Iluzia luptei
Cu totii avem propriile confruntari in viata. In familie, la birou, in alte situatii trebuie sa ne “luptam” pentru punctul nostru de vedere.
Castigarea “luptei” si acceptarea de catre ceilalti a propriilor idei este foarte importanta, intrucat ne “valideaza” ca si fiinta umana. Ne face sa ne simtim increzatori in propriile forte, ne sporeste capacitatea de a face fata incercarilor vietii. Cand suntem luati de val…
Exista un mare risc insa: de cele mai multe ori, castigarea tot mai multor batalii si sporirea continua a capacitatii de influenta duce la cresterea puterii personale directionate in mod defectuos. Adica distructiv pentru ceilalti – si, automat, auto-distructiv. Priviti catre politica si afaceri si veti observa nenumarate exemple.
Betia puterii pe care o simti cand ajungi intr-o functie importanta sau cand realizezi o afacere de mare valoare… probabil ca este coplesitoare. Si daca nu ai o minima baza morala sau spirituala si, asa cum se intampla de obicei, te-ai “luptat” mult pentru a reusi, puterea la care ajungi te poate face sa-ti pierzi mintile. La propriu. Devii o alta persoana decat ceea ce erai inainte.
Acest lucru este valabil pentru fiecare “batalie” castigata, oricat de mica, si pentru fiecare dintre noi. Ceva se schimba la nivelul identitatii noastre – de cele mai multe ori fara a constientiza. Suntem efectiv luati de valul emotional provocat de castigarea “luptei”. Apoi urmeaza alte confruntari… cum sa ne mentinem pozitia la care am ajuns dupa atatea ciocniri de forte… insa totul este o iluzie.
Atitudinea
Nu ma intelegeti gresit. E normal sa te confrunti cu greutati, cu incercari – e singurul mod in care poti evolua. Insa totul depinde de atitudinea cu care le intampini. Una e sa fii pe picior de razboi tot timpul, asa cum sunt imensa majoritate a oamenilor – si alta e sa fii in pace.
Poate veti spune “noi nu suntem pe picior de razboi”. Insa observati-va corpul, el nu minte niciodata. Indiferent ce crezi (la nivelul mintii), corpul este cel care reflecta adevarata ta parere despre orice.
Gandurile iti influenteaza emotiile – care, la randul lor, influenteza corpul, ca si stare de sanatate fizica si energetica. Si asta fara a pomeni de partea subconstienta, mult mai complexa. Insa pentru a nu ne indeparta de subiect, corpul reflecta ceea ce simti cu adevarat in privinta vietii. Modul in care o percepi: ca pe o lupta sau ca pe o calatorie.
Simpla observare a limbajului trupului poate oferi informatii in privinta atitudinii despre viata. Nu intotdeauna relevante, insa este evident ca o persoana cu miscari armonioase ale corpului, ton al vocii bland si emotii pozitive este mai aproape de intelegerea vietii ca si calatorie.
Chiar daca la nivel mental nu are mari “cunostinte spirituale”, la nivelul intregii structuri a fiintei demonsteaza in practica acea intelegere. E un tel catre care fiecare persoana ce merge pe calea spirituala tinde. Indepartarea de atitudinea inconstienta de “razboinic” si intrarea in starea constienta de “intelept”. Dar pana acolo e mult de lucru cu noi insine.
Filmul
Da, uneori e indicat sa fii si razboinic, insa unul constient de faptul ca “lupta” pe care o duce este doar cu el insusi. Si in aceasta confruntare are o mare responsabilitate – aceea de a nu face “victime” in jur. Intrucat nu e un razboi real. Nimeni nu-l ameninta cu adevarat. E doar propria perceptie deformata asupra lumii. E doar ceea ce atrage catre el datorita a ceea ce deja exista in interiorul sau – constient sau, mai ales, inconstient.
Astfel ca singura lupta este aceea de a-si transforma propria fiinta intr-un “magnet” pentru situatii favorabile (sanatate, vitalitate, prosperitate, longevitate, orice) pe termen lung. Iar asta nu are nicio legatura cu lupta asa cum o intelegem noi in acest plan fizic – in care poti obtine, oarecum, astfel de lucruri pe termen scurt. Ci are legatura cu relaxarea, cu “let go and let God”, cu joaca.
“Voi sunteti in aceasta lume, dar nu apartineti ei” si “Numai cei ce vor redeveni copii vor putea intra in Imparatia Cerurilor” sunt doua din invataturile biblice care fac referire la iluzia necesitatii de a lupta si la joaca, relaxare.
“Nimic din ceea ce nu e real nu poate fi dureros” e o alta invatatura valoroasa. Suferim oare cand personajele indragite dintr-un film se ranesc sau mor ? Uneori da, insa cand filmul se termina, ne vedem de viata noastra, stiind ca evenimentele, confruntarile din film sunt scenarii, iluzii.
Tot un scenariu este si viata, insa ne-am identificat atat de mult cu personajul (ego-ul separat) incat uitam ca totul e doar Constiinta Infinita exprimandu-se pe ea insasi in miliarde si miliarde de forme. Suntem o picatura si avem senzatia ca nu exista ocean doar pentru ca nu-l putem vedea. De aici lupta pentru a supravietui, pentru “mai mult” si “mai mult”…
Jocul
Cum ar fi insa daca am recadra contextul vietii noastre? Daca am vedea-o in alt mod?
Haideti sa ne imaginam ca suntem personaje intr-un joc virtual. NOI INSINE suntem cei ce jucam, asezati in fata calculatorului. Fiinta noastra fizica (entitatea separata care ne credem a fi, indeosebi corpul fizic) este “Avatarul” pe care-l folosim in joc. Si pe care il conducem cu ajutorul mintii.
Avem ca scop sa ajungem la sfarsitul jocului (vietii) trecand cu bine peste toate incercarile si fara sa ne auto-distrugem, bineinteles. “Obstacolele” (“fortele malefice”, distructive din univers) ar putea fi programul de calculator impotriva caruia jucam. Intuitiile, fortele benefice universale, alte tipuri de ajutoare ar putea fi un fel de jokeri permisi din cand in cand de catre regulamentul jocului.
Oare cum l-am juca? Oare cum ne-am trai viata daca am percepe-o astfel? Cu siguranta vazand iluzia luptei si simtind relaxarea si unitatea cu tot ceea ce exista.
Te-ar mai putea interesa:
Ti-au placut articolele?
Aboneaza-te la blog prin RSS 
Aboneaza-te la blog direct prin email
14 comentarii
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
pagini de comentarii: [1] 2 » toate paginile
Loading ...
9 April 2009 ora 1:48 PM
Super! E unul din cele mai bune articole pe care le-am citit. Imi place ideea de joc virtual
9 April 2009 ora 5:05 PM
Minunat, Marius!
Bine asezate si infatisate, toate.
Ma mananca degetele sa spun multe, dar tu ai spus deja… Plus ca sigur multi au multe de spus… Sau doar de sorbit si atat.
Despre iluzia acestei “puteri” ai mai spus si sunt multe povestiri reale poate, in viata fiecaruia.
O sa povestesc despre ce m-a atins foarte mult in articolul tau.
“Simpla observare a limbajului trupului poate oferi informatii in privinta atitudinii despre viata.”
Aici am avut o mare revelatie, intru-n fel pe care sunt sigura ca il intelegi
Cu ani in urma am vazut mai intai un gup de oameni care lucrau o secventa de taichi. M-a atins drept in inima ce vedeam acolo: armonia, acea stare de pace si de echilibru, vazuta nu la o persoan,ci la un grup… M-a impresionat asta, atunci, si asta m-a determinat sa vreau si eu! Intai, sa invat taichi. Practica a dus insa alte intelegeri. Intrerupand timp de un an, am revenit in grupul in care lucrasem cam tot un an. Atunci am vazut ceva uimitor: rotunjimea si fluenta miscarilor aratau in mod clar, foarte vizibil, cum e fiecare din acei oameni, in raport cu atitudinea lor. Cam ce in capsorul fiecaruia. Nu e “poveste”, e real! In grupul acela am vazut oameni din cei pe care ii stiam, ramasi la aceeasi ascutime a unghiurilor, la executia miscarii fara suportul interior, fara intelegerea lucrurilor. Unii se schimbasera mult in bine, dupa cum curgea miscarea lor, dupa cum respirau… Erau si oameni “noi”, intre care m-a incantat o tanara care pur si simplu era armonia miscand in armonie. Miscarea curgatoare, rotunda, felul in care una se prelungea in alta, respirul relaxat, zambetul placut, aratau felul in care ea se misca prin viata. Gesturi ample, echilibru, blandete. Nu poti sa le faci in exercitiu daca nu esti asa. Asta ma invatase taichi-ul. Armonia in toate. Am inteles ca , asa, ca in oglinda, practica armoniei iti schimba viata, si in acelasi timp modul in care abordezi viata iti modeleaza practica…
A doua idee care m-a atins e cea cu Jocul. “Let go and let God”. Stii cum e, sa te lasi asa, pe mana Lui, nu-i usor cand crezi ca tu esti la carma…
Cand e un “si da-i si lupta, si lutpa si da-i”, in loc de viata ca un joc… Din pacate, multi inteleg partea asta, cu “let God…”, doar cand li se epuizeaza resursele. Bun si-asa, daca inteleg. Dar multi tot nu pricep, si lupta, si lupta… pana se sfarsesc. De aia imi place mie treaba cu “nu te mai lua atat in serios”. E primul pas ca sa “let God…”. Cand am citit pe Neale, cu “Comuniune cu Dumnezeu” am inteles ca nu gresisem, candva, cand am abadonat tinerea “cu toate mainile si toate picioarele” de carma si am lasat in fine si vantul sa mai impinga corabia. Macar pana respir si vad tema mai “panoramic”.
Asa a inceput, in fine, toata distractia, si nu regret nimic din Jocul vietii.
Si uneori mai trag cu ochiul dupa cortina, sa vad ce sfori trage Marele Papusar… Si El, iubitor cum e, ma lasa…
10 April 2009 ora 8:45 AM
@Marius foarte simplu si frumos spus. Curge fluent si rotund, in armonie. Ca si cum e un fluviu de lumina.
@ Mikka, esti un copil tare frumos si o spun cu stima.
Imi amintesc cum lucrurile la care tin sa-mi iasa, se intampla dupa ce renunt sa imping la ele. E ca o masina care se accelereaza dupa ce ridici piciorul de pe acceleratie.
Namaste y’all
10 April 2009 ora 10:31 AM
Exact Ioan, exact – asta am constatat si eu de curand (in sfarsit, ca trebuia demult sa-mi dau seama
), ca atunci cand ma detasez de rezultat, se intampla minunea. Poate e o lege a vietii, ca totul sa curga usor, de la sine, nimic fortat…
Iar legat de ceea ce spui tu Mikka cu limbajul trupului este perfect real si vizibil oricand si in orice situatie, felul cum gesticuleaza cineva, cum danseaza, cum mananca, cum face tai chi
10 April 2009 ora 10:46 AM
Multumesc tuturor !
Tai Chi-ul si detasarea de care vorbiti merg ‘mana in mana’. Mi-am dat seama ca indiferent de conditiile exterioare (pe care tu le interpretezi ca favorabile sau nefavorabile) singurul lucru ce te poate ‘linisti’ cu adevarat este starea ta interioara obtinuta in urma oricarei practici (rugaciune, meditatie, vizualizare, tai chi etc).
Neale e intr-adevar deosebit – intelepciunea care a ‘curs’ prin el…abia acum o inteleg mai bine…Iar cu limbajul trupului…e ceva de munca pana devine armonios, dar tindem catre asta…
10 April 2009 ora 12:55 PM
@Ioan, Ma bucur ca vezi copilul… Multumesc! Am muncit mult sa-l dez-acopar
Da’ merita!
@Vero, asa e: perfect vizibil oricand si extrem de “cinstit”, limbajul trupului. Atunci invatasem sa il vad. Acum invat, prin el, despre mine…:))
@Marius, starea, intr-adevar, ea conteaza enorm. Pentru mine este piatra turnanta de pe care pornesc in orice directie. Nu o placa, ci o piatra turnanta. Solida ca o stanca si turnanta, mobila, “flexibila” in permisivitatea alegerii directiei…
Despre curgerea de la Sine, fara efort, imi place mult, din “Cele sapte legi spirituale ale succesului”, Legea nr.4: Legea efortului minim. De ce oare?
10 April 2009 ora 4:10 PM
Marius, citind articolele tale, oamenii constienti si treziti dpdv spriritual contureaza si mai mult starea de adevarata normalitate la care vom ajunge curand.
10 April 2009 ora 8:04 PM
Da, sa fim copii, asa e frumos…liberi, puri si creativi.
Cum zic suedezii Kjell Nordström şi Jonas Riddersträle: viitorul nu va fi al celor “virusati” de catre sistem, “ci al unor tipuri umane de cu totul altă croială. Viitorul va miza pe diversitate, surpriză, personalizare. Nu va imita modele, ci le va inventa. Virtuţile cîştigătoare vor fi ingeniozitatea, mobilitatea, formaţia solidă, deschisă spre toate zările cunoaşterii.”
Sper sa aiba dreptate
ca altfel we’re fucked 
12 April 2009 ora 10:52 PM
Suntem inconjurati de iluzii, iluzia luptei pentru o „implinire” definita de o lume gen “Alice in tara minunilor” si iluzia luptei cu sistemul unei astfel de lumi. Cum sa-ti traiesti viata daca percepi lumea asa cum este ea? Grea intrebare. Poate ca, lucrand cu „interiorul”, ajungi sa-ti ancorezi spiritul in afara sistemului obtinand libertatea, si sa modifici (ca mod de a gandi si energetic) mediul (nu realizez in ce masura), insa oceanul este acolo, si tu nu esti decat o picatura…
14 April 2009 ora 2:13 PM
Au disparut 2 comentarii de aici cu trecerea la un nou server hihihi – Vero ne povestea niste chestii si eu ii dadeam dreptate hihihi