Copilul din tine
Adevarul e ca am uitat sa redevenim copii. Ne-am pierdut inocenta, puritatea si am devenit vagabonti insensibili, surexcitati, agresivi, impulsivi, sirene girofar ca doar asa e la moda sezonul asta. E cool. Sezonul urmator nu se stie. 
Ce a fost copilarie pe vremea noastra din perioada anilor ’86 si oprindu-se undeva pana dupa revolutie in colo, nu vad sa mai fie vremuri asa boeme si de durata vreodata.
Acum poti sa te insori cu tastatura mai in trend, mai ales pentru un maniac de WoW, Dota, Counter Strike si evident ultima versiune de Fifa, cum nu se putea sa lipseasca. Daca ar putea sa apese pe butonul de la dvd+rw si sa iasa fast foodul la plic, gata preparat. Ar fi interesant. Ma intreb oare daca clanurile de specimene ca cel de sus mai stie cum arata natura, cerul, Soarele.
Eu unul i-as invata cu disciplina, calire sportiva, meditatie zilnica, citit, excursii si aventuri periodice la munte, cu sutiene si prezervative asa ca pregatire inainte de a merge la scoala.
Sa incepem de la modelul parental
Stim cu totii ca oricat s-ar chinui cineva sa educe un copil de 7 ani cu un nou obicei, o alta atitudine, sa priveasca si prin alte lentile lumea, viata in general, iar la acel mentor, sa observe cu zambetul pe buze exact inversul felului lui de a fi, copilul va urma in mod incostient tiparul de comportament mai mult din faptele rezultante decat din vorbe.
Psihologii considera ca mintea copilului este receptiva la toate gandurile si sentimentele mamei de la stadiul intrauterin de fat de 4 luni. De aceea linistea mamei este esentiala pentru bunastarea copilului ei. O mama prin dragostea ei isi reuneste copiii risipiti. Sacrificul de sine subliniaza aceasta iubire, sacrificiu pe care numai o mama il poate face. Ea stie cum sa dea, darnicia ei nu este niciodata cantarita sau masurata. E neconditioanta si spontana. Este insusirea ei autentica, pe care o are probabil de la Sursa Eterna a Divinului.
Nu de putine ori vad oameni in varsta, parinti care isi maltrateaza copii, intr-un mod aproape fara inima. Cred ca daca ii pui la o ecocardiografie, in poza ori apare ceva rosu in forma de zvastica, ori nu apare nimic. Nu ar fi de mirare!
Fara suflet, fara pic de mila, ei cred ca asta este un mod corect de a educa un copil, ca daca nu primeste niste jordii la fund, o serie de palme si un tras de perciuni (asta in cazuri bune), nu se dezobisnuieste sau nu invata lectia respectiva. Furia nicidecum NU constituie o solutie. O reactie blanda poate de multe ori sa-i dea un exemplu pozitiv de urmat.
Cea mai mare bucurie in viata unui cuplu, a doi adolescenti tineri si dornici de viata e atunci cand vine pe lume un baby, ar spune bunicii nostri plini de mandrie.
Sunt de parere ca inainte de a proiecta un copil, partenerii sa se mai gandeasca putin daca ei insisi sunt ok ca persoane si pot da un exemplu atentic si sanatos pe mai departe copiilor lor. Ce bine ar fi sa fie o lege in care dai examen iar daca treci cu brio atunci ai permis cu dreptul de te insura/casatori. Ca la permis auto.
Oamenii au libertatea de a face ce vor cu vietile lor, dar nu si cu ale copiilor lor.
In fiecare din noi exista un pui de campion
Iti mai aduci aminte cum ai invatat sa mergi pe jos?
Cand un copil invata sa mearga, de obicei inaintea varstei de 1 an, nu poate sta pe picioare din prima incercare. Nici din primele 99 de incercari. Copilul se confrunta constant cu esecul intr-un ritm pe care niciun adult nu il intalneste in viata reala.
Esec dupa esec: copilul cade din nou si din nou, doar pentru a se ridica. Pe masura ce continua sa faca acest lucru, isi dezvolta mai mult forta in picioare, are mai mult echilibru si libertate in miscare. Intr-un final, reuseste sa stea pe picioare si sa faca pasi – la un moment dat activitatea devine una distractiva.
Cand te-ai nascut nu stiai nici sa vorbesti, nici sa mergi pe picioarele tale. A trebuit sa inveti, ajutat de cei din jur, dar facand-o singur. Daca ai rezolvat problema cu vorbitul si mersul, apar alte probleme si iar trebuie sa inveti pentru a le putea depasi.
Prima oara a trebuit sa inveti sa iti controlezi miscarile mainii (erai bebelus pe atunci) si cumva sa muti mana unde vrei tu. Trebuia sa iti dezvolti o imagine a corpului tau ca sa dezvolti o relatie intre fruntea ta si celelalte parti ale corpului. Trebuia sa inveti sa potrivesti aceasta imagine vizuala a unui adult. Trebuia sa inveti sa imiti miscarile mamei. Miscari migaloase, nu te indoi de asta. Si inca nu ne-am gandit inca la problemele limbajului – sa inveti sa decorezi sunete sub forma de cuvinte si sa le potrivesti cu actiunile tale. Oare stiai tu atunci ce lume minunata ti se va asterne la picioare?…
Abia dupa toate astea puteai juca acel joc pe care toti parintii il joaca cu copii: “unde e nasul?”, “ unde sunt urechile?”, “unde este fruntea?”. Cu toate ca invatai repede, invatatul nu se masura in linii drepte, ci in momente de progres semnificativ, apoi momente in care parea ca nu mai evoluezi deloc.
Mai mult, ai invatat ce inseamna invatatul. Ai inceput cu ceva dificil si ai transformat experienta in ceva placut si usor, prin exercitiu si practica. Pentru ca actionand practic, in lumea reala, in arena vietii, poti invata mult mai bine (cand e pe propria piele). Partea practica cu viata reala bate la fund toate cartile de dezvoltare personala dintre cele bune si Oscar-urile pe aceeasi tema.
Societatii nu ii pasa de tine sa iti ofere ce-i mai bun doar pentru tu ca aratai mai sexy la nastere. Societatea noastra lucreaza in multe feluri ca sa ne abata de la acest drum, dar drumul maiestriei se afla tot timpul acolo, asteptandu-ne…
Latura spirituala
Sa ne reamintim ca un copil este fara griji, este sincer si mereu zambitor, intr-o lume roz bonbon. El traieste in prezent, se bucura de trairea clipei, in jurul lui radiaza o aura plina de inocenta, puritate.
Insa, pentru a avea o astfel de experienta, trebuie sa trecem dincolo de intelect, acolo unde dispar toate denumirile. Se poate intampla instantaneu, fulgerator. Si da, nu cere ani intregi de studii, ci poate fi traita privind inflorirea unui boboc, zambetul inocent al unui copil sau capriciile vantului.
Un cautator nu este niciodata fericit pentru ca traieste in separare. Nimic nu il tenteaza. Este ca un copil care s-a pierdut de mama lui. El plange dupa ea si nicio jucarie nu-i poate aduce alinarea. Dar atunci cand isi vede “mama” totul se schimba.
Ridicandu-ne deasupra gandurilor intr-o stare noua de constiinta fara ganduri ATUNCI ne manifestam cresterea.
Redescopera copilul din tine
In ziua de azi oamenii sunt fie letargici, fie deprimati si rigizi in directia lor catre vise marete, flamanzi dupa recompense uitand de copilarie, uitand sa mai revigoreze si din cand in cand prichindelul din ei.
Unii ar spune ca este bine sa nu il pierzi niciodata sau ca nu este nevoie sa fii nici copil, nici adult. De acord. Maretia consta in a gasi calea de mijloc. A fi acea persoana care preia curiozitatea, creativitatea si expansivitatea copilului, dar care alege alaturi de ele responsabilitate, productivitate, inteligenta si disciplina adultului.
Oare noi oamenii, chiar am uitat sa redescoperim copilul din noi?
Sa celebram trecutul si sa savuram prezentul.
Sa fim cel care exploreaza mereu, mai curiosi ca niciodata.
Sa radem mai mult decat trebuie.
Sa fim mai inocenti si puri in suflet.
Mai sensibili la nevoile celorlalti.
Misiune: Du-te chiar azi printre multimea de copii. Vei zambi pe loc si, cine stie, iti va veni un chef nebun de joaca. Da-ti voie sa redevii copil si sarbatoreste (macar) azi ZIUA.
Copilul din Manuel Tucaliuc
(REdescoperit)
Video aici: InspiringThots.net
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
1 June 2009 ora 7:57 PM
Felicitari pentru acest articol atat de inspirat si de frumos.
Subscriu la tot ce spui in el, mai ales la chestia cu obtinerea permisului de parinte care e o idee mai veche de-a mea. Eu insami am fost un copil maltratat fizic, verbal, psihic, emotional si e groaznic, raman traume foarte puternice. Pana cand – asta da provocare – te purifici si te vindeci singur, fara psihologi sau alte ajutoare, pur si simplu tu cu tine, si apoi minunea – te redescoperi si ajungi la armonie si echilibru, intr-un sfarsit. Numai experienta personala conteaza, restul e praf in vant.
Ce dragalasi sunt copilasii din poze hihihi
1 June 2009 ora 9:47 PM
Felicitari pentru articol! Suntem pe aceeasi lungime de unda si tare ma bucur! Foarte adevarat si frumos tot ce ai scris. Pozele sunt superbe!
2 June 2009 ora 4:05 PM
Foarte frumos…bravo ! Pana ce nu redevenim copii…nu percepem frumusetea si simplitatea vietii…