Doi ochi umezi
Orice succes sau esec din aceasta viata ne aduce in postura de a ne constientiza conditia. Ne credem mai ceva decat zeii din Olimp la victorie. Si mai neinsemnati decat o rama in momentele in care existenta ne-a pus la pamant.
E un meci de box ruland la infinit. Arbitrul a pierdut controlul evenimentelor, iar spectatorii au devenit tot mai agitati. Nu mai exista crainic in sala. E doar vocea noastra interioara care e atat de puternica incat nu mai auzim nimic in jur.
Pe campurile neamului
Acolo vrem sa fugim de nebuni cei mai multi dintre noi. Ne ajunge aceasta competitie purtata la infinit, aceasta cursa epuizanta pentru a urca pe scena vietii profesionale. In fiecare dintre noi, oricat de CEO sau actionar majoritar am fi, exista o poza latenta. E poza unui foc in care iti faci cartofii si stai la povesti cu un iepure si cu o veverita.
Nici de urs nu te mai temi, pentru ca stii ca nu mai devreme de ieri ai doborat 5 ca ei in razboiul vanzarilor. Asta e povestea nescrisa a societatii in care existam. Si e urmatoarea salva de tun a generatiilor. Ar putea fi si altfel? Ar putea. Numai ca un sconcs ar deveni o fiinta ingrijita comparativ cu aceasta conditie ipotetica.
De la om la animal
De ce privim necuvantatoarele ca fiind niste fiinte mult inferioare? De ce le desconsideram capacitatea lor de anticipare si chiar de reactie? Cred ca de pe imaginarul tron din care ne-am obisnuit sa dam ordine, ar fi cazul sa ne stropim cu apa rece si sa invatam ce inseamna modestia. Altfel s-ar putea sa puna altii pe noi furtunul cu apa direct din congelator! Roata morarului nu s-a oprit niciodata din invartit. Ea stie ca un tren poate opri si intre statii.
Recunostinta este o trasatura cultivata. Daca vrem sa avem copii recunoscatori, trebuie sa-i invatam sa fie asa.
— Dale Carnegie
Vezi clipul video aici daca nu iti apare direct in pagina/email.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
11 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
Lumea inca n-a ajuns la un grad destul de inalt de...
Loading ...
17 November 2008 ora 12:59 PM
Cat de frumos se spune in videoclip”Timpul tau e limitat,deci nu-l irosi traind viata altuia.” Chiar asa,Ovidiu,daca ar fi sa mai avem de trait doar o singura zi, stiind ca e ultima ,care ar fi cele mai importante lucruri pentru noi?
17 November 2008 ora 1:07 PM
Libertatea de exprimare, Elena.
17 November 2008 ora 11:13 PM
[...] via Ovidiu Miron [...]
18 November 2008 ora 12:07 AM
Pentru mine, cel mai important lucru ar fi sa stiu ca am schimbat ceva. Ca am contat.
18 November 2008 ora 8:47 AM
Eu cred ca nu e important sa lasi ceva palpabil in urma ta, ci sa evoluezi si sa ajuti alte fiinte (fie oameni, fie animale), sa le alini suferintele, sa reversi cat ma multa iubire. Chiar asa, cu asta cred eu ca se masoara cat de folositoare a fost trecerea cuiva prin viata: cata iubire a daruit lumii….
18 November 2008 ora 10:19 AM
Daca acesta ar fi singurul lucru pe care l-ar invata acei studenti de la Stanford, singurul speech care le-ar rasuna in minte de-a lungul vietii, tot ar fi de ajuns sa-i indrepte catre a fi printre primii in top.
18 November 2008 ora 11:34 AM
Dap, Andrei
.
Ca am contat nu atat numeric, cat mai ales din punct de vedere calitativ.
18 November 2008 ora 11:36 AM
Raluca, ai dreptate.
Dar daca analizezi putin, vei observa ca in modul descris de tine lasi umanitatii una dintre cele mai frumoase mosteniri posibile. Iubirea
.
18 November 2008 ora 11:38 AM
Octav, corect spus.
E unul dintre cele mai frumoase discursuri pe care le-am vazut si auzit in viata mea.
Andrei Rosca mi l-a recomandat in urma cu cateva luni
.
18 November 2008 ora 1:08 PM
Raluca draga,cata dreptate poti avea!