Familia si fulgerul
Oamenii trec prin asta la un moment dat. Am vazut ca multi dintre cei care ati comentat aici ati expus aceasta problema. Ce ne facem atunci cand vrem sa facem o schimbare majora in ceea ce ne priveste, dar cei dragi stramba din nas la auzul noilor noastre obiective?
Cum gestionam aceasta situatie? Care ar trebui sa fie pozitia noastra in aceasta adevarata negociere? Stim sa dam dovada de calm si empatie? Stim sa mergem pana la capat si in acelasi timp sa ne mentinem alaturi persoanele importante pentru noi?
Atunci cand ai luat decizia
Cea mai mare si importanta din viata ta de pana acum. DECIZIA. Momentul in care ai realizat ca nimic nu va mai fi la fel. Oamenilor le este frica de aceste cuvinte. Faptul ca pasesc intr-o lume noua ii sperie si ii face sa se indoiasca de propria capacitate de lupta. De propria putere de a indura opozitia. Criticile vehemente si figurile ironice ale celor tolaniti pe marginea jocului.
Ce ne ajuta cu adevarat sa mergem mai departe in asemenea conditii? Forta de care multi rad si pe care o considera insuficienta, perimata si superficiala. Motivatia. Cel mai mare foc pe care omenirea l-a descoperit vreodata. Si n-au decat sa ma critice desteptii pamantului cu teoriile lor sofisticate si acoperite de diplome. Motivatia iti castiga meciul! Este cea care te face sa iti intreci adversarul chiar si atunci cand genunchii ti s-au inmuiat si dau semne ca nu te mai asculta.
V-ati intrebat vreodata de ce Romania a invins Argentina la fotbal la Campionatul Mondial din 1994? V-ati intrebat vreodata de ce Steaua a adus in Romania Cupa Campionilor Europeni in 1986 desi juca impotriva Barcelonei chiar in Spania?! Ati urmarit-o pe Maria Cioncan cum aduce o medalie olimpica la ea in sat? V-ati intrebat vreodata cum a castigat Romania de 4 ori Campionatul Mondial de handbal la baieti? Dar de Nicolae Linca ati auzit? E singurul barbat din Romania care a castigat aurul olimpic la box. Cu o mana rupta si-a invins toti adversarii uluiti de forta supraomeneasca pe care o intalneau!
Craciunul anului 1916 a fost unul trist pentru orasul Focsani si pentru mare parte din Romania. Arogantul general Mackensen a coborat in gara resedintei judetului Vrancea si pur si simplu a zbierat: “In 2 saptamani ne vom bea cafeaua la Iasi!”. Niciodata n-au trecut de Marasesti (20 km mai incolo de Focsani). Mai tarziu, un ofiter neamt avea sa declare socat: “Am fi invins aproape orice natie. Dar voi sunteti periculosi tocmai pentru ca nu respectati regulile razboiului! Cat de nebun poti fi sa ataci la baioneta un baraj care trage in tine?!”.
Aici e cheia de fapt. In a nu respecta regulile jocului! In a ataca la baioneta niste adversari inarmati pana in dinti si care au calculat orice. Mai putin nebunia din tine! Mai putin leul ranit care a luat fiinta putin cate putin. In fiecare zi in care a indurat prostia, neglijenta si lipsa de viziune a celor din jur.
Bine, bine. Dar ziceai ceva de familie!
Daca as fi din partea starii civile v-as zice ca familia este celula de baza a societatii si ca statul o apara (as vrea sa vad si eu asta!). Dar nu sunt. Sunt doar eu. Si va spun ca treaba e delicata. Chestiunea poate fi privita din mai multe perspective. Parintii isi fac griji de obicei. Multe griji. Vor sa va fie bine. Sa reusiti in viata. Partea proasta e ca ei va vorbesc despre viata asa cum o vad ei.
Romania zilelor noastre se confrunta cu mai mult decat un conflict intre generatii. Domeniul dezvoltarii personale castiga tot mai mult teren. Esti pe Empower.ro, deci esti de acord cu acest lucru. Daca noi am fi avut 50 si ceva de ani sau mai mult si am fi trait mult timp sub regimul comunist, oare cum am fi gandit in ziua de astazi? Eu nu sunt asa convins ca mi-ar fi fost usor sa intru pe Empower. Nu sunt sigur de faptul ca astazi as mai scrie despre motivatie, gandire pozitiva si Marketing.
M-am intrebat de multe ori cum ar fi aratat viata mea daca m-as fi nascut cu 30 ani mai devreme. De asta trebuie sa o lasam mai moale in momentele in care avem impresia ca suntem stapanii adevarului absolut. Nimeni nu e. Si nici n-a fost vreodata. Oamenii se cearta pentru ca au impresia ca dreptatea e de partea lor. Dar aproape niciodata nu e in totalitate asa cum spun si cred ei. “Dreptate”, “adevar” si “solutie” sunt cuvinte ce nu suporta culorile alb si negru.
Bun, si totusi ce facem atunci cand cei de langa noi ne ironizeaza pentru noile noastre “apucaturi”? Ne vedem de treaba. Fara miscari radicale si ireconciliante. Fara cuvinte grave. Si fara resentimente. Daca vor putea fi alaturi de noi atunci cand ne vom desavarsi opera cu atat mai bine.
Dar nu trebuie sa cedam vreodata in lupta de a-i convinge de faptul ca putina gandire pozitiva, o farama de atitudine, putina motivatie si putin personal branding nu le va dauna in nici un caz. Poate ca uneori vom avea impresia ca ne luptam cu morile de vant. Dar in acele momente, sa ne aducem aminte de clipele in care si alti oameni au avut rabdare cu noi si au contribuit la persoanele care suntem astazi.
Inchei acest articol printr-un indemn. Fiecare dintre noi este un fulger! Fiecare dintre noi merita tot ceea ce este mai bun in aceasta lume. Si nu, nu sunt de acord cu pesimistii care incearca sa nege aceste lucruri.
Poate ca uneori comportamentul nostru lasa de dorit. Poate ca uneori suntem deficitari la anumite capitole. Dar asta nu inseamna ca nu suntem oameni. Da, chiar si atunci cand iti voi fi antipatic, adu-ti aminte ca si eu sunt om. De aici pleaca relatiile interumane. Si de aici porneste fericirea.
Dedic acest articol in memoria bunicului meu de care pe zi ce trece imi este tot mai dor.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
36 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 3 4 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 3 4 » toate paginile
Loading ...
4 August 2008 ora 10:41 AM
Superb tot ce-ai scris, nu am cuvinte… Si m-ai facut sa-mi amintesc si de bunicul meu de care tot asa mi-e dor, pentru ca era singurul om care a crezut vreodata in mine si in idealurile mele. Chiar merita sa fii fulger, nici n-as vrea sa fiu altceva
4 August 2008 ora 12:47 PM
Nu pot sa reprosez nimic nimanui din familie si nici macar vremurilor trecute (nu sunt chiar asa de batrana, dar nici foarte tanara nu mai sunt) ca sunt asa cum sunt , ca au fost momente cand mi-am plas de mila, ca au fost si mai multe momente cand am simtit ca stiu, pot si vreau sa fac un anumit lucru, ca am inceput si am terminat o facultate ( nu stiu de ce am impresia ca asta nu conteaza foarte mult pentru voi – si poate nici pentru mine) la o varsta la care altii profeseaza de ceva vreme. Asta a fost neimplinirea de adolescenta cuminte, studioasa, deloc rebela…Daca am fost motivata , a fost pt ca doream sa imi arat ca pot -si am putut si cel mai important ca am studiat (am auzit odata o vorba=studentul nu invata, studiaza), ca mi-a placut si privind in urma as spune ca nici macar nu am depus efort pt asta. Si daca nu va folosi prea mult la ceva , ii va folosi fiului meu, “bucata mea de Dumnezeire”-asa ii spun de mic- care sper ca a invatat ca nerenuntand atunci cand iti este greu si poate fara sprijin(eu m-am bucurat de sprijinul familiei mele), impotriva unor prejudecati sau “judecati” poti sa ajungi sa-ti realizezi orice vis. Imi doresc sa fie tot ceea ce eun n-am putut, dar mai presus de asta imi doresc sa fie ceea ce-si doreste el.
Cat despre bunicul tau, sunt sigura ca te urmareste si e mandru.
4 August 2008 ora 1:02 PM
Multumesc, Vero!
Oamenii care au crezut si cred in noi sunt cei care ne imping inainte atunci cand drumul pare ca s-a blocat. Sunt cei carora avem datoria de a le fi recunoscatori.
Fulgerul e singura optiune!
4 August 2008 ora 1:05 PM
Ioana, sunt convins ca fiul tau va reusi lucruri nemaipomenite!
Dar de ce gandesti ca tu n-ai putut? Stii ce varsta avea colonelul Sanders atunci cand a fondat KFC? 65 ani
.
Asa ca ai toate motivele sa zambesti si sa lupti in continuare pentru tot ceea ce iti doresti. Stiu, nu e usor si in jur sunt multi pesimisti(care isi spun realisti
). Dar e viata ta, nu a lor.
Si ai dreptul de a-ti urmari visul!
4 August 2008 ora 1:09 PM
zau, daca nu te iubesc!
4 August 2008 ora 1:13 PM
Multumesc pentru aprecieri, Ioana!
Si noi ne iubim cititorii
. Pentru asta exista Empower.ro!
4 August 2008 ora 10:55 PM
Nu am cuvinte sa va multumesc pt tot ce faceti aici. Ma regasesc aproape in toate articolele ce le scrieti.Site-ul vostru e un punct de reper pt mine (si pt altii sunt convinsa), ca sunt pe drumul cel bun.Am multe vise o parte le-am implinit,iar in cateva luni o sa-mi implinesc altul.Puterea cuvintelor voastre imi da energie si certitudinea ca ceea ce fac ,fac bine.Imi doresc ca intr-o zi sa fac parte si eu dintr-o asemenea echipa.Felicitari
5 August 2008 ora 9:45 AM
Nici eu nu am cuvinte sa te laud pentru comentariile tale, Narciza
.
Punctele de reper in viata sunt cele care ne definesc in multe privinte
. Visele se vor implini cu siguranta. Daca intalnesti pe cineva care nu va fi de acord, sa ii spui de Empower.ro 
.
5 August 2008 ora 12:32 PM
“Daca noi am fi avut 50 si ceva de ani sau mai mult si am fi trait mult timp sub regimul comunist, oare cum am fi gandit in ziua de astazi? Eu nu sunt asa convins ca mi-ar fi fost usor sa intru pe Empower. Nu sunt sigur de faptul ca astazi as mai scrie despre motivatie, gandire pozitiva si Marketing.”
De ce ne superi Ovidiu?:))
Bineinteles, glumesc dar trebuie sa corectez! Varsta este doar un numar…. de ani, sau mult mai multe secunde, dar “fulgerul” exista atata timp cat traim (suntem vii ca materie pe acest pamant). Fulgerul creeaza vise si visele creeaza starea de fulger.
Are dreptate Ioana.
Te iubim Miroane!!!!!!
5 August 2008 ora 1:50 PM