Acasa » Ce am invatat de la Robert Dilts

Ce am invatat de la Robert Dilts

Este un motiv pentru care scriu acest articol special. Cand am inceput acum 8 ani de zile sa citesc despre NLP (Programare Neuro-Lingvistica) multe resurse pe care le-am gasit erau ale lui Robert Dilts. Astfel ca repede Robert Dilts a devenit pentru mine un mentor, fiind unul dintre cei mai importanti traineri din “lumea NLP”.

La finalul articolului veti gasi un anunt special despre venirea lui Robert Dilts in Romania. Gasiti detalii in finalul articolului.

Mai intai vreau sa va prezint cateva informatii cheie pe care le-am invatat de la Robert Dilts prin conceptul dezvoltat de el numit “niveluri neurologice”. Meritul deosebit al lui Robert Dilts este ca a adaptat un model al lui Gregory Bateson (renumit antropolog si lingvist) si l-a facut disponibil pentru toti cei interesati de dezvoltarea personala.

Ceva mai mult decat Piramida lui Maslow

Desi destul de complex, acest concept prezinta un model simplu despre cum functionam noi ca oameni, despre ce parti ale mintii si ale sistemului nervos sunt accesate. Voi vorbi pe rand despre fiecare componenta a modelului si la fiecare veti gasi cateva trucuri si idei despre cum puteti aplica voi de azi (sau maine) aceste tehnici.

Modelul nivelurilor neurologice al lui Robert Dilts propune 6 componente: mediu, comportamente, aptitudini, valori si credinte, identitatea si spiritualitatea.

Mediul: simturile noastre primare

In acest nivel intra tot ceea ce este in exteriorul nostru sub forma de oameni, lucruri, procese, relatii si asa mai departe. Toate aceste lucruri sunt percepute de noi prin cele 5 simturi. Mediul este foarte important in dezvoltarea noastra ca persoane, fiind format din extrem de multi stimuli.

Care sunt conditiile in care lucrati? Dar cele de acasa? Care sunt factorii de stres din exteriorul vostru (poluare, galagie, de exemplu)? Care sunt persoanele care va influenteaza (prieteni, mentori, colegi, sefi)? Care sunt elementele din mediu care va ajuta si cele care va pun bete in roate?

Cum aplicati voi: pentru urmatoarea saptamana (chiar doua saptamani sau mai mult) scrieti intr-un carnetel (sau in jurnal, daca aveti) elementele cheie din mediu care va ajuta semnificativ, respectiv cele care va pun probleme. Ar trebui zilnic sa aveti macar 3 elemente pozitive si 3 elemente negative.

Dupa perioada de monitorizare selectati elementele pozitive si negative cheie. Gasiti solutii creative pentru a elimina (chiar total) sau tine sub control elementele negative, in timp ce va ganditi cum puteti extinde influenta elementelor pozitive.

Comportamente: ceea ce facem

Aici avem totalitatea actiunilor si reactiilor noastre, constiente si inconstiente. Intr-adevar omul nu este suma comportamentelor, acestea sunt doar un nivel in sistemul numit “om”.

Care sunt comportamentele cheie la birou? Dar in viata de cuplu? Care sunt cele utile si cele problematice? Cum puteti sa identificati mai bine comportamentele utile la altii si cum le puteti folosi voi?

Cum aplicati voi: identificati in urmatoarea saptamana un comportament pe care vreti sa-l schimbati. Gasiti apoi cel putin o persoana care nu are acest comportament si, in schimb, are unul pe care il doriti. Gasiti metode creative de a afla si de a “implementa” strategia de succes a acestei persoane.

Aptitudini: ceea ce stim deja sa facem

Acestea sunt strategiile si tehnicile pe care le folosim pentru a indeplini diverse sarcini. Ele se mai numesc si “abilitati” sau “competente”. Initial, toate aptitudinile noastre au fost simple comportamente. Ele sunt, de fapt, comportamente rafinate, optimizate, eficiente prin care rezolvam o sarcina/o problema.

Ce stiti sa faceti foarte bine? Care sunt lucrurile pe care ceilalti le lauda la voi? Care sunt competentele voastre cheie? Ce alte abilitati aveti nevoie sa dezvoltati?

Cum aplicati voi: gasiti o abilitate pe care nu o aveti dar aveti nevoie de ea. Gasiti apoi doua sau trei persoane care detin aceasta abilitate si invatati direct strategiile, tehnicile de la ele.

Valori si credinte: ceea ce ne misca de pe loc

Acest nivel este unul dintre cele mai importante, fiind, in cazul multor persoane, cheia pentru a dezlantui puterea personala, asa cum spune Anthony Robbins. Nivelul este format din regulile, valorile, credintele pe care le avem.

Ce este cel mai important pentru voi in viata personala, dar in cariera? Care sunt lucrurile pentru care ati munci pe gratis? Ce ati continua sa faceti chiar daca v-as plati sa NU faceti acel(e) lucru(ri)?

Cum aplicati voi: gasiti metode simple prin care sa aflati ierarhia valorilor personale. Care sunt cele mai importante 7 valori pe care le aveti? Care sunt valori-mijloace (banii, de exemplu) si care sunt valori-cheie?

Identitatea: cine si ce sunt eu

Identitatea se refera la ceea ce suntem. Este o perceptie holistica a noastra ca oameni.

Daca ar fi sa spuneti un singur lucru despre voi, care ar fi acela? Care este rolul vostru? Care este misiunea voastra? Ce va face pe voi asa de speciali?

Cum aplicati voi: gasiti timp sa va ganditi la UN SINGUR cuvant care sa descrie cel mai bine identitatea voastra. Va mai dau o sugestie: acel cuvant poate fi o metafora, un animal sau un concept. Gasiti un cuvant care descrie cel mai bine valorile, credintele, aptitudinile si comportamentele voastre. Intrebare de baraj: de ce atat de multi oameni care cred ca sunt lei sunt acum in cusca (mediu)?

Spiritualitatea: ce este mai presus de noi

Nu vorbim aici doar de conexiunea cu divinitatea, ci de simtul nostru de a face o conexiune intre noi ca persoane si grupurile din care facem parte, intre noi si societate, intre noi si univers in ansamblu.

Ce este dincolo de noi? Pentru ce si pentru cine ma trezesc dimineata? Ce urmeaza apoi? Cand se termina totul? Chiar se termina?

Cum aplicati voi: meditati. Meditatia este cea mai buna metoda prin care scapam de “noi” si gasim conexiunea noastra cu lucrurile care sunt mai presus de noi. Nu vorbesc neaparat de meditatia “clasica”: puteti, de exemplu, sa va rezervati 15 minute si sa priviti frumusetea naturii intr-un parc, linistiti. Mintea o sa faca restul.

Un mare secret despre stabilirea si indeplinirea obiectivelor

Foarte multi ati aflat de tehnici de stabilire a obiectivelor. Foarte multi sunteti setati, focalizati pe obiectivele voastre. Sa va spun un mare, mare secret pe care nu-l spun des: niciodata nu va veti indeplini obiectivele daca nu sunteti aliniati la toate cele 6 niveluri.

Ce inseamna sa fii aliniat la cele 6 niveluri? Inseamna ca atunci cand stabilesti un obiectiv si cand muncesti ca sa-l indeplinesti, toate cele 6 niveluri sa conlucreze si sa nu fie conflicte. Vrei un milion de dolari dar tu de fapt crezi ca bogatii sunt hoti, necinstiti si au viata de familie distrusa? Ei bine, nu ai nivelurile aliniate.

Ce faceti voi: de acum inainte, cand stabiliti un obiectiv, asigurati-va ca aveti nivelurile neurologice aliniate. Verificati permanent in drumul vostru spre obiectiv. Este absolut critic. Un mare secret.

Anuntul

Am placerea sa va anunt, in cazul in care nu ati auzit deja inainte de acest articol, ca Robert Dilts vine in Romania la finalul lunii aprilie. Va sustine un workshop experiential si transformator de 3 zile numit “Coaching la nivelul identitatii”, in perioada 24-26 aprilie, in Bucuresti.

Acest workshop este sustinut de Robert Dilts foarte rar, asa ca este o ocazie unica sa beneficiati de experienta lui chiar in Romania!

Pe Dilts.ro veti putea gasi detalii despre eveniment, ce teme vor fi abordate si programul workshopului. Asadar, am sa-l las pe Robert, prin Dilts.ro, sa se prezinte si sa va prezinte ce va face in vizita lui in tara.

WEBINAR GRATUIT: Dublează-ți Vânzările pe Social Media în doar 3 Luni

Pentru Antreprenorii care vor să profite de schimbările Algoritmului Rețelelor Sociale pentru a-și Dubla Reach-ul și Vânzările în doar 3 Luni.

Există oare o METODĂ prin care te folosești de rețelele sociale ca să obții o creștere exponențială a reach-ului și a vânzărilor?

Da, există! Vezi ce rezultate am obținut eu pentru clienții mei folosind această metodă și cum o poți replica și tu.

7 răspunsuri

  1. Multumesc pentru povestire, Ionut!
    Aseara am fost la un worksop al lui Daniel Bichis, care m-a incantat. Si am inteles de ce il promova pe Robert Dilts. Mie, in NLP, mi-a deschis ochii, poate ca si multor altora, Tony Robbins. Si bineinteles, m-a vrajit apoi magia lui Richard Bandler. Pe Robert Dilts nu il stiam. Nu am cum sa ajung in acest an la worksopul lui. Da’ tot am acum un prim approach, prin tine :) O sa caut cat mai multe din lucrarile lui, pana il voi intalni la un seminar.
    Intre ceea ce lucrez eu cu mine – de ceva ani buni – si NLP, e o foarte stransa legatura. Chiar o combinatie, in care am recunoscut multe din ce prezinti tu. Imi place foarte mult aceast model pe 6 nivele. Nu multi cuprind asa complex, desi ar putea sa o faca, din ce imi dau eu seama cand ii citesc sau cand aplic ce sugereaza ei.
    Inca o data, multumesc, Ionut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
2 SESIUNI LIVE cu același conținut

Înscrie-te la webinar

Pentru Antreprenorii și Marketerii care vor să profite de schimbările Algoritmului Rețelelor Sociale pentru a-și Dubla Vizibilitatea și Vânzările în 2024.