De ce te compari cu ceilalti?
Ioana este o persoana foarte ambitioasa. A avut note mari tot timpul in scoala si a terminat chiar si un master. In timpul facultatii a facut si voluntariat in carul unui ONG studentesc si acum are un loc linistit de munca. Totusi, nu face ce i-ar placea ei sa faca. Are 25 de ani si cumva nu isi mai gaseste drumul si nici energia si increderea in sine pentru a mai explora, pentru a isi mai cauta propriul drum in viata.
Problema cea mai mare, aparent, este increderea in sine. Dar, de fapt, o problema si mai mare este faptul ca se tot compara cu ceilalti din jur. Si daca s-ar compara luand in considerare si lucrurile bune si cele mai putin bune, ar fi bine.
Dar, atunci cand se compara cu cei din jur, ia doar lucrurile bune de la ceilalti si cele mai putin bune de la ea in considerare. Astfel, aproape cu oricine s-ar compara, ea iese in minus.
A ajuns sa ii vina greu sa mai incerce orice. Are senzatia ca fiecare lucru pe care vrea sa il faca, exista oameni mai buni decat ea care il pot face si ca nu are nicio sansa sa ii depaseasca. Orice loc de munca sau training la care vrea sa aplice ajunge sa ramana doar o dorinta abandonata pe motivul ca “Sigur ceilalti sunt mai buni decat mine si decat sa incerc si sa sufar, mai bine abandonez de pe acum”.
Comparatie
Da, Ioana a abandonat sa mai creada ca este unica si sa incerce sa identifice lucrurile care o fac pe ea unica. A abandonat sa mai creada ca tocmai lucrurile care o fac pe ea unica o pot conduce catre a face ceea ce i-ar placea sa faca. Nici nu mai poate sa creada ca aceste lucruri care o fac unica ar putea sa o puna in pozitia de a fi foarte buna pe niste lucruri care i-ar placea cu adevarat sa le faca.
Nu, ea doar se compara, pe lucruri fundamental irelevante comparativ cu ce i-ar placea sa faca, cu cei din jur. Si, asa cum am spus mai sus, o face in asa fel incat sa iasa de fiecare data pe minus.
Aceasta e doar o parte din ceea ce este Ioana, o Ioana care poate se ascunde si in tine. Motiv pentru care te intreb: tu de ce te compari cu ceilalti?
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
17 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
Loading ...
19 July 2010 ora 11:59 AM
Din obisnuinta: am fost fost comparati de mici. Mai intai de parinti “tu inveti mai bine\rau decat Ionel”, apoi de prieteni “tu dansezi mai bine\rau decat Azorel”, de cei din jurul nostru, si am inceput sa credem ca e ceva normal sa te compari.
Apoi cred ca avem tentinda de a gasi un etalon in ceilalti. Vrei sa stii la ce nivel esti si ai nevoie de cineva cu care sa te compari si ne comparam cu restul. Poate pentru ca avem nevoie de recunoastere. Daca nu am avea nevoie de recunoasterea celorlalti poate ne-am compara cu noi.
Poate mai e si o lipsa de responsabilitate. Credem ca ceilalti sunt responsabili pentru cum ne simtim si simtim nevoia de a-i depasi pentru a avea un motiv de a ne simti importanti.
19 July 2010 ora 2:22 PM
si eu, ca si Cristi, cred c-o facem din cauza ca ne-a intrat in sange si credem ca face parte din natura fiintei noastre: mereu ne-au comparat parintii, si exact dupa modelul descris, in detrimentul nostru… ne-a comparat sistemul educational (notele nu fac nimic altceva decat sa compare)… am fost sau suntem comparati apoi de angajatori: de obicei la interviuri esti analizat ca un obiect si comparat… si daca ai experimentat suficient de multe refuzuri, inveti candva ca ceilalti sunt mai buni decat tine;
traim intr-o societate care functioneaza in baza principiului comparatiei, asa ca-i usor sa preiei metoda fara s-o mai chestionezi si reflectezi
iar atunci cand in urma unei cariere de comparat ai reusit deja sa-ti consolidezi o imagine de sine negativa… comparatul cu altii dupa principiul Ioanei nu face decat sa-ti ofere un pic de “siguranta” (pt. ca-ti certifica imaginea de sine) intr-o mare de nesigurante
eu personal am fost ani muulti, multi aceasta Ioana… exact pana cand am inteles ca “buba” cea mare era comparatul, si-am inceput sa lucrez la asta… iar in prezent m-am cam debarasat aproape complet de comparat cu altii, si ma simt grozav cu mine insami, asa cum sunt
19 July 2010 ora 4:46 PM
Marea greseala cand te compari cu cineva este ca te compari cu ceea ce crezi tu despre acea persoana (ceea ce vezi din afara), nu cu ceea ce este acea persoana cu adevarat (lucru pe care nu ai de unde sa-l stii). Si ti se pare ca respectiva persoana e mult mai frumoasa/desteapta/norocoasa/fericita/implinita fara sa ai habar de ce simte ea in realitate. Tu nu stii nici ce pret a platit acea persoana ca sa fie asa cum e si nici daca este cu adevarat fericita si increzatoare, asa cum afiseaza. De aceea, comparatiile sunt utile doar pana la un punct si numai dupa niste criterii foarte clare, cat mai “tehnice” (de exemplu abilitatea de utilizare a unui soft, nivelul de cunoastere a unei limbi straine etc.) dupa care te poti adapta si evalua/evolua.
19 July 2010 ora 5:38 PM
Multumesc @Cristi si @Cristina. Fain ce ati prezentat.
19 July 2010 ora 5:51 PM
Mihai ,
de-a lungul vietii , reusitele altora m-au facut mai buna ,ei au fost sursa mea de inspiratie pentru reusitele mele .Uneori mi s-a intamplat sa imi pierd increderea in mine insa mereu a fost o etapa de crestere , a fost necesar si aceasta pentru propria mea analiza, pentru mustruluiala care te face sa mergi mai departe si sa ridici fruntea.Am invatat ca mereu vor fi unii mai buni ca mine si altii mai putin, insa important pentru mine a fost ca astazi sa fiu cea mai buna , maiine ..vedem cu cine ma compar !consider comparatia o buna metoda de a evolua ..de a lua pulsul vietii ,sa vezi unde ai ajuns.. in comparatie cu altcineva .
19 July 2010 ora 6:41 PM
Cred ca a te compara cu ceva sau cu cineva anume nu este un lucru rau.Este normal sa avem puncte de referinta.Partea importanta este semnificatia pe care o dam rezultatului.
O persoana poate realiza ca isi poate imbunatati abilitatile si aceasta comparatie se transforma in motivatie.Si aici ma refer la acea motivatie neconcurentiala, motivatia de a fii mai bun decat ai fost ieri, nu neaparat de a depasi o annumita persoana.
Pentru alta persoana exact aceeasi situatie poate fi o reintarire a convingerii (deja existente) ca nu este suficient de buna, suficient de capabila, etc.
In esenta este vorba de centrul de control : o persoana care are centrul de control in interior nu are nevoie de referinte exterioare pentru a se simti in siguranta.Stie ca are responsabilitate pentru ceea ce face si este in controlul vietii sale.Are forta de a merge impotriva “curentului” daca aceasta este directia data de valorile si credintele sale.
O persoana care are centrul de control in exterior va cauta intotdeauna un model pe care sa-l imite sau pe care sa-l urmeze.Adesea nu are valori clare, si pe care sa le poata sustine si de aceea crede ca valorile altora sunt “mai bune” si “demne de urmat”.
Iar de cele mai multe ori informatiile pe care le primeste si modelele pe care le urmeaza sunt conflictuale si amplifica sentimentele negative de a nu fi suficient de buna sa….
Intrebarea este : cum putem “ schimba centrul de control” in cazul in care il avem in exterior?
Sunt sigur ca raspunsurile vor veni de la cei care au reusit acest lucru.
19 July 2010 ora 7:27 PM
Felicitari Andrei pentru ce ai scris mai sus!
19 July 2010 ora 8:25 PM
Doamne.Incredibil ai scirs in articolul asta tot ce gandesc eu acum.M-am saturat de mine,de cinoratii,sa vad eu ca altii merita sa lupti pt.a le sta alaturi ,iar eu tr sa stau langa cneva pt ca ce am eu,au si alti.
Pana de curand vroiam o relatie,,dar cum sa cred ca cineva ma poate considera unica daca eu cred ca nu am nimic deosebit.De fapt am,dar nu se cauta astazi.Sunt prea sufletista si sincera,iar asta este inteles astazi ca prea prost.
Simt ca cu fiecare zi ce trece,ajung mai depresiva,ma suport mai putin pe mine,mai mult pe alti.
Parca sunbt o leguma,stau,analizez,ma compar si nu pot sa incep sa ma simt mai bine.
20 July 2010 ora 12:06 AM
M-a uimit teribil articolul, pentru ca mi se aseamana in intregime. Ma numesc Ioana, am 24 de ani, am terminat facultatea, masterul e in curs de terminare si am un loc de munca relativ linistit.
Intr-adevar, de cand ma stiu,am obiceiul de a ma compara cu ceilalti si mereu ies in pierdere ceea ce, uneori, ma face sa ma simt frustrata si sa-mi pierd increderea in mine. Insa, in ultima vreme, am incercat sa inteleg ca sunt unica si ca unele persoane apreciaza si admira anumita calitati la mine pe care eu nu le observasem, sau nu le credeam atat de importante…de aceea e bine sa primim mereu un feedback din partea celorlati, astfel ajungem sa ne recunoastem pe noi insine prin intermediul persoanelor de langa noi.Nu cred ca obiceiul nostru de a ne compara cu ceilalti este in totalitate rau, pentru ca, daca exista si un pic de ambitie, vom fi tentati sa evoluam si sa ne perfectionam…insa,trebuie sa intelegem si sa acceptam de la bun inceput ca fiecare din noi e unic si reactioneaza, in situatii similare in mod diferit, in functie de ceea ce simte.
20 July 2010 ora 12:48 AM
Pentru ca intrebarea esentiala era: “Ceilalti cum au putut sa obtina mai mult? Uite de exemplu fata lu’ X sau baiatul lu’ Y!”, indiferent despre ce era vorba. Si cred ca nu sunt singurul care a auzit aceasta poveste.
Raspunsul meu la intrebarea ta, in ceea ce ma priveste, ar fi: Pentru ca inca nu stiu ce anume ma face unic (in afara lucrurilor universal valabile). Acel ceva ce-l pot face cel mai bine. Iar ca sa pot afla asta, fac comparatii. Corecteaza-ma unde gresesc.