Eu as aduce un comentariu observatiei lui Liiceanu: nu e greu sa-ti imaginezi tranzitivitatea raului. E mai complicat sa te dai cativa pasi in spate si sa vezi imaginea de ansamblu.

Si eu iti multumesc pentru comentariul tau intelept si concentrat

Lebedele si pelicanii par a fi fiinte zburatoare diametral opuse, dar au destule lucruri in comun. Sunt pasari de stufaris, sunt foarte atente la familiile lor, au un fel de tandrete pe care din nefericire nu o vedem decat la lebede… si un fel de ingenuitate… nu stiu cum… Au fost oameni care au considerat ca sunt o ciudata pt ca iubesc saurienii si pelicanii… De ce nu caprioarele si paunii??!!
Normal ca le iubesc pe toate, si antilopele, si nostimii pecari (porculetii salbatici aceia mici dar extrem de curajosi !!! Doamne, scumpi rau mai sunt !!!)…
Dar stingerea saurienilor si zborul greu al pelicanilor… Am facut un eseu despre saurieni si cineva care ii privea cu repulsie a plans… Pana atunci imi fusese rusine (de ce nu stiu) sa vb despre ei… de atunci vad ca se inmultesc prietenii lor prin mana mea… Stii ce mult ma bucur ??!!!!!

Dupa hohotele si tavalelile pe jos de ras de rigoare, scarba generata a fost de proportii astronomice.

Un pelican nu ar face asta, nu-i asa, Cristiana? Un pelican si-ar pastra durerile inauntru si le-ar transforma in energie cinetica pentru zborul urmator. Si cu inertia tot noi decidem ce facem.

Repet, tare am prins drag de pelicani

Mi-am dat seama de asta nu mai stiu la ce replica data intr-un film de aventuri… Dintr-o data mi-am dat seama ca de fapt noi ne balacim in strivirile noatre, in supararile noastre, in ne-iertarile noastre cu o miscare inertiala care ne taraste dincolo de spasmele evenimentului… Mai si vorbim de cele petrecute, si retraim parca cu si mai mare intensitate – de parca nici nu ne-am dat seama de … anumite aspecte care erau si mai al dr… dar nu le-am vazut atunci … ca altfel ii spuneam… si ii dregeam… si o fi… si o pati…
Stii??!! Ti se pare cunoascut ??!!
Si-i mai tragem si o barfa… ca asa ne invata si televizorul asta, cu reclamele lui !!! Mai nou se dau si acatiste…
Inertii…

Este, sigur ca este ne-simtire, nu simtim (decat poate, foarte tarziu… sau de loc… sau poate doar dupa ce se termina exercitiul vietii acesteia…) cat de mult rau ne facem singuri ne-iertand, ne-simtind si durerea celuilalt, frica lui din care poate sa fie si agresiv, si rau, si spurcat la gura (scuze !! dar cam asa stau de multe ori lucrurile – omul nu este rau de fel, dar e taaare spurcat la gura !!) Boxam in draci unul in altul, cu inertia aceea ‘ Daca a dat el…am dat si io !! Ce, sa stau ca prostu’n drum ??’

Nu??!!

Vezi, unii oameni spun ca, daca nu zbiara unul la altul si nu tin supararea aia pana ce se satura tot satul – spun ca nu au o traire neaosa, autentica… mi-a placut termenul… Nu simt ca traiesc daca nu se cearta un pic, daca nu se dau ei in spectacol… ca scorpionul, sa intepe un pic… ca asa ii e obiceiul… Mai ales in familii, unde se duc certurile din tata’n fiu .. Si-ar trada familia daca ar ierta… Si cu cata furie se arunca noroi peste dulcele balcon al Julietei… Noroi?? Otrava…
Daca citim in Wikipedia ce inseamna inertie… acolo spune ca miscarea inertiala dureaza pana ce o forta mai dura sparge, intrerupe miscarea… (cuvintele mele, sunt obosita de mor acum, nu ma mai duc sa iau alesaturile lor !!!) Julieta a trebuit sa moara, Romeo la fel, cati ca ei de milenii, pana sa ajungem la iertare…

Mai este si uitarea… Dar …slaba nadejde… chiar foarte slaba…
Da, noroc cu speranta… Poate dupa 2012 s-o mai schimba ceva in lumea asta a noastra… Ne-o scurta Dumnezeu zilele cele grele si ni le-o da pe cele frumoase…

N-am vazut cum se pregateste un pelican de zbor, tare frumos l-ai descris Cred ca tocmai mi se par brusc tare simpatici pelicanii, sigur isi valorizeaza zborul mai mult ca altii

Cat despre daci… va trebui sa te plimb mai intai prin univers, prin Lemuria si Atlantida ca sa vezi ce era cu adevarat cu ei, cu celtii, cu tibetanii, cu insularii din Micro- si Polinezia, cu maorii din Australia si africanii din Sudul Nubiei… Dar cine stie?? poate o sa-ti placa !!! pana atunci va mai torn cate o poveste pe ici pe colo…

Cristiana, pai atunci hai sa fim toti blonde tolerante Cat despre sufletul strivit, daca tu mai ai acum suflet (iar aici ma tem ca nu poti zice niciun da, dar…) e pentru ca sufletul se regenereaza orice s-ar intampla. Numai ca se regenereaza in timpul lui si problema devine “ce ma fac eu pentru perioada X cu un suflet strivit?”

Si aici vine si ajuta iertarea, inclusiv pentru striveala, care, la drept vorbind, e doar reactia ta.

Mie imi plac tare povestile tale cu tracii si spiritualitatea lor. Ma inscriu pe lista de omuleti care astepta de la tine onor proiect!

Vero, eu am trecut chiar de curand prin ceea ce spui tu. De fapt, aceasta situatie mi-a inspirat articolul. Uneori trebuie sa treaca timp, sa cresti tu, sa creasca cealalta persoana ca sa se poata intampla iertarea.

Nu stiu, poate ca de fapt iertarea este un proces. Care nu poate fi niciodata un eveniment. Mai cuget la asta. Cert este ca atunci cand eu am simtit ca pot sa iert am iertat intr-un singur episod si unilateral.

Dar mila? Mila de celalalt? Aici nu prind ideea. Ca mie mi-era mila de mine, sincer vorbind

Mihai, multumesc pentru incurajari, inca vreo cinci si o sa ajung sa cred ca pot scrie si carti

Multumesc mult, Ioana Ca semanam, ca de multe ori simtim asemanator. Multumesc+ (si nu mai incepe scoala odataaaa!)

Teoria aia a mea este deja expusa mai sus in 2 vorbe, referitor la conceptul de moshism introdus de catre dl. Gh. Seitan, cu care am stat de vorba (strasnic om, jos palaria, vorba ta, Daniela!!!); si dl. Gr. Lese are in emisiunea saptamanala a dansului cautari de idei despre mosii nostri si cele ramase de la dansii, privitor la spiritualitatea inalta pe care o mostenim (si o mai aplicam printre picaturi pe ici pe colo, daca nu ne ia valul…)

Teoria iertarii (de fapt… practica iertarii) are stravechi radacini la noi, nedezvoltate oficial din mare, maaare nefericire (dar o sa-i vina randul – negresit, cred eu ), drept pentru care am mai citit pe ici pe colo cum ca, daca Iisus s-ar fi nascut la noi nu l-ar fi omorat nimeni, caci exact acest lucru cultivau getii (dacii) de fapt toti tracii (sa extindem putin dimensiunile spatiale). Daca cunoastem acest lucru, controversa mai veche privind faptul ca Deceneu l-ar fi tradat pe Burebista lasand sa patrunda treptat, dar sigur, crestinismul in Dacia, nu mai are de loc volum, caci IERTAREA ERA CEA MAI INALTA FORMA DE SPIRITUALITATE A LOR si a simtit si Deceneu nevoia de a merge chiar si mai departe, cu intorsul obrazului (mai ales ca nu era nevoie sa astepte sa se… scrie Biblia pentru a cunoste devenirile vremurilor, caci veneau cu totii de pe aceeasi linie…). Ce usor ne este astazi sa acuzam, cu experienta noastra agresionala, cand ei nici macar nu si-au putut gandi astfel de lucruri … Dar daca vrem sa facem teorii ale conspiratiilor acolo unde nu sunt ca sa le ascundem pe care care chiar sunt… ajungem taaare departe !!!

Sa pastram doar ideea ca IERTAREA ESTE PROPRIE POPORULUI ROMAN, chiar daca treptele ei sunt greu de aplicat. Ideea cu intoarcerea celuilalt obraz este treapta finala a Invatatorului (deocamdata aici, pe Pamant), trepta anterioara fiind aceea a altruismului simplu: fac ceva fara sa cer ceva in schimb – si mai este ceva drum pana la a intoarce si celalalt obraz…

Dar toate la randul lor… Cred ca nimeni nu trebuie sa impuna, toate vin in mod natural, fiecare la timpul sau… Noi trebuie sa stim ca exista, sa stim si sa acceptam ca avem un tzel si mai inalt decat ceea ce putem face doar din cand in cand acum…