Ce faci cand crezi ca nu mai poti… analiza raspunsurilor
Articolul de saptamana trecuta a produs mai multe discutii decat as fi anticipat. Este un lucru bun pentru ca exista, inca, dorinta de comunicare. Este un lucru rau pentru ca arata cat de des intalnim aceasta problema.
Au fost 22 de comentarii la site (in momentul in care scriu acest articol) si destul de multe mesaje venite prin email. Va multumesc voua, tuturor celor care ati avut curajul sa recunoasteti ca ati trecut printr-o asemenea situatie. Va multumesc pentru ca ati impartasit cu noi modul in care incercati sa rezolvati o asemenea problema.
Iata raspunsurile voastre cele mai semnificative:
- Eu ma duc la culcare, ca sa nu fac o criza de depresie (dar banii nu reprezinta niciodata motivul real).
- Iau o pauza si evaluez ce am, ce nu am, de ce nu am. Si, de fapt, daca ce vreau eu este atat de important incat sa merite consumul de energie si disperarea.
- De obicei, primul pas pe care il fac nu are legatura directa cu rezolvarea problemei… asa ca schimb mediul, rearanjez, creez o adaptare a mediului meu interior si exterior. Apoi imi aduc aminte cine sunt. Poate am uitat.
Ce potente am, pe care nu le-am folosit, care din ele ar fi folositoare azi si aici. - Eu de exemplu ma tund, imi schimb lookul.
- E bine sa ne revizuim comportamentul, actiunile si sa vedem unde gresim.
- Daca sacul pe care vrem sa il urnim este prea mare pentru fizicul si energia noastra personala, inseamna probabil ca am acumulat in el lucruri prea multe, de care nu mai avem nevoie… am luat asa zisul sac si l-am golit de inutilitati, uneori inlocuindu-le cu lucruri mai sanatoase.
- Eu… stau intr-un colt al camerei pana trece criza! Glumesc!
- Ma intorc la mine si aflu ce nu am scos la iveala din traista cu povesti.
- Stiu ca trebuie sa fac ceva, sa actionez, dar parca imi lipseste vointa.
- Plang si apoi ma duc la culcare.
- Incerc sa ma informez cat mai mult, poate gasesc o oportunitate. Este una din solutiile pe care le aplic curent, in rest ma gandesc sa transform in bani prin vanzare lucruri de care ma pot debarasa si incep sa ma gandesc cat mai mult la o evadare din Romania, care nu mai e promitatoare deloc.
- Ma rog lui D-zeu sa-mi lumineze mintea ca sa pot vedea IDEEA… si intotdeauna ea apare, atat cat sa se rezolve situatia.
- Eu, cand nu mai pot – financiar – fac Consiliu de familie, abordand subiectul “cheltuieli” si dau curs propunerii sotului meu de a reinfiinta “caietul de cheltuieli”. Nu ajungem niciodata sa facem bilantul, dar simplul fapt ca exista ne determina sa ne cenzuram cheltuielile…
Au fost multe alte mesaje, care nu reuseau decat sa arate cu degetul catre criza/conducatorii nostri/tara de c… in care traim. Ele arata cu claritate ca oamenii, de multe ori, pot doar sa-si descarce greul pe care-l tin in suflet. Acest gen de raspunsuri au fost doar o minoritate.
Ceilalti au reactionat. Unii doar mental, neputand sa treaca la actiune. Altii s-au rugat la Divinitate, pentru ajutor si indrumare. Cei mai multi s-au uitat spre interior, pentru a gasi inspiratie si putere, dupa care au trecut la actiune.
Indiferent de modul in care au reactionat, au facut-o cat se poate de uman. Daca au reusit sau nu sa treaca de greutati, asta e alta poveste. Inclin sa cred ca doar analiza situatiei, realizarea unui plan si trecerea la actiune reprezinta o solutie viabila, in asemenea situatii.
O alta solutie?
Discutiile s-au indreptat, la un moment dat, spre o alegere la care, personal, nu m-am gandit. Ce faci: ramai in situatia produsa de realitatea in care traiesti (in Romania de azi) sau admiti ca ti-ai depasit capacitatea de adaptare si schimbi arealul, plecand spre alte zari mai primitoare?
Personal cred ca aceasta solutie… poate fi o solutie. In mod clar este legata de actiune, in mod sigur produce sanse marite de a rezolva problema. De aici ar putea pleca o alta discutie:
- solutia da dovada de limitare (sau autolimitare?)
- e un mod de a recunoaste ca ai gresit in actiunile tale de pana acum?
- e vorba de un act de lasitate, de o capitulare?
- e o tradare a tarii?
Fiecare persoana isi manifesta instinctul si are datoria sa supravietuiasca fizic. Acest lucru este justificabil, folosind orice metode prin care nu se produce un rau asupra persoanelor din jur. Nu vad nicio greseala in a pleca din tara cand crezi ca nu mai poti. Iar daca gestul tau, multiplicat de zeci sau sute de mii de ori, la nivel de natiune, produce probleme tarii, iti atrage doar suta mia parte din vina.
Am cunoscut o multime de oameni care au plecat din Romania, pentru a lucra si apoi a se stabili in strainatate. Am stiut detalii despre viata lor aici, inainte de a pleca. Multi dintre ei au ajuns la capatul puterilor. I-am intalnit dupa ce s-au stabilit “departe”, mi-au povestit cum au reusit sa-si schimbe viata in bine.
Pot spune cu mana pe inima ca acei oameni merita sa fie fericiti. Acolo unde sunt, au mai mult decat aici, au propasit (intr-o masura mai mare sau mai mica) si, din cauza acestui lucru, pot da inapoi ceva: familiei apropiate (sot, sotie, copil), restului familiei (parinti, frati), poate prietenilor. Daca ar fi ramas aici, n-ar fi putut sa daruiasca nimic.
Eu am ramas
Eu am ramas aici, desi aveam posibilitatea sa plec in lume, de nenumarate ori. Mai mult de jumatate din colegii mei de facultate sunt prin vestul Europei, prin America de Nord sau prin alte parti ale globului. Am ramas, continui sa traiesc aici, deci nu mi se poate imputa faptul ca am o parere “de la caldurica”. Iar parerea mea e clara: fiecare are datoria sa supravietuiasca, sa propaseasca, sa dea inapoi din ceea ce a primit, acolo unde are cele mai mari sanse sa realizeze aceste deziderate.
De ce n-am plecat? Cum am rezistat financiar, in aceste perioade tulburi? Ce fac cand lucrurile nu ies cum vreau eu? Va invit sa cititi saptamana viitoare (promit sa nu mai aman raspunsul).
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
7 May 2011 ora 7:54 AM
Luca,
)
)…valuri – in sensul bun 
)
oricare ar fi motivele pentru care ai ramas eu ma bucur ca ai facut-o.
Oricum astept sa citesc cu placere despre… orice ai scrie. De multe ori ceea ce transmiti ma inspira sau macar “face valuri” in mintea mea
Bucurie si echilibru de la Cluj!
7 May 2011 ora 9:24 AM
Asta cu plecarea din tara nu este pentru toata lumea…ea se potriveste doar clasei de mijloc, cu unele exceptii desigur…daca esti sarac si pe deasupra nu iti place nici munca, nu ai ce cauta dincolo….daca esti bogat sau vrei sa devii bogat prin propriile forte, iarasi nu ai ce cauta dincolo….am fost mult plecat prin multe tari ale Europei si am vazut ce inseamna sa fi roman in alta tara….este mai bine decat la noi, insa nu poti depasi o anumita medie, sau o anumita banda financiara cum spuneai tu in cartea ta “Iesi din Labirint”….castigi mai mult decat in tara, este adevarat, poti trimite si ceva bani acasa, in cativa ani poti sa-ti construiesti si o casa in Romania….insa toate acestea sunt specifice unei clase de mijloc normale….daca vrei cu adevarat sa faci ceva semnificativ cu viata ta, cele mai mari sanse le ai in tara natala…ca “auslander” la ei vei fii mereu dezavantajat din multe puncte de vedere, unele pe fata altele nu….Deci in concluzie, daca vrei doar un trai normal, decent in care sa nu iti lipseasca nimic, poti pleca si muncii in alta tara, iar in cativa ani il vei obtine…insa daca vrei sa fi bogat, sa traiesti asa cum iti doresti cu adevarat, nu doar cu strictul necesar, atunci trebuie sa ramai aici…sa inveti…sa te lupti…sa te dezvolti pe toate planurile…sa muncesti (nu fizic)…sa devi antreprenor…cu alte cuvinte sa-ti iei viata in propriile maini si sa faci ceva cu ea…..sa nu mai stai la mila guvernului sau al unui angajator oarecare….Stiu toate astea presupun un gram de risc…un gram de nebunie…poate si ceva inconstienta…insa de-a lungul istoriei nimic semnifivativ nu s-a realizat doar mergand strict pe urmele lasate de altii dinaintea ta….
Ps:
-Exista totusi si alt avantaj cand esti plecat in alta tara…cand plangi nu te vede nimeni….
-iar vis-a-vis ca nu trebuie sa muncesti fizic pentru a deveni bogat….cand cineva spune ca a devenit bogat prin munca grea, intrebati-l prin munca cui?…..
9 May 2011 ora 5:10 PM
Eu am reusit sa fac afara ce spui tu Mihai.Realizarea cea mai mare pe care o am este ca traiesc intre oameni care ma valoreaza si ma iubesc.Care ma sustin,si care mi-au daruit in primul rand dragostea lor in sensul cel mai profund.Imi vor numai binele.De asta aveam nevoie si asta am gasit aici,in tara nu aveam asa ceva nici de la propria familie.Saracia in familia in care m-am nascut e mai ales de ordin moral.Nu mai suportam sa traiesc linga ei si nu regret ca am plecat Aici am propria afacere care nu ma imbogateste material ,dar o face din alte puncte de vedere.In sfarsit pot sa cresc pentru ca saracia nu ma mai obliga sa fiu egoista.Pot sa daruiesc altora din putinul pe care l-am agonisit:)
10 May 2011 ora 7:18 PM
multumesc, Carmen
multumesc Mihai si Liliana pentru comentarii
6 August 2011 ora 9:51 PM
Un alt punct de vedere ar fi: ,,Oare chiar am nevoie de asta?” Poate că bunurile materiale nu valorează chiar atât de mult cât par la prima vedere.
Cei care au plecat din țară și au reușit sunt oameni curajoși și puternici. Ce s-ar întâmpla dacă am pleca toți? De ce nu? Toți vrem să ne fie mai bine. De ce nu facem asta?