Un om pe o bicicleta
Mai tii minte cand invatai sa mergi pe bicicleta si aveai genunchii plini de julituri (nici coatele nu aratau mai bine, intre noi fie vorba)? Pana ai reusit sa te urci pe bicicleta care tremura de parca ii era ei mai frica decat tie… Apoi ai pedalat cu ajutor si, fara ca tu sa iti dai seama, ai pedalat singur si ajutorul iti facea cu mana la treizeci de metri in spate. Si nici bicicleta nu mai tremura.
Entropie si echilibru
Surpriza: povestea de azi e despre emotiile tale cel putin la fel de mult cat e despre biciclete.
Entropia psihica este starea careia ii spunem de cele mai multe ori “tristete” sau “depresie”. Mihaly Csikszentmihalyi (daca reusesti sa spui asta de cinci ori si nu te incurci, primesti premiu!), creatorul conceptului de stare de flux, defineste entropia ca pe acea stare “in cadrul careia nu ne putem utiliza atentia in mod eficient pentru a ne ocupa de sarcinile externe pentru ca avem nevoie de ea pentru a ne restaura ordinea interioara subiectiva.” Pe scurt, inauntrul nostru sunt atatea ganduri ca nu mai reusim sa mai facem nimic.
Entropia e cand tremura bicicleta pentru ca tu te tot gandesti in loc sa pedalezi.
Echilibrul e cand pedalezi. Ajungi unde vrei fara sa te chinui singur.
In starea de echilibru ai energie cat sa faci fata provocarilor externe, iar starea ta interioara e buna tocmai pentru ca activitatea iti ofera masura propriilor capacitati.
Pedaleaza!
Bicicleta are echilibru doar atat timp cat se deplaseaza spre un punct. Incearca sa gasesti echilibrul in timp ce stai pe bicicleta (daca reusesti, te-ai gandit vreodata la o cariera la circ?). S-ar putea sa-ti fie greu. Si de ce sa vrei sa ajungi greu la echilibru?
Acelasi domn cu nume greu de pronuntat, Csikszentmihalyi, povesteste cum s-a observat ca in weekend-uri se petrec cele mai multe crize de isterie sau de anxietate. In concedii apar tulburarile mintale si se iau cele mai multe decizii de rupturi si despartiri. Tot in weekend-uri, cand petrecem mai mult timp fara activitate si singuri, durerile cronice sunt mai greu de suportat.
Iar Gabriel Garcia Marquez spunea ca “las mujeres felices se suicidan a las seis” (sotiile fericite se sinucid la ora sase): perioada de asteptare, cand si-au terminat treburile si au ramas cu gandurile.
Adevarul este ca echilibrul nostru psihic depinde de ceilalti – de a fi impreuna si de a face impreuna. Am mai citit si auzit asta de atatea ori: foarte putini sunt cei care invata sa isi dozeze starile in mod autonom. Sunt cei alesi. Cei mai multi oameni pur si simplu nu sunt insule.
Singuratatea, lipsa de activitate si lipsa unei tinte permit gandurilor sa umble nestingherite. Gandurile au multe in comun cu copiii de 4-5 ani. Se duc exact acolo unde nu trebuie si nu au voie. Rezultatul este anxietatea, mare consumatoare de energie.
Cum aplici
1. Este in regula sa ai perioadele tale de… entropie. Sa simti “doliu” dupa o tristete, o dezamagire e natural si uman. Si cand ai terminat…
2. Pedaleaza! Daca pedalezi, ajungi unde vrei. Daca nu pedalezi, ramai pe loc in tristete si entropie.
3. Gandurile sunt in regula. Este bine sa sapi ca sa descoperi o cauza si apoi sa iti faci un plan de atac. Cand insa gandurile incep sa se razvrateasca si sa te muste, nu uita cine e stapanul. Tu. Si vezi ca planul ala nu se face singur, asa ca urca-te pe bicicleta!
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
25 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 3 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 3 » toate paginile
Loading ...
13 August 2008 ora 10:52 AM
Daca nu reusesc sa pronunt numele acelui domn nici macar o data, primesc totusi un premiu de consolare? Macar asa , pentru ca mi-am identificat corect niste limite si nu incerc inutil sa le depasesc, ci imi canalizez energia catre ceva mai favorabil mie?
)
, dar asta e alta discutie.
Articolul tau etse foarte interesant.
Partea cu entropia manifestata cu precadere in week-end este de mult verificata de mine, chiar daca am preocupari intense. Nu o simt mereu, fireste! Dar atunci cand apare o pun cu precadere pe seama oboselii adunate, la care se adauga diferenta intre ce mi-as DORI de la week-end si ceea ce AM. Linistea vine de la armonizarea intre cele doua
Astept cu mare nerabdare urmatorul articol
13 August 2008 ora 11:25 AM
este foarte adevarata teoria, cunosc persoane din jurul meu care din lipsa de preocupari si tzeluri serioase intra in aceasta stare in care au tot felul de ganduri si idei, sunt mereu nemultumiti si plictisiti de ce li se intampla sau exista in jurul lor.
insa… cum se numeste starea in care o persoana are mai multe scopuri, tzeluri, obiective de realizat, actiuni, activitati, proiecte incepute, in curs de desfasurare, sau “in cap” (dar neincepute) pe care ar vrea sa le porneasca dar nu mai gaseste timp? esti pe bicicleta mereu si drumul pe care ea merge se bifurca in multe directii.
….si totusi gandurile exista, dar sunt legate in special de acele proiecte si sar de la un proiect la altul… si uneori ai senzatia ca esti sufocat si ca ai ales calea gresita sau scopul si actiunea ta sunt inutile ori nu vor avea o finalitate concreta.
Sunt pe bicicleta, pedalez si sper sa aleg pista corecta.
13 August 2008 ora 11:32 AM
Numele se pronunta asa: Mihali Cicţentmihali ( consoana “t” se pronunta foarte scurt si surd)
13 August 2008 ora 11:34 AM
Felicitari , un alt articol minunat.
*Gandurile au multe in comun cu copiii de 4-5 ani.*….adevarat
Daniela, sa-ti povestesc o intamplare recenta, la un concurs de triciclete, pe care l-am organizat de 1 Iunie, o fetita de 4 ani, nu a vrut cu nici un pret sa urce pe tricicleta pentru a participa la concurs, motivand ca-i este frica., (acasa avea tricicleta dar nu-i dadea voie tata sa se plimbe cu ea, spunand ca este prea mica si poate sa se loveasca.)
*Este bine sa sapi ca sa descoperi o cauza si apoi sa iti faci un plan de atac.*
Pe loc mi-a venit urmatoarea idee: am rugat-o pe fetita sa se aseze pe tricicleta cea mai sofisticata a unui coleg , si sa-mi arate daca ajunge la pedalele acesteia.. Voioasa mi-a spus ca stie sa pedaleze ( cand nu o vede tata, se plimba prin camera ei ) , s-a urcat pe tricicleta iar la indemnul meu , toti copiii au inceput sa strige hai Ramona…. si fetita auzind incurajarea colegilor, a pedalat fara nici un ajutor( sub stricta mea supraveghere evident) .
Recompensa a fost o diploma, pe care fetita a aratat-o cu mandrie parintilor- am castigat , iar tatal ei a spus: Am o fetita curajoasa de care nu stiam. Bravo Ramona!
Aceasta fetita si-a invins frica datorita stigatelor de incurajare a colegilor.
Din prea multa grija pentru copii, unii parinti ii prea cocolosesc nelasandu-le libertatea de a actiona si de a descurca prin fortele proprii.
O zi buna in continuare !
13 August 2008 ora 11:37 AM
Ce poveste frumoasa !
13 August 2008 ora 1:24 PM
Ioana, si ce ti-ai dori ca premiu de consolare?
Da, cui nu i se intampla entropia de weekend? Poate ca doar celor care nu au weekend. Si mai exista si insomnia din noaptea de duminica spre luni. Se pare ca atunci se doarme cel mai prost, tot de la ganduri preferate actiunilor…
(si, secret, articolul urmator o sa fie despre gangsteri…
)
Avram, cred ca se cheama fie a- normalitate (pentru ca e si cazul meu, reusesc sa inteleg perfect ce vrei sa spui
) fie b- time management si prioritizare, pentru ca la un moment dat unele bifurcari devin mai importante decat altele. In plus, “drumul pe care merge bicicleta” e drumul pe care il alegi tu 
Aaaaa, legat de pronuntie, trebuie sa spui chestia asta de cinci ori fara sa te balbai sau incurci ca sa iei premiul…
Si multumesc mult pentru comentarii!
13 August 2008 ora 1:34 PM
Maria, subscriu, ba chiar de trei ori, la admiratia lui Marius pentru povestea ta. Si zambesc pentru ca imi aduc aminte de o intamplare foarte asemanatoare in care incurajarile omuletilor de pe margine mi-au dat aripi.
Si daca tot impartasim povesti, sa impartasesc si eu: asta se intampla pe vremea cand am dat eu bac-ul, (una dintre probe a fost educatie fizica) partea obligatorie de rezistenta fizica. In traducere, trebuia sa alergam 1 km. in sub 3 minute. Era iulie si cam cald, cum se obisnuieste in iulie
Undeva la ultimele trei sute de metri colegii care isi asteptau randul au inceput o adevarata galerie iar eu, in momentul in care am trecut pe langa ei si mi-am auzit foarte clar incurajarea personalizata, am uitat ca inainte de asta mi se parea ca seman oarecum cu Agripina din La vulturi
Si am obtinut cel mai bun timp la fete 
13 August 2008 ora 3:46 PM
“Mihaly Csikszentmihalyi” se pronunta usor si rapid: Chick-sent-me-high. Da’ fix asa! Hai, ia sa vedem, mai are cineva probleme acum? Baietii?
13 August 2008 ora 5:05 PM
[...] să vorbesc despre ce am citit pe Empower, un post metaforic “Un om pe o bicicleta” ce mi-a plăcut şi m-a [...]
13 August 2008 ora 6:17 PM
Deci fetele te ‘inalta’ ?