Tu ai recunoaste un astfel de miracol?
Andrei e singur in camera sa dintr-un apartament in chirie din Bucuresti. E intr-o stare apasatoare, o stare din care parca nu vede nicio iesire. Este asa de cateva saptamani.
Si-a luat concediu de la munca si nici la cursuri nu mai merge. Nu stie daca sa continue relatia cu prietena sa, daca sa se intoarca la locul de munca dupa concediu si nici cu facultatea nu vede nicio perspectiva.
Intrebarile vin asupra sa ca o avalansa puternica, care parca il lasa fara respiratie:
“Cine sunt eu? Incotro cu viata mea? Care este scopul meu pe acest pamant?”
“Vreau sa evadez din viata mea pentru o vreme. Se poate, va rog?”
… si multe alte intrebari existentiale sau legate de decizii pe care habar nu are de ce le-a luat. Simte ca parca traieste viata altcuiva, dar nici viata lui nu stie unde se ascunde.
Dintr-o data, mirosul de mancare de fasole proaspata, venit de la vecina, i-a trezit amintiri din copilarie. Mirosea ca la mama acasa si parca in acel moment a simtit caldura iubirii mamei sale, caldura care parca l-a mai invigorat putin. A decis astfel sa iasa si sa isi cumpere ceva de mancare.
In drum spre magazin, il vede pe acel cersetor imbracat de cand il stie el doar in haine rosii. E un rosu atat de aprins ca se si mira cum de un cersetor poate sa aiba grija de asemenea haine. Dezgustul fata de cersetori in general si credinta ca asemenea haine nu pot imbraca decat un sarlatan, l-au facut ca niciodata in ultimii doi ani sa nu ii arunce o privire. Astazi insa, a ridicat privirea, pentru prima data si spre chipul lui.
Era un om carunt, pe a carui fata se citea o varsta inaintata, poate peste 70-80 de ani. In acelasi timp mai era ceva, ceva mult mai puternic acolo. Era o lumina aparte emanata de al sau chip. Era ca o pace pe care parca nu stia de unde altundeva sa o ia in afara de picturile cu ingeri. Atras de chipul sau ca de cantecul sirenelor pe mare, ochii lui Andrei se intalnira pentru prima data cu privirea cersetorului. Era cea mai calda si plina de profunzime privire pe care a intalnit-o in viata sa.
Fara sa isi dea seama cum si de ce, ca si cum corpul sau nu mai avea nevoie de nicio comanda, a inceput sa se apropie de cersetor. Cu ochii parca hipnotizati, avea senzatia ca vede in ochii cersetorului povestea propriei vieti. Dileme si bucurii, frici si momente de curaj, oameni rai si oameni buni, siguranta si lipsa de incredere… si toate se desfasurau ca un film: ca atunci cand avionul este in picaj si incepi sa vezi viata cum curge prin fata ochilor. Era un film plin de emotii, atat de intens, atat de prezent, atat de viu, atat de real.
Si, fara sa isi dea seama, a ajuns in fata lui. S-a oprit. A preluat parca starea de seninatate a cersetorului si fara sa isi aduca aminte de cand nu mai facuse asta, a zambit. A zambit cu toata fiinta sa. Chipul ii radia de fericire si sufletul la fel.
Apropiindu-se cu corpul de Andrei, cersetorul l-a luat in brate si incet, cu o voce blanda si calda, i-a soptit:
Tinere, viata e o calatorie. Bucura-te de ea, zi de zi, clipa de clipa.
Accepta ca in viata sunt si bune si rele, si usoare si grele.
Observa cum toate sunt trecatoare, cum vin si pleaca.
Tu fii prezent in toate. Accepta-le. Respecta-le. Fii recunoscator.
Hai, stiu ca poti, daca vrei…
In secunda urmatoare, insa, s-a auzit soneria…
Desi nu a inteles niciodata acel vis, din acel moment Andrei a decis sa se bucure clipa de clipa de viata sa. Ca prin minune, in lunile urmatoare a gasit locul de munca ideal, in toamna a dat la facultatea la care visa de cand era mic, iar acolo a intalnit-o pe sotia lui din ziua de azi. E fericit.
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
18 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
Loading ...
12 September 2010 ora 3:03 PM
Frumos. Foarte frumos.
12 September 2010 ora 9:45 PM
Multumesc Florin!
12 September 2010 ora 10:02 PM
Am citit cu sufletul la gura.
La inceput mi-a conferit liniste, i-ai crescut intensitatea, si cand l-a luat in brate mi-am simtit inima cat un puric, mai ceva ca la un film de actiune.
Pam! Vis.
Foarte tare mesajul…si l-ai ambalat atat de bine, incat tinteste cu putere.
Lumea se pricepe din ce in ce mai bine sa scrie. Ce-mi place sa ajung la astfel de concluzii.
De abia astept sa ne vedem si la o poveste in Buc
13 September 2010 ora 7:17 AM
Ce frumos. Multumesc ca ai impartasit trairea ta aici
PS: Ce a fost interesant la acest articol era ca era planificat sa scriu altceva, dar cand m-am apucat sa scriu pur si simplu a iesit asta…natural.
13 September 2010 ora 8:26 AM
“Tu fii prezent in toate. Accepta-le. Respecta-le. Fii recunoscator.
Hai, stiu ca poti, daca vrei…”
Mai greu a fost de suportat dispretul celor din jur cand am inceput sa inteleg cele ce se petrec in jurul meu si sa am intelegere pentru ele. “Traditia” este sa nu ai intelegere decat pentru familie si prieteni. Nu se intelege faptul ca iubirea se inmulteste cu cat dai mai mult – cat mai multor oameni. Si lucruri. Cerului si pamantului deopotriva.
A fi prezent in toate, a le respecta, a le accepta, a fi recunoscator este iubire.
Lumea vorbeste de toate si ajungem la concluzia ca nu prea stie despre ce este vorba aici. Trist – dar de inteles.
Ce inseamna a fi prezent in toate? (..da’ce? sunt pe lumea ai’lalta?)
Ce inseamna a le accepta? (ce sa accept? ca guvernu’ ma fura?)
Ce inseamna a le respecta? (da’ cine dr..’ merita respect?!!)
Ce inseamna a fi recunoscator? (asta-i alta.. Ce.. vrei recunostinta? da’ nu vrei si statuie de aur??..)
Si da, vreau sa mostenesc o vila in Monte Carlo! Vine universu’ala al vostru sa mi-o dea?? Pot?? Pe dr…!!!
Atentie, raspunsuri de oameni titrati.. imi plange sufletul cand ma gandesc ca adevaratul si profundul bun simt mai apare din cand in cand la un batran dintr-un sat aproape parasit, stand pe inserat la poarta, sa vada DACA mai trece o masina pe drum, la oras..
Dar si la tineri de felul vostru, multi dupa cate vad in ultima vreme.. Desi unii dau cursuri si au atata raceala in suflet, incat pe fruntea lor sunt doar cifre cu verde si roz..
Dar reusesc… Nu au orice fel de respect, dar au ochii in patru si tocmai de aceea reusesc calcand pe cadavre. Sunt recunoscatori celor care au profitat de puterea lor interioara pentru a-i propulsa in locuri de unde castiga ceva si altii de 1000 de ori in plus. Lantul e trainic si zburdalnic pana dincolo de frontierele nepasarii si se bazeaza pe vorbe despre: a fi prezent, a accepta, a respecta, a vrea sa poti si invers…
Depinde – intr-adevar ce putem face cu vointa noastra..
De reflectat…
13 September 2010 ora 11:39 AM
ce frumos!/un inceput de saptamana bun!:) / se pare ca fiecare dintre noi ,prin ingerii care i-am primit la nastere si care apar in viata noastra si in haine de ,,cersetor,,avem parte de astfel de intalniri /citind articolul ,am avut impresia ca eu imbratisez cersetorul si mie imi sunt adresate cuvintele…/poate ca am nevoie de astfel de cuvinte …/cine mai zice ca Universul doarme!
13 September 2010 ora 12:27 PM
Ce frumos lia. Prin fiecare comment articolul asta ma resurprinde si pe mine
13 September 2010 ora 1:53 PM
da,am inceput bine !/parca de azi dimineata simt prezenta Omului (cersetorul) din articolul tau …./ ma agat de el,am nevoie de el,pentru ca depresia si atacurile de panica sa ma lase,sa se desprinda de mine,sa se duca…/ in fiecare zi caut sa citesc ceva frumos,sa vad toamna asta minunata si sa incep sa adun castane (ca in fiecare toamna)si sa alung gandurile care ma tin pe loc…/o sa reusesc!/multumesc Mihai
13 September 2010 ora 3:18 PM
Superba povestea. Se poate pune pe alt site ca un guest post?
13 September 2010 ora 3:34 PM
@lia – iti recomand si Being Erica, un serial minunat!
– http://www.musat.com.ro/2010/04/04/film-being-erica/