Mi-e clar acum, vazand suficient de multe evenimente, ca, atunci cand e vorba de credinta nu e vorba de stiinta ori ratiune. Hume este unul dintre filosofii care a taiat ultimele legaturi dintre credinta si stiinta.
Oamenii – e clar – au nevoie sa creada in ceea ce noi numim astazi, poate, “evenimente supranaturale”. Numai ca toate miracolele despre care se povesteste s-au intamplat “intr-o nu stiu care seara, intr-o nu stiu care vara”.
Am putea defini un miracol – numiti-l voi pe primul care va vine in minte – o intrerupere a legilor naturii. Sa luam un exemplu: daca luam o piatra si o lasam sa cada, ea va cadea mereu pe pamant. Nu va ramane suspendata in aer (acesta ar fi un “miracol”). De ce? Pentru ca de fiecare data cand am aruncat cate o piatra, aceasta a cazut pe pamant si pentru ca, de fiecare data cand s-a intamplat acelasi lucru, noi ne-am facut o reprezentare despre ceea ce numim “lege neschimbatoare a naturii”.
Crezi in miracole?
La un moment dat fiecare dintre noi a crezut in miracole, asa cum credeam in “magie”. Fireste ca mare parte din copilaria noastra a fost reprezentata de recunoasterea si aprecierea intamplarilor miraculoase care pareau sa existe in lume in jurul nostru. Multi credeam in miracole cand eram niste copii; dar acum, tanar adult, uneori ursuz cum ma aflu, ce raspuns am eu la intrebarea “Crezi in miracole?”.
Si ce este un miracol pana la urma?
Un eveniment unic, iesit din ordinar, ceva care ne pune la indoiala logica si ne cauzeaza teama sau mirare. Un miracol este, peste toate, ceva ce pur si simplu nu ne putem explica, dar care intr-un fel ne da speranta.
Inainte de a decide daca crezi sau nu in miracole, gandeste-te la asta pentru un moment: traim pe o planeta minuscula care se roteste in jurul unui reactor de hidrogen impreuna cu alte planete. Se numeste sistemul solar.
Soarele nu este o lumina orbitoare pe cer, ci este o reactie enorma de hidrogen. Calatoreste (da, intregul sistem solar calatoreste) printr-o galaxie care la randul ei calatoreste intr-un univers posibil infinit si in continua expansiune. Si apoi, uita-te mai de-aproape la planeta asta minuscula si vei vedea o sfera albastra frumoasa ce sta precum un ornament intr-o mare neagra, atat de fragila, atat de singura.
Apropie-te si vei vedea o planeta care colcaie de viata, de la organismele microscopice pe care le vedem doar prin bunavointa celor de la Discovery pana la fiintele care, ca si noi, in zilele lor cele mai bune, au conversatii profunde despre semnificatia Universului. Si cum de a ajuns planeta asta atat de norocoasa?
Continuarea articolului peste cateva zile…
3 răspunsuri
Multumesc pentru articolul frumos scris, cu calm si intelepciune. Avem atat de mare nevoie de echilibru si armonie si avem nevoie sa scapam de lamentarile catastrofale care ne inunda in ultima vreme. Cuvintele au puterea de a ne aduce pace si seninatate, speranta si zambet si e minunat sa-ti incepi in felul acesta ziua. Da, cred in miracole. Viata insasi este cel mai mare miracol din care izvorasc toate celelalte.
Multumesc pentru articol.
Omul are nevoie de adevar. Si pentru ca adevarul, mai corect: crampeie de adevar, i s-au prezentat trunchiat si i s-au numit ‘minuni’, ‘miracole’… ei bine de asa ceva are nevoie acum…
(Si, in continuare, i se prezinta adevarul ca imaginatie ne-constructiva, magie, samanism etc., acolo unde adevarul cunoscut de stramosii tuturor popoarelor a fost acoperit de oameni duri si hrapareti… nicidecum de Dumnezeu sau de orice fel de alt Zeu.. cu grosierul mizeriei, grijilor, durerilor, obedientei fara margini…)
Dar bineinteles ca fiecare dintre noi e liber sa creada ce doreste, ce poate… Ariciuindu-se fricos sau vibrand la metaforele de care ii este avid sufletul, imbatandu-se din cauza durerilor sau de splendoarea lumii… :) !!..
Multumesc Valentina :)
Da Cristiana, cred ca fiecare din noi e liber sa creada ce doreste :)