Ce faci cand crezi ca nu mai poti…
Supravietuirea noastra este legata de bani.
Acest adevar este un sac pe care trebuie sa-l ducem in spate din momentul in care ne nastem in cadrul societatii moderne. La inceput, pentru ca inca nu putem, este dus, in locul nostru, de catre parinti. Apoi, mai devreme sau mai tarziu, ne vine randul si noua.
Pe langa aceasta “cruce”, grea, de care n-ai cum sa scapi, a mai venit si criza economica. Ti-a scazut salariul, poate ai fost dat afara din serviciu. Ratele sunt la fel, asta pe langa faptul ca trebuie sa mananci, sa te imbraci, sa platesti intretinerea, sa…
Zi de zi, luna de luna, mentinerea standardului de viata “de dinainte de criza” este tot mai grea. Daca ai in grija responsabilitatea unei familii, lucurile se complica si mai mult. Si uite asa, ti-e tot mai greu sa faci fata nevoii de bani. Banii vin greu, banii se duc repede. Cauti solutii, incerci variante, reusesti, apoi esuezi. O iei de la inceput, pentru a ajunge tot acolo. Sau, poate, nu faci nimic decat sa te plangi de situatie.
Ai ajuns la capat. Nu mai vezi nici o iesire, ti-e lehamite de aceasta situatie, de sacul greu care e tot mai greu de urnit din loc, de criza, de nevoi. Sunt sigur ca ai simtit, macar o data in viata, aceasta senzatie.
Ce faci cand crezi ca nu mai poti sa rezisti, din punct de vedere financiar? Iata ce fac unii:
- se vaita;
- dau vina pe criza, pe guvern, pe conspiratia mondiala a … (completezi tu punctele de suspensie);
- au o criza de isterie;
- au o criza de depresie;
- se duc la culcare;
- se gandesc la sinucidere;
- se imbata;
- se drogheaza;
- fac o baie calda, apoi un dus rece;
- se duc la mama (mai functioneaza chestia asta?);
- isi bat nevasta;
- fac o criza de nervi sotului;
- isi bat copiii;
- se uita la televizor;
- se uita la televizor, apoi arunca televizorul pe geam;
- sparg vesela;
- fac sex, ca sa uite;
- stau si se uita in gol, la perete;
- pleaca si se plimba aiurea pe strazi;
- pleaca si se plimba cu masina (cat mai au benzina);
- stau pe pod si se uita cum trece apa sub el;
- urla la luna;
- plang;
- innebunesc;
- isi ucid familia apoi se sinucid (ce, n-ai vazut stirile de la ora cinci?)
TU ce faci in momentul in care ajungi intr-o asemenea situatie? Raspunde-mi la aceasta intrebare, lasand un comentariu la acest articol si, intr-un articol viitor, iti spun ce fac eu cand nu-mi ies “calculele” financiare.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
28 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 3 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 3 » toate paginile
Loading ...
29 April 2011 ora 3:00 PM
Acest articol seamana perfect cu stirile de la ora 5 si nu inteleg care e rostul sau aici. Cred ca va puteati limita sa dati cateva exemple de reactii negative la stressul financiar si apoi sa continuati direct cu solutiile, nu sa umpleti o pagina cu depresii si sinucideri.
29 April 2011 ora 8:01 PM
Nu cred ca “crucea cea mai grea” este de natura financiara.
Ca sa contribui cu un raspuns: eu ma duc la culcare, ca sa nu fac o criza de depresie (dar banii nu reprezinta niciodata motivul real).
30 April 2011 ora 8:23 AM
Daca ai bani ai si probleme….daca nu ai bani tot ai probleme….totul tine de alegerile de-a lungul vietii….de sansa…de oportunitati valorificate sau nu….de consecventa de a pune de-o parte sume de bani (10%), din tot ce castigi……de curajul de a face anumite lucruri la momentul potrivit…de disponibilitatea de a face anumite sacrificii…..of, sunt atat de multe…..raman la aia cu sexul….
30 April 2011 ora 9:06 AM
Problema lui A AVEA! Fain articol.
1. Viata m-a invatat sa nu ma intind mai mult decat imi este plapuma si, totdeauna, sa ma situez putin mai jos decat aparent sau vremelnic apreciez ca as putea fi. In acest fel, incerc sa nu ajung prea des in aceasta situatie.
2. Daca totusi ajung aici, iau o pauza si evaluez ce am, ce nu am, de ce nu am. si, de fapt, daca ce vreau eu este atat de important incat sa merite consumul de energie si disperarea?
3. Ma uit la rezerve, care nu totdeauna inseamna bani. ci, mai degraba, ceea ce esti.
4. Cred ca situatiile dificile te invata sa fii mai intelept, mai profund.
5. Daca te opresti putin din iuresul rutinelor comportamentale, observi ca nevoile sunt cu mult mai mici decat esti invatat sa crezi.
Va voi spune o poveste, care, aparent, nu are legatura cu subiectul, dar pe mine m-a invatat sa ma port. Poate, pe unii ii va ajuta.
Eram un copil timid, atat de timid, incat, imi era greu sa raspund si la banala intrebare ce mai faci. Luand lucrurile foarte in serios, imi parea ca cel din fata mea nu va avea timp niciodata sa asculte cu adevarat ce fac eu. asa ca ma blocam si taceam, rosie pana in varful urechilor.
Observam pe ceilalti si nu intelegeam de ce sunt atat de populari, de in centrul atentiei, pentru ca multi dintre ei nu excelau in frumusete si in inteligenta, in rezultate la scoala, etc. Atunci am inceput sa bag de seama ca singura diferenta era ca ei FACEAU CEVA. Veneau in intimpinarea celorlalti, comunicau, isi intretineau o retea sociala, un spatiu uman care le permitea sa se manifeste. atunci am inteles ca pentru A AVEA, trebuie sa inveti SA FII. ca sa ai, trebuie sa dai, sa oferi, sa fii, sa te misti, sa comunici. asta iti mareste arealul de manifestare, de cunoastere, oportunitatile sunt deodata mult mai largi. Cine se inchide ca intr-un turn existential, cultivandu-si egoismul si nevoile personale, va ramane izolat si va intra des in criza.
acum, dupa ani de viata in care am trecut si prin perioade foarte bune, dar si prin perioade in care poate nu stiam ce voi pune pe masa, iau totul ca pe un experiment. ia sa vedem ce facem noi acum, imi zic, cum rezolvam o problema interesanta. o provocare, o sansa de a fi creativi. si incep sa gandesc.
de ce am ajuns aici?
unde am exagerat?
am standarde realiste in viata sau am luat-o razna? si daca
da, ce e de facut?
am fost o data la Manastirea Zamfira si acolo m-a uimit atmosfera de preaplin, de bogatie, de frumusete. era o aparenta sau un adevar? si una si alta.
chiliile mici, varuite simplu, incadrate de prisme miniaturale de lemn, sunt un minim necesar de viata. dar sunt incarcate d eflori, zidurile sunt mereu varuite frumos si curat, lemnul curatat de praf, se vede dragostea, implicarea, munca, rabdarea si dorinta de a intretine ceea ce exista, atatr cat exista. o iluzie de prosperitate si de bogatie, in fapt un adevar: ne trebuie mult mai putin decat credem, iar acolo unde investesti dragostea ta, acolo se naste o stare d e bine si frumos invidiata de toti.
toate natiile prospere sunt natii chibzuite, muncitoare, rabdatoare si modeste in fapt. asta este radacina.
si mai cred ca omul care este mobilat cu interese culturale se plictiseste mai rar.
v-ati gandit ca uneori ajungem saraci sau ne simtim asa, pentru ca nu avem bogatie interioara? obiectele se duc, pier, isi uzeaza sensurile oferite, dar gandul niciodata.
30 April 2011 ora 9:55 AM
Cred ca multi imi vor spune ca sunt idealista, dar indraznesc sa afirm ca nu este asa.
Am crescut intr-o familie prospera, dar o data cu casatoria, lucrurile s-au schimbat drastic. stateam cu chirie si fara a intrezari un viitor mai bun. am schimbat stilul de viata, deodata. bani putini, datorii multe. stiu ce inseamna traitul de pe o zi pe alta.
Sansa mea a fost faptul ca mi-am pretuit propria viata, m-am sustras din instinct sistemului care aspira toate idealurile personale, incorporandu-le pe nesimtite unor interese impersonale. am pus o bariera fina intre viata mea personala si standardele la moda. ce imi doream de fapt? sa fiu fericita! oare nu asta ne dorim toti?
si atunci am inceput sa muncesc pentru fericirea mea.
am inceput cu mediul de viata. casa sa fie placuta, barbatul meu fericit, copilul sa isi traiasca propria copilarie, nu pe cea visata de mine sau una servita pe tava dupa retete preluate prin mass-media.
in arta exista un principiu: cu cat un artist foloseste mai putine mijloace de realizare a unei creatii, sugerand mai multe sensuri, cu atat valoarea obiectului artistic realizat este mai mare. cred ca se poriveste foarte bine si in viata noastra.
si totusi, ce faci daca ai ajuns la capat? sensul ar fi ca ti-ai folosit toate oportunitatile si ca ai intrat intr-o rutina paguboasa. va sa zica e nevoie de o schimbare. schimbare de mentalitate, de stil, de conceptie si perspectiva.
undeva gresim si trebuie aflat unde. cheltuim prea mult? suntem neatenti sau investim gresit timp, energie si, fireste, bani, in ceva care nu deschide nici un drum nou?
de obicei, primul pas pe care il fac nu are legatura directa cu rezolvarea problemei, ci mai degraba cu mediul propice unei stari de bine in care sa pot gandi frumos. asa ca schimb mediul, rearanjez, creez o apdatare a mediului meu interior si exterior.
apoi imi aduc aminte cine sunt. poate am uitat:).. ce potente am, pe care nu le-am folosit, care din ele ar fi folositoare azi si aici.
apoi incerc sa aflu cine ar avea nevoie de ceea ce stiu sa fac sau, daca nu cumva pot face singura ceva. uneori iese, uneori nu.
dar primul gand este simplu: ups, undeva gresesc! ia sa vedem unde.
30 April 2011 ora 10:50 AM
@Cami – Îmi plac comentariile tale. Sunt de acord cu tine.
Sau poate “idealistă” cum ar spune alţii.
Ţine-o tot aşa!
30 April 2011 ora 12:51 PM
sau mult mai simplificat: daca esti trist, inseamna ca undeva gresesti….
30 April 2011 ora 1:49 PM
eu de exemplu ma tund, imi schimb lookul:)
30 April 2011 ora 6:55 PM
@Cami, comentariile tale imi plac mult si mie.E bine sa ne revizuim comportamentul, actiunile si sa vedem unde gresim. Sa fim convinsi ca intotdeauna exista o cale spre fericire.Trebuie sa deschidem uneori ochii mai bine si s-o vedem.
Multumesc pentru articol! Mie mi se intampla des sa uit ca am nevoie de bani (si sa fiu fericita), dar am constatat ca nechemand banii in viata ta ei nu vin…Pas cu pas invat ca am nevoie de bani ca sa fiu fericita, ca sa-i vad fericiti pe cei pe care-i iubesc, ca sa pot darui celor care inca nu stiu sa-i cheme, ca sa poti fi tu insuti , fara a deveni sclavul banilor.Inca nu stiu prea bine ce-as putea face sa ies din cusca in care am intrat, asa ca astept articolul celalalt…sa vedem ce face Luca Dezmir si sa ne inspiram:)…
30 April 2011 ora 7:53 PM
daca sacul pe care vrem sa il urnim este prea mare pentru fizicul si energia noastra personala, inseamna probabil ca am acumulat in el lucruri prea multe, de care nu mai avem nevoie, pe care eu le numesc resturi menajere, gunoaie, de care trebuie sa ne debarasam.
deci daca facem ordine in sac si il golim din cand in cand de necesitati “nefolositoare”, va deveni mai usor, trebuie doar sa putem discerne corect intre necesitati folositoare si nefolositoare vietii personale si familiale
personal nu am ales nici o varianta din cele prezentate de Luca in momentul in care m-a lovit “Sabia lui Boc”= -25% la salar, ci am luat asa zisul sac si l-am golit de inutilitati, uneori inlocuindu-le cu lucruri mai sanatoase