De aceea astazi o sa iti propun un exercitiu de self-coaching, exercitiu pe care poti sa il faci tu cu tine sau impreuna cu prietenii acasa sau oriunde te simti bine sa il faci. Ce pot sa iti spun despre acest exercitiu este ca a sustinut foarte multi oameni sa iasa din impas si sa faca progrese considerabile in viata lor. Daca pe de alta parte, preferi un cadru interactiv, atunci te invit sa faci acest exercitiu la o seara de claritate si actiune.

Dupa cum vei observa mai jos, scrisul este ingredientul cheie al acestui proces. De aceea, te voi ruga sa il faci in scris, si nu altfel. Astfel, pe de o parte te vei elibera de ganduri si idei lasandu-le sa curga pe foaie (sau intr-un document pe computer), iar pe de alta parte vei putea sa reiei acele ganduri din postura de observator, citindu-le.

Pasul 1: Dedica-ti timp. Incepe cu un singur lucru.

Iti alegi un obiectiv la care lucrezi de ceva vreme, insa ai senzatia ca esti intr-un imaps; sau un vis/tel important pentru tine, dar pentru care nu stii cum sa inaintezi; sau pur si simplu o dilema/intrebare care parca nu iti da pace.

1. Scrii pe hartie (sau intr-un document pe computer) obiectivul, visul sau intrebarea.
2. Daca este vorba despre un obiectiv sau vis, descrii blocajul sau intrebarea care te tine in loc. Alege un singur lucru. Ulterior vei putea relua exercitiul si pentru alte aspecte, insa e bine sa iei cate unul pe rand.
3. Scrii apoi intentia: ce vrei sa schimbi / transformi in situatia data. Aceasta intentie te va ghida in timp ce scrii. E bine sa incepi exercitiul de scris abia dupa ce ti-ai scris aceasta intentie.

Pasul 2: Dedica-ti timp. Exploreaza. Clarifica.

Iti aloci 35 de minute in care sa explorezi blocajul sau intrebarea care a aparut la punctul 2) de mai sus. Singurul secret la acest exercitiu este sa scrii. Sa lasi gandurile sa curga si sa scrii atat lucrurile pe care le stiai (in prima faza doar ele vor veni), precum si lucrurile pe care nu stiai ca le stii (idei, intrebari, amintiri etc). Lasandu-te liber in voia scrisului vei observa cum pas cu pas apar noi informatii, iar parte din ele vor fi si solutii.

Vei observa cu in primele minute vei avea tendinta sa renunti si sa crezi ca nu apare nimic ce nu stiai. Ai rabdare si lucrurile vor aparea. Bineinteles, ai nevoie de incredere in proces si sinceritate totala fata de tine prin ceea ce scrii acolo. Astfel, daca exista rabdare, incredere si sinceritate, undeva in partea a doua si spre finalul exerctiului de scris, vei fi surprins(a) de cata claritate vei avea fata de subiectul explorat.

Pasul 3: Dedica-ti timp. Actioneaza.

Dupa cele 35 de minute ai deja o imagine mult mai clara asupra blocajului sau intrebarii de la care ai pornit. Acum esti in pasul in care ai facut progres din punct de vedere al claritatii. Pasul urmator este sa faci ceva cu aceasta claritate. Astfel, iti propun sa iti stabilesti o actiune pe care sa o faci in urmatoarele 72 de ore de la exercitiu. O actiune unde sa te folosesti de claritatea pe care ai obtinut-o.

Pasul 4: Dedica-ti timp. Fii recunoscator / recunoscatoare.

Acum deja ai facut doi pasi importanti: unu – ai obtinut mai multa claritate fata de blocaj si intrebare; doi – ai actionat intr-o directie concreta, direct sau indirect corelata cu obiectivul sau visul de la Pasul 1 – 1).

Ce este foarte important acum este sa fii constient de acesti pasi si sa iti fii tie recunoscator / recunoscatoare pentru ca i-ai facut. Cu cat vei fi mai prezent(a) sa observi progresul pe care il faci, cu atat mai usor iti va fi sa inregistrezi noi astfel de progrese.

Succes!

Uitandu-se in ochii lui Strula, Bulan a simtit o caldura in dreptul inimii si o liniste in mintea sa. Era un moment care parca dura o eternitate. Era prezent la corpul sau si la ce simtea, era prezent la zgomotul masinilor de pe strada, la mirosul aleii in coltul careie statea si cersea Strula. Bulan era prezent la tot si la toate, iar in secunda urmatoare se trezeste auzindu-se cum ii spune lui Strula “Te validez. Ma validez. Te validez.”

Daca nu vezi clipul de mai sus in RSS/email, intra pe site pentru a-l vedea.

Era pentru prima data in viata lui cand isi dadea seama ca valida un om. Fugea deja de cativa ani buni, insa pe tot parcursul calatoriei sale nu a fost multumit de niciun om peste care a dat. Si, bineinteles, acest lucru nu putea decat sa il faca sa fie si mai nemultumit de sine si neincrezator ca va reusi vreodata sa il gaseasca pe Bulan pe care il cauta.

Acum era si pentru prima data in viata sa cand a simtit ca se accepta pe sine si ca de fapt tot ce a cautat in acesti ani in care a fugit prin lume, era deja inauntrul sau insa el nu avea ochi ca sa vada asta. A fost orb, si acum simtea ca pentru prima data in viata lui vede.

Momentul de contact vizual profund cu Strula a mai continuat cateva secunde, secunde care parca curgeau in etern. Apoi, ca si cum nu s-ar fi intalnit, a plecat mai departe. Nu a simtit nevoia sa intoarca privirea inapoi dupa Strula si nici sa regrete ca a plecat. A plecat, si pentru prima data dupa anii de alergat, acum nu mai alerga.

Acum mergea linistit si se bucura de tot ceea ce simtea in corpul sau, de linistea mintii sale, de prezenta oamenilor de pe strada, de adierea vantului, de mirosurile de mancare de la ferestrele larg deschise. Mergea, se bucura, si avea o privire senina care parca lumina si ii facea sa zambeasca pe trecatorii de pe strada care il observau.

Si-a dat seama in acel moment ca nici nu are de ce sa le faca pe plac celor din jur si sa traiasca viata pe care ei si-o doresc de la el. El este unic si nu are nevoie nici macar sa isi schimbe numele pentru a sti asta. El este Bula si va ramane Bula si darurile cu care l-a inzestrat Dumnezeu la nastere sunt tot ce are nevoie pentru a trai viata pe care simte sa o traiasca. Si-a dat seama atunci…

Sunt un om frumos si traiesc o viata implinita de care ma bucur. Oamenii pe care ii vad in jur si cei care au facut parte din viata mea sunt si ei oameni frumosi si se pot bucura, in orice moment aleg asta, de o viata implinita. Nici eu si nici ei nu trebuie sa ne facem pe plac unii altora, ci doar sa fim; sa fim si sa ne onoram darurile cu care am fost inzestrati la nastere.

Si, pentru prima data am decis sa fie si o poveste amuzanta, asa ca personajul principal o sa fie Bula. La vremea respectiva Bula era in clasa a X-a. Poate spre surprinderea unora dintre voi, invata destul de bine. In clasele I-VIII luase chiar premiul I cu coronita, insa din clasa a IX-a au inceput sa apara si notele mai mici.

Initial s-a cam panicat el, ca nu stia ca exista si note mai mici decat 10 sau in cel mai rau caz 9. Si mai amuzat a fost cand a aflat insa si mama lui de notele de 7, 6, 5 sau chiar 4. Bula nu era o fire prea sportiva, ci din contra. Insa, cu ocazia acestor note a inceput sa faca ture de rezistenta: intai prin casa, fugind dintr-o camera in alta de mama lui, apoi pe scara blocului si la un moment dat, dupa ce ambii au ajuns la o conditie foarte buna, au ajuns sa fara ture de blocuri prin cartier. Vecinii nu mai erau siguri daca cei doi chiar aveau vreun conflict de impartit, sau deja era un exercitiu pe care il faceau o data sau de doua ori pe saptamana pentru a se mentine in forma.

Ideea este ca, cu aceeasi viteza cu care Bula a ajuns sa fuga de mama lui, speriat fiind in sinea lui de supararea si furia mamei sale, cam cu aceeasi viteza se si indrepta spre a repeta anul. Ce era si mai interesant era ca in timp Bula a ajuns sa fuga nu doar de materiile de la scoala, ci si de orice alta responsabilitate unde i se cerea sa depuna un efort ce urma sa ii fie evaluat.

“Bula, ti-am spus sa fii mai atent ce rosii cumperi”. “Bula, de cate ori sa iti spun sa nu o mai superi pe sora ta?”. “Bula, nu vezi ca noi jucam dupa alte reguli acest joc?”. Mama, tata, prietenii, toti aveau ceva cu el, si cu cat veneau mai mult aceste replici catre el, cu atat parca era mai furios spre sine.

In acea perioada a dat insa peste un film despre care toata lumea vorbea numai de bine: “Forrest Gump”. Atunci i-a venit lui ideea ca daca tot fuge de aproape un an de zile de mama, tata, colegi si mai toata lumea, de ce nu ar folosi asta ca sa fuga si de el.

A stat si s-a gandit la tot ce insemna el si astfel a pus pe hartie raspunsul la intrebarea “Cine sunt eu, Bula?”. A scris despre familie, prieteni, profesori, lucrurile pe care le invatase la scoala, casa in care crescuse, colectia de reviste Rahan, cartierul in care copilarise, hainele pe care le purta, mancarea pe care ii placea sa o manance si alte mici detalii.

Uitandu-se apoi mai atent pe lista a vazut ca el era de fapt suma unor lucruri care erau destul de bine concentrate geografic. Asa a decis Bula sa fuga de el. Si-a zis ca atat timp cat cine este el e asa de clar delimitat, daca fuge de acasa, din cartierul sau, de la scoala sa, de familia si prietenii sai, din orasul unde il mai stiau diversi oameni, o sa gaseasca un nou Bula.

Zis si facut: pe 1 iunie, de ziua copilului, se scoala dis-de-dimineata si pleaca. La iesirea din oras se opreste la un magazin in care nu mai intrase niciodata, isi foloseste o parte din banii pe care ii avea la el si isi schimba hainele din cap pana in picioare, lasandu-si acolo hainele vechi. Initial se gandise sa alerge ca imparatul din povestea “Hainele imparatului”, insa si-a adus aminte ca e sensibil la soare si ca i s-ar arde repede pielea.

La iesirea din oras era fericit ca deja se desprinsese de aproape tot ce stia el ca este Bula. Ultimul lucru pe care l-a facut cand a iesit din oras a fost sa isi aleaga si un nume nou: Bulan. Si, inspirat fiind in continuare de “Forrest Gump”, Bulan al nostru a tot fugit. Nu a fugit doar dintr-un oras in altul, ci dintr-o tara in alta. Avea senzatia ca oriunde se oprea, cumva dadea tot de Bula cel vechi. Desi erau alte locuri, alti oameni, alte haine, alte obiceiuri, alta limba, el cumva se simtea acelasi. Si asa se intorcea la alergat.

Intr-o zi Bulan il intalneste pe Strula. Nu mai vorbise de mult cu cineva pentru ca se gandea ca asa, daca nu mai comunica cu oamenii, va ajunge sa uite de cine era si sa isi gaseasca o noua identitate. Cand s-a intalnit cu Strula a fost insa frapat de cum cersea Strula pe strada. El avea un cartonas in brate pe care scria “Daca esti nemultumit de ceea ce vezi zi de zi in oglinda, NU imi da mie niciun ban, ci fie-ti mila de tine”.

… povestea va continua saptamana viitoare, iar pana atunci, te invit sa afli cum te raportezi si tu la esecurile din viata ta.

Cativa ani mai tarziu aveam sa imi iau zborul si sa imi gasesc propriul drum in viata. Asa am descoperit cat de importanta este libertatea si cat de multa putere, creativitate si iubire imi aduce in viata.

Ambele experiente, puse cap la cap, m-au facut sa fiu foarte atent la spatiul personal si in momentul asta pot sa spun ca imi este foarte usor sa imi dau seama cand am nevoie de libertate si in ce forma. Mai mult de atat, m-a ajutat sa invat si cand si cum sa creez un astfel de spatiu si celor din jur.

Trecand peste aceasta introducere, poate prea lunga despre experienta mea, as vrea sa revin la episodul care m-a inspirat sa scriu acest articol, episod care a mai fost sustinut de inca o discutie interesanta in parcul Cismigiu.

Am observat ca noi oferim celor din jur un spatiu unde ei sa se manifeste liber cand avem incredere in noi insine si in persoanele respective. Pentru a face asta ne asteptam de la acei oameni sa fie responsabili fata de ei insisi si sinceri fata de noi. In cateva cuvinte suna foarte simplu.

Am mai observat ca de multe ori, din dorinta de a oferi un spatiu unde cei din jur sa se manifeste liber, ajungem sa nu ii sustinem atunci cand poate ei ar avea nevoie. Aici intervine un aspect foarte subtil “Cand sa intervin si sa imi asum responsabilitatea pentru persoana respectiva, cu riscul de a avea impresia ca ii invalidez libertatea?”. Raspunsul, la prima vedere, este simplu “Cand prin sustinerea pe care o oferi, pe viitor persoana respectiva va fi cu adevarat libera”.

Sa luam un exemplu. Daca cineva stie deja sa inoate si la mare fiind eu insist sa poarte colac si sa stea doar in preajma mea, nu pot sa spun ca ii las spatiu sa fie liber. Dar, daca persoana respectiva nu stie sa inoate si eu nu ma ofer sa o invat, sa o sustin, chiar daca se vede clar ca nu stie ce sa faca si probabil continuand asa va ajunge sa nu prea mai aiba chef sa mearga la mare, atunci interventia i-ar fi de folos si i-ar sustine un spatiu de libertate in viitor.

Si, pentru ca mi-ar placea sa vad si ce parere ai tu despre libertate, te intreb:
Tu cum vezi libertatea si relatia cu altii prin prisma libertatii?

Stateam astazi si ma gandeam ce inseamna de fapt toate aceste ore. Si gandindu-ma la acest articol, am constientizat unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am descoperit datorita experientelor pe care le-am trait prin training. Am constientizat ca pentru multi dintre noi cea mai mare teama este chiar teama de succes.

Initial m-am gandit ca titlul acestui articol sa fie “Trei intrebari. Amanarea.”. Apoi, desi mai jos chiar voi analiza trei intrebari, am constientizat ce se ascunde in spatele fiecareia dintre ele, in multe cazuri: teama de succes.

Intrebarea 1: Ai senzatia ca traiesti o alta viata decat cea pe care ti-ai dori sa o traiesti?

Oare cati dintre cei care isi pun aceasta intrebare au curajul sa accepte raspunsul, si o data cu raspunsul, si responsabilitatea ca pot schimba ceva?

Nu-i asa ca este mult mai usoara alegerea unor scuze exterioare? “Nu, dar nu depinde de mine sa traiesc viata pe care mi-o doresc.” “Nu, insa nu e deloc usor, mai ales in Romania.” Suna familiar?

Intrebarea 2: Esti in perioada in care te macina mai multe intrebari, dar simti ca te-ai blocat si nu poti gasi raspunsuri si solutii?

“Oare cine nu are dileme existentiale? Si, daca tot le are toata lumea, eu de ce sa scap de ele?” De cate ori ai auzit povestea asta in jur?

Intrebarea 3: Iti dai seama ca iti doresti sa iesi din unele zone de confort in care te-ai ratacit, dar nu gasesti caile de iesire?

Oare cati din cei care isi doresc ceva mai bun se simt de fapt legati de lucrurile de care vor sa se desparta? Teama de necunoscut, teama de nou – ambele par atat de coplesitoare. Si cand ne gandim ca in momentul in care ne-am nascut nu stiam nici sa mergem, nici sa vorbim. Oare cum ne-am simti daca am compara orice avem de facut acum in viata cu aceste doua lucruri marete pe care le-am invatat de mici?

Intrebari. Simple intrebari. Poate tu deja ti-ai raspuns sau esti in procesul de a-ti raspunde pentru ca nu iti este teama de succes. Daca insa stii pe cineva caruia i-ar prinde bine un moment de sinceritate si deschidere fata de sine, ii poti recomanda Life Camp.

Da, am vazut oameni cu valori si idealuri comune, cu pasiuni si visuri comune, cu credinte si dorinte comune, cu nevoi si caractere apropiate… si cu toate acestea era ceva ce facea ca acea relatie sa nu creasca, ci din contra, sa se destrame.

La un moment dat o amica mi-a spus o poveste, insa atunci doar am inregistrat-o, fara sa fiu foarte constient de ceea ce era acolo. Povestea era despre doi oameni precum cei doi descrisi mai sus. Doi oameni care pareau sa se potriveasca din foarte multe puncte de vedere, doi oameni care se intelegeau.

Ce mi-a povestit atunci era ca el s-a indragostit intai de ea. In urmatoarele saptamani sentimentele lui s-au amplificat si a ajuns sa o iubeasca, insa la ea sentimentele se trezeau mai incet. Dupa cateva saptamani el, simtindu-se singur, a inceput sa nu mai aiba sentimente atat de intense. In acele momente, insa, au inceput sa se amplifice sentimentele ei. El se simtea in acele momente nesigur si sentimentele lui erau amortite, chiar daca ale ei erau din ce in ce mai prezente.

Daca imi aduc aminte, a mai urmat un astfel de episod in care ei au fost pe lungimi diferite de unda. Doi oameni care, aparent, se potriveau.

Acum, dupa aproape doi ani de cand am auzit povestea, am inteles si importanta sincronicitatii sentimentelor. Am inteles ca atunci cand amandoi partenerii devin iubiti in acelasi timp, are loc o explozie de fericire si armonie. Am inteles ca atunci cand sentimentele infloresc in acelasi timp, inclusiv relatia care se construieste are o altfel de temelie, o altfel de fundatie… o fundatie bazata pe iubire.

Iar o fundatie bazata pe iubire intr-o relatie este cea mai frumoasa si rezistenta cu putinta.

Asadar, iti doresc, draga cititorule / draga cititoare, sa iti gasesti acea relatie in care sa va regasiti de la inceput cu aceleasi sentimente. Iar, daca esti intr-o relatie deja, iti doresc sa ai o astfel de temelie sau sa poti sa faci o consolidare la temelie pentru a deveni una bazata pe iubire.

Nu am inteles de ce, insa cumva la un moment dat am renuntat sa mai visez cu ochii deschisi si am inceput sa imi construiesc singurel, pas cu pas, viata pe care mi-o doresc.

Acum cateva zile, printr-o intrebare de nota 1.000 adresata de un om pe care il admir si respect, am constientizat un lucru de care ma bucur nespus de mult si care am simtit ca e cazul sa il impartasesc si cu tine.

Click pe imagine pentru marire

Imi dau seama ca locul unde sunt astazi este rezultatul fiecarei actiuni din ultimii aproape 31 de ani. Spun asta pentru ca fiecare dar pe care l-am primit de la familie, scoala, biserica, prieteni, calatorii si tari vizitate si-au pus amprenta asupra a cine sunt astazi.

Cu toate acestea, pot sa spun ca pana acum cativa ani vorba tatalui meu “Esti branza buna in burduf de caine” era dureros de adevarata pentru mine. Si, indraznesc sa generalizez ca este una dintre marile probleme cu care ne confruntam in Romania si lumea asta, si anume ca traim mult sub potentialul nostru.

Revenind, acum aproape cinci ani am inceput calatoria proprie catre viata pe care mi-o doream. Intrega calatorie poate face subiectul unei carti, insa, pana atunci, o sa punctez etapele principale ale acestei de calatorii:

1. Regasirea – Eu Cine Sunt (valori, credinte, pasiuni etc);
2. Impacarea – Curatarea ranilor din trecut (regrete, esecuri etc);
3. Iertarea si Scuzele – In relatiile cu oamenii din viata mea;
4. Dumnezeu – Cine si ce este, unde este prezent si relatia cu El;
5. Iubirea – Trezirea ei in viata mea si deschiderea de a oferi si primi iubire de la cei din jur;
6. Darul – Identificarea lui si alegerea unui drum pe care sa onorez acest dar la maxim.

Bineinteles, acesti pasi pot fi foarte mult dezvoltati, insa in linii mari acestia ar fi. Cum spuneam, in cazul meu a fost un proces de aproape cinci ani pentru a ajunge unde sunt astazi. Si sunt sigur ca peste inca cinci ani voi mai fi descoperit multe si minunate lucruri despre mine si lume.

Viata este o calatorie si acum ma bucur ca nu imi mai doresc viata nimanui altcuiva, ci imi asum responsabilitatea pentru Cine Sunt si Ce mi-a fost mie dat de Dumnezeu sa fac. Sunt recunoscator!

Uitandu-se unul la altul, la felul in care vorbeau, la gesturile ce le insoteau fiecare poveste, la hainele pe care le purtau, la modul in care se raportau la lume, isi dadeau seama cat de mult s-au schimbat. Simteau in continuare o conexiune emotionala foarte puternica, insa isi dadeau seama ca ultimii cinci ani i-a dus pe fiecare dintre ei pe drumuri total diferite.

Alex, ramas acasa, si-a luat viata in piept si pe langa facultate a avut tot felul de initiative de antreprenoriat online. Si-a dat seama ca facultatea ii ofera asa de putin din ceea ce el are nevoie incat daca va continua sa mearga pe acel traseu ar fi urmat sa ajunga intr-un punct in care ar fi trait orice, mai putin viata pe care si-o dorea. De cand se stia a fost pasionat de oameni si de lume, de a ii ajuta pe altii, asa ca a avut de ales intre Facultatea de Psihologie si cea de Sociologie. A ales-o pe a doua.

Simtindu-se limitat de posibilitatea de experiente practice din cadrul facultatii, a decis sa isi aloce prioritar atentia in alte directii. Astfel, chiar din anul intai, impreuna cu trei colegi de-ai sai a pornit primul proiect online din viata sa. Pana atunci nu avusese niciun site, blog sau orice fel de pagina de internet. Ii placea sa foloseasca messenger si mai comunica din in cand pe email si grupuri Yahoo, dar aici se limita interactiunea sa cu acest mediu.

Acel proiect a fost un esec total. S-au chinuit aproape un an de zile ca sa lanseze proiectul, si-au facut si datorii, fiecare dintre ei, si rezultatul final a fost o dezamagire de proportii.

Dupa acel proiect, ceilalti trei amici ai lui au ramas profund marcati de esecul de care s-au lovit si s-au intors motivati spre studiu. Pentru Alex, insa, esecul de care s-a lovit avea o alta reprezentare. Isi dadea seama acum, uitandu-se la el, ca invatase in ultimele 12 luni mai mult decat in toti anii de studiu de pana atunci. I-a mers bine si cu primul an de facultate si chiar avea si bursa, insa daca era sa se gandeasca la ceea ce invatase din proiect, valoarea era incotestabil mai mare.

A decis sa continue

A incercat pentru urmatoarele trei luni sa gaseasca o noua echipa pentru a incerca un alt proiect. Nu a reusit – nici printre cunoscuti sau alti colegi de la facultate. A decis atunci ca era momentul sa inceapa ceva pe cont propriu. Nu mai avea niciun ban, iar parintii au decis sa nu il mai sprijine in aceste initiative nesabuite. Simtea ca totul este atat de nedrept si nu intelegea cum de a ajuns intr-un astfel de punct in viata in care nimeni sa nu il sprijine. Era motivat sa faca ceva si in acelasi timp nu avea nicio idee de unde sa inceapa.

S-a decis astfel sa invete de unul singur despre programare, despre marketing online, despre vanzari, despre fonduri de investitii in astfel de proiecte online si a inceput sa comunice cu oameni din Romania si alte tari din lume pentru a invata cat de mult putea de la oameni de succes.

Au fost opt luni in care viata lui s-a schimbat total

De la prieteni, la limbajul folosit, la gradul de incredere si pana la perspectivele asupra viitorului. Daca se uita inapoi la cei doi ani de esecuri si eforturi de a invata atat de multe lucruri noi, nu avea niciun succes remarcabil, insa daca se uita la cine devenise, se simtea mai bine cu sine decat in orice alt moment al vietii sale de pana atunci.

Au mai trecut cinci ani si azi era la povestea cu Andrei. Acum se uita din nou inapoi si la viata sa din prezent, iar ceea ce vedea il facea sa se simta un om fericit. Avea o familie unde se iubeau zi de zi ca in prima zi in care s-au intalnit, el si sotia sa, iar cu opt luni in urma se nascuse si Bianca – un inger de fetita. In prezent avea trei afaceri unde era actionar principal si alte trei unde era investitor. Era invitat la conferinte de antreprenoriat in toata tara, iar viata lui personala era brodata de cel putin o vacanta de o luna pe un alt continent.

Andrei, in tot acest timp se intreba ce i-au adus toti ani acesti ultimi sapte ani in care tot ce a facut a fost sa invete pe bancile facultatii si sa isi gaseasca un loc de munca unde este platit cu un salariu ce nu ii ajunge sa isi intemeieze o familie, iar concediu nu a mai avut de pe vremea cand era student si primea bani de la familia sa.

A avut si el visuri, insa isi dadea seama ca orice ar fi incercat nu avea resursele de care avea nevoie – nu stia suficienti oameni in Cluj, nu avea suficienti bani, nu era un om important. Stia ca ceea ce il astepta daca ar fi ales sa isi urmeze vreun astfel de vis, ar fi fost doar o actiune nesabuita ce l-ar fi condus catre un esec.

Revenind la tine, nu stiu cum te cheama si cine esti, dar te intreb: in ce poveste te regasesti mai mult – cea a lui Andrei sau cea a lui Alex?

Indiferent de povestea in care te regasesti, te invit sa afli si mai multe despre ce se ascunde in spatele fricii tale de esec, aici.

Astfel, pentru acest articol o sa impart oamenii in doua categorii. Cei care sunt amatori de dezvoltare personala si cei care nu sunt si nu inteleg rolul ei. Este un articol in care voi pune la indoiala rolul practic al dezvoltarii personale in viata noastra. Adica, pana la urma tot citim carti si articole, ascultam carti audio, participam la traninguri, dar pentru ce? Pana la urma care este impactul concret in viata noastra?

O sa incep cu a doua categorie: cei care nu sunt amatori de dezvoltare personala si nu inteleg rolul ei. Si acum, pe buna dreptate. De ce sa o intelegi cand sunt doar lucruri de bun simt? Chiar am intalnit oameni de-a lungul timpului care aveau atitudini, comportamente si obiceiuri naturale pe care altii le-au dobandit dupa ani de dezvoltare personala.

Si, cum ar putea deci ei sa inteleaga rolul dezvoltarii personale? Mai mult de atat, nu sunt sustinuti nici de multi dintre cei care sunt “consumatori” de dezvoltare personala pentru ca multi dintre acestia se comporta ca niste “oameni spalati pe creier” in primele etape ale interactiunii cu dezvoltarea personala, in loc sa devina oameni mai buni si mai simpli.

Deci, intrebarea ramane, de ce si-ar schimba ei parerea? Tu ce zici?…te intreb pentru ca imi imaginez ca citirea acestui articol te plaseaza in categoria de amator de dezvoltare personala.

Continui acum cu a doua categorie: cei care sunt amatori de dezvoltare personala. In ultimii ani, atat din postura de participant, cat si din cea de trainer am identificat doua subcategorii aici: cei care sunt “consumatori” avizi de dezvoltare personala si cei care sunt “aplicatori” profesionisti.

Consumatorii am vazut ca se impart si ei in doua subcategorii:

• Cei care au transformat dezvoltarea personala intr-o forma noua de filosofie si stau ore intregi si dezbat pe baza resurselor de dezvoltare personala pe care le parcurg sau despre care aud de la altii.
• Cei care vor sa creada, insa credinta lor e in speranta, nu in ei insisi. Ei spera ca dezvoltarea personala sa ii salveze si nu isi pot imagina ca de fapt se pot salva singuri prin ceea ce le ofera dezvoltarea personala.

“Aplicatorii profesionisti”

Ei sunt cei care au inteles foarte clar valoarea acestui domeniu si il privesc pragmatic si practic ca rol in viata lor. Stiu foarte clar ce competente vor sa isi imbunatateasca sau dobandeasca si cauta in mod specific acele resurse care sa le raspunda specific nevoii lor.

Ei cauta aceste resurse doar atunci cand au nevoie, spre diferenta de consumatori, care sunt in permanenta dornici de noi experiente. Ei sunt, deasemenea, constienti de rezultatele si succesele pe care le obtin in viata lor datorita dezvoltarii personale.

Bineinteles, chiar si aplicatorii profesionisti au o subdivizie: cea a celor care dupa ce au parcurs cartea sau trainingul au senzatia ca, prin faptul ca au invatat ceva nou, comportamentul s-a si schimbat si astfel neglijeaza aspectul implementarii.

Nu stiu cum par pentru tine aceste informatii, insa pentru mine, ca formator (trainer, coach, autor) ele au un impact foarte descurajator. Bineinteles, asta pentru mine inseamna o provocare, nu o renuntare, insa sunt tare curios daca tu vezi lucrurile altfel.

Te provoc deci, la o dezbatere pe aceasta tema: Dezvoltarea personala – Relevanta vs. Irelevanta.

Pentru inceput de 2011 am o provocare pe care ti-o lansez (si pe care mi-am lansat-o si mie) – renunta sa mai fii cel care isi baga betele in roata propriei biciclete, ci devino cel care da la pedale intr-un ritm pe masura potentialului tau! Abia astept sa ne vedem la linia de finish pe 31 decembrie 2011, cu zambetul pe buze si cu toate spitele intacte iar pedalele sa fie fierbinti si gata de a fi schimbate pentru o noua tura!

Am ales aceasta urare pentru ca lucrul pe care l-am observat din ce in ce mai des in viata mea si in viata multora din jurul meu a fost ca obstacolele cele mai mari pe care le intampinam sunt cele pe care ni le creem noi insine.

Aceste obstacole imbraca forme diverse si cred ca ele sunt cheia care lipseste din multe (chiar din marea majoritate) resurse de dezvoltare personala sau self-help. Este vorba despre lucruri precum:

• proiectii despre viitor;
• ganduri despre cum nu putem si nu vom putea sa facem ceva;
• griji pentru lucruri care nu exista.

Spre deosebire de orice articol pe care l-am scris pana acum, cred ca in acest articol nu voi veni cu solutii, insa am zis ca aducerea in prim-plan a acestor lucruri este insasi un pas inainte.

Imi doresc sa aloc din ce in ce mai multa atentie acestor lucruri si altora din aceeasi categorie. Imi doresc asta pentru ca, de fapt, in spatele acestora se afla cheia catre a face multe dintre lucrurile pe care suntem incurajati in resursele de dezvoltare personala sa le facem.

Voi continua, deci, acest articol doar prin a detalia cele trei elemente mai sus prezentate si prin a te invita si pe tine sa contribui la aceasta lista printr-un comentariu.

Proiectii despre viitor

In aceasta categorie am incadrat acele lucruri care tin de viitor si pe care de multe ori noi le stim atat de bine. Tot aici intra si citirea in viitor legata de ceea ce vor face si cum se vor comporta anumiti oameni in viitor. Este vorba despre capacitatea noastra de a ne citi efectiv viitorul. Nu-i asa ca e frumos sa avem aceasta putere?

Dar chiar o avem? Sincer!

Ganduri despre cum nu putem si nu vom putea sa facem ceva

Fie ca este vorba de prezent, fie ca este vorba de viitor, fie ca este vorba de ceva ce am putut sa mai facem in trecut, fie ca nu am putut, exista lucruri pe care stim cu siguranta ca noi nu le putem face si nu le vom putea face. Este o certitudine ca oricat de multe am invatat in viata, ca oricat de mult ne-am schimbat, acest lucru sigur nu il vom putea face. Nu-i asa ca e frumos sa avem si aceasta putere?

Dar chiar ne e de folos? Sincer!

Griji pentru lucruri care nu exista

Un capitol foarte amuzant este cand ne facem griji pentru drobul de sare care o sa cada. Si mai amuzat de atat este cand ne imaginam acest lucru chiar si in situatii in care nu exista drobul de sare. Poate este din cauza filmelor SF sau a cartilor de fictiune, insa nu ar trebui sa ne amintim totusi ca exista si realitate in lume asta? Sincer!

Asa cum am spus si mai sus te invit si pe tine sa contribui la aceasta lista printr-un comentariu. Vom vedea apoi ce vom face cu ele, insa pana acolo haideti sa le constientizam si sa le acceptam pentru ca le avem in viata noastra… Stiti cum se spune: primul pas in orice schimbare este cel de acceptare.

Ca bonus, daca tot ai avut rabdarea sa citesti pana aici, am o surpriza pentru tine.