Varianta facila e si cel mai usor de digerat, asa ca oamenii aplica tehnica autoconvingerii ca nu puteau mai mult. Sau ca meritau exact atat cat li s-a dat. Treaba asta e valabila cu nota de la scoala, cu salariul de la serviciu. Si cu partenerul de viata.

Daca iti doresti mai mult devii arogant si nerecunoscator

Ba chiar dai dovada de lipsa de respect. Ar fi interesant de realizat un studiu care sa arate de cate ori li se spune in medie intr-o luna copiilor din Romania expresia “nu fi impertinent!”.

Ce relevanta are? Una foarte mare. Propriile limite, vise, asteptari si nereusite sunt transmise mai mult sau mai putin constient generatiilor urmatoare intr-o tentativa disperata de recuperare a timpului pierdut cu trairea vietii altora si de (auto)convingere ca viata traita a fost cea mai buna posibil. Partea proasta e ca n-a fost.

“Nu stie sa piarda” e fraza rostita ori de cate ori ai ceva de contestat. Chiar daca ai dovezi evidente in sprijinul afirmatiilor tale, sau poate mai ales de asta, cei din jur intra in panica. Si fac “tot posibilul” (observati cum mereu si mereu aceste cuvinte revin?) sa te convinga sa accepti “rezultatele finale”. Tu vrei mai mult, dar imediat esti blagoslovit cu celebra propozitie “hai ca e bine si asa”. Nu e bine si nu va fi vreodata bine “si asa”.

Pentru ca adevarata miza pentru care se merita sa lupti e reprezentata de acele clipe in care iti rememorezi intreaga viata. Clipe in care nu vei mai putea aduce vreo explicatie in favoarea ta. Momente in care vei accepta ca ai cedat mult prea usor.

Niciodata nu am stiut sa pierd.

In fotbal, jucatorul care reuseste sa sara primul la cap sa loveasca primul mingea are parte si de cea mai mare recunoastere din partea antrenorilor si managerilor. In viata reala insa, acest lucru se intampla rareori. Putini oameni au curajul sa loveasca primii mingea si sa ii imprime directia dorita. Sa o indrepte spre propriul vis.

Si treaba asta se intampla in primul rand pentru ca se tem de contactul cu adversarul. Teama se transforma in amanare, in auto-amagire si in final capata forma neimplinirii. Diferenta intre cei care doar spera si cei care actioneaza este asemanatoare cu cea dintre meciurile Steaua-Vaslui si Barcelona-Real Madrid, meciuri care se disputa la ora la care scriu acest articol.

Din punctul meu de vedere, romanii sunt printre cei mai destepti si capabili oameni din lume. De aceea, nu stiu daca e cazul sa tot ridicam in slavi literatura de specialitate din domeniul dezvoltarii personale din America sau de prin alte parti. Noi avem problemele noastre, situatiile noastre concrete. Si avem propriile dorinte. Ii admiram prea mult pe altii, avem prea mult impresia ca politicienii lor ar fi mai cinstiti. Ori ca s-au nascut cu o inteligenta superioara.

Ceea ce ne lipsteste cu adevarat este indrazneala. Iar cei care vor intelege asta vor fi cu 2 pasi inaintea celorlalti.

Cei care au cerut votul romanilor ar fi trebuit sa isi aduca aminte de oamenii care au cazut pe front sau in inchisori cu un singur scop. Sa nu-si tradeze tara. Au plecat din lumea asta, dar asta nu inseamna ca ei nu mai exista. Continua sa existe chiar mai mult decat unii care s-au tarat pentru a-si continua viata mizerabila de aici.

La scoala, serviciu, sport sau in dragoste oamenii traiesc sub semnul dramaticului. “Acum sau niciodata” e un indemn specific Romaniei. Oamenii au impresia ca totul se va termina “daca”. Uite ca de mii de ani lumea continua sa se dezvolte in ciuda previziunilor pesimiste.

“Se va termina petrolul si vom muri cu totii” s-a tot spus ani de zile. Au aparut forme alternative de energie. Oamenii se despart, divorteaza, se cearta, se impaca si fac o gramada de lucruri. Si culmea, dom’ne! Nu s-a abatut vreun fulger asupra lor. Au plecat antrenori de la echipe, iar acele grupari sportive au continuat sa aiba rezultate.

Asa cum americanii se trezesc americani indiferent cine castiga niste alegeri, ei bine, si noi tot romani ne vom trezi. Si tot noi vom imparti carti la metrou, nu politicienii. Tot noi ne vom organiza viata, nu incompetentii ministri de Finante.

Politicienii isi pot face cont pe Twitter, pot descoperi marea lor pasiune pentru bloguri cu 10 ore inainte de alegeri. Dar gloantele lor nu pot omori cantecul izvorat din sufletul oamenilor liberi.

In urma cu cativa ani mi se spunea ca e un adevarat delict sa ma uit dupa o fata “care are prieten”. Apoi, ca nu e frumos sa pun la indoiala moralitatea unui anumit preot, desi faptele erau evidente intr-o anumita directie. Nu cred in lista de lecturi pentru vacanta pe care o primesc elevii. Nu cred in ministrii de Finante numiti politic si care ar trebui sa scoata tara din criza economica.

Cred in disciplina si in constanta. In nevoia de a avea continuitate in munca si rezultate. Dar ma enerveaza permanentele tentative de castrare a personalitatii. Vad asta zi de zi in jurul meu. Treaba asta cum ca oamenii cu multe calitati si putine defecte au si cele mai bune rezultate e ca zicala aia cu fetele care prefera baietii cuminti.

E cunoscut faptul ca imi place foarte mult sportul. De ani de zile s-a tot observat un lucru cert. Sportivii linistiti nu sunt neaparat si cei mai buni. Valoarea tine de alte lucruri mult mai putin observabile la o prima vedere decat ora de culcare.

Oamenii sunt iubiti pentru intregul lor comportament

Un defect imens valoreaza in anumite situatii mult mai mult decat zece calitati. Nu e vorba ca sustin defectele sau lucruri de genul asta. E vorba despre faptul ca avem pareri simpliste de multe ori despre tot ceea ce se petrece cu noi si in jurul nostru.

Citesc in perioada asta cartea “Hannibal” de Thomas Harris. Daca si in cazul lui Marian Cozma s-ar fi gasit macar 2 oameni precum Hannibal Lecter, atunci am fi trait intr-o lume mai buna. Si nu am mai astepta sa fim aparati de catre niste politisti care nu isi mai vad bocancii din cauza burtiii.

Am mai spus-o de o mie de ori. Sunt plin de defecte. Si treaba asta nu poate fi rezolvata de nicio educatie din lume. Pentru ca eu nu vreau asta.

E important sa fii realist. Sa fii precaut, sa ai planuri de rezerva. Da, mai multe. Cine nu are macar o umbrela atunci cand incepe ploaie va simti pe propria piele duritatea stropilor.

Da, scoala nu e totul. Si totusi conteaza. Da, o carte nu iti rezolva in totalitate propriile probleme, dar valoreaza mai mult decat o zi pierduta. Care in final duce la o viata irosita.

Timpul nu iarta pe nimeni. Fara efort chiar nu se poate realiza nimic. Poate ca suna a discurs de director de liceu, dar lucrurile usoare se intampla mai mult in jocurile pe calculator.

Asa cum Romania devine campioana mondiala la fotbal doar la jocurile electronice de tip Manager, asa si sperantele se transforma in evidenta doar in inchipuire. Asta daca nu exista un plan. Daca nu exista o strategie. Daca nu sunt mai multe tactici foarte coerente care sa imprime viziunea si sa ii dea forta si elan.

Lucrurile esentiale sunt cele mai importante. Fara o baza, fara o temelie solida, vantul se va juca la propriu cu tot ce intalneste in cale. Deschide o carte.

Dar nu ei sunt cauza implinirilor sau neimplinirilor noastra. La fel ca un elev care pricepe mai greu lectia dar depune mai mult efort decat altii care au impresia ca sunt niste zei si in final cel care munceste mult are castig de cauza, ei bine, la fel e si in alte privinte ale vietii. Poate ca in anumite situatii te simti nedreptatit, poate ca meritai mai mult, dar pe termen lung cine da dovada de un efort sustinut are si rezultate net superioare celor ale speculantilor.

Ulciorul nu merge de multe ori la apa. Asa ca ai mare grija. Alege adevarul. Alege simplitatea in locul unei complexitati de fatada. Alege munca in dauna iluziilor unor castiguri venite din cer. Alege sa iti respecti cuvantul. Alege loialitatea.

Toate acestea sunt spitele unei roti care se invarte cu o viteza de broasca testoasa, dar cu efectele unui raget de leu. Greierele puturos se bucura de bani si faima doar in bancuri. Si chiar daca altii pleaca in viata cu un plus de noroc, treaba asta nu e decat cel mult grila de start a unei curse de Formula 1, nicidecum rezultatul final.

Rezultatul final e dat de cat de multa atentie acorzi educatiei tale. Te doare capul atunci cand citesti Prefata unei carti de Mircea Eliade, asa cum au declarat unii speculanti romani (pardon, afaceristi in imobiliare) sau iti face placere sa citesti o carte decat sa privesti scandalul de la TV?

Pentru ca Horea a fost tras pe roata. Dar efectele revolutiei pe care a initiat-o si a condus-o se vad azi in atitudinea si civilizatia Ardealului si Banatului.

Dezvoltarea personala a inceput precum un taram interesant si util. Partea proasta e insa ca unii au profitat de aceasta doza imensa de simpatie pe care a strans-o entitatea care in timp a devenit o industrie. E o problema sa fii ignorant si sa nu participi macar la un training. Dar e o prostie imensa sa crezi ca astfel de actiuni se vor plia exact pe problemele vietii tale tot timpul.

Daca nu iti pui mintea la contributie, daca nu treci prin filtrul propriului cap ceea ce auzi si citesti, atunci e in zadar orice ai face. Nu poti fi atat de naiv incat sa crezi faptul ca banii cresc pe toate drumurile. Chiar daca vedetele internationale ale “educatiei financiare” spun tot felul de lucruri. Sunt multe elemente care nu se spun si asta doar de dragul de a romanta povestile. Si nu e vorba doar despre bani.

Exista o tendinta clara de a da exemple cu oameni care au trecut prin mari dificultati si care totusi “au reusit in viata”, o alta expresie interesanta a zilelor noastre. Obligatoriu trebuie sa suferi pentru a reusi. Obligatoriu trebuie sa treci prin perioade grele pentru ca “pe termen lung sa ai succes si sa devii popular”. Ei bine, eu nu cred ca e obligatoriu. Pentru a fi credibil, obligatoriu trebuie sa nu ai prea multi bani. Unul dintre candidatii la presedintia Romaniei a fost intrebat si cate locuinte are in Grecia. De parca idealul nostru ca si tara e sa avem un presedinte sarac.

Cine crede ca poate castiga un milion de dolari in urmatorul an, desi in prezent are datorii este pe un drum gresit. Pentru ca visele pot fi indeplinite. Doar ca, vorba unui proverb arab, trebuie mai intai sa te trezesti.

Asa cum foarte multi ani “analistii politici” au tot afirmat necesitatea unei clase politice tinere, iar cand aceasta a aparut s-a constatat faptul ca banii publici au fost si sunt furati cu si mai mare avant. Ei bine, tot asa, sa nu avem impresia ca “domeniul dezvoltarii personale” e solutia magica la orice ora pentru orice ne framanta. Dezvoltare personala inseamna ce iti propui tu sa fii si sa devii. Nu ce iti spun altii ca e bine.

Cartonul pe care e mentionata functia detinuta de persoana in cauza. “Agent vanzari” suna destul de banal si prafuit. Asa a aparut functia de “Sales Executive”. Sau, in unele firme, direct “Account Manager”. Am intalnit si oameni de vanzari care pe cartea de vizita aveau “Brand Manager” sau “Business Developer”. Daca unui asemenea om ii spui “vanzator” il faci sa treaca printr-o adevarata tragi-comedie. Interesant.

Anii au trecut, lucrurile s-au schimbat in sistemul de invatamant si s-a ajuns la o alta situatie bizara. Astazi e la moda sa faci doua facultati. Si apoi, obligatoriu chiar, un master. Daca te gandesti bine, de ce sa nu dai si la doctorat? Sau la doua?

Discutia poate continua cu modul in care te distrezi sambata seara, in ce fel de cluburi mergi, cat de scumpa e bautura pe care ai comandat-o. Cum anume te imbraci? Cat au costat hainele tale? De asemenea, e un adevarat abuz la adresa legilor sociale daca nu esti inca abonat la colectiile de carti scoase pe piata de mai multe ziare. Mai intereseaza pe cineva cate dintre aceste carti sunt intr-adevar citite?

E bine sa faci doua sau chiar mai multe facultati. E bine sa ajungi CEO. E bine sa te imbraci frumos. E bine sa iti cumperi multe carti. Dar nu e deloc bine daca faci toate aceste lucruri doar pentru ca asa ai auzit ca “trebuie”.

Ceea ce trebuie cu adevarat e doar sa fii cinstit/a cu tine insuti/insati. E cea mai inalta functie din lume.

Lumea e invatata sa traiasca doar in punctele extreme. Daca afara ploua, asta inseamna in mod automat ca va fi o zi cu vesti proaste si nereusite. Daca e prea cald, e clar, vine sfarsitul lumii cu incalzirea asta globala!

Toti parintii care au impresia ca primesc doar vesti proaste de la copiii lor ar face bine sa cumpere marti DVD-ul cu filmul despre Marian Cozma, baiatul care a murit cu 5 luni inainte de nunta. Exista o veste mai proasta pentru un parinte decat sa fie trezit la 5 dimineata de un telefon si sa auda plansete la celalalt capat? Asta dupa ce la ora 10, cu o seara inainte a vorbit cu baiatul la telefon. Nu cred ca exista ceva mai crud.

Asa ca uneori nu strica sa realizam cat de stupid si superficial ne purtam. Avem impresia ca toti muntii din lumea asta se darama peste noi. Cand de fapt avem tot ce ne trebuie pentru a fi fericiti.

Da, lumea e nedreapta. Da, e criza economica. Da, Romania e condusa de catre niste oameni cu grave probleme de caracter. Stiu, fetelor li se fac avansuri pe la interviuri de catre tot felul de burtosi libidinosi. Si da, uneori avem impresia ca acestei tari i s-a rezervat mai demult o bucatica de iad.

Ma indoiesc de faptul ca Romania va putea obtine vreodata ceva pe degeaba, ca va beneficia de norocul ce pare ca s-a oprit doar asupra altora. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne dam aere de tineri neintelesi si care abia asteapta sa plece de aici. Valorea cartii de joc e mai putin importanta. Cum stii sa o valorifici are insa o mare importanta.

Oricat de mari sunt obstacolele, orice fel de greutati intampinam in fiecare zi, nu avem dreptul sa intoarcem spatele si sa fugim. Vointa darama stanci. Si construieste punti de legatura pentru cei care prind curaj, se ridica si vin puternic din urma.

Un baiat m-a scuipat ieri. Mi-a spus ca m-as fi uitat urat la prietena lui din masina. Am incercat sa vorbesc civilizat cu el, dar imediat a racnit: “Noi este studenti, ba analfabetule! Ce stii tu de chestiile astea?!” Si eu am fost candva student. Si eu am avut casa. Am fost premiant si eram printre favoritii profesorilor. Numai ca atunci favoritismele se faceau dupa ce stiai, nu dupa cheile masinei pe care o aduci la cursuri.

Dimineata vad copii care merg spre scoala. Nu este zi in care acestia sa isi vorbeasca de bine profesorii. Se plang de faptul ca ar fi plictisiti, ca abia asteapta sa mearga in barul de peste drum. Si parca nici culoarea rucsacului nu e pe placul lor. Li se pare ca sunt cei mai ghinionisti din lume. Nu pot sta de vorba cu ei de nicio culoare. Pur si simplu nu ma baga in seama, ma dispretuiesc. Ma vad citind si imi spun ca am furat cartile. De asta am ales varianta sa le scriu.

Ghinion inseamna sa fii lovit si trantit si sa ramai acolo. Ghinion inseamna sa ai impresia ca bautura iti rezolva durerea. Ghinion inseamna sa fii rau cu cei din jur atunci cand esti ranit. Ghinion inseamna sa fii nerecunoscator celor care te-au ajutat. Ghinion inseamna sa fii mai prost decat cainele tau, vorba celor de la Parazitii. Prost datorita ignorantei. Ghinion inseamna sa traiesti cu iluzia ca nu ai nimic de invatat de la un profesor, de la un vecin, de la un parinte. Sau chiar si de la un cersetor. Ghinion inseamna sa crezi orbeste in cei cu care ti-o bagi in vena. Indivizi care te vor parasi la prima adiere de vant.

Toate ghinioanele sunt alegeri proprii. Ele m-au adus in strada. E greu, e greu de tot sa revii, va spun asta fara nicio ezitare. Dar atatea zile cate voi mai avea, voi lupta la baioneta pentru a recastiga ce am pierdut. Si nu ma refer aici la statutul social. Acesta nu valoreaza nici cat un balegar!

Prefer cartonul in loc de pat, daca doar asta este rasplata efortului meu sustinut. Vreau sa ma recastig pe mine. Gratiile reale nu sunt cele de la inchisoare. Acestea sunt o gluma fata de propriile dureri. Chiar daca acestea sunt insondabile de la distanta, ele raman pentru mine cele mai importante lucruri din lume. Si stiu bine ca asa e si pentru voi.

Deci, sa nu uitati. Noi insine suntem cel mai mare ghinion si noroc pentru propria persoana. Si daca aveti impresia ca e o fraza banala si care s-a mai spus de o mie de ori, priviti-i pe cei care dorm pe banca atunci cand gerul e in plin asalt.

Priviti-i si bagati la cap. Pentru ca unii dintre ei deja au facut-o.