Multumesc foarte mult pentru aprecierile tale.
Ai dreptate, se petrece de multe ori ca dupa o perioada in care unul dintre parteneri a evoluat si s-a dezvoltat, diferenta dintre ei sa se mareasca foarte mult si cei doi sa simta ca nu mai sunt compatibili sufleteste. Asta pentru ca barbatii sunt mai lenesi spirituali. Nu chiar toti bineinteles.
E un proces firesc. Fii linistita, viata este ca o calatorie cu trenul, locul liber de langa tine va fi ocupat in curand de altcineva, mai compatibil cu noua Vero care esti tu acum.
Dezvoltarea personala si transformarea spirituala este o optiune a fiecaruia dintre noi…Si nu poti sa-l silesti pe El sa creasca daca el se simte bine in patratica lui si nu-si doreste mai mult.
Vero, ai observat cumva ca ai o predilectie pentru baietii rai? Daca te simti atrasa sexual in special de acest gen de barbati intreaba-te de ce oare? Pentru ca o relatie cu un “baiat rau” are foarte multe sanse sa se termine nefericit…

Din experienta mea personala pot sa-ti spun ca se poate. Cele mai potrivite tehnici sunt cele de hipnoterapie, care ” merg in timp” si schimba mai usor setarile trecutului. Este foarte bine ca ti-ai dat seama de rana asta imensa din sufletul tau. Acum chiar si faptul ca esti mai atenta si constienta de problema te va ajuta sa te vindeci, si-ti va deschide nenumarate canele care te vor ajuta sa te vindeci: carti, workshopuri, filme,povesti, psihoterapeuti…De fapt in acest moment ai intrat deja intr-un circuit de vindecare. Mai e doar o chestie de timp
Ideea ca sa fii nepasatoare nu tine, pentru ca asta inseamna de fapt sa te inchizi afectiv.
Dezavantajele: 1. cand te vei indragosti din nou , vechile rani vor rabufni cu o intensitate mai mare; 2. un om inchis afectiv este ca ” un cadavru viu” nu simte bucuria de a trai si chiar nu poate sa se bucure si sa fie fericit. Singura solutie valabila, vindecarea!

Eu cred ca poate exista vindecare emotionala definitiva, desi cere mult timp, mult chin, o motivatie puternica si o forta interioara deosebita. Mai am un pic pana acolo, n-am ajuns inca total.

Dezamagirea mea este insa alta: sa zicem ca acum sunt foarte ok emotional in sfarsit, si simt ca personal am evoluat enorm in ultimii ani intr-un ritm accelerat pe sectorul “relatii”, dar problema stii care e? Ca ceilalti, de fapt barbatii pe care i-am iubit au ramas la acelasi nivel, nu s-au schimbat deloc…Aceleasi prejudecati, aceleasi tendinte automate, aceeasi lipsa de introspectie si de motivare…si asta dupa niste ani de zile in care eu n-am stat degeaba ci am lucrat masiv cu mine. E groaznic, groaznic. Deci eu acum sunt super ok, dar cei cu care vin in contact au inca probleme de genul asta, automate, nici nu-si dau seama ca sunt “virusati”, si eu le sesizez imediat golurile, imi sar in ochi din primul moment, desi inainte nu le vedeam. Si e aiurea, rau de tot. Pentru ca incepi sa te simti tot mai singur.

Sunt complicate rau de tot relatiile astea sentimentale, pentru ca implica mai mult decat o potrivire mentala si emotionala, in primul rand atractie sexuala. Am prieteni barbati (ma inteleg foarte bine cu barbatii in general) extraordinari, cu care vorbesc ore intregi despre orice, barbati de calitate la care tin, dar nu exista nici o atractie fizica a mea vizavi de ei, parca mi-ar fi frati…deci n-as putea in veci sa am o relatie mai mult decat amicala cu nici unul din ei. Iar cei care ma atrag fizic/sexual (de mentionat ca destul de rar ma atrage cineva fizic pt ca eu sunt indragostita de frumusete si barbatii frumosi sunt rari) sunt fucked up bine de tot emotional si rezultatul e un esec total, evident.

Deci prin urmare abia astept urmatorul tau articol, dar si pe ale lui Marius, sa descoperim un pic si viziunea masculina.

Nu obisnuiesc sa plictisesc cu comentarii atat de lungi si personale, dar azi chiar am avut o zi socanta, afland despre o decizie absolut aberanta a unui fost care in loc sa incerce sa se puna in ordine si sa evolueze a ales o cale de compromis absolut hidoasa, preferand sa se complaca intr-o viata mediocra alaturi de o femeie care-i suporta toate mizeriile doar pt ca e mai comod pt amandoi. Deci, sincer, sunt socata de cata inconstienta poate exista chiar si intr-o minte stralucita, si cauza? Un tipar emotional nerezolvat…

Mai bine mor decat sa traiesc o viata de compromis din comoditate. Mai bine trec prin cele mai groaznice chinuri si esecuri decat sa ma complac in comoditate. Mai bine sa fiu singura decat cu cineva nepotrivit. Mai bine sa aleg calea cea mai grea si mai morala pe drumul catre idealul meu desavarsit, mai bine sa fac tot posibilul sa ma desavarsesc eu ca persoana, sa ma dezvolt extraordinar de mult chiar cu pretul unei suferinte groaznice (pt ca de obicei din necazuri si esecuri invatam cele mai pretioase lectii), decat sa traiesc o viata pe jumatate doar pt ca e mai simplu, mai usor, mai comod.

Totul sau nimic.