Gloantele din spatele muntelui
Toata treaba incepe de cand suntem mici. Ni se implanteaza impresia ca mereu vom fi secerati de un inamic invizibil daca incercam sa incalcam normele sociale. Acest oponent de multe ori imaginar a capatat in viziunea populara dimensiuni exagerat de infricosatoare. Legendele cu “ora 6 a venit, omul negru a sosit” isi deapana capitolele ani la rand dupa ce plecam din spatele blocurilor unde ne jucam de dimineata pana seara.
Treaba asta e precum un vierme ce roade la radacina. Viermele anxietatii. Al inlemnirii la rascrucea drumurilor de tara, unde baladele spun ca asteapta diavolul. Si din asteptarea sa ia nastere indecizia ta.
Oameni care niciodata nu au cunoscut ce e fericirea, inlemniti in relatii bazate pe obisnuinta si nu pe ingredientul pasiunii. Persoane cazute in mediocritate, blazate inainte de vreme (pentru ca niciodata nu e cu adevarat vremea blazarii) si care devin prietene cu propria umbra. Adica ceea ce a mai ramas. Asta e tabloul stagnarii umane, care in opinia mea e mult mai periculoasa decat involutia. Prefer oricand sa fiu facut KO decat sa pierd la puncte.
In filmul “300 de spartani”, nu fac vreo referire la echipa Dinamo, 
e o scena sugestiva pentru lumea in care traim. Sotia regelui accepta sa se culce cu altul in speranta ca asta ii va salva viata sotului sau. 
Cati dintre barbatii din ziua de azi ar accepta asa ceva pentru a le fi salvata viata? Am vazut ca destul de multi. Tocmai de asta specia de barbat e pe cale de disparitie.
Cele mai mari note la examenele de licenta din Romania sunt luate de cei care le toarna cafele in pahar profesorilor din comisie (stiu, nu sariti, nu toti fac asta!) si care cu mandrie se proclama a fi “responsabili cu protocolul”. In viziunea lor alta varianta nu exista.
Stiu cazuri de cupluri care s-au despartit din cauza parintilor. In opinia lor, alta varianta nu exista. Cunosc situatii de oameni santajati ani la rand de autoritatile locale. Dupa parerea lor nu aveau alta varianta. Stiu fete care au suportat mult timp apropourile sexuale ale unor directori cu frustrari mai adanci decat Oceanul Pacific. Mereu au crezut ca alta solutie nu au, decat sa rabde.
Eu cred ca putem avea si o altfel de viata. Una in care sa ne vedem de treaba noastra si sa nu-i mai lasam pe cei din jur sa decida pentru noi, vorba reclamei. Una in care sa nu mai fie acceptate avansurile jenante ale unor indivizi cu jucarii mici si neimpliniri marete. O viata in care sa luptam zi de zi pentru a fi mai buni decat profesorii nostri. Este un atribut esential al progresului unei tari.
Avem dreptul la o viata in care sa nu mai dormim cu frica gloantelor trase de o societate obtuza. Si putem face asta. Individual si impreuna. Cei care trag sa nu uite ca un glonte se poate transforma intr-un bumerang.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
17 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
Loading ...
3 August 2009 ora 11:50 AM
Cate adevaruri graiesti, Ovidiu! Fenomenal articolul, eu iti multumesc pentru ca vorbesti asa despre aceasta tema, a conditionarii sociale, a fricii de a fi tu insuti, cand asta presupune a inota impotriva curentului. Sper sa continui sa o faci, pentru ca o faci extraordinar
3 August 2009 ora 12:05 PM
Acum inteleg de ce site-ul acesta se numeste: “Empower”
Sa ai curajul sa rostesti propriul adevar, cu riscul de a leza vanitati si orgolii si sa exprimi un punct de vedere obiectiv, fara a face diferenta barbat-femeie, e intr-adevar un pas inainte.
O zi buna!
3 August 2009 ora 2:00 PM
Cristina, sigur ca voi face asta si mai departe.
Nu tac!
Multumesc
.
3 August 2009 ora 2:02 PM
Carmen, diferente intre barbati si femei exista. Dar nu de tipul celor pe care incearca sa ni le impuna aceasta “lume moarta”, vorba celor de la trupa Vama.
Si tu sa ai o zi buna .
Multumesc
.
3 August 2009 ora 2:15 PM
Problema e si mai grava. Socientate ne invata sa gandim in bine si rau, corect si gresit… recompensa si pedeapsa.
Aici e radacina.
Omul a gustat din arborele cunoasterii binelui si raului si de atunci traieste sub efectele otravii acelui arbore. Are impresia ca stie ce e bine si ce e rau, ce e corect si incorect. Isi iroseste viata etichetand lumea in loc sa o vada, sa o auda, sa participe in miracolul vietii.
3 August 2009 ora 2:39 PM
Petru, ai zis ceva absolut crucial: programarea tip “corect/incorect”. Nu stiu daca e musai radacina (sau singura radacina, mai bine zis), cert este ca abordarea asta este extrem de nociva.
Nu zic ca ar trebui sa ne omoram unii pe altii in plina strada. Vorbesc de gandirea tip “corect/incorect”. Cred ca am sa scriu un articol pe tema asta.
3 August 2009 ora 2:47 PM
Ionut, ideea nu-mi apartine. Am intalnit-o la Marshall Rosenberg. Recomand cu caldura cartea lui “Comunicarea Nonviolenta” (apraruta in RO la editura Elena Francisc Publishing)
3 August 2009 ora 6:54 PM
Petru, iti multumesc pentru comentariu.
Ai mare dreptate. Judecarea la prima vedere, etichetarea injusta pe care oamenii o fac de multe ori duce la conflicte, suparari, frustrari, neimpliniri.
Ai un punct de vedere foarte interesant.
4 August 2009 ora 10:04 AM
“Gena egoista” (vorba lui Dawkins) din barbat accepta ca femeia sa se culce cu altul pt a-i salva viata (si invers e valabil, stati linistiti baieti hihih). Toate speciile sunt pe cale de disparitie – nu doar cea de barbat. Tocmai tu ne tradezi, Ovidiu ??? (hihihihih)
Mai glumim si noi hihi
4 August 2009 ora 11:38 AM
Ovidu, poti vorbi cu administratorul site-ului sa instaleze un sistem prin care lumea sa se poata abona la comentarii? As vrea sa pot sa urmaresc mai bine discutiile in care particip.