Cum sa fii senin fara durere
Cum ar fi sa traiesti cu totul si cu totul autentic?
Cum ar fi sa poti sa spui ce simti, ce gandesti, ce auzi, ce visezi, oricui, oriunde, oricand? Sa-i spui sefului ca nu crezi in strategia sa, sa-i spui colegului ca ti-e greu, sa-i spui partenerului ca il iubesti cum n-ai iubit vreodata. Ce te-ar ajuta sa poti si sa faci toate astea?
Asculta urmatoarea poveste pe care ti-o spun chiar acum. Un om drag a stins lumina in registrul asta in care traim noi, cei care citim acum. Acum el e lumina in alt registru… 
Atunci cand pierzi pe cineva, cand legatura ta se rupe, traiesti ca o reactie nucleara. Se disipa foarte multa energie. Si asta nu e tot, ea rade totul in cale, aducand suferinta peste tot pe unde trece. Suferinta pentru ca mistuie aproape tot ce prinde.
Ce simti? Ce gandesti? Ce auzi si pan-la urma ce traiesti?
Si daca ceea ce experimentezi chiar acum e si cu disconfort si simti asta am doua vesti bune pentru tine:
- E OK ca esti om si-ti dai voie sa traiesti aceste sentimente. Cu cat le lasi mai mult sa se manifeste, cu atat le poti lasa mai usor in urma.
- Se poate si fara reactia nucleara. Se poate cu o desprindere usoara…
Te intereseaza sa afli cum te poti desprinde usor? Mergi mai departe.
Daruieste, spune ce vezi la oameni, ce-auzi, ce-ti place, ce simti si bucura-te. Ce am facut cu omul asta si ce fac in prezent in viata mea de zi cu zi este sa spun celuilalt ce simt, ce primesc in relatie cu el, ce impact are asupra mea, ce gandesc. Adesea imbratisez oameni, ii mangai, ii incurajez, ii sustin, ma port cu ei ca si cum ar fi ultima zi de relatie si daruiesc tot ce-am mai bun.
Ideea e ca atunci cand daruiesti, e clar, nu dai de la tine… dai de la o resursa infinita care atunci cand daruiesti se primeneste.
Cu vreun an inainte de a schimba registrul am apucat sa-i spun acestui om ca il iubesc, ca mi-a daruit cea mai mare bogatie de pe lumea asta: dragostea neconditionata si libertatea, ca iata sunt matur si liber si le daruiesc si altora ce am primit de la el.
Si de aceea ma gandesc sa-ti daruiesc si tie, din ce-am mai bun si nu-i al meu, putina dragoste si libertate, pentru ca meriti.
Si daca ai un prieten, o mama, un tata, o sora, un frate, un iubit, o iubita, un partener, un sef sau vezi pe cineva pe strada, oriunde, oricand, poarta-te in fiecare clipa ca si cum e ultima lui zi si poti sa-i dai iertarea si alinarea vesnica.
Si e clar ca poti pentru ca a vorbi este a respira. Tu cum te simti? Cu ce-ai ramas? Ce vrei sa faci diferit? De cand? Care e povestea ta?
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
35 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 3 4 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 3 4 » toate paginile
Loading ...
1 March 2010 ora 9:14 AM
Salut, Ioan. Ma gandesc ca o viata intreaga nu ajunge sa manifestam iubirea intre noi, si totusi traim plini de ura iar momentele de iubre sunt atat de putine.. (ma refer la iubire autentica, spirituala).
Oamenii traiesc pe Pamant cu un singru scop: sa se iubeasca. Pare o actiune atat de complicata, atat de incarcata de conditii si responsabilitati, insa e atat de simpla: a-i accepta pe cei de langa tine, fara nici o judecata, fara nici un gand mijlocitor. A te accepta pe tine, pur si simplu pentru faptul ca traiesti, care este deja un lucru extraordinar prin insasi existeta lui. A iubi inseamna a renunta la toate barierele si a lasa astfel natura umana sa se manifeste liber.
Am spune ca e periculos sa ne expunem atat de tare pentru ca am putea fi raniti. Da, asa este, insa singurul lucru din noi care va fi ranit, va fi micul ego, acel mutant schizofrenic care nu stie decat sa ia, care zice “NU”, care se simte inselat si agresat, caruia nu-i vor fi destule toate avutiile materiale si nemateriale din lume.
Acum traim ca niste nebuni, pentru ca mintea noastra pune la indoiala pana si cel mai mic gest de iubire. Oare cat vom mai continua sa ne torturam, sa cautam explicatii, sa dam sens lucrurilor, cand e atat de simplu?
1 March 2010 ora 9:32 AM
In Pateric se spune ca la Avva Pimen sa dus un frate si a zis: “Ce sa fac, parinte, ca-mi vin tot felul de ganduri rele in minte”. Si Avva Pimen a raspuns: “Opreste vintul! (batea vintul). Intinde bratele si pieptul si opreste vintul!”. Si el a zis: “Nu pot sa opresc vintul!”. Si parintele a continuat: “Asa cum nu poti opri vintul, asa nu poti opri gandurile rele! Dar altceva poti sa faci, si anume, cu un gand bun sa inlaturi gandul cel rau!”.
Crestinismul vorbeste despre asta de mii de ani!
1 March 2010 ora 9:52 AM
Sa ne traiesti, Ioan!!
) !!!
Ai un gand bun, frumos, plin de bucurie, de Martisor, din partea mea !!
SI TUTUROR CELOR DE AICI!!!!
Cu drag, Cristiana
1 March 2010 ora 10:50 AM
Povestea mea: am trecut prin disparitia unei fiinte foarte dragi mie si am invatat cate ceva. Traiesc ca si cum maine ar fi ultima zi. Problema e ca multi dintre cei din jurul meu nu o fac si atunci eu sunt cea care are de pierdut pe plan imediat.
Foarte frumos articolul tau. Mi-a reamintit ca ceea ce fac e bine.
1 March 2010 ora 10:54 AM
hmmmm…..durerea!
eu, o sa incep cu sfarsitul…..adica o mica povestioara: eram adolescent la tara, locul de nastere, peisaj complet, campie langa un parau langa deal, casa in apropiere de de padure….mirific de liniste…in fine, a fost o punere in context.Bun, si apare o fatuca frumusica de 11-12 ani din Bucuresti, eu aveam 16….normal, iubire reciproca, nemarturisita(diferenta de varsta si de situatie sociala-provine din familie cu implicatii in ambasada romaniei in germania)…ok, s-a manifestat atunci, ca atare, doar “prieteneste”…n-am indraznit mai mult!
S-a mai tinut o legatura gen scrisori amicale….destul de rare insa de curand, dupa circa 12 ani, in care nu am vazut-o fizic-fiind plecata in germania, o gasesc, din pura intamplare, pe facebook….precizez ca nu am vre-un interes de socializare de genul, fiind si casatorit, numa ca datorita curiozitatii si la invitatia unui prieten am accesat facebook(nu mi-a spus niciodata ca are cont acolo!) in fine….am terminat cu motivatiile!
Eu, cel putin, m-am indragostit din nou…in conditiile in care, am o varsta, sunt casatorit, doi copii, ea fiind in germania(cu prieten care e posibil sa finalizeze intr-o casatorie)……samd!
Intradevar, durerea o poti petrece in mai multe feluri, insa consoloarea mea a venit cu necesitatea interioara de a impartasii iubire in jur, de a face ceva pentru cei din jur, as fi vrut sa ma inrolez intr-o societate nonprofit ca voluntar(a fost demotivat de faptul ca am copii de intretinut!)si lucrul asta m-a “reparat”, pentru ca daca nu erati voi, cei de pe empawer.ro, si vre-o 2-3 prieteni si oameni de incredere, ajungeam pana la urma la psihiatru si se incheia nasol, pt familia mea actuala!
In plus deasta, trebuie sa mentionez ca sentimentul acesta, pe care de altfel il aveam in launtrul meu, s-a mentinut, poate chiar s-a implantat mai bine, pentru ca astfel nu stiu a explica de ce tot mai mult constientizez ca nimic nu te implineste mai mult decat iubirea cu toate aspectele ei(de familie, de patrie, de semeni, de adevar, de onestitate….samd)!
1 March 2010 ora 10:59 AM
Ioan cred ca autenticitatea nu este incompatibila cu ceea ce numim conveniente sociale. Acestea fac parte din fiinta noastra, filtrul “social” functioneaza la toate reactiile noastre caci traim printre oameni si asta ne defineste. Deci a masca, a tempera, a bloca anumite reactii ce “nu dau bine” din punct de vedere social este ceva normal. Caci imaginea noastra despre noi nu este niciodata la nivel de individ ci integrata in societate, intre prieteni, familie, colegi etc deci nu trebuie sa intram in conflict cu societatea.
De aceea este normal sa nu ne plimbam si sa actionam ca niste Iisus-i marinimosi pe strada caci istoria (ma rog, cea general acceptata) ne demonstreaza ca e periculos… a murit saracu’!
Si treaba cu iubirea… este chestiune de moment (istoric ce-i drept) caci acum 2000 ani totul era dreptate! “Fratilor, totu-i relativ!” – un alt mare evreu al lumii.
1 March 2010 ora 11:05 AM
@Adrian Ai scris cuvinte foarte frumoase. Rezonez cu tine la afirmația ta legată de iubire. Ce poate să fie mai frumos decât să iubești?
Tu spui că e periculos să te expui atât de tare… Tu ești curajos, să te expui aici, acum.
Care e cel mai mare pericol pentru tine atunci când te expui?
Răspunsul meu la întrebarea ta finală: până când n-o să mai putem așa, până când o să ne împăcăm cu noi. Care e răspunsul tău?
1 March 2010 ora 11:07 AM
@Cristi. Ești credincios! Credința ta te poate ajuta sau frâna. Tu ce alegi?
1 March 2010 ora 11:21 AM
@Maria Ești generoasă atunci când iubești! Ești generoasă tot timpul! Că iubești la fiecare pas! Eu cred că faci bine.
Tu spui că alții din jurul tău nu fac ceea ce faci tu și că atunci ai de pierdut. Maria, cum pierzi tu pe plan imediat?
1 March 2010 ora 11:22 AM
@Cristiana Mulțumesc mult pentru cuvintele tale frumoase om generos și bun! Păstrează-ți Primăvara-n sufletul tău bogat. Îți vine atât de bine!