Comments on: Relatii distructive

By: dana b

dana b — Sun, 03 Jan 2010 21:46:49 +0000

Si eu trec prin aceeasi situatie,sunt dupa o ruptura care ma doare desi imi dau seama ca nu era OK.Dar cum spui si tu,ceva ne impinge inainte in acea relatie dezastruoasa,poate asteptam o minune ca cel de langa noi sa se schimbe si sa fim noi aceia care le aduce schimbarea.Sau e vorba de atasamente.Cateodata confundam iubirea cu atasamentul.
Acum incerc sa ma remontez,sa caut anumite raspunsuri in toate relatiile mele si cred ca nu erau oamenii potriviti sau erau oamenii de la cere trebuia sa invat o lectie,sau poate imi lipsete increerea in mine,sau nu ma iubesc indeajuns.
Incerc sa ma ridic,sa ma rup de trecut,sa merg mai departe.
Cand vad cate reltii se rup,ma intreb ce se intampla cu noi?Suntem programati la ceva?!
Sa invatam,sa suferim,sa devenim mai puternici?
??????

By: Adriana Serban

Adriana Serban — Sun, 29 Nov 2009 09:08:28 +0000

@Sadwank – Inteleg ca nu esti de acord cu ce spun eu si ca ai ales sa exprimi asta.Inteleg si ca sunt oameni care au trait intr-o familie echilibrata,aleg ce e corect pentru ei si fug din situatiile care le fac rau.Ma deranjeaza in schimb modul cum pe alocuri ironizezi textul meu si folosesti anumite cuvinte care nu-si au locul…in niciun caz nu intram in relatii nepotrivite pentru a ne “prostitua intelectual si sufleteste.”
In spatele textului meu se afla alte teorii legate de codependenta, de cele 3 stari ale ego-ului care ne guverneaza psihicul:Parinte, Adult si Copil, de triunghiul dramatic Persecutor-Victima-Salvator.Sunt teorii pe care nu le-am dezvoltat,dar gasesti alte articole pe site despre aceste teme.
Cred ca fiecare om are ceva bun in el si merita sa fie respectat si iubit.Si revenind la capitolul relatii de cuplu,daca un om nu este potrivit pentru noi, asta nu inseamna ca nu este un om bun.Pur si simplu e o nepotrivire de nevoi si ca ne e mai bine separat decat impreuna.

By: Adriana Serban

Adriana Serban — Sun, 29 Nov 2009 08:48:22 +0000

@Luminita – Si eu ma bucur daca articolul meu te-a facut sa vezi macar putin lucrurile altfel.Imi pare rau ca te dispretuiesti si te inteleg perfect.Ajungem sa ne dispretuim pentru ca dam din puterea noastra unor oameni care poate nu merita,care ni se par total diferiti fata de parintii nostri, dar care in final ajung sa apese pe aceleasi butoane.Pentru un copil e foarte greu de inteles de ce parintii lui nu l-au iubit,apreciat si sustinut destul.
Din pacate unii oameni nu pot vedea decat pana la un punct, dar asta nu inseamna ca tu nu esti suficient de buna.
Sunt convinsa ca esti un om minunat!

By: sadwank

sadwank — Sat, 28 Nov 2009 21:39:00 +0000

Scuze, mie mi se pare cam egoist.
Zici tu: “…simteam intuitiv o stare de disconfort si neliniste, dar era tentatia foarte mare de a continua.”
Ups, prima greseala. Desi simti, mergi mai departe. E ca si cum stii foarte clar ca ti se face rau daca te dai in montagne-rousse dar tot te dai. Deja faci ceva impotriva ta insuti.

“Ne va darui dragostea de care avem toti atata nevoie si noi nu vom mai suferi.”

A, pai asta e scopul? Sa fim draguti si iubitori nu cu aia care merita, ci cu aia care ne pot darui dragostea de care – nu-i asa? – avem atita nevoie. Prima data ne prostituam intelectual, sufleteste, il iubim pe ala care nu merita si apoi, ce sa vezi surpriza! ne miram ca sintem prinsi intr-o relatie care ne face rau.
Ehe, dar credeti ca ne invatam minte? Nicidecum! Pentru ca data viitoare trebuie sa constientizam ca meritam mai mult. Mai mult ce? Mai mult decit am avut data trecuta? Pai nu tot acolo ajungem? Eu as zice ca trebuie sa constientizam ca meritam mai bine. Calitate, nu cantitate. Iar daca nu se gaseste nimeni care sa ne daruiasca iubirea de care avem (atita) nevoie, nu inseamna ca trebuie sa o acceptam de la cineva care ne creeaza o stare de inconfort inca de la inceput.

In fine, sint de acord cu ultima asertiune: inainte de a-l iubi pe altul trebuie sa te iubesti pe tine. Desi eu as zice ca trebuie in primul rind sa te respecti, si abia mai apoi sa te iubesti dar numai daca – ai ghicit! – meriti.

By: luminita

luminita — Fri, 27 Nov 2009 11:19:34 +0000

Adriana, am intrat intimplator pe acest site si tot intimplator am gasit articolul tau, dar ma bucura foarte mult aceasta “intimplare”. M-ai facut sa gindesc din alta perspectiva la relatiile mele dezastruoase. Cred ca ai perfecta dreptate si ca in fiecare relatie am cautat,fara sa constientizez, rezolvarea conflictului psihologic pe care l-am avut cu tatal meu care nu m-a acceptat in copilarie.In fiecare din cele 3 relatii esuate am daruit fara rezerve si am primit minciuni si in ultima chiar manifestari sadice.Si cu toate acestea ruptura m-a durut enorm.Am ajuns sa ma dispretuiesc.IMI DORESC FOARTE MULT SA MA IMPAC CU MINE.Te rog sa mai scrii despre acest subiect. Multumesc.

By: Adriana Serban

Adriana Serban — Fri, 27 Nov 2009 09:09:57 +0000

Ok,am inteles punctul tau de vedere.
E fumos ce spune Brian Tracy, dar eu nu am ajuns inca la momentul ala. Sunt inca in punctul in care imi exprim furia pentru niste lucruri si asta e eliberator.Poate voi ajunge si la iertare.Sau poate nu.
Eu nu ma pot gandi cu acceptare si recunostinta la un parinte care a fost alcoolic si a avut un comportament abuziv.

By: Adrian

Adrian — Fri, 27 Nov 2009 08:24:52 +0000

Adriana, trecutul se uita, in sensul de a renunta la atasamentele negative. De fapt, nu merita sa cari dupa tine nimic din trecut, si doar asa poti face viata mereu proaspata. Toate lucrurile se pot ierta. De fapt cuvantul “iertare” implica o greseala comisa anterior. Mai benefic ar fi, “acceptare” si “recunostinta”. Iertarea e doar o actiune a “micului ego” si implica “a ierta pe acel ce mi-a facut mie rau”, dar de fapt, nimeni nu ne-a facut rau niciodata, aceea a fost viata ca si situatie la momentul respectiv. Daca incepem cu iertarea, Brian Tracy propune 3 iertari: 1) Iarta-ti parintii 100%. 2) Iarta-i pe toti din jurul tau. 3) Iarta-te pe tine.
Comentariu meu trebuia sa te provoace la generare de idei noi.

By: Adriana Serban

Adriana Serban — Fri, 27 Nov 2009 07:21:45 +0000

Adrian, trecutul nu se uita, se integreaza.Si sunt lucruri care nu se pot ierta si e ok asa.
La ce trebuia sa ma provoace comentariul tau?

By: Adrian

Adrian — Fri, 27 Nov 2009 06:52:00 +0000

Neata, Adriana. Eu cred ca a face putina psihanaliza cu noi insine este doar primul pas din cele multe. E foarte benefic sa realizam cum am ajuns sa simtim si sa gandim in prezent, pe baza trecutului si mai ales al copilariei, dar o data ce am constentizat aceste lucruri, trebuie sa le uitam, si sa pasim mai departe prin iertare si metodele moderne de dezvoltare, sa ne facem o reprogramare a sistemului de operare al mintii. Cu cat stam mai mult si analizam trecutul, cu atat ne indepartam mai mult de prezent.
Primul meu comentariu a vrut sa te provoace putin.
Feel beautiful!

By: Adriana Serban

Adriana Serban — Fri, 27 Nov 2009 06:25:20 +0000

Buna,Adrian!Nici pe departe nu a fost intentia mea de a ma victimiza si nici de a-mi expune suferinta din prezent sau din trecut.Cred ca am pus in discutie un subiect in care se regasesc si femeile,dar si barbatii,desi acestia din urma poate mai putin.Barbatii mai degraba isi gasesc un refugiu in munca excesiva,jocuri de noroc,jocuri virtuale.Cheia textului si ce vroiam sa ating e faptul ca modul cum s-au raportat parintii nostri la noi influenteaza de multe ori alegerea unui partener si decizia de a continua o relatie cu acesta.Ca poate uneori ne cautam un tata sau o mama decat un iubit sau o iubita.
Iar in ceea ce priveste scopul unei relatii, cred ca si-l stabileste fiecare.Spre exemplu scopul meu imediat este acela de a invata sa-mi pastrez individualitatea intr-o relatie de cuplu.