Lectia pepenelui
Ne plac pepenii, nu-i asa? Cu 90% apa si un “dulce natural”, ei constituie mijlocul de rehidratare cel mai recomandat pe timpul verii. E important pepenele la locul de munca – angajatii ar fi mult mai productivi si concentrati daca ar consuma cel putin 1 kg pe zi, in sezon. (Stiu un birou care a facut asta ani buni la rand. 
)
Dar despre altceva vreau sa scriu. In fiecare an observ aceeasi situatie ciudata pe piata pepenilor. Si anume – cu cat pepenele e mai prost cu atat el costa mai mult. Cu cat e mai bun, cu atat costa mai putin. In mod curios, in cazul sau (si uneori si al altor fructe), nu principiul calitatii dicteaza pretul, ci principiul “raritatii”.
Legea penuriei
Am auzit de legile persuasiunii, da? Una din ele suna astfel : “Cand o persoana constata ca un lucru pe care si-l doreste se gaseste doar intr-o cantitate limitata, crede ca valoarea acelui lucru dorit este mai mare decat daca s-ar gasi din abundenta”. Legea raritatii, a penuriei, ne face vara sa platim pentru portocale mai mult decat iarna. Dar de ce trebuie sa platim toamna pentru un pepene stricat pe jumatate, dublu fata de pepenele proaspat vara?
Cand e vorba de o calitate oarecum apropiata (precum in cazul portocalelor) sa zicem ca e de inteles. Dar cand diferenta de calitate e uriasa, cum se justifica diferenta de pret, in sens invers fata de normal? De ce dam 0,5-0,8 lei/kg pepene bun vara si 1-1,5 lei/kg pepene prost toamna? Doar din cauza abundentei vara versus raritate toamna?
Si, la urma urmei, de ce ne intereseaza asta, practic, pentru viata noastra (in afara de a mai economisi niste bani)? Pai poate pentru ca… nu cumva si noi procedam precum vanzatorul de pepeni?
Cum ne vindem ieftin
Adica ne vindem “marfa” buna la un pret mic, dar pretindem mult pe ceva inferior. Calitatea, valoarea noastra intrinseca o apreciem, de multe ori, la pret redus. Punem insa mai mult accent pe masca, pe “fals”, si pentru asta cerem luna de pe cer. Si asta nu din cauza raritatii, ci a ne-constientizarii calitatii.
Intreaga societate functioneaza, din anumite puncte de vedere, precum o piata. Pepenele bun (valoarea ta ca si fiinta umana, sinele tau autentic) costa putin; cel stricat (ego-ul programat de societate, falsul tu) este pretuit regeste. Singura deosebire este, cum am spus, ca nu raritatea e cauza, ci tocmai abundenta inconstientei. Lipsa constientizarii nevoii de calitate, de autentic.
Omenirea este inca destul de mult prinsa in caruselul lui “a face”. Oamenii inca se hranesc cu pepene stricat – ganduri si emotii nesanatoase – pentru care platesc un pret scump, cel al propriei distrugeri. E parca o competitie: cine ajunge mai intai la auto-distrugere si cine plateste mai scump. Dar pepenele bun – sanatatea, armonia, iubirea si tot ceea ce tin de ele – ar trebui sa fie considerat de nepretuit. Si sunt semne ca incepem sa ne trezim si sa intelegem…
Exemplul
Imaginati-va ca in fruntea comunitatilor (economice, sociale, politice) ar sta oameni care ar “vinde” doar pepenele bun – care ar incuraja, prin exemplul lor, scoaterea la iveala a tot ceea ce ai mai pretios de daruit. Omenirea ar incepe sa se transforme si la nivel de masa, nu doar in grupuri separate, asa cum se intampla acum. Dar poate ca nu avem nevoie sa asteptam dupa modele “oficiale”. Greutatile vietii sunt un motor suficient de bun, ce trebuie doar curatat, pentru a nu ajunge sa se “gripeze” cu reziduuri de pepeni stricati…
Intrucat stim cu totii ce se intampla cu acestia. In cele din urma nimeni nu-i mai vrea si ajung la groapa de gunoi. Sunt nenumarate exemple de “lideri” ce au vandut ceea ce este inferior. Si ei, si oamenii ce au “cumparat”, au platit un pret scump.
Insa cei ce cultiva “pepenii” valorilor proprii sunt rasplatiti cu cel mai de pret dar: accesul catre un alt nivel de intelegere a vietii. Una in care comuniunea si impartasirea cu altii sunt la fel de revigorante ca o felie de pepene vara…
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
17 September 2010 ora 1:08 PM
Mariuse, mulțumesc frumos pentru această felie bună de pepene. Mă duc să dau și eu mai departe din ce-am primit de la tine.
ps. Cum aș putea să dau de tine?
19 September 2010 ora 2:47 AM
[...] Cu cât pepenele e mai prost, cu atât el costă mai mult. Cu cât e mai bun, cu atât costă mai puțin. Ce știi despre legile persuasiunii? [...]
20 September 2010 ora 9:50 AM
Ioan – pai pe mail, pe Facebook…vorbim.
20 September 2010 ora 10:51 AM
Super analogia…si articolul!
Clar, traim intr-o societate cu valori inversate. Intradevar, sunt semne ca ne trezim ca civilizatie…insa exponentii acestei treziri sunt inca mult prea putini. Gustul unei intelegeri superioare a vietii se obtine prin munca cu sinele, pe toate planurile. Cultul acestei munci…din pacate…lipseste inca din “principiile” sistemului.
Acest gen de articole, la intervale regulate de timp, mai “smulge” din ghiara ignorantei indivizi aflati in pragul trezirii.
Bravo, Marius!
20 September 2010 ora 4:43 PM
Mersic – tocmai am luat un pepene stricat scump (desi culmea, cand l-a incercat era bun pe partea aceea…)Ceea ce mi-a reamintit ca toti avem o mica parte buna, oricat de mare ar fi ‘putreziciunea’ ego-ului…Da, cultul muncii, a cultivarii partii bune lipseste…dar sunt din ce in ce mai multi cei care se trezesc…sa vedem cat de repede…
20 September 2010 ora 9:18 PM
Aur curat… articolele tale.
Articole de acest gen ar trebui difuzate la televizor de 3 ori pe zi. Sa ajunga la cat mai multi oameni, deoarece sunt deja o gramada care au simtit ca ceva nu e in regula, si au inceput sa caute.
Deja sunt multi care nu mai suporta sa traiasca asa, sufletul le spune(striga) ca sunt pe o cale gresita.
Ma bucur enorm de fiecare data cand gasesc pe internet oameni care transmit informatie de calitate in domeniul spiritual. Cu cat mai multa informatie, cu atat mai multi oameni care vor fi treziti.
Mersi pentru munca pe care o faci
Sanatate!
21 September 2010 ora 9:59 AM
Razvan – multumesc, insa si tu faci o munca exceptionala. Scriam si eu despre sanatate pe Succesul Personal acum vreo cativa ani, insa informatiile tale sunt mult mai detaliate…sper sa fie cat mai multi care sa le aplice. Numai bine !
21 September 2010 ora 1:20 PM
Asa de ciuda mi-a fost si mie cand s-a nimerit sa fie prost pepenele de care chiar mi-era pofta.
Cu o zi inainte mancasem unul atata de bun, dar nici n-am apucat sa-l laud, sa ma bucur de el, pt ca aveam impresia ca toti trebuie sa fie la fel de buni.
E si asta o chestiune, faptul ca nu apreciem suficient de mult binele pe care il descoperim si se transforma poate si aceste in rau…
Sau nu-l descoperim suficient de repede si nu suntem inca suficient de multi…
Mi-a placut mult analogia si intr-adevar ne amintesti si noua astora care suntem in faza trezirii ca trebuie sa ii trezim si pe ceilalti.
22 September 2010 ora 10:04 AM
Gloria – pai da, ‘binele’ ni se pare normal incat avem nevoie de ‘rau’ ca sa-l apreciem..la fel ca pepenele