Frica de a juca pe scena vietii
Am fost acum cateva saptamani la o intalnire oraganizata de Dilema Veche cu si despre actori. Cel mai mult mi-au placut povestile de viata dintr-un timp de mult apus, din care eu imi mai aduc aminte de iaurturile si sana din sticle, de flacara de la aragaz pe post de neon si de un echipament de munca portocaliu pentru gradi. 
La final am avut si noi ocazia, cei din sala sa adresam intrebari invitatilor. La un moment dat, m-am trezit ca am ridicat mana sa pun si eu o intrebare. Instant a inceput sa-mi bata inima mai tare si ma gandeam ce-o fi fost in capul meu sa ma bag in asa ceva. In sala erau actori de renume, plus cei de la Dilema Veche, plus cameramani care filmau toata discutia. Daca nu o sa vorbesc destul de tare, sau daca nu imi voi gasi cuvintele? Daca, daca, daca?
Am incercat sa recapitulez intrebarea in minte ca “sa o am pregatita” si culmea, la fiecare “recapitulare” formularea era alta, asa ca mi-am spus ca trebuie sa las balta probele si sa am incredere in intuitia de moment, ca ma voi descurca eu cumva.
In fine, vine si momentul respectiv, ma ridic in picioare si adresez intrebarea: “Cum a fost prima experienta pe scena teatrului si cum ati gestionat emotiile si frica de esec?”. Recunosc ca am avut un mic moment de ezitare, poate am gesticulat cam mult, dar iata ca mi-am gasit cuvintele, am zambit si am reusit sa trec peste emotii si sa adresez o intrebare relativ clara.
Ulterior am realizat ca, pana la urma, mi-am dat singura raspuns la intrebare. Cateodata, ca sa poti sa treci peste emotii tot ce trebuie sa faci este sa-ti acorzi credit si sa treci la actiune.
O spune cu siguranta mai bine Tony Robbins in “Get the edge”. Alocand prea mult timp pentru gandire, rationare si argumentare, se pierde din entuziasm si naturalete si iti dai practic timp ca sa poti gasi toate motivele pentru care nu ar trebui sa dai curs unei idei si initiative de moment.
Raspunsul pe care l-am primit a fost unul foarte interesant. Actorul Mircea Diaconu ne-a povestit cum tanar fiind, a fost pus in fata unei situatii noi, si anume sa tina rolul unui alt actor intr-o piesa de teatru. Ce l-a facut sa nu-i tremure vocea pe scena sau sa nu se compare cu alti actori mai experimentati, discreditandu-se, a fost incurajarea primita din partea regizorului. Atunci cand si-au strans mainile pentru prima data, acesta din urma i-a spus ca are incredere in el ca va face o treaba buna si ca l-a vazut jucand de nenumarate ori.
Tot dansul ne-a spus ca stia cu siguranta ca cele spuse de regizor sunt minciunele, pentru ca, daca ar fi fost cazul ca marele regizor sa fie vreodata in aceeasi sala cu cea in care a jucat pana atunci, cu siguranta ca ar fi stiut acest lucru. Si, desi, ar parea ciudat, a ales sa creada in acesta minciunica, cu alte cuvinte, a ales sa creada fara sa fi gasit o argumentare neaparat realista in spusele regizorului, in calitatile si talentul lui de actor.
Puterea lui “a crede”
Diferite studii confirma ca la nivelul creierului nostru se intampla ceva foarte interesant. Practic, putem avea experiente reale sau imaginare, doar ca senzatia, trairile si starile noaste pot fi aceleasi, chiar si doar ca rezultat al unei credinte, imagini sau proiectii si nu neaparat ca rezultat al unei trairi reale, experimentate.
Creierul nostru nu stie, la nivel de senzatii, diferenta dintre imaginar si real. Atunci de ce sa nu ne luam sursele de incredere si entuziasm imaginandu-ne, vizualizandu-ne pe noi avand succes, in situatii de viata reusite, avand deja in prezent ceea ce ne propunem sa obtinem?
Si… a mai spus ceva interesant. Si anume ca toti oamenii sunt pana la urma actori, pe scene diferite, in situatii diferite de viata. Diferenta ar fi ca actorii sunt pusi sa-si depaseasca fricile mai des.
Nu exista o formula magica, unica, ca sa nu-ti mai fie frica
D-na Mariana Mihut ne-a spus ca si acum, cu imensa experienta cumulata peste ani, emotiile sunt la fel de mari, la o premiera, de exemplu. Este perfect uman sa-ti fie frica atunci cand esti pus intr-o situatie noua sau cand ceea ce faci, spui sau traiesti are o miza pentru tine.
Ideea este sa gasesti o resursa interioara sau exterioara tie prin care sa poti depasi frica. Pentru mine in seara respectiva formula pentru a depasi frica de vorbit in public a fost sa nu mai gandesc atat si sa aleg sa am incredere ca ma voi descurca. Pentru inceputurile actoricesti ale d-nului Mircea Diaconu increderea regizorului in el, in talentul lui, a facut diferenta.
Tu, “actorule” , cum iti depasesti fricile?
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
4 October 2010 ora 1:23 PM
Ce frumos !
Eu cred ca ma ‘motivez’ in sensul ca ma arunc cu capul inainte cu ideea ‘ce o fi, o fi’. Culmea e ca sunt mai relaxat asa decat atunci cand imi construiesc ‘strategii’ de evitare a ‘ceea ce se va intampla’…
5 October 2010 ora 9:47 AM
Foarte frumos spus si …util articolul, chiar aveam nevoie de asa ceva in aceasta dimineata.multumim
5 October 2010 ora 10:31 AM
Asta apropo de un citat care imi vine in minte acum si dupa care m-am ghidat ceva vreme si inca ma mai ghidez:
“Fa ce te sperie si moartea fricii este sigura.”
Felicitari Alina pentru articol !
Ai relatat o experienta din viata ta, felul cum ai actionat in acel context si finalitatea experientei concretizata prin feedback interior si exterior.
O experienta model, din care cei care aleg drumul acesta al “riscului”, se pot inspira si le poate da incredere.
Un articol foarte frumos !
O zi minunata !
5 October 2010 ora 10:39 AM
@ Marius, Irina si Catalin: Multumesc frumos pentru aprecieri, ma bucur ca vedeti util ce am scris. Cu placere, Iulia, ma bucur ca am facut o diferenta in dimineata asta mohorata
. Catalin, fain citatul: “Fa ce te sperie si moartea fricii este sigura.”! O zi faina!
6 October 2010 ora 9:55 PM
Bine zice Tony Robbins. De atatea ori m-am confruntat si eu cu situatii in care efectiv am pierdut momentul pt ca am analizat prea mult. La fel, sunt multi oameni in jur care se tem de pasi gresiti si totusi nu fac nici unul, ceea ce e mai grav.
Depasirea fricilor cred ca se intampla cand trebuie sa se intample, cand simti ca trebuie sa iei o decizie si nu conteaza ce pierzi, ci te focusezi pe ceea ce poti castiga. Cand mi-a fost teama am incercat si am rezonat cu oameni care stiam ca imi pot da acele suturi de care aveam nevoie.