Avem nevoie sa credem in miracole (II)
Iata si continuarea articolului de acum doua zile.
Posibilitatea Stiintifica a Miracolelor
Acum cativa ani in urma, astronomii au inceput sa calculeze posibilitatea ca undeva in univers sa mai fie viata asa cum este a noastra. Mereu am fost fascinati de aceasta idee. In fine, calculele au mers pana acolo incat s-a stabilit ca exista posibilitatea sa mai existe viata undeva in univers. Vestea buna e – spun computerele – ca desi foarte rare, mai pot fi locuri in univers unde viata sa fi evoluat asa cum a evoluat pe Pamant. Nu suntem atat de extraordinari pana la urma.
Acesti mari cercetatori au inceput sa asculte cu urechi gigantice, si cu tehnologii din cele pe care eu nu le inteleg, ceea ce ar putea sa ne transmita alte fiinte prin univers. Au ascultat ani si chiar mai mult. Ce au auzit? Nimic. Nici macar un sunet. Nici macar un indiciu al vreunei posibilitati de a auzi un sunet.
Asadar marii savanti au inceput sa lanseze ipoteze – tot felul de ipoteze. Atunci cand nu avem raspunsul pe care il asteptam, asta facem, cautam explicatii. Nu concluzii, nu inca, dar cateva idei, indicii. Una dintre teorii e ca fiintele acestea super-inteligente de-undeva-din-univers nu traiesc prea mult odata ce s-au dezvoltat. Mai exista o teorie indelung discutata, cum ca ideile calculatoarelor sunt eronate, ca viata e mai rara in univers decat sugereaza modelele calculatoarelor.
Probabilitatea miracolelor
Cum ar fi acest lucru posibil? Pai, sa contemplam cateva fapte: o planeta trebuie sa se afle intr-o zona anume a unei stele, intre prea multa caldura si prea putina. Altfel, apa in forma ei lichida nu ar putea exista si stim cu totii cat e de esentiala apa pentru viata.
Atat de fragila e viata noastra in univers incat daca am fi doar un grad mai aproape de Soare ne-am arde – la propriu – iar daca ne-am indeparta un grad – am ingheta. Pentru viata similara cu ceea ce traim noi, o planeta ar trebui sa aiba aceeasi geografie ca a noastra. Exista atatea coincidente care au adus dezvoltarea planetei noastre pana unde ne aflam azi si inca nu s-a gasit ratiunea vreunei alte forme de viata intr-o alta lume care sa se fi dezvoltat dupa acelasi tipar.
Exista un singur loc in lumea asta unde stim ca viata se intampla, unde traiesc fiinte sensibile. Uita-te in jurul tau: e aici.
Asadar, cred eu in miracole?
Ei bine, daca un miracol este un eveniment extraordinar pe care nu ni-l putem explica, cred ca e ceva magic in ziua de azi, cea de ieri si cea de maine. Cred ca oamenii nu se vindeca subit de cancer. Si mai cred ca am datoria fata de mine sa ma mai minunez cateodata.
Poate am ajuns atat de inconjurati de miracole incat uitam sa le mai observam. Poate este bine sa ne ponderam reveriile de acest fel. Dar poate suntem singurii din univers care experimenteaza miracolul acesta si singurii care ne putem permite sa ne ponderam gandurile.
Poate vom reusi intr-un final, cunoscand faptele, sa incepem sa tratam totul cu ceva mai mult respect, un strop mai multa grija, o idee mai multa teama si poate atunci miracolele vor continua sa se intample.
Cred in miracole? Adultul din mine spune ca nu! Copilul din mine spune cu ochi mari, curiosi, “poate ca da”!
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
24 November 2010 ora 10:08 AM
miracole exista, trebuie sa fii orbit daca nu le vezi la tot pasul
26 November 2010 ora 12:30 AM
Unul din avantajele subiectivitatii e tocmai aceasta, posibilitate de a crede in miracole. Doar la un nivel subiectiv, individualist, poti sa-ti creezi iluzii ca fericire, miracol sau alte asemenea idealuri. Intr-o imagine de ansamblu miracolul o sa dispara pentru ca nu este altceva decat un fenomen fara o explicatie cunoscuta, nu ceva inexplicabil. Oricat ar suna de rece miracolul este doar atat, ceva la care nu avem o explicatie.N-or sa te surprinda niciodata lucrurile pe care le intelegi in detaliu, si oricat de frumoase ar fi tot n-o sa le numesti miracole… pentru miracole ai nevoie neaparat de indexplicabil; iar inexplicabilul exista doar la un nivel subiectiv.