Schimbare de perspectiva – de la asteptari la provocari

Scris de Mihail Musat

pe 13 May 2009

Bine ai venit pe Empower! Multumim pentru vizita. Daca iti sunt utile informatiile din aceasta pagina, atunci aboneaza-te la Empower prin RSS sau prin email (coltul din dreapta-sus) pentru a primi articole gratuite noi si interesante in fiecare zi.

Eu ma astept
Tu te astepti
El/ea se asteapta
Noi ne asteptam
Voi va asteptati
Ei/Ele se asteapta

Suntem oare la ora de Limba si Literatura Romana? Pe aproape. Mai exact suntem la ora de asteptari unul de la celalalt, noi de la viata. Daca ne uitam bine la cum am declinat verbul de mai sus, ne dam seama ca toti ne asteptam la ceva.

La ce ne asteptam?

Sa apara Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana…
Sa apara job-ul potrivit pentru mine…
Romania sa ajunga o tara frumoasa si lumea mai buna…
Parintii sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt…

Si toate acestea chiar:

fara ca eu sa fac ceva in aceste directii pentru a genera / atrage aceste lucruri in viata;
fara ca eu sa le spun oamenilor ce se intampla cu mine;
fara sa le spun ce imi doresc;
fara ca eu sa fac ceva pentru a genera orice fel de schimbare in mine sau in cei din jur…

… pur si simplu as vrea ca, stand asa, pierdut(a) in ganduri, aceste lucruri sa se intample. Si daca am vorbi despre Legea Atractiei sau alta Lege Universala ar fi frumos, insa aceste asteptari se traduc pur si simplu in niste ganduri care nu au in ele pic de speranta. Ele sunt sursa unui cerc vicios pe care il cream in jurul nostru si asa ajungem sa construim comunitati lipsite de speranta.

Acum ceva vreme, as fi spus ca sunt un “mandru” om care se regaseste in toate aceste categorii. Intre timp am mai crescut si pot sa spun ca cea la care mai am cel mai mult de lucru este ultima.

Si uitandu-ma la aceasta ultima provocare (din scurta lista enuntata mai sus) si la parcursul acestei calatorii de la asteptari la fapte imi dau seama ca este intr-adevar o provocare:

sa mai facem vreun pas spre o relatie dupa ce am fost raniti;
sa mai cautam job-ul potrivit pentru noi cand de fiecare data am dat ori peste o companie care nu era ce spunea, ori seful ne-a promis marea cu sarea… care nu a mai venit;
sa schimbam ceva in Romania, cand, uitandu-ne in jur avem senzatia ca nu mai este nici o sansa;
sa ii facem pe partinti sau alti oameni dragi sa ne inteleaga, cand, de fiecare data cand incercam sa le vorbim despre ceea ce suntem noi, ei inteleg cu totul si cu totul altceva.

DA, ESTE O PROVOCARE

INSA, cele mai fericire momente din viata, cele mai mari satisfactii sunt si cele care vin dupa cele mai mari provocari.

Ca sa trec de la asteptari la a-mi face viata mea asa cum vreau eu, asa cum simt eu, mi-am propus acum ceva vreme:

In viata sa vad orice obstacol ca pe o provocare, o provocare ce va scoate tot ce am mai bun din mine, o provocare ce ma va scoate din zona de confort si ma va face mai bun… un om mai bun.
Ceea ce simt sa fac, sa ascult, sa nu ma intreb de ce… si sa fac.
Sa dau cat pot de mult, neconditionat, pentru ca doar asa voi primi la randul meu, tot neconditionat… si chiar fara sa cer.
Sa inlocuiesc asteptarile cu deschiderea mea sincera si autentica, pentru ca doar asa lumea va sti ce imi doresc si doar asa voi genera actiuni concrete.

Secretul este acelasi cu cel impartasit de Wayne Dyer sau Einstein sau multi alti intelepti: Perspectiva pe care eu o aleg este si cea care imi traseaza drumul mai departe in viata.

Tu ce alegi?

Ti-au placut articolele?

Aboneaza-te la blog prin RSS

Aboneaza-te la blog direct prin email

Trimite articolul unui prieten:

40 comentarii

pagini de comentarii: [1] 2 3 4 » toate paginile

1
Vero a scris:
13 May 2009 ora 12:39 PM
Super articol! Ah, cat de adevarat este ca cele mai fericite momente din viata sunt cele care vin in urma celor mai mari provocari…exact.

Eu ce aleg? Well…I live in a friendly universe, not a hostile one. It’s my choice
2
andra a scris:
13 May 2009 ora 4:45 PM
Felicitari pentru articol,Mihai!
Vero ma alatur si eu! May I? It’s my choise too and I like it!
3
liliana a scris:
13 May 2009 ora 6:21 PM
Sa-mi explice si mie cineva, daca traiti in Romania, si cititi ,studiati, munciti, traiti in limba romana, de ce nu sunteti capabili sa va exprimati gindurile in cuvinte in limba romana?
4
Raluca Mohanu a scris:
13 May 2009 ora 8:25 PM
Buna Mihail,
Felicitari pentru articol si pentru tema
Cat despre asteptari, eu cred ca sunt inevitabile si utile exact cum spui tu – in a ne “proiecta” pozitiv viitorul.
Pe de alta parte, eu incerc sa invat de cava ani este cum sa traiesc cu cat mai putine asteptari. Asteptarea implica si un atasament fata de ceea ce cred eu ca se va intampla in viitor si, chiar mai “periculos”, asupra modului in care ma astept ca si celalalt sa se comporte. Si cum viitorul este in esenta imprevizibil, multe asteptari neimplinite aduc si frustrare si dificultati de acceptare a prezentului.
5
Mihail a scris:
13 May 2009 ora 10:48 PM
@ Vero & Andra – Felicitari pentru ce alegeti. Cred ca viata voastra arata frumos cu o asemenea alegere

@ Liliana – Conteaza asa de mult “de ce”?
Iar revenind la articol, tu ce alegi?

@ Raluca – daca asta am transmis prin articol, si anume ca sunt utile, insemna ca am dat-o rau de tot in bara ) Sorry, insa am vrut sa transmit exact opusul Oare unde am gresit?

Ganduri de bine
6
Cristiana a scris:
14 May 2009 ora 8:14 AM
Si eu spun oamenilor sa nu se astepte neaparat la ceva bun sau la ceva rau, ci sa faca tot ce poate fiecare din punctul lui de vedere si, daca lucrurile se ‘aseaza’ dupa perspectiva proprie – fie convins ca SE AFLA PE DRUMUL CEL BUN. Daca nu se aseaza si, totusi, simte in sufletul sau ca acolo mai poate fi facut sau spus ceva – sa schimbe perspectiva (nu o sa stam acum in mijlocul drumului asteptand sa ni se potriveasca ceva, mai trebuie sa si mancam pe lumea aceasta!!) dar sa lucram un pic si in aspectul lasat deoparte. Poate nu i-a fost vremea, poate nu sunt conditii, 1000 de ‘poate’ care lasa totul in stare latenta. Dar sa nu abdice, sa nu renunte. sa-l slefuiasca putin cate putin si poate ca va fi o ‘planta’ care va inflori peste 7 ani, daca o va uda cu drag, intretinandu-i viata. Dar satisfactia va fi enorma, nu a lasat ceva sa moara!!!

Liliana, draga mea, nici eu nu sunt de acord cu folosirea in acest fel a lb. engleze, m-am revoltat suficient timp pana sa ma gandesc singura la acest aspect. Nu toata lumea poate exprima nevoile sau gandurile sale, ca sa explice la obiect, la punct. Nevoile vin de multe ori din subconstient si omul actioneaza fara sa se gandeasca mult. Face ce il avantajeaza, depasind conditii momentane. Se adapteaza, chiar daca nu merg toate chiar bine. Concret, romanii nu au unde sa foloseasca lb. engleza, de care au nevoie in serviciu, la cursuri, sa citeasca carti care nu sunt traduse sau sa se orienteze rapid pe net. Acesta este singurul exercitiu prin care nu pierd contactul cu o limba nevorbita in mod curent.

Este insa mai greu de acceptat faptul ca, de multe ori, folosind termeni in alta limba – engleza de regula – raman in limbajul curent termeni straini – romanizati, desi exista corespondent in lb. romana. Am scris si pe blogul meu ca este frustrant pentru multi oameni sa nu poata intelege cele scrise astfel, dar ceea ce pot face eu este sa dau exemplu, sau sa scriu despre cele pe care le mai inteleg si eu din cele expuse, ca subiect aparte, in care folosesc ori sensul general, ori chiar expresia careia ii gasesc corespondent in lb. romana.
Am scris, spre exemplu, despre incapacitatea de focusare – expresie folosita de dl. Oreste Teodorescu de cateva ori la rand in jumatate de ora, dupa care messengerul mi s-a umplut de mesaje ale oamenilor care nu intelegeau perfect termenul. Am scris un articol despre CONCENTRARE (focalizare, focusare) si astfel am echilibrat aceasta ‘sarja’. Nu sunt de acord nici cu termenii folositi in lb. sanscrita in literatura esoterica, de aceea caut sa raspandesc termeni apropiati in lb. romana.

Consider ca ai pus bine problema, ca sa ajungem si la explicatie. Mai vorbim!!!
7
manuela a scris:
14 May 2009 ora 9:05 AM
vad eu ca articolul tau gaseste teren fertil la noi fetele.
Intr-adevar un articol care exprima exact ce am simtit la un moment dat in viata( si nu exagerez deloc cand spun exact.) Dar voi nu existati pe vremea aceea iar cei care existau m-au indrumat in directia gresita. Si de atunci inca ratacesc.
felicitari si din partea mea pentru articol.
8
Cristiana a scris:
14 May 2009 ora 9:53 AM
Manuela, si eu am fost obligata de viata sa ratacesc pe alte drumuri, dar nu mi-am lasat visul sa piara! La 50 de ani mi l-am implinit si de 3 ani soarele lumineaza si pe aleea mea!!! M-a impresionat mult mesajul tau!! Poate ca un sambure din aspiratiile tale poate fi oricand folosit, poate chiar mai multi.. indiferent de varsta!! Si atunci poate ca ratacirea are un sens, este o plimbare prin viata, printr-un parc pe care nu-l lasam sa se imburuieneasca… Sau poate ca printre buruieni mai cresc si flori frumoase… oricum toate sunt luminate de acelasi soare, de aceleasi stele…
9
Mihail a scris:
14 May 2009 ora 11:29 AM
@Cristiana – mi se par asa de puternice povestile oamenilor ca tine care tin la visele lor toata viata si stiu ca intr-o zi ajung sa si-l indeplineasca si chiar ajung sa faca asta intr-o zi…asa cum ai facut si tu. Felicitari si multumim ca ne spui si noua aceste lucruri.

@Manuela – Cred ca articolele mele gasesc in general teren fertil la fete pt ca sunt nascut pe 8 Martie )..glumesc, bineinteles (insa chiar sunt nascut atunci). Ce conteaza este ca pe drumul pe care esti sa vezi ce ai de invatat. Astfel nu exista drum corect sau gresit, ci doar OPORTUNITATI sa inveti si sa devii un om mai bun. Uite, aici este o poveste cu talc faina despre calatoria prin viata (nu imi apartine):
http://www.musat.com.ro/2008/03/17/cele-3-porti/

Zile senine
10
liliana a scris:
14 May 2009 ora 1:16 PM
MIHAI eu am ales demult cind poate tu nici nu stiai ca in viata trebuie sa alegi.Ma-m nascut intr-o familie de oameni cu putina cultura, saraci spiritual si material, intr-un orasel mic de munte frumos dealtfel,ca peisaj pentru ca putini oameni cu spirit frumos il locuiau, asa ca am stiut de foarte devreme ca o sa plec de-acolo.Am plecat si m-am intors de citeva ori cautind un loc unde sa ma simt mai bine dar deabia cind am hotarit sa plec afara din tara am reusit sa gasesc ceea ce cautam.Am visat mult cind eram copil, ma alimentam cu vise si cu speranta,(cum numiti voi asta?) inconjurata de saracie spirituala mai ales.Azi aproape tot ce am visat m-i s-a indeplinit.Aici departe am gasit oameni deosebiti care ma inconjoara de dragoste si de bunesentimente,ma iubesc,asa cum sunt, ma respecta.Am propria mea afacere intr-o mare capitala a Europei.Crezi ca puteam sa am toate astea daca a-si fi stat asteptind sa apari tu sa ma sfatuiesti?Articolul tau nu e rau, numai ca pentru mine care am trait toate astea, pare putin copilaros.Si ca sa-ti raspund la prima intrebare,nu conteaza in ce limba i-ti exprimi gindurile, dar eu va vad din afara,si-mi pareti caraghiosi uneori, voi toti ,televiziunile fac acelasi lucru.Eu gindesc in limba tarii de adoptie, si visez in aceeasi limba, i-mi e mai aproape de suflet decit limba materna si cu toate astea cind sunt intr-e romani vorbesc romaneste, nu simt nevoia sa stie o lume intreaga ca eu cunosc o limba straina. De afara pareti ridicoli.

pagini de comentarii: [1] 2 3 4 » toate paginile