Revino la viata
Povestea spune ca un om dorea sa gaseasca Piatra Magica ce indeplineste orice dorinta. Neavand idee unde s-o caute, s-a dus la un intelept sa-i ceara sfatul. Acesta i-a spus: “Piatra Magica se afla pe malul marii. Plimba-te pe tarm si ia in mana fiecare piatra; daca este rece, arunc-o in mare pentru ca este doar o piatra obisnuita; daca este calda, inseamna ca ai gasit Piatra Magica.”
Plin de speranta, omul nostru s-a dus pe malul marii. Prima piatra pe care a cules-o era rece. Dezamagit, a aruncat-o in apa. Si a doua piatra era rece – si pe aceasta a aruncat-o in mare. A petrecut asa toata ziua, apoi inca o zi, si inca o zi… saptamani in sir in care a gasit doar pietre reci pe care le-a aruncat in mare.
Apoi, intr-o zi, a pus mana pe o piatra calda. Era chiar Piatra Magica! Din pacate, a simtit asta doar o fractiune de secunda, inainte de a o arunca in mare. Dupa atatea zile, omul pierduse obiceiul de a-si constientiza fiecare gest, iar aruncatul pietrelor ii intrase in reflex.
Oare cate “pietre magice” risipim zilnic din cauza ca ne traim viata pe pilot automat, mereu cu gandul in alta parte, neoprindu-ne nicio clipa sa constientizam ceea ce facem in momentul de fata?
In transa
De cele mai multe ori, din secunda cand ne trezim dimineata, intram intr-un fel de transa. Imediat incep sa ne ruleze in minte aceleasi ganduri pe care le-am avut si ieri, si alaltaieri, si ne lansam hipnotizati in programul zilnic. Mergem absenti pe strada si trecem pe langa cunoscuti pe care nu-i salutam.
Nu observam ca miroase a tei sau ca pe trotuar este o balta. 
Ajunsi la birou, agonizam toata ziua intrebandu-ne “Oare am incuiat usa? Am scos fierul din priza? Am stins aragazul?”. In timpul sedintelor ne gandim ce o sa facem seara, acasa, iar cand ajungem acasa ne gandim ce o sa facem maine, la birou.
Practic, desi actionam in stare de veghe, rareori suntem cu adevarat treji in sensul de atenti efectiv la ceea ce experimentam acum, fara sa ne gandim la altceva, fara sa trecem totul prin filtrul a ceea ce vrem, ce credem, ce ne-ar placea, ce ne-a suparat ieri, ce ne va ingrijiora maine.
Absenta din momentul prezent
Aceasta absenta din momentul prezent ne erodeaza relatiile, ne face sa ratam ocazii favorabile, sa ne consumam cu ganduri inutile si, intr-un final, sa traim cu senzatia ca in viata noastra nu se intampla nimic interesant.
Sa ne oprim un moment ca sa citim un vechi haiku:
Ce miracol! Ce minune!
Scot apa,
Tai lemne.
Ceea ce vrea sa spuna acest mic concentrat de intelepciune zen este, cred, destul de evident: singurul mod de a nu ne transforma intreaga viata intr-o rutina golita de sens si de a nu ne comporta ca niste robotei este sa fim atenti in jurul nostru si la noi. Prostul obicei de “a trai in capul nostru” ne face sa ratam miracolul si minunea de a fi in viata, de a ne misca, de a ne indeplini sarcinile zilnice, de a vedea, auzi, mirosi, gusta si simti.
Desigur ca este greu sa atingem nivelul de concentrare si autoconstientizare al unui calugar buddhist – el nu trebuie sa se duca zilnic la serviciu intr-un trafic infernal, sa tranzactioneze actiuni la bursa si sa-si ia copiii de la gradinita.
Insa putem face un pact cu noi insine: sa ne intoarcem imediat in momentul prezent de fiecare data cand realizam ca suntem cu gandul in alta parte, pentru a nu fi pusi in situatia de a constata cu regret ca… am aruncat din greseala in mare o piatra magica.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
16 November 2010 ora 2:43 PM
Bine ai revenit si tu !
Da, avem un talent ‘dobandit’ de a arunca (cu) piatra (magica sau nu)…pana sa ne minunam ca taiem lemne…e nevoie de o ‘deconditionare’ totala …
16 November 2010 ora 7:00 PM
Gurdjieff spunea ca intreaga omenire “doarme”.Cred ca vorbea despre “somnul constiintei”, despre automatismul vietii pe care o traiesc marea majoritate a oamenilor.
Problema esentiala nu este acest automatism ci lipsa constientizarii prezentului sau incapacitatea de a iesi din perceptia cotidiana, de a constientiza si altceva in afara preocuparior mondene, gen trafic, servici etc.
Avem nevoie de automatismele noastre.Imaginati-va cum ar fi sa constientizezi fiecare pas pe care il faci intr-o zi.Nu am mai putea face nimic altceva,nu-i asa?
Insa putem sa ne “antrenam” sa raspundem intr-un mod diferit la ceea ce se intampla in jurul nostru.Putem sa invatam sa fim atenti si la alte lucruri in afara celor care “tipa” dupa atentie.
Nu-i usor, dar este realizabil.Iar daca vom realiza asta, probabil conceptul de libertate va dobandi noi valori.
Pe care nu le-am visat vreodata.
Felicitari pentru articol!
16 November 2010 ora 7:36 PM
ai spus niste mari adevaruri prin articolul asta. cate oportunitati, cate zile frumoase pana la urma nu pierdem din cauza gandurilor care ne macina? eu de curand am fost socata cand am realizat ca avem un tablou pe perete deasupra bancutei cu pantofi, in hol. cred ca atunci l-am vazut pentru prima data, dupa niste ani buni! nu imi pot explica de ce si cum s-a putut intampla asta… sau, ma rog, pot, citidu-ti articolul…
16 November 2010 ora 7:52 PM
@Marius Stan: Bine te-am regasit! Simpatic jocul tau de cuvinte despre a arunca (cu) piatra (magica sau nu).
Intr-adevar, antidotul potrivit este deconditionarea, dar este nevoie de mult efort sa te smulgi din stadiul “pavlovian”.
16 November 2010 ora 8:04 PM
@Andrei Loiso: Multumesc. Paradoxal, tocmai pentru ca natura si corpul nostru ne ofera libertatea sa ne miscam si sa functionam “automat”, ajungem sa traim “pe pilot automat” pentru ca ne directionam energia si gandurile unde nu trebuie…
16 November 2010 ora 8:08 PM
@Zazuza: Am avut si eu astfel de revelatii. Nu am observat ca pe traseul meu spre serviciu s-a ridicat un bloc de birouri… nu am stiut sa spun ce marca este televizorul la care ma uitam de ani de zile… am primit complimente pentru pantofii mei si a trebuit sa ma uit in jos ca sa-mi amintesc cu ce sunt incaltata… Si atunci mi-am dat seama ca traiesc in alta dimensiune si ca este cazul sa ma intorc pe pamant, in prezent, in ziua de azi, acum.
18 November 2010 ora 8:45 PM
Partea buna este ca piatra magica nu este unica
) (haha v-am prins cu asta!) Am aruncat multe pietre magice, pe unele le-am pastrat si intr-adevar sunt magice… pe altele inca le mai caut. Si stii ce? cautarea asta este toata sarea si piperul 
18 November 2010 ora 9:03 PM
@Gabi Pascal: Sigur ca este preferabil sa iti pastrezi o atitudine optimista atunci cand “pierzi o piatra magica”, dar este important sa constientizezi si de ce ai pierdut-o (in exemplul de fata din cauza lipsei de atentie si automatismelor de orice fel). Pentru ca, desi mai poti gasi si alti oameni, oportunitati, lucruri etc. exista totusi oameni, oportunitati si lucruri de neinlocuit.
20 November 2010 ora 3:56 PM
sunt mama singura a doi copii,de 17 si 13 ani.imi place sa citesc aceste articole si uneori, chiar ma influenteaza in atitudinea mea fata de ceea ce traiesc zilnic.dar nu e deloc usor sa admiri peisajul si sa vezi roz,cand traiesti din tr-un salariu si mai ales cand trebuie sa le explici copiilor, de ce noi nu putem merge la mall in fiecare saptamana, sa facem cumparaturi, de ce ei nu pot avea telefoane “tari”, de ce colegii fiului meu vin la liceu cu masini super cool si eu il duc cu micul meu matiz sau fetei mele, de ce nu pot sa ii cumpar hainele pe care si le dorestte.e foarte frumos tot ce scrieti,dar cred ca sunteti cam nerealisti.
21 November 2010 ora 9:51 AM
@gabriella: Intelepciunea de tip zen nu este in niciun caz apanajul oamenilor fara probleme financiare, asa cum sugerati, si nici o modalitate nerealista de a purta ochelari roz. Calugarii buddhisti, ca de altfel toti calugarii, duc o viata simpla, ascetica. Este drept ca societatea noastra consumerista are cu totul alte valori si ne dorim sa ne satisfacem nevoia de apartenenta la un grup prin obiectele pe care le etalam. Pe de alta parte, este adevarat si ca oamenii, daca nu au probleme materiale, atunci au probleme si nelinisti legate de sanatate, relatii, serviciu etc.
In fata problemelor, exista doua alternative: sa traim intr-o ingrijorare continua si intr-un dialog intern in care ne repetam ca totul e groaznic si nimic nu se poate rezolva, sau sa ramanem ancorati in momentul prezent si sa ne bucuram de orice maruntis care ne scoate din starea noastra trista. Niciuna dintre cele doua alternative nu poate rezolva ea in sine ca prin farmec problemele pe care le avem, dar ganditi-va: care dintre cele doua stari este mai productiva, care va poate ajuta mai mult sa va concentrati pentru a gasi solutia la ceea ce va framanta?