De ce e bine sa spui adevarul
E scris in Biblie. E demonstrat de legile nescrise si dure ale vietii. Adevarul e ca e bine sa spui adevarul. 
E mai mult decat un principiu si mai folositor decat o repriza de cumparaturi in mall. Este esenta existentei noastre. De aia ne-am nascut, de asta traim si din acest motiv e bine sa ne construim viitorul in jurul sau. E vorba despre adevar. In viata profesionala si in cea personala, minciuna e doar pentru oportunisti, pentru vanatori neadaptabili maratonului sperantei. Pentru ca atunci cand minti, ucizi un vis.
De ce nu stergi praful de pe oglinda?
Uneori, e un proces dureros. Alteori, e mai incomod decat un pat ingust. Dar aici nu e vorba despre o ploaie de vara. E o poveste despre recolta din toamna.
Una in care greierele nu ajunge miliardar din concerte. Spune-mi un motiv pentru care e indicat sa mintim. Unul singur! Si nu vorbesc aici despre o conjunctura, despre o situatie in care temporar iti doresti sa protejezi pe cineva drag ori sa cosmetizezi o realitate mai greu digerabila.
Ma refer la construirea unei relatii pe termen lung. La un parteneriat plin de substanta. La o legatura pe care o vrei dincolo de granitele intereselor zilnice. Cum o vei construi? Avand pioneze pe limba? Punand o sita in fata celui care vrea sa te priveasca? Fugind din calea celor care vor sa te cunoasca, sa afle cum e omul din tine, cel care va influenta mersul lucrurilor in situatiile limita care apar in viata fiecaruia dintre noi?
Mergi acum si spune totul. Pune mana pe telefon si foloseste-l si la altceva decat la jocuri. Suna-i pe cei dragi si zi-le ce ai pe inima. Cu ce le-ai gresit, cu ce i-ai mintit. Le poti spune si de ce ai facut toate astea, dar cel mai important va fi ca le-ai zis.
In acest mod, recunosti practic faptul ca ai slabiciuni, ca ai mai multe zone gri decat ai vrut sa recunosti vreodata. Dar in acelasi timp, le arati cat sunt de importanti pentru tine. Daca ai fost in stare sa iti depasesti zona de confort si sa actionezi, sa le spui care e de fapt situatia le arati ca pot avea incredere in tine.
Imi vei spune ca uneori reactiile nu vor fi cele dorite. Ca mai bine taceai, ca eu spun numai prostii. Aminteste-ti insa ca aici avem in vedere o abordare de ansamblu, pe termen lung. Si nu o conjunctura. Nu te lasa pacalit. Tu esti cel tare. Tu detii controlul. Tu esti stapan pe tine. Si tu esti omul care lupta cu propriile temeri.
Sefii se vor baza pe tine. Familia te va indragi si mai mult. Iar prietenii vor sti care e cel mai de pret aliat pe care il au.
Promotorul adevarului e cel care mangaie gatul unui cal lovit de biciul unui birjar.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
16 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
Loading ...
6 April 2009 ora 4:15 PM
Super-adevarat, chief ! Daca incepi cu o minciuna…adio orice relatie pe termen lung in orice domeniu. Dar uneori parca oamenii se simt mai comod cu termene scurte…in afaceri e la moda…
6 April 2009 ora 5:53 PM
Cu termene scurte si cu interese marunte. Multumesc, Marius
.
6 April 2009 ora 6:17 PM
In orice domeniu ,mi se pare si mie ca ,e mai la moda sa spui doar “jumatate de adevar”,adica sa vezi partea plina a paharului.Apoi trebuie sa te asiguri si ca celalalt are aceeasi valoare despre adevar ,ca altfel e precum margaritarele …(tot din Biblie).
6 April 2009 ora 7:13 PM
Felicitari pentru articol!
6 April 2009 ora 10:55 PM
Ionescu, frumos si adevarat spus.
6 April 2009 ora 10:55 PM
Multumesc mult, Lavy
!
7 April 2009 ora 8:59 AM
Atunci cand alegi sa spui adevarul despre tine, si traiesti adevarul, recunoscand ca ai slabiciuni, te eliberezi practic…
Restul, e asumare constienta a libertatii.
cu bine,
Ioan
ps. in comunicarea cu un partener, oricare ar fi el/ea, adevarul e un semnal, hei sunt la fel ca tine, adica vulnerabil(a)…
7 April 2009 ora 10:16 AM
Cu totii suntem vulnerabili. Chiar daca uneori vrem sa mascam asta printr-o atitudine de “duri”. E o discutie complexa despre ce inseamna libertate. Dar spunerea adevarului e cu siguranta una dintre componentele sale majore.
Multumesc mult pentru opinie, Ioan.
7 April 2009 ora 11:51 AM
Foarte fain, articolul
Si ce metafore expresive.
Mi-a placut si ideea sa ” pui mana pe telefon si pentru altceva decat pt jocuri “. Intr-o relatie de iubire minti atunci cand ti-e frica. Ti-e frica sa fii tu insuti pentru ca esti rupt de fapt de ce e in sufletul tau. Iar din momentul ala lucrurile devin din ce in ce mai triste…
7 April 2009 ora 4:25 PM
“E o poveste despre recolta din toamna.”
). Intr-adevar, la inceput nu a fost placut. Dar dupa, am castigat enorm. In primul rand liniste. Nu mai aveam de ce sa tin minte, sa pastrez ranchiuna. Totul se rezolva pe loc. Apoi am castigat prieteni chiar pe cei carora nu aveam curajul sa le spun ce simt. Si am invatat ca, daca “nu pun la suflet”, daca nu adun lucrurile nespuse, relatia devine curata si te poti baza pe ea. Un fel de reciprocitate se naste. Celalalt e intr-un fel facut sa raspunda in acelasi stil. Chiar daca nu vrea, din prima, se face asa ca pan’ la urma nu are decat acest “model”. Chiar daca nu imi place raspunsul, stiu ce gandeste si in sfarsit putem comunica. Multe neintelegeri sunt evitate. Dar asta cere timp ca sa-nvatam!
Cam asa e…
Mi-a placut asta, Ovidiu! Adica tot articolul, da’ mai multe in mod special si asta peste ele…
Din cate am priceput eu din viata mea si a altora din jur, ne trebuie oarece timp sa ne dam seama ce-i cu noi pe lume. In functie de asta, ne aranjam si rearanjam sistemele de valori. Unul din ele poate fi cel in care incepem sa ne vedem pe noi insine in asa fel incat nu mai cautam neparat aprobare, fiind deja stapani pe propriul echilibru, fiind pe picioarele noastre, cum se zice…
Din economie de timp si energie am ajuns la a nu mai pierde timp si forte cu minciuni. Cu fictiuni fluturate chiar si mie in fata ochilor, de mie insami. Un pas important a fost sa nu ma mai mint pe mine.
Si sa inteleg ca nu am nimic de protejat. Asa e, caci minteam candva din frica. De a nu fi iubita, acceptata, de a nu mi se recunoaste simplul drept la viata. Cam acolo a dus, in analiza mea, acel “de sa mint?” Credem ca daca nu-s draguta (amabila), blanda, acceptand orice, chiar de ma doare, voi fi intre cei “permisi” intr-un anumit cerc sau altul. Si imi tineam in mine “gandurile personale”, ca japonezii, afisand “gandurile oficiale” care consiedram ca sunt pe placul celorlalti. Panca cand am descoperit adevarul. Fara el, minciuna ar fi continuat…
Cand am inteles cine imi da mie valoarea, ce insemn eu in ochii mei, m-am trezit. Si nu am mai avut de ce sa ma ascund. Nu am mai facut acea chestie ingrozitoare: arat o fatza placuta si draguta, cand pe la spate, “inauntru”, il fac pe cel din fatza mea arsice… Nu, spun ce simt si in acest fel sunt cinstita in primul rand fata de mine. Asta a depresurizat multe zone ale mele, si acum e curat. Ca niste ferestre proaspat spalate, prin care se vede clar (Tocmai am spalat geamurile…
Cam asa e, dupa o oarece vreme te prinzi de joc. Ce bine-ar fi daca am face de foarte tineri asa! Cat timp am putea petrece frumos si in bucurie! Depinde mereu de noi cum alegem. Si alegera o facem iara in funcite de acel sistem de valori. Ce are mereu generatoare intrebarea “Cine sunt eu?”