Misiunea ta profesionala
Am sa abordez un subiect delicat si sper sa fie un semnal de alarma pentru multi dintre cei aflati in cautarea unui loc de munca. Ma doare in ultima perioada sa vad atata lume disperata, disperata dupa “orice” job, nu conteaza cat se plateste, nu conteaza daca imi place, job sa fie ca sa pot sa supravietuiesc.
Oare cat de normal este ceea ce se intampla? De ce anumite joburi se dau pe sub mana, ca si niste bunatati? De ce ajungi sa crezi ca orice faci e gresit? Nu trebuie sa stii prea multe pentru ca daca stii atunci esti “evitat”, atunci esti “scump”, atunci “ai pretentii”. Oare cum poti sa iti permiti pe asa o piata sa ai pretentii? Nu mai conteaza cunostintele acumulate, experienta, entuziasmul… oare ce conteaza?! Asadar azi vezi oameni capabili, oameni deosebiti care se lupta sa obtina “orice job” si asta pentru a supravietui.
In primul rand nu uitati ca daca va doriti “orice” asta e ceea ce primiti, nu uitati ca in felul asta “educati” angajatorii, e normal sa iti ofere mai putin sau sa te trateze intr-un anumit fel daca tu esti dispus sa accepti. Suntem si noi de vina pentru situatia in care suntem, sa nu uitam asta! Ne lasam atrasi intr-o situatie de care profita multa lume.
Aud des spunandu-se “Capul plecat sabia nu il taie!”. Oare chiar nu mai avem pic de credinta? Chiar nu mai avem speranta? Chiar ni s-au furat si acestea? Suntem atat de disperati in tara asta incat sa iti doresti sa muncesti si sa iti faca placere ceea ce faci este o utopie?! Ne lasam atat de usor umiliti si acceptam orice ca apoi sa platim atat de scump pentru acel “orice”.
Stim foarte bine cu totii ca locul de munca ne ocupa foarte mult timp din viata, stim foarte bine ca daca acolo ne sunt incalcate principiile si valorile acestea se vor reflecta apoi in sanatatea noastra. Ei… dar supravietuim, intrebarea mea este pana cand?! Pana ne imbolnavim?
Daca “a avea probleme”, “a avea datorii” devine sloganul vietii noastre trebuie sa ne oprim si sa ne intrebam: oare asta e viata pe care o aleg? Oare o alta cale “sa supravietuiesc” nu exista?!
Exista, cu siguranta! Insa suntem atat de preocupati de probleme, de datorii, si pe buna dreptate ca doar asta auzim, incat nu mai reusim sa ne detasam de suferinta noastra, de lupta pe care trebuie sa o ducem. Spunem mereu: “e greu sa ai un job cat de cat decent”, “e greu sa iti gasesti un job pe vremurile astea”, “taci si rabzi orice la job ca doar azi nu angajeaza nimeni”, “viata e grea azi”… si de cuvantul criza nici nu mai vreau sa pomenesc.
E dureros, e cumplit, ma doare inima sa vad oameni frumosi, oameni care nu vor decat sa munceasca, prieteni dragi mie care se zbat. E ca si cand sunt la mal, i-a adus valul, dar nu se pot ridica, nu pot iesi nici din apa dar nici inapoi nu mai au putere sa se intoarca. Cum sa te ridici in aceasta situatie? Cand te simti singur, cand orice ar face cei din jur nu e de ajuns, ei oricum nu te inteleg desi sunt alaturi de tine. Presiunea e mare, o simti de peste tot… si doare… si te simti inutil, dar poti ALEGE sa treci peste asta.
Stiu, vorbesc despre misiunea profesionala cand toti ar trebui sa acceptam orice job in orice conditii. Eu am convingerea ca fiecare dintre noi are ceva unic de oferit pe aceasta lume si trebuie doar sa ne dam voie sa descoperim acel ceva ce ne reprezinta. O data ce facem acest lucru, si punand atata pasiune si daruire in munca noastra, vor veni toate catre noi.
Aveti incredere in voi, in forta voastra si nu va lasati umiliti. Meritati mai mult si sunt convinsa ca daca veti crede in voi veti reusi. Din pacate si increderea si disperarea depind de noi. Redescopera-ti credinta, aprinde din nou speranta, arunca disperarea si urmeaza-ti misiunea! Eu am incredere in voi!
Te-ar mai putea interesa:
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
22 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 3 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 3 » toate paginile
Loading ...
5 September 2009 ora 9:10 AM
Mare dreptate ai, Delia – stii cum e, vremurile disperate necesita ‘masuri’ (decizii) disperate. Unii iau decizia disperata de a accepta orice, altii de a ‘muri cu viata de gat’ pana obtin ce vor…E vorba si de nivelul de putere interioara al fiecaruia, ce depinde de nivelul de identitate (cine crede el ca este si ce face pe pamantul asta…). Si numai despre astea se poate discuta la infinit…Insa doar discutiile nu tin de foame cand esti disperat…
Pana la urma, cu totii invatam ceva din alegerile noastre, indiferent cum ar fi. Unii mai repede, altii foarte tarziu… Insa fiecare face ceea ce crede el mai bine , asta trebuie sa acceptam…
5 September 2009 ora 11:58 AM
Buna Delia,
materialul tau vorbeste despre demnitate, despre respect de sine si ierarhizarea si prioritatilor valorilor; de regasirea puterii interioare, cum spunea Marius, in vremuri de criza, poate despre putin curaj (in varianta vremurilor noastre)si abilitatea de a lua decizii pertinente potrivite momentului. Fac aceste lucruri parte din curricula scolara obligatorie? este acest lucru invatat cu siguranta undeva? Cand le-au aflat cei mai multi dintre noi? …nu prea tarziu sau deloc?
5 September 2009 ora 2:39 PM
“Presiunea e mare, o simti de peste tot… si doare… si te simti inutil,” – foarte adevarat………..
5 September 2009 ora 3:18 PM
Foarte interesant si e nevoie de MULT MAI MULT de spus pe acest subiect. Trebuie cumva sa tragem un semnal de alarma foarte puternic!
Pe aceeasi tema (dar diferit expus) mai este si articolul:
http://fabw.net/incotro/
5 September 2009 ora 11:12 PM
Atata vreme cat o persoana nu se cunoaste pe sine insusi si nu are incredere in ce poate face, nu poate visa (sau daca o mai face din cand in cand, uita repede de aceste vise).
Increderea in sine este o problema fundamentala in Romania. Pana cand asta nu este rezolvata ne vom umili singuri si ne vom lasa umiliti. In plus, vom creste ca un focar de frustrati si doar vom comenta fara sa luam masuri.
Solutia? Fiecare dintre cei care se cunoaste si are incredere in sine, sa ajute pe cei din jur sa se regaseasca…cu rabdare si modestie.
Solidaritate.
5 September 2009 ora 11:20 PM
@Marius – Nu judec pe nimeni! Vreau doar sa ii fac pe oameni sa vada ca exista alternative. Stim cu totii bine, daca ne plangem, daca suntem frustrati, daca ne gandim ca doar noua ni se intampla, daca dam vina pe criza, pe vremuri, pe “aia cu pile” nu facem decat sa primim mai mult din toate aceste lucruri. Da, discutiile nu tin de foame, insa daca actionezi in urma acestor discutii si iti schimbi perspectiva si crezi cu tarie ca ai si tu o misiune profesionala importanta, ca ai o contributie de adus pe lumea asta, daca asculti muzica din tine (atat trebuie sa faci) totul se va schimba in viata ta.
5 September 2009 ora 11:26 PM
@Corina – uff.. ai atins ceva ce ma doare. NU se invata asta nicaieri.. suntem invatati sa mergem “in turma”. Du-te la facultatea cutare ca se va castiga bine, fa si tu o scoala ca nu vezi vecinul ce bine o duce… cate exemple din acestea avem in jurul nostru? Cu zecile…
Stiu ca mi-am propus un obiectiv indraznet insa vreau sa trezesc lumea sa isi urmeze misiunea profesionala asa ca o sa am workshopuri de orientare in cariera pentru adolescenti si studenti, iar pentru cei care constientizeaza importanta misiunii profesionale, la orice varsta sunt, o sa am workshopuri de consiliere in cariera. Facand coaching de cariera te intalnesti cu tot mai multe persoane care vor asta, vor sa isi gaseasca misiunea profesionala. Incerc sa fiu alaturi de ei!
5 September 2009 ora 11:29 PM
@Eleonora – Ai incredere in tine! Urmareste-ti muzica, schimba-ti perspectiva! Nu sunt doar vorbe, daca o faci poate fi salvarea ta!
5 September 2009 ora 11:31 PM
@Cristi – ooo.. si cate ar mai fi de spus! Faine lucrurile punctate in articolul tau. Ma bucur ca am sustinatori in cauza aceasta! Am sa mai scriu un articol pe aceasta tema, insa asa cum am spus mai sus, voi face anumite workshopuri, pe langa coachingul de cariera, pentru a ajuta pe cat mai multa lume.
5 September 2009 ora 11:38 PM
@Mihail – Yep, multe din cursurile mele le incep cu un exercitiu care se numeste: cine sunt eu?. E o mare problema, insa asa cum a zis si Marius.. tine de puterea interioara a fiecaruia. Unii chiar cred ca nu se poate, ca asta e tot ce se poate gasi pe criza asta etc. Tocmai pe criza asta, cred ca cei care voi iesi invingatori sunt cei care isi urmeaza misiunea profesionala. Nu prea ai cum sa rezisti altfel. Noi acum sunteti fortati sa ne focusam atentia spre interior… acum am fost “pedepsiti” sa facem asta pt ca am hoinarit prea mult dupa ce ne dadea exteriorul: bani, averi, masini etc. Cei care nu vor face asta vor acumula tot mai multe frustrari, vor fi tot mai incarcati, suparati si vor dezvolta anumite boli (vedem asta peste tot dar nu recunoastem), de aceea am zis ca supravietuim, dar pana cand?!