Intuitia, asul din maneca

Intuitia, asul din maneca

Incotro?

Vi s-a intamplat vreodata sa fiti in fata a doua drumuri, sa stiti care trebuie ales si totusi sa ezitati? Probabil multe persoane au trecut prin asa ceva, unele au stiut ce sa aleaga si poate unele nici nu au constientizat aceasta situatie.

Indiferent de situatia in care va aflati sau v-ati aflat, un factor a contribuit intr-un procent semnificativ: INTUITIA! Noi, oamenii, suntem obisnuiti sa acordam importanta in principal lucrurilor care pot fi dovedite, explicate stiintific. Din pacate, intuitia nu se numara printre acestea, deoarece este irationala, nu se refera la fenomene ce tin de cauza si efect.

De multe ori simtim ca s-a intamplat ceva, dar nu ne putem explica ce anume, iar acest fapt ne conduce spre nesiguranta si ne determina sa nu luam in serios acea simtire. De ce nu acordam importanta, chiar daca nu-i ceva concret? Raspunsul este simplu: lipsa curajului de a avea incredere in unele semne sau mai bine zis, in ceva nedefinit.

Un al saselea simt?

Intuitia este perceputa ca un al saselea simt, atribuit in special femeilor. Ele sunt dominate de cele mai multe ori de emisfera dreapta, vazuta ca partea non-verbala, in care se acceseaza cu usurinta emotiile, partea artistica si tot ce tine de sensibilitate, de pacea interioara, este locul creativitatii si imaginatiei, in timp ce barbatii folosesc mai mult emisfera stanga, perceputa ca fiind partea rationala, bazata pe gandirea abstracta.

Desi in majoritatea cazurilor aceste afirmatii se confirma, este vorba de o oarecare prejudecata. Nu este vorba ca femeile sunt emotionale si barbatii sunt logici, ci de faptul ca majoritatea barbatilor nu-si dau voie sa foloseasca mai mult emisfera dreapta deoarece ei considera ca vor fi etichetati ca slabi, prea sensibili, efeminati, iar ei sunt puternici, se folosesc de lucrurile sigure, verificate, nu de vise, mister, emotii excesive si prea multa sensibilitate.

De fapt, este destul de greu de spus daca nu-si dau voie sau poate nici nu-si dau seama ca acestea fac parte din ei si, in momentul cand sunt accesate, dau frumusete vietii si se fac mult mai placuti de cei din jurul lor.

Voi ce spuneti, dragi barbati? Care emisfera este mai aproape de voi, pe care o considerati mai prietenoasa?

Un salt

Intuitia este ceva care se intampla, nu are nevoie de anumiti pasi ce trebuie urmati. La fel cum spunea si Osho, “este doar un salt de la nimic la existenta”. Trebuie sa invatam sa o acceptam, sa ne apropiem de ea si apoi sa devina indispensabila pentru noi. Poate face diferenta intre esec si succes. Important e sa stim sa ne ascultam si sa actionam in directia potrivita.

Cand spun sa ne ascultam intuitia, nu ma refer sa o accesam sau sa schimbam viata noastra radical de pe o zi pe alta. Acest lucru ar fi facut cu superficialitate si nu ne-ar ajuta pe o perioada indelungata. Eu ma refer la a fi mai atenti la lucrurile ce se intampla in jurul nostru si in primul rand la ce se intampla in noi insine. De abia atunci primul pas important spre o viata traita sanatos si frumos, a fost facut!

Daca am lucra zilnic sau cat mai des cu noi, pentru a ne schimba obiceiurile si gandurile nocive, am vedea cat de eliberati si energici ne-am simti! Uneori, cand nu avem alte solutii si trebuie sa ne hotaram repede, e bine sa ne ascultam glasul sufletului si sa lasam in pace ratiunea! Exact cum se regaseste si in “Intuitia, cunoasterea de dincolo de logica” (Osho), “cand ratiunea da gres, numai intuitia poate lucra”.

Cum arata intuitia?

Intuitia nu are o forma exacta. In functie de situatie, poate aparea sub diferite tipuri, cum ar fi:

1. Instinctele primare de autoconservare – sindromul lupta sau evita, cautarea placerii, raspunsurile instinctive de reducere a nevoilor primare, ca foamea, setea si siguranta.

2. Reactiile emotionale conditionate – frica, aversiunea, suspiciunea, atractia, atasamentul.

3. Intuitia corporala (fizica) – include mesajele privind nevoile si conditiile de la nivelul corpului.

4. Intuitia mistica – cuprinde o varietate de experiente subiective, cum ar fi calauzirea spirituala, iluminarea, intuitia psihica, ghicitul, viziunea profetica, detectarea campurilor energetice.

5. Intuitia interpersonala – se refera la abilitatea de a descoperi diferite indicii in legatura cu anumite relatii, dar face trimitere si la empatie si la aprecierea caracterului.

6. Intuitia practica (concreta) – se refera la capacitatea de a anticipa diferite probleme si la gasirea celor mai bune solutii, rapid si fara efort.

7. Intuitia expertiza – este un domeniu specific, strans legat de cunostintele de specialitate si de perspectiva critica.

Intuitia este executata automat si inconstient, implica abilitatea de a vedea profund, clar si de a prevedea solutiile. De asemenea, cu ajutorul ei putem extrage semnificatia si esenta dintr-o anumita situatie, determinandu-ne sa luam decizii instantanee.

ATENTIE! Este foarte usor sa cadem in prapastie. Nu orice decizie luata rapid sau orice senzatie interioara are legatura cu intuitia. Cand e vorba de intuitie, simti cu adevarat ca asa trebuie procedat, e ceva care nu poate fi explicat prin cele cinci simturi. Este acel ceva care iti da o stare de liniste, te simti bine cu tine si cu deciziile luate, stii ca nu le poti explica celorlalti, dar te simti impacat cu tine!

Asa ca aveti incredere in voi. Iar cand sunteti in fata unui impas si nu stiti cum trebuie procedat, respirati adanc, zambiti usor si atunci va veti aminti ca aveti instrumentul necesar care sa va ajute sa actionati!