Acasa » Transformarea si iubirea de sine

Transformarea si iubirea de sine

Suntem intr-un constant proces de schimbare, de transformare, atat exterioara cat si interioara. La nivel exterior ne e usor sa observam cum trec anii, cum trupul ni se schimba, cum ceea ce stim, ce cunoastem despre lume si viata se schimba. Si cum, de multe ori, credintele sau convingerile referitoare la ceva se schimba si ele.

Exista, bineinteles, si tipare care se schimba greu sau chiar deloc – ingropate adanc, in partea inconstienta, in memoria celulelor, baza aisbergului. Lucruri provenite din propria noastra viata, a inaintasilor nostri, poate ale noastre de altadata, pentru cine crede in “alte vieti”. La nivel interior acestea sunt un pic mai dificil de detectat si transformat… dar despre asta, alta data.

Iertarea

Probabil ca una din piedicile pe care ne-o punem fara sa ne dam seama este legata de dificultatea de a ne ierta si a ne iubi pe noi insine.

Si avem multe pentru care sa ne iertam. Frica de schimbare, judecarea, negarea, rezistenta. Asocierea transformarii cu pierderea controlului, nesiguranta, necunoscutul. Ideile preluate de la altii ca vechile moduri, cele sigure de a vedea viata si de a te comporta sunt mai bune. Credinte, valori, comportamente pe care le credeam „sfinte” si care, in timp, se dovedesc depasite. Multe alte lucruri ce pot constitui un balast prea greu, ce saboteaza zborul nostru pe calea constiintei.

Suntem oare capabili sa constientizam ca orice transformare este naturala, sa o acceptam si sa o imbratisam? Sa inaintam catre nou cu usurinta si bucurie, sa asteptam viitorul cu incredere, acceptare, intelepciune si pace interioara? Cu siguranta, cand ne asumam responsabilitatea totala pentru propria transformare.

Si, mai mult de atat, in urma curatarii noastre prin procesul iertarii, capatam incredere in perfectiunea vietii. Stim ca suntem iubiti, sustinuti, protejati pe calea noastra si vedem asta prin nenumaratele sincronicitati ce ne inconjoara. Atunci e imposibil sa mai dam inapoi. Stim ca totul se desfasoara “conform planului”.

Insa acum urmeaza partea cea mai grea. Iubirea de sine.

Din nou… iertare

Pentru a avansa, procesul iubirii de sine este indispensabil. Si acesta incepe tot cu iertare.

Iertare pentru noi insine si pentru ceilalti, pentru lipsa de mila, intelegere, compasiune pentru noi. Pentru mesajele critice si contradictorii despre natura iubirii si a iubirii de sine. Pentru inlocuirea iubirii de sine cu ego-ul, orgoliul, vanitatea, posesiuni si realizari. Pentru confundarea si inlocuirea iubirii de sine cu ganduri, emotii si actiuni lipsite de iubire…

Pentru relatia disfunctionala cu noi insine si permisiunea oferita altora de a ne trata in moduri lipsite de iubire. Pentru renuntarea, evitarea, respingerea, negarea, inlocuirea iubirii de sine. Pentru a ne forta sa fim ce vor altii, o “masca sociala” necesara pentru a obtine confirmare si iubire din partea altora. Si, in primul rand, pentru tradarea sinelui nostru autentic, cea mai inalta forma de tradare.

Cu totii am facut toate acestea in diferite etape ale vietii. Unele poate inca le mai facem, iar pentru a ne elibera de ele e necesar sa incepem prin a le ierta. Prin transformarea energiei ce inconjoara aceste modele ne eliberam in interior, permitand viitorului sa patrunda in viata noastra fara judecatile si obstructiile trecutului.

Loialitatea

Iubirea de sine este echivalenta cu loialitatea – a te pune pe tine insuti pe primul plan. Poate ca suna “neiubitor”. Suntem invatati ca asta ar putea insemna orgoliu sau zgarcenie. De fapt, e exact invers. Doar atunci cand ne tratam pe noi insine cu bunatate, generozitate, respect si demnitate, oriunde si oricand – doar atunci suntem capabili sa simtim asta pentru cel de langa noi.

Doar cand ne putem pe noi insine pe primul plan incepem sa ne dezvoltam puterea interioara. Reusim astfel sa “neutralizam” ceea ce provine de la altii, lucruri care ne determina sa ne iubim mai putin pe noi insine. Atragem, in schimb, colaborarea cu cei care ne recunosc si sustin propria valoare ca fiinte umane.

Si impreuna cream un “cerc” al iubirii de sine care se raspandeste, transformandu-ne pe noi insine in primul rand. Iar apoi pe cei din jur, cei pregatiti sa inainteze pe cale.

“Bunavointa, compasiunea si gratia iubirii de sine domnesc si se exprima prin mine in fiecare moment”. Poate fi un “motto” de viata spre care sa tindem cu totii.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

8 răspunsuri

  1. Foarte bun articolul! Asa cum spuneam, nu ma mai mira „sincronicitatile” : aproape aceleasi idei prezentate de tine le-am regasit in aplicatiile hipnoterapiei prezentate de numerosi autori.Unul dintre acestia, Gerald Kein, spunea dupa 40 de ani de activitate ca in general problemele oamenilor provin in general din 3 directii : inabilitatea de a primi iubire, inabilitatea de a oferi iubire si inabilitatea de a te iubi de tine insuti.
    Richard Bandler si-a rezumat intreaga filozofie intr-o fraza : „Libertatea este totul iar iubirea este tot restul”.
    Se pare ca iubirea rezolva problemele.Si iertarea permite iubirii sa intre in viata noastra.
    Restul este tehnologie : cum sa faci ca sa poti ierta si sa iubesti.
    Din fericire la capitolul teorie stam bine : am inteles destul de bine unde vrem sa ajungem.Cu practica in schimb este ceva mai greu: cum, ce,in ce fel, ce sa alegem?
    Eu m-as „inarma” cu un singur lucru : cu speranta de neclintit ca voi reusi.Suntem cu totii unici, asa este, iar fiecare are o anumita „aplecare” spre o anumita „tehnologie” transformare, fie ca se numeste meditatie, hipnoza,nlp,etc.
    Si cred ca speranta poate fi daruita de cei care au reusit sa obtina rezultate, prin impartasirea experientei personale.Am observat din mai multe comentarii persoane care vor sa se schimbe dar nu au convingere, nu au speranta de neclintit ca vor reusi.Cred ca aceste persoane au nevoie de speranta, au nevoie sa primeasca forta exemplului celor care au reusit sa depaseasca o situatie similara.Au nevoie sa spere ca pot.Si cred ca atunci „miracolul” va aparea.

  2. De ce iubirea de sine cuprinde si mila de sine? Nu este mila un sentiment negativ? Eu unul asa o percep. Cand simt mila pentru mine (si de obicei imi suprim acest sentiment), in nici un caz nu ma simt mai bine, ba din contra. Accept ca am gresit, inteleg ca trebuie ceva schimbat, poate ca nu stiu exact, inca, cum sa ma iert, dar niciodata nu merg spre sentimentul de mila de sine. De ce? Pentru ca optimismul pe care il afisez si incerc sa mi-l imprim in subconstient nu-mi da voie sa simt mila. Explica-mi, te rog, ratiunea acestui sentiment.

  3. Alex – m-am gandit la mila mai mult in sens oarecum apropiat de compasiune (adica situatii in care am suferit si n-am gasit vreo solutie sa iesim din asta…). E vorba de ceva trecut – eu n-o percep ca pe ceva negativ – cand eram mai putin constienti (poate in coplarie)si ne era mila de altii pentru anumite lucruri, e posibil ca si noi sa fi fost in astfel de situatii si sa simtim la fel si pentru noi. Dar nu e obligatoriu sa se intample pentru toti la fel…

    Pentru mine, de exemplu, pot gasi situatii in viata mea in care sa simt asta, fara a-i da conotatie negativa – altii poate nu…

    Andrei – da, sunt metode diferite, insa cele ce merg direct pe subconstient (hipnoza ta, anumite meditatii si altele) sunt, zic eu, mai rapide si eficiente. Cu cat intri mai profund in stari joase ale creierului cu ata rezultatul e mai bun…Atunci chiar ca e ceva ‘miraculos’ si spontan…

  4. Acest subiect ma preocupa de mult timp. Iertarea. Nu stiu cum sa gestionez acest aspect, acest …sentiment.
    Nu stiu nici sa-l recunosc.

    Ce-ar trebui sa simt ca sa stiu ca AM IERTAT? ca sa stiu ca m-am iertat pe mine pentru vorbele nesabuite si grele pe care i le-am adresat tatalui meu si caruia nu mai am cum sa-i cer iertare pentru e deja prea tarziu, degeaba spui ca-ti pare rau in fata unui mormant ??

    Cum sa ma iert pe mine pentru neglijenta de iubi nebuneste o persoana nepotrivita care ulterior mi-a facut si mult rau ??

    Ce-ar trebui sa simt ca sa stiu ca i-am iertat pe cei care mi-au facut mult rau ? cum sa ma eliberez de veninul durerilor si nedreptatilor din trecut ?
    Simt uneori ca ma prabusesc sub greutatea intrebarior mele si a eforturilor de a deveni un om bun si nu mai am nicidecum puterea de a merge mai departe, de a privi viitorul in fata.

    Simt ca mai am atat de mult de lucrat pe calea trezirii constiintei mele, mai am atatea de lucrat la sufletul meu incat……parca nu mai imi vine sa fac nimic si sa „lenevesc” pur si simplu, sa las sentimentele de ura si durere sa-mi intunece in continuare viata, stiind ca oricum ma aflu mult prea departe de implinirea si perfectiunea spirituala……

  5. Iertarea aduce cu sine o senzatie de usurare,de eliberare pe care o simti atat emotional cat si fizic.O mare parte din persoanele care au parcurs procesul iertarii au relatat faptul ca s-au simtit ca si cum le-ar fi luat cineva o povara din spate sau din piept.
    Vei stii ca ai iertat atunci cand nu mai simti emotiile asociate persoanei sau evenimentului respectiv, oricat de mult „ai incerca” sa le simti din nou.
    Vei stii ca ai iertat atunci cand trecutul va fi pentru tine doar o lectie invatata,si nu o „fantoma care te banuie” facandu-te sa retraiesti ura si durerea si „sa-ti intunece in continuare viata”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!