Cristalizarea extremelor
Calea de mijloc a fost prezentata dintotdeauna ca fiind “scopul interior suprem” al vietii. Echilibrul mental-emotional, cufundarea profunda in campul propriei constiinte – efectul vizibil fiind prezenta si campul energetic puternic care insotesc persoana ce a atins starea de pace interioara.
Nevoia de contrarii
Insa e putin probabil ca cineva sa ajunga acolo fara a experimenta mai intai “extremele”. Si intr-un fel e normal – nu poti cunoaste ceva fara a avea mai intai experienta contrariului sau. Important insa este sa nu judeci sau condamni acest contrariu, sa nu arunci asupra sa eticheta de “intuneric”, “murdar”, “pacat”, intrucat pierzi intreaga sa semnificatie.
Contrariul reprezinta, de asemenea, o idee prezenta in toate traditiile dintotdeauna. Semnificativa este povestea calugarului budist din Samsara. Discipolul este trimis in lume pentru a trai acolo si a se intoarce in templu cu o alta viziune asupra vietii, integrand armonios si interiorul si exteriorul.
La fel este si viata noastra – o experienta de perceptii ale creierului care ne scot din centru. Insa exact asta e ceea ce trebuie sa cautam. Finul echilibru, centrul, vortexul care inghite totul si genereaza prezenta, spiritul, forta.
Pericolul
Dar pana la centru, extremele ne consuma viata. Si fiecare dintre noi resimte acest dezechilibru, insa sunt unele categorii in care acesta e vizibil prezent.
Priviti indeosebi “liderii” orbiti de orgoliu care prin masurile lor au impresia ca scot din criza o companie sau o natiune, cand de fapt mai mult o afunda, incapabili de a se “cobori” si a accepta solutii de la cei “mai putin importanti” in ochii lor. Si veti vedea o extrema pe care putini dintre noi o putem concepe, macar in teorie, la nivelul nostru…
Si nu e singura categorie. Absolut peste tot putem observa oameni “orbiti” de propria importanta care isi cristalizeaza identitatea limitata in care ei cred ca au “succes”. Nu e un “pacat”, nu e de condamnat – poate ca la nivelul profund al sufletului au ales sa intruchipeze in acest urias joc cosmic acest personaj. Tocmai pentru ca altii sa vada extrema, sa o inteleaga si sa caute calea de mijloc.
Si eu, ca si noi toti, am nevoie sa trec prin extreme pentru a ajunge in centru. De multe ori am facut asta si inca mai fac in multe domenii. Pericolul apare cand te obisnuiesti cu extremele sau, mai bine zis, cand energia lor se “cristalizeaza” in tine atat de mult incat e aproape imposibil sa o mai poti sparge.
Echilibrul
E mai dificil pentru o persoana cu orgoliul ridicat sa revina la un echilibru. Deja vorbim de o lipsa profunda de constienta, de o identificare cu o imagine de sine limitata. Poate sa existe sanse cand acesta constientizeaza de unde a plecat, cand reuseste sa-si aminteasca si sa retraiasca efectiv momentele dinaintea cristalizarii orgoliului. Insa, din pacate, si asta poate fi dificil, depinzand de cat de multa energie a orgoliului a acumulat.
Asta e o lectie pentru noi toti. Observand asemenea persoane, sa nu lasam sa creasca partea din noi care se aseamana cu ele. Intrucat cu totii o avem, iar daca nu reusim sa o controlam si sa ne mentinem in echilibru, ne va prelua viata fara sa ne dam seama si ne va conduce pe cai ce nu au nicio legatura cu cea de mijloc…
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
Loading ...
30 September 2010 ora 8:50 PM
Marius, eu cele mai mari “tampenii” le-am facut din orgoliu.Surprind uneori ca intuitia si creativitatea mea se blocheaza cand apare un puseu de orgoliu.
Orgoliul, efectele si cauzele lui subtile, m-au preocupat destul. N-am inteles prea clar agresivitatea cu care actioneaza nici la altii….. si nici la mine. In ceea ce ma priveste, orgoliul meu , ma limiteaza si ma duce pe niste tipare eronate.
Am avut portia mea, destul de consistenta de extreme. Echilibrul a venit incet, dar cu multa forta. Extremele mi-au adus mai multa sensibilitate, mai multa deschidere, mai mult sens. In unul dintre aceste momente aveam impresia ca intr-o zi sunt maxim de fericita, iar a doua zi cadeam in haul demotivarii si a iadului interior.
O privire sincera in proprii ochi si capacitatea de a ne accepta pe noi insine si de a ne automodela, confera echilibru si forta interioara.
1 October 2010 ora 12:42 AM
Echilibrul este acel lucru ce le lipseste multor oameni de diferite nationalitati in aceasta lume in continua schimbare. Era informationala inseamna schimbare, provocare dar si gasirea punctului de echilibru, pe toate planurile.
1 October 2010 ora 8:13 AM
Sa nu ne speriem de extreme, ci sa invatam sa ni le gestionam – cred ca ar fi bine..
Caci echilibrul nu este nemiscare. Orice segment de echilibru are la randul sau extreme, iar cel care le traieste cred ca trebuie sa inteleaga ca exista si un echilibru al ‘extremistilor’, care este de aceeasi natura cu acela al ‘echilibratilor’. Am inteles ca pot sa caut moderatia in toate, folosindu-le cu masura.
Echilibratii numesc pe ‘ceilalti’ extreme, extremisti. Dar ei nu-si pot percepe extremele proprii decat cu ajutorul – inconstient – al celor care ii depasesc. Provocarile lor pot capata raspuns, moderat, apoi sa-si urmareasca imediat revenirea la ‘matca’. Bineinteles ca ei nu merita agresivitatea (care, de fapt, provoaca revolta), dar le este necesara, pentru ca traim cu totii prin stari comparative.
Si este un lucru bun, caci intotdeauna vom avea nevoie de comparatii ca sa mergem mai departe. Pana la urma suntem pe acelasi drum si ne trebuiesc toate.
3 October 2010 ora 9:15 AM
Cu totii, probabil, am facut lucruri oribile in trecut. Astazi, cum putem explica altfel oare repulsia si indignarea profunda a fiintei noastre la contactul cu astfel de lucruri extremale?
Foarte bun articolul! Il inteleg f bine cei care au deja ceva experienta…
3 October 2010 ora 2:56 PM
Marius – pai de ce sa ne indignam…mai bine le intelegem…eu nu ma indignez
Gabi – aaa frumos…cred ca extremele se termina singure cand te plictisesti de ele
3 October 2010 ora 4:07 PM
Mie-mi plac extremele. Cred ca ele dau farmec vietii. Zici ca ele ne consuma viata? Pai viata exista ca sa fie consumata, nu? La maxim, as zice. Atata timp cat gasesti acel punct de non-dualitate intre extreme, si te poti linisti, deci te poti echilibra si detasa (dupa ce te-ai inflacarat), e perfect in regula sa traiesti si sa simti “la extrem”.
Si mai e ceva: fara extreme si contradictii interioare nu poate exista creativitate. Si ma intreb cine si-ar dori o existenta fada si sterila?
Imi plac oamenii vii si plini de contradictii, mi se par mai interesanti decat maestrii orientali care traiesc linistiti toata viata cu constiinta echilibrului dar n-au produs nici o opera de arta si n-au inventat nimic extraordinar si util. Ori ma insel?
3 October 2010 ora 9:55 PM
Mai mai pai eu vorbeam de altfel de extreme, cele destructive…Iar maestri aia orientali…au inventat, cum sa nu…
4 October 2010 ora 12:40 PM
Extremele pot fi pozitive sau negative, iar intre ele e punctul de echilibru, acuma na, depinde din ce punct de vedere privesti o anumita situatie.
De exemplu in unele situatii este bine sa fii foarte orgolios sau mai dur(ca sa il impedici pe celalalt sa te calce in picioare), iar in alta situatie e complet aiurea ba chiar ridicol sa fii orgolios.
Mie mi se pare ca extremele au rolul lor, depinde cum le controlam din acel punct de echilibru, suntem lumina si intuneric, si e foarte important ca omul sa-si accepte umbra si sa o integreze, ohooo, si sa vezi cate extreme sunt stranse acolo
Eu cred ca ceva este destructiv atunci cand incalca libertatea sau drepturile celuilalt, acolo unde nu mai exista principii morale si integritate. Sau atunci cand iti faci rau singur de-aiurea
.
4 October 2010 ora 1:20 PM
Pai in mare asta am zis si eu in articol dar foarte pe scurt. De asta e bine ca cititorii sa completeze – mersic
Chestia cu orgoliul – asa e, insa aici trecem deja la ‘a folosi orgoliul in mod constient’ – cea ce e putin probabil la unele categorii…
4 January 2011 ora 4:01 AM
Problema asta a echilibrului m-a preocupat dintotdeauna ,din 2 motive:pentru dezinteresul meu aproape imbecil fata de viata ,dusa dupa teorii si dupa prea marea implicare afectiva a celor din jur,bine mascata ,atunci cind raul=autosuficienta =nedreptatea era ghidul.Cum apetit pentru cunoasterea stiintifica nu am avut in scoala(ci dupa )m-am bazat mai mult pe semantica si etimologia limbii ,si pe cunoasterea conferita de psihologie si filosofie si …mai ales de arta .Asa am incercat si se pare ca am reusit ,sa-mi asigur un echilibru ,care inainte de asta ma facea sa-mi doresc toate experientele din lume ,exact asa pe scara extremelor ,ca sa pot intelege un fenomen -de la haos = maximum de minus infinit perceptibil ….pina la maximum de plus infinit perceptibil=organizare inteligenta si cu rost .Poate ca nevoia asta de contrarii nu as fi resimtit-o ,daca as fi avut altfel de conditii de viata .Cred ca asta a fost destinul ,care m-a obligat la aceasta abordare a vietii ,si care nu cred ca a fost un fapt patologic ,ci un act de cunoastere si de lamurire exacta a cimpului semantic al unei notiuni .Intr-adevar mult mai usor invat si inteleg prin comparatie si asta ajuta mult la a te putea ermetiza, pentru cei care incearca sa te ghiceasca ,pentru a te pagubi de suflet .Asa se face ca echilibrul acesta desi bine mentinut ,dovada ca cei pe care ii iubesc ,m-au acuzat ca nu am sentimente ,ca sint ascunsa ,ca am planuri ,asteptind mereu cine stie ce plan ascuns al meu ,si …cum planurile nu apareau ,situatia facea sa fiu privita ca suspicioasa .Adevarul era ca singurul meu plan era sa fiu mereu atenta in jurul meu = vigilenta ,ca prin mijloace insesizabile, sa anihilez raul pe care-l vedeam pus la cale nu numai impotriva mea ,ci si impotriva celorlalti.Uneori paream chiar duplicitara ,urmarind realizarea ambelor parti ,lucru …care nu prea convenea celor care-si inchipuie ca binele poate sa supravietuiasca intr-un spatiu restrins si nu …generalizat ,in care fiecare sa detina autocontrolul cit si controlul. Iar cit priveste moartea nenascutilor este o usurare si o mingiiere sa stiu ,ca ei macar acolo ajung in mentalul universului ,caci astfel vor fi intelegind mai bine ignoranta noastra cultivata de altii ,de care noi sintem raspunzatori,si care fac din judecarea noastra niste monstri sadici si nu niste oameni constienti ca in contextul respectiv ,conditiile oferite de stat ,lasam vlastarele pe mina dezechilibratilor hulpavi si iresponsabili,care-si asumau roluri pe care nu le onorau ,desi bine platiti .