incerc sa imit si eu asta uneori, in ceea ce fac, tocmai pentru a evita atasamentul fata de un unic mod de a vedea viata.

Viata pe care o putem privi prin nenumarati ochi, ii putem acorda nenumarate interpretari care sa ne foloseasca, amintindu-ne ca niciuna din ele nu este reala in mod absolut, ci inventata. Iar scopul il stabilim tot noi. Poate fi chiar… pentru a ne distra!

Desi, asa cum spunea Donald Shimoda, Mesia cel recalcitrant din “Iluziile” lui Richard Bach:

A rade pe drumul catre executie nu este ceva care sa poata fi inteles de catre formele de viata mai putin evoluate.

Asadar, sa evoluam pentru a putea rade linistiti.

Am fost impresionat de intelepciunea sa – astfel ca acest articol practic nu imi “apartine”, fiind compus aproape in totalitate din ideile aflate de la el. Speram sa revina, astfel incat tot mai multi oameni sa beneficieze, in viata de zi cu zi, de solutii eficiente pentru a realiza echilibrul intre lumea materiala si cea spirituala.

Separarea

Intrucat, asa cum spunea Swami, exista un motiv important pentru care avem un corp fizic. Acela de a avea posibilitatea sa lucram asupra materiei, a naturii noastre umane, de a purifica mintea de poluanti, “virusi”, impresii stocate profund in inconstient de generatii intregi.

Nu poti avea experiente spirituale fara o minte antrenata, separata de aceste impresii ascunse. Primul proces pe care ai nevoie sa-l infaptuiesti este acela de a te separa de ceea ce nu te lasa sa fii o fiinta umana pe deplin. Nu poti cauta sa-l cunosti pe Dumnezeu cu o minte ce nu e libera.

Dupa ce iti stapanesti natura umana, natura spirituala vine singura catre tine. Nu o cauta – intrucat munca ta e sa lucrezi cu emotiile negative, cu lacomia, ura, violenta, posesivitatea, ego-ul. Abia dupa ce ai infaptuit aceasta munca, ce iti sta in puteri, lumea spirituala se deschide, de la sine.

Yoga este o disciplina a acestui proces de separare. Abia dupa aceea poate avea loc procesul de uniune cu Sursa din care venim cu totii. Iar aceasta uniune nu are nevoie de nicio tehnica sau traditie spirituala – ea se produce de la sine in cel care este pregatit.

Conectarea

Mintea e cu noi intotdeauna si peste tot. Experienta vietii noastre este de fapt experienta mintii noastre. Iar noi nu stim sa traim in armonie cu ea – ceea ce creaza in viata noastra boli, nefericire, suferinta.

Traim cu o “low frequency mind” – minte ce functioneaza pe frecventa scazuta, fiind epuizata energetic de concentrarea atentiei noastre pe problemele vietii de zi cu zi. Dar pentru a experimenta profunzimea fiintei noastre avem nevoie sa crestem frecventa energie mentale. Avem nevoie de “wireless mind”.

Noi percepem lumea in creier, prin simturi. Este o lume a materiei, inselatoare, intrucat “lumea reala” se afla dincolo de ele. Iar pentru a o accesa, e necesar sa invatam sa ne conectam la realitate in mod direct, “wireless”, fara ajutorul simturilor.

Pentru a patrunde “dincolo”, in spatiul vast al inconstientului personal si colectiv si pentru a ramane constienti, avem nevoie sa reinvatam cum sa ne relaxam. O relaxare atat de profunda incat sa pierdem “constiinta corporala” data de simturi si sa incepem sa percepem realitatea altfel. Noi facem acest lucru in fiecare noapte, dar fara a ne pastra constienta. Cum facem asta ziua, insa?

Poarta

Poarta dintre cele doua lumi in care traim simultan – cea materiala si cea energetica, spirituala – o reprezinta propria respiratie. O minte linistita, “meditativa” are ca aliat o respiratie calma, inceata, armonioasa. Cand ne observam respiratia percepem ceva dincolo de ea: prana, energia. Ea este de fapt cea mai importanta hrana care ne sustine viata.

Cand inspiram incet si profund dam ocazia corpului sa primeasca un influx mai mare de energie. Prana, energia cosmica se combina cu rezerva ta de prana, o improspateaza, o dinamizeaza, sprijina procesele celulare – iar acesta e motivul pentru care respiratia corecta are o insemnatate covarsitoare.

Cand dormim, ritmul respiratiei incetineste si mintea constienta este “blocata”, avand acces catre inconstient. Cand intram intr-o relaxare si meditatie profunda are loc acelasi fenomen. Cu o postura corecta, fara tensiuni, ritmul respiratiei incetineste, pierdem treptat perceptia corpului si putem patrunde in inconstient – de data aceasta, fara a adormi, ca noaptea, ci pastrandu-ne constiinta.

Acesta este modul in care putem explora realitatea descoperind esenta ei, ceea ce este neschimbator, permanent. Astfel, ramanem mereu in centru si, asa cum spunea Swami, putem pastra aceeasi atitudine in fara oricarei experiente a vietii – ceea ce reprezinta modul corect de a trai.

O problema e ca o bariera. Sau ca o vale – sta intre culmea pe care tocmai ai ajuns si varful si mai inalt spre care tinzi. Daca ai putea zbura (la propriu!) nu ai avea nevoie sa treci prin vale. Asa insa, trebuie sa iti iei din nou rucsacul in spinare (tocmai cand credeai ca ai ajuns ) si sa te pregatesti pentru o runda de coborare.

Noi stim ca iarna nu-i ca vara – prin urmare, nici valea nu-i ca varful. Dar daca este, totusi?

Nevoia de coborare

Cand totul merge conform planului de viata e ca si cum am pluti pe nori, deasupra varfurilor. Dar cand ceva se intampla si suntem dati inapoi, cand pierdem ceva din calitatea vietii pe care o traiam… atunci prapastia ce se naste pare amenintatoare. Si tocmai atunci uitam ceva esential.

Daca ai parte de o situatie dificila, acest lucru se intampla intrucat chiar ai nevoie de ea. Cumva, in interior, voit sau doar ca o consecinta a trecutului indepartat, tu ai “creat” acea situatie, ca o lectie de viata. O lectie din care este spre folosul tau sa intelegi ceva. Sa iti scoti la iveala comportamentul in situatii grele si sa inveti cum sa te transformi pentru a urca din nou pe culmi.

Fiecare om isi creaza, isi “atrage” propriile coborasuri pline de dificultati. Starea psihologica interioara este proiectata in exterior, transformandu-se in realitatea sa fizica – diferita pentru fiecare. Si, conform zicalei “ce nu te omoara te face mai puternic”, scopul coborarii este doar de a te pregati pentru inaltimile ametitoare pe care tocmai te pregatesti sa urci.

Raspunde diferit

De cate ori insa, in fata situatiilor pe care le percepem “necorespunzatoare” cu dorintele noastre, reactia noastra este, de asemenea, “necorespunzatoare”? Suntem invatati de mici cu nerabdarea - cand ne este luat ceva, cand pierdem, dorim cu orice pret sa-l avem inapoi cat mai repede, pentru a simti “alinarea”, confortul psihologic. La maturitate, o astfel de reactie in fata vietii este insa profund auto-distructiva.

Constientizand insa, gasind cauza, ne putem masura transformarea pe masura ce efectele neplacute dispar. “Simptomele”, efectele fizice sunt doar oglindiri ale propriilor atitudini – comunicari din partea sinelui interior, indicatii ca facem “erori de apreciere”. Iar cand raspundem coborasurilor vietii in mod diferit, singura cale de urmat este “directia ascendenta” catre varf.

Una cu universul

In acest sens, ne este de folos sa intelegem si sa traim un adevar esential: identitatea noastra este nelimitata, este una cu universul. Cand vei trece de perceptia de “organism fizic traind in granitele impuse de timp si spatiu”… cerul este limita.

Pentru a simti aceasta identificare, proiectati-va mintea, cu viteza luminii, prin spatiu. Vedeti cum strabateti universul, lasand in urma planete, stele, sisteme solare, galaxii intregi chiar. Ajungeti departe, la miliarde de ani lumina de pamant, la marginea universului.

Priviti in urma. E ca si cum toate planetele, stelele, galaxiile sunt celule ale propriului trup. Cu aceasta energie incredibil de uriasa, hraniti-va constiinta si tot ceea ce va propuneti, in mod constient, sa depasiti sau sa obtineti. Astfel, valea nu mai e opusa varfului… sunt una si apoi dispar.

Voi porni de la o discutie din cadrul ultimului Empower Live! despre ideea atasamentului si libertatii intr-o relatie. Iata trei texte interesante si pline de invataminte in acest sens.

Primul:

Declaratia drepturilor barbatului si femeii in dragoste
de Jacques Salome

Sa te intalnesc, fara sa te reduc,
Sa te doresc, fara sa te iau in posesie,
Sa te iubesc, fara sa te invadez,
Sa iti vorbesc, fara sa ma tradez,
Sa te pastrez, fara sa te devorez,
Sa te ajut sa cresti, fara sa te pierd,
Sa te insotesc, fara sa te ghidez,
Si sa fiu astfel eu insumi,
In miezul tainei tale.

Al doilea e mai lung si mai complex. E vorba de un fragment extras din cartea Iubirea exuberanta si nonposesiva de Adrian Nuta (l-am preluat recent pe Facebook). In esenta, ideile sale sunt:

In relatiile de cuplu oamenii ar trebui sa intre (si sa ramana) liberi. Atasamentul fata de celalalt este o aparare impotriva fricii de singuratate, de schimbare, de a fi considerat inferior. Fricile sunt in interiorul tau si pentru a evita confruntarea cu ele cauti (mai mult inconstient) sa-ti posezi partenerul, lucru ce nu are nimic de-a face cu iubirea.

Oamenii nu sufera din dragoste, ci din gelozie. Iubirea nu ingradeste, ci respecta si amplifica libertatea. Daca ai suficienta maturitate emotionala si putere launtrica vei accepta nevoile celuilalt, vei intelege ca este o persoana libera si, daca iubirea este mare, poate chiar vei contribui la satisfacerea lor, fara a pretinde ceva in schimb. Acesta ar fi un exemplu splendid de iubire fara conditii.

Al treilea este un poem de Tagore pe care l-am pus mai demult pe Lumea Reala.

Suna frumos, nu-i asa? Nu te atasa, lasa-l pe celalalt liber – asta inseamna iubirea. Intrebarea nu este cati oameni reusesc sa ajunga aici (putem banui ca extrem de putini) cat mai ales ce ne impiedica sa ajungem aici? Si care sunt solutiile?

Bariera corporala

Dupa cum arata si titlul, raspunsul e simplu si cel mai apropiat de ceea ce oamenii considera a fi “eu”-l lor. E vorba de propriul corp.

Ati putea spune ca lucrul ce ne impiedica tine de fapt de mentalitate, de emotii, de obiceiuri, de mediu etc. Insa toate acestea sunt efecte, factorul principal este corpul. Mai exact, gradul de esenta, de sanatate al celulelor, cantitatea de energie pe care ele o pot emite si inlocui (si rapiditatea cu care fac acest lucru).

Evident, nu gresiti daca afirmati ca si corpul este un efect al mentalitatii, emotiilor, obiceiurilor, mediului etc – deci pana la urma, cine a fost mai intai, oul sau gaina? Daca e sa luam in considerare viziunea chineza asupra fiintei umane (si poate ar fi indicat, ei fiind cu mii de ani inaintea occidentului), este vorba de amandoua in acelasi timp, mintea si corpul nefiind separate, ci doua aspecte complementare ce nu pot fi analizate separat.

Ce legatura are asta cu libertatea (in relatii sau oriunde)?

Fiinta noastra are tendinta (naturala) de a “intra” (sau “atrage”) situatii conforme cu ceea ce se afla inscris genetic si in programarea din primii ani de viata, cea mai profunda si greu de inlocuit. Avand in vedere ca toti am trait in medii in care am experimentat predominant controlul si posesivitatea, celulele noastre contin predominant acest tip de energie – pe care-l reflectam la randul nostru in relatii. Nimic nou pana aici.

Energia sexuala

Insa chinezii stiau de mult ca, la maturitate, cea mai puternica programare se realizeaza in timpul actului sexual, datorita energiei uriase, de neegalat ca intensitate, ce se genereaza in parteneri. Acela este momentul in care accesul la inconstient se realizeaza cel mai rapid si in care atasamentul isi pregateste si stabilizeaza terenul in cadrul relatiei. Indeosebi la femeie, programata de natura pentru gasirea unui partener stabil in vederea procrearii.

Daca este multumita de barbat din acest punct de vedere, sub impulsul energiei sexuale creierul sau va secreta hormoni ai satisfactiei care “dau dependenta” si o vor impinge mereu sa caute acest gen de experienta. Chiar daca poate se va casatori cu altul mai bogat sau mai puternic ce ii poate oferi stabilitate, dependenta indusa de energia sexuala puternica si “sexul foarte bun” o va impinge sa-l “insele” (sau ii va crea frustrari si tensiuni ca nu e “moral”, daca nu o va face).

Si la barbat e aproape la fel, cu deosebirea ca tendinta sa catre libertate si experimentarea cu mai multe femei e “la fel de genetica” precum predispozitia femeii catre stabilitate. Din start deci relatiile sunt predispuse catre “volatilitate” iar emotiile negative de care se vorbea mai sus (frica, posesivitate, gelozie) nu au cum sa nu apara, la pachet cu “atractia” intre cei doi. Si e mult de vorbit in continuare…

Poate parea o explicatie simplista – insa, la o privire mai realista si fara a ne jena, vom recunoaste ca energia sexuala si modul in care ea este utilizata ne influenteza dramatic viata, mai mult ca orice alt tip de energie. Modul in care ea se foloseste de noi ne tine in “ghearele” atasamentului.

Modul in care noi o folosim ne aduce libertatea si iubirea neconditionata.

Ironia sortii face ca despre acest subiect sa avem tendinta sa ne “instruim” cel mai putin – si poate nu din jena fata de subiect, cat din auto-suficienta. Avem senzatia ca stim tot ce se poate sti despre sex, direct de la mama natura. Dar, daca ar fi asa, nu ar mai exista decat extrem de putine divorturi, despartiri, parasiri, inselari, insingurari in cuplu etc – ceea ce nu e cazul in societatea noastra, acum.

Acest orgoliu (mai bine spus, aceasta ignoranta) este ceea ce se opune libertatii noastre.

Dar nimeni nu trebuie acuzat pentru asta. Trecutul e trecut, ce am stiut sau nu… asta a fost. Caile sunt mereu deschise, informatii sunt peste tot. Constientizarea vine si ea (la majoritatea, prin suferinta). Viata are modul ei interesant de a ne invata, unic pentru fiecare, la momentul potrivit.

Pentru cei ce vor sa afle despre intelepciunea chineza a “iubirii vindecatoare”, in weekend vor avea loc doua evenimente.