4

3 etape simple pentru a trece peste frica de a vorbi in public

Frica de a vorbi in public

Este posibil sa treci peste Frica de a vorbi in public?

Cu siguranta DA!

O posibila definitie a timiditatii ar fi ca aceasta este o combinatie intre interes si teama – iti doresti sa intri in contact cu oamenii, sa spui sau sa faci anumite lucruri, dar ti-e frica.

Numai ca aceasta teama, inclusiv mult-discutata teama de a vorbi in public, este un concept foarte vag. De obicei, la baza ei stau alte temeri mult mai specifice, care trebuie identificate si abordate tintit.

Astfel, frica de a vorbit in public are la baza, de obicei, una sau mai multe dintre urmatoarele temeri:

  • de a gresi, de a face gafe;
  • de a fi criticat, de a primi feedback negativ;
  • de a avea de a face cu persoane dificile din public;
  • de situatii neprevazute pe care nu le poti controla;
  • de a nu fi suficient de interesant, talentat sau carismatic;
  • de a nu avea o prezentare perfecta;
  • de a uita discursul.

Am frica de a vorbi in public… Ce este de facut?

Dupa cum spuneam, frica de a vorbi in public nu iti va trece decat daca vei identifica ce teama mai profunda sta la baza ei si daca o vei aborda in mod specific.

De exemplu, daca te temi de greseli si situatii neprevazute, ai putea aborda un plan de combatere a acestei frici care sa cuprinda urmatoarele trei etape simple.

A. Observa cum se descurca alti oameni cand gresesc in public.

Cele mai bune exemple le poti gasi daca te uiti la actori, cantareti si alte persoane care trebuie sa performeze in fata unor audiente numeroase, sub o presiune uriasa.

Prezentare care sa vanda

Descarca Ebook-ul Gratuit

"10 strategii simple pentru o prezentare care sa vanda" - aceste strategii iti pot salva zeci de ore de cercetare si incercare pentru a vedea ce functioneaza intr-o prezentare

Cu siguranta ai observat cum solistul tau preferat pe care il vezi in concerte a falsat sau a uitat versurile, sau cum dive precum Lady Gaga sau Jennifer Lopez au cazut pe scena, expunandu-se unei situatii ridicole.

Toate aceste celebritati au un singur mod de a reactiona in astfel de cazuri: continua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Uneori, ele fac glume pe seama lor cand gresesc.

De exemplu, cand actorul Jim Carrey a trebuit sa-l prezinte in cadrul unui eveniment pe Eckhart Tolle, a gresit titlul cartii acestuia, spunand: “Si acum vi-l prezint pe autorul cartii Un pamant bun. Pardon, Un pamant nou. Dar ar fi trebuit s-o scrie si pe asta!”, a exclamat el, in hohotele de ras ale audientei.

Acest lucru ne duce la punctul doi al planului.

B. Intelege psihologia spectatorului.

In primul rand oamenii sunt ingaduitori si vor ca tu sa te descurci OK. Ei nu vin la un speech cu dorinta ascunsa sa te vada esuand, deoarece au investit timp si, uneori, bani in participarea la evenimentul respectiv. In plus, probabil ca te admira pentru ca ai avut curajul sa iesi in fata si sa vorbesti. De aceea, ar trebui sa vii total nepregatit sau sa faci greseli enorme pentru ca publicul sa te urasca.

In al doilea rand, publicul nu este atent tot timpul. Diverse studii arata ca, in orice moment al unui discurs, cel putin 30% dintre spectatori se gandesc la altceva sau ca durata maxima de atentie a unei persoane este de 10 minute. Asta inseamna ca, daca ai facut o greseala, o parte importanta din public probabil nici nu a observat-o!

Nu in ultimul rand, oamenii uita. Nu e ca si cum isi vor aminti toata viata ca ai facut tu o greseala cand ai vorbit la sedinta. In fiecare zi, reporterii care vorbesc in direct la stiri fac tot felul de greseli – poate ca uneori radem de ei, dar apoi uitam si viata merge mai departe.

Si pasul trei…

C. Infrunta-ti teama direct.

Desi suna ca un cliseu de pe Facebook, cel mai sigur mod de a-ti invinge orice teama, inclusiv cea de a vorbi in public, este sa te expui de bunavoie unor situatii in care trebuie sa vorbesti in fata unor oameni.

Incepe cu pasi mici. De exemplu, decide sa iei cuvantul la o sedinta a departamentului tau sau sa participi la un grup de suport pentru cei pasionati de vorbit in public. Si continua cu pasi din ce in ce mai mari – de exemplu, ofera-te sa iei cuvantul la un eveniment sau sa tii un mini-curs de instruire pentru colegii tai.

Oricate “tips & tricks” ai citi, nimic nu poate inlocui experienta propriu-zisa de a vorbi in public si de a constata pe cont propriu ca… nu e chiar asa de rau si ca poti evolua cate putin cu fiecare speech pe care il tii. Cine stie, poate la un moment dat incepe chiar sa iti placa!

Comments are closed