Atasamentul cere multe… Atunci cand cererile sau pretentiile noastre nu sunt satisfacute, suntem raniti si vrem ca cineva sa ni le indeplineasca cu orice pret. Atasamentul genereaza frica, ura, gelozia si multe alte sentimente care nu ne implinesc, ceea ce ne face nefericiti si incepem din nou sa ne facem planuri pentru a re-deveni fericiti. Planuri in care il facem pe cel de langa noi nefericit. Se poate sa nu fim constienti de aceasta parte negativa a atasamentului, dar ea exista fara indoiala. E nevoie doar sa o constientizam. Atasamentul si Relatiile nu pot functiona impreuna!

Chiar si o usoara variatie in sentimentele celuilalt ne doare. Atasamentul nu e altceva decat dependenta de sentimentele noastre pentru cealalta persoana prin comportamentul, sentimentele si gandurile celuilalt fata de noi. E un soi de adictie. De indata ce comportamentul, gandurile, perceptia, sentimentele celui de langa noi se modifica, ne simtim raniti. In acest caz, sentimentele noastre pentru cel/cea de langa noi sunt mereu incerte. Mereu avem o frica fata de incertitudinea sentimentelor celuilalt pentru noi.

Incercam mereu sa asiguram continuitatea sentimentului de certitudine in ceea ce simte celalalt pentru noi, asa fel incat sa fim in siguranta, fericiti, bine. Frica si sentimentul de relationare nu pot sa mearga impreuna! In unele cazuri vedem ca acest atasament devine atat de puternic incat, atunci cand celalalt nu mai e cum obisnuia sa fie, suntem gata sa facem cele mai mari greseli din viata noastra.

De ce ne atasam?

Prima intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem ar fi: De ce ne atasam?

Fiinta umana are din nastere aceasta asteptare de a trai Fericit. Vrem certitudinea, coerenta si continuarea fericirii. Deoarece nu intelegem ce este cu adevarat fericirea si cum anume putem sa o avem, cautam, asteptam si incercam sa ne asiguram aceasta continuitate in acele lucruri care nu ne vor putea oferi nicicand continuitate. Expectanta fericirii intr-un lucru care nu poate sa-i asigure certitudinea, coerenta si continuitatea se numeste Atasament.

Fiinta umana vrea sa traiasca cu Incredere in sine. Aceasta asteptare e mereu prezenta; increderea in sine e retraita ca Fericire. Datorita faptului ca nu intelegem cu adevarat ce inseamna Increderea in sine, Increderea noastra in noi insine e dependenta de increderea celorlalti in noi, in statutul nostru, in situatia noastra financiara si alte lucruri pe care le asociem cu propria noastra persoana. Astfel, ne cream expectanta de a fi acceptati neconditionat de catre cei din jurul nostru. Aceasta dependenta de sentimentul increderii in sine se numeste Atasament si aceasta e problema tuturor problemelor umane.

Pentru ca nu intelegem ce e cu adevarat Fericirea si Increderea, ne cream o expectanta de coerenta in sentimentele, gandurile si comportamentele celorlalti fata de noi. Iar cand acestea nu se manifesta, ne simtim raniti si vrem sa ranim la randul nostru.

Increderea reprezinta de fapt intelegerea valorii in propria persoana

Din cauza lipsei de intelegere a valorii propriei persoane, ne invatam sa recunoastem aceasta valoare proprie cu ajutorul perceptiei celorlalti despre noi, despre statutul nostru, frumusetea noastra, inteligenta noastra si multe alte aspecte.

Ajungem sa ne recunoastem propria valoare prin intermediul societatii si a altor asemenea lucruri. Oricine reuseste sa ne faca sa ne simtim valorosi sau bine, ne atrage. Dependenta de aceasta noua persoana creste pe masura ce celalalt continua sa ne faca sa ne simtim bine si valorosi. Cu cat mai dependent devenim fata de celalalt, cu atat mai mult suferim atunci cand sentimentele celuilalt pentru noi se schimba.

Fiecare fiinta umana vrea sa se simta in Siguranta. In siguranta in ceea ce priveste starea fizica dar si cea emotionala si mentala. Devenim dependenti fata de oricine cu care reusim sa ne simtim in siguranta fizic si emotional. Ne simtim bine cu cei care ne fac sa ne simtim confortabil, in siguranta si valorosi. Daca cineva ne face sa ne simtim nevalorosi, ne simtim raniti si incepem sa fim in opozitie fata de acel cineva. Vrem sa ne detasam de acea persoana.

Problema care apare aici este acest sentiment de siguranta, confort si valoare pe care fiecare vrea sa si-l asigure din lucruri care nu-i asigura certitudinea, coerenta si continuitatea. Atunci cand nu recunoastem faptul ca nu reusim sa asiguram continuitatea sentimentului de siguranta, continuam sa incercam sa asiguram continuitatea sentimentului de Siguranta, Incredere si Fericire din acele lucruri care nu pot asigura asta. Totul, in final, devine sursa nefericirii si nesatisfactiei in propria persoana.

In cele din urma, toata problema se reduce la intelegerea propriei valori, la a intelege ce este cu adevarat Siguranta, Increderea si Fericirea. Intelegerea propriei valori in existenta inseamna Incredere si Fericire.

Relatia, in realitate, este libera de orice tip de Atasament. E un soi de Acceptare Neconditionata a celuilalt. Nu e datorata unui anume lucru pe care il regasesti in celalalt. E Acceptare fara niciun alt motiv. Un astfel de sentiment semnifica Certitudinea, Coerenta si Continuitatea. Atunci cand o persoana incepe sa-si recunoasca propria valoare, dependenta de a-si recunoaste valoarea in alte persoane se diminueaza. Incepe sa-si piarda fricile. Acceptarea sa pentru alte persoane incepe sa devina din ce in ce mai Neconditionata. Si aceasta e calea spre Fericire si Implinire Mutuala in Relatii.

Pentru a intelege Increderea, Respectul, Fericirea, Acceptarea, Relatiile, etc, avem nevoie de Cunoastere. Cunoasterea include Cunoasterea de Sine, Cunoasterea Intregii Existente si Cunoasterea Comportamentului Uman. Si iata ca revenim la importanta cunoasterii Creierului Uman pentru ca, oameni buni, pare-se ca iar ne-a jucat feste.

Cum sa iertam cu adevarat pe cineva?

Pentru a invata sa iertam si sa uitam, avem nevoie sa trecem printr-un proces. Un proces presupune sa urmam cativa pasi.

1. Examineaza-ti furia

Acorda-ti timp pentru a intelege propria furie. E usor sa spui ”Il/o urasc!” sau ”Ma scoate din sarite!” dar de cele mai multe ori adevaratul motiv al furiei pe care o resimtim fata de o persoana nu ne este cunoscut.

De ce te enerveaza aceasta persoana? De ce te infurii cand il vezi pe seful tau? De ce-ti sare mustarul cand sotia ta parcheaza “aiurea”? Motivul pentru care e important sa identifici cauza reala a furiei pe care o resimti este ca abia atunci poti sa cauti solutii viabile.

Nu functioneaza mereu, dar nu uita ca singura modalitate de a schimba ceva intr-o persoana, de a lasa un impact real asupra unei persoane, este iubind-o, apreciind-o si descoperind continuu partile bune ale acestei fiinte. Bineinteles ca-ti va lua timp, dar macar incearca!

2. Da sansa celui care ti-a facut rau sa-si prezinte scuzele

Pentru ca nu ne place sa parem vulnerabili si pentru ca oricum persoana respectiva nu mai merita atentia noastra, ii respingem apelurile, evitam sa-i mai vorbim, ba chiar spunem lucruri dure ca sa ne asiguram ca nu ne va mai cauta. Lasand la o parte faptul ca in acest moment esti extrem de suparat si ca nu vrei sa mai auzi de persoana respectiva, acorda-i o sansa, sa-l poti ierta dupa ce te mai calmezi. Daca nu-i vei accepta scuzele, furia ta se va transforma intr-o amaraciune de care cu greu vei mai scapa.

3. Asculta-i explicatia

S-ar putea sa descoperi ca situatia nu merita toata durerea pe care o transpui catre celalalt. S-ar putea sa se clarifice unele neintelegeri sau diferente de perceptie. Intreaba orice crezi ca ar putea ajuta la clarificarea situatiei.

4. Reflecteaza asupra compasiunii

Imagineaza-ti antagonistul tau ca pe un copil. Cum e viata lui? De ce actioneaza in asa fel incat ii raneste pe cei din jur? Daca poti sa gasesti un mic loc pentru compasiune si intelegere, s-ar putea sa incepi sa-l vezi ca pe o victima a circumstantelor si sa gasesti liniste pentru tot ce ti-a facut.

In cultura budista se spune ca “cel care face rau este cel mai nefericit dintre toti”. Dalai Lama de exemplu spune ca nu trebuie in mod necesar sa te imprietenesti cu cel care te-a ranit sau ca ar trebui sa nu te protejezi de atacurile sale dar, daca poti gasi un loc in care sa ii doresti vindecarea, vei gasi propria vindecare.

5. Aminteste-ti ca toti oamenii fac greseli

Oamenii, inclusiv tu insuti, fac greseli, nu uita aceste lucru. Incearca sa te pui in papucii celui care te-a ranit si intreaba-te: daca ai fi gresit astfel cuiva ai vrea sa fii iertat?

6. Alunga resentimentele

In cartea ”Follow your heart”, Andrew Mathews vorbeste despre cum cream noi reguli dupa care ar trebui sa se comporte ceilalti. Daca nu se comporta asa cum am decis noi, ii consideram “vinovati” si le purtam ranchiuna.

Dar asta nu schimba cu nimic situatia. Mathews face o analogie interesanta: daca un pescarus iti lasa un ”norocel” pe cap, ii porti pica? Sau te superi pe vreme atunci cand ploua? Pai si atunci de ce porti pica oamenilor? Daca ”vinovatul” a gresit sau nu, e istorie. Intrebarea e ”Vrei sa ai o viata sanatoasa sau nu?” – lasa furia deoparte pentru propriul tau bine!

7. Acorda-ti timp sa te refaci

Iertarea nu este un buton pe care apesi si gata. Iar cand rana e adanca ai nevoie de mai mult timp, dupa principiul ”timpul vindeca toate ranile”. Poti sa-i spui persoanei ca i-ai acceptat scuzele dar ca vei mai avea nevoie de ceva timp sa treci peste.

8. Lasa-te imbarbatat de iubirea si atentia celor din jur

Nu-i alunga pe cei care vor sa-ti fie alaturi. Accepta ajutorul lor.

9. Scrie

Incepe un jurnal in care sa iei in considerare aceste sugestii si scrie raspunsurile tale la urmatoarele intrebari: Cum voi ierta? Ce voi castiga daca iert? Ce este bine in toata treaba asta? Ce am invatat? In ce fel viata mea va fi mai buna daca iert?

Problema cu faptul ca nu iertam: cei mai multi dintre noi avem cel putin o persoana pe care nu o iertam, dintr-un motiv sau altul. De ce ne agatam de furie? Radacina este faptul ca vrem sa o/il facem sa sufere, asa cum am patit si noi.

Problema cu aceasta strategie e ca nu-l va rani pe cel catre care e directionata furia. Ne va rani tot pe noi. Gandeste-te putin! Poti sa fii fericit cand esti furios si suparat? Nu ai observat ca in momentul in care esti suparat aduni toate belelele? Deci cum scapi de furie si de suparare? Iarta! Ce ai de pierdut? Poate doar liniste si pace.

Cel mai adesea credem cu tarie ca nu putem ierta anumite persoane, fie ca ne-au facut ceva rau sau ne-au adus intr-o situatie in viata din care vrem sa scapam pentru ca nu ne reprezinta. Eu cred ca marea problema cu iertarea e ca nici macar nu stim CUM sa iertam, daramite sa fim capabili sa trecem prin tot procesul iertarii, adica sa iertam, sa acceptam neconditionat iertarea unei persoane.

A ierta si a uita

Am o intrebare pentru tine pentru inceput: Daca ierti pe cineva, uiti ce s-a intamplat?

Suntem invatati de mici ca este usor sa ierti dar ca e greu sa uiti. Si totusi, atatia dintre noi nu reusim sa-i iertam pe ceilalti. Sau de cate ori nu ne-am gandit: daca-l iert pe cel care m-a facut sa sufar, va crede ca ceea ce a facut e OK. Nu merita asta! De ce sa-l iert in fond si la urma urmei?

Ei bine, cica ar fi de dorit sa invatam sa iertam pentru propriul nostru bine. Ce trebuie sa intelegem e ca, in momentul in care ierti, nu accepti comportamentul celui pe care il ierti, ci, de fapt, ceea ce faci e sa te iubesti pe tine insuti si sa il ierti pe celalalt pentru propriul lui bine, asa fel incat furia si amaraciunea sa nu-ti afecteze propria sanatate.

Sa luam un exemplu: cineva te-a ranit urat de tot. Intreaba-te urmatorul lucru: daca nu-l ierti, acest lucru va face ca lucrurile sa fie mai roz? Cel mai probabil nu.

Daca nu ierti, vei ramane amarat, suparat, furios si toata aceasta durere iti va afecta propria sanatate si starea de bine. De aceea, de vreme ce ar trebui sa te iubesti pe tine cel mai mult, vei ierta acea persoana, ca sa poti sa iti continui viata fara tot acest bagaj “amar”. Ei, acum, cand ierti, in functie de situatie, depinde doar de tine daca vei continua sa interactionezi cu respectiva persoana.

Si-atunci care e problema cu iertarea?

Daca iertarea e raspunsul la eliberarea furiei, de ce nu facem asta? Ei bine, pentru ca a ierta pe cineva este greu! Un alt raspuns este faptul ca nu stim cum sa facem asta intr-un mod sanatos. Si apoi e frica faptului ca iertand pe cineva il/o invitam practic sa ne raneasca din nou sau ii transmitem ca ceea ce a facut este in regula.

Cum sa iertam cu adevarat pe cineva? In urmatorul articol…

Oare asa este? Ne putem bucura in cuplu de momentele simple, fara a le cataloga drept banale, putem vedea magia din ele, chiar si atunci cand nu sunt “artificii”? Ce ratam in acele momente simple pe care nu le apreciem pentru ca nu se intampla nimic spectaculos?

In cautarea unei experiente mai spumoase comparativ cu banalul moment prezent, este greu sa fii autentic pentru ca esti duplicitar, traiesti intre acum si un moment idealist, proiectat in viitor. Este usor sa pierzi conexiunea cu partenerul si greu sa intelegi mesajul pe care il transmite tonul lui si diversele inflexiuni ale vocii, pauzele pe care le face, mimica lui, nevoile lui din acel moment, propriile interpretarii ale realitatii.

Sa avem si sa fim

Ne pierdem prezenta pentru ca, de multe ori, este mai tentant sa “avem” decat sa pur si simplu “sa fim”. Sa avem asteptarile indeplinite, sa avem parte de mai multa atentie, experiente de viata cat mai diversificate si cat mai mult timp oferit doar noua.

Si daca totusi traiesti un moment banal, ce faci tu partenere nemultumit? Este usor sa dai vina pe celalalt, dar nu uita ca intr-o relatie sanatoasa “it takes two to tango”. Fara a face si tu un pas de tango, nu ai cum sa apreciezi placerea dansului.

Te-ai gandit vreodata ca momentele in care simti ca traiesti “simplu”, in care nu se intampla “nimic special”, pot fi cele mai autentice momente de conectare cu partenerul? Dincolo de acel moment pe care il catalogam drept banal, exista o lume plina de oportunitati. Poti avea ocazia sa realizezi ca viata este cu atat mai frumoasa cu cat apreciezi lucrurile simple. De cate ori nu am trecut printr-o cearta ca apoi sa apreciem atat de mult un simplu moment prezent, fara sa avem nevoie de nimic altceva, ci doar de ceea ce este.

Responsabilitatea

A cataloga pripit o experienta de cuplu drept banala si neinsemnata, poate insemna cateodata sa nu-ti asumi responsabilitatea pentru momentul respectiv. Esti si tu “acolo”, in relatie. Daca constientizezi ca nevoia ta este una de varietate, poti schimba oricand directia, chiar si printr-un pas marunt. De exemplu, ai putea exersa o schimbare de perspectiva, incercand sa vezi dincolo de banalitate, simplitatea lui “a fi”: cand iei masa impreuna cu partenerul, cand discuti micile lucruri de peste zi, cand incheiati ziua impreuna tinandu-va in brate.

Desi nevoia de diversitate este in multe relatii de cuplu esentiala, nu toate experientele sunt un “roller-coaster”. Si chiar daca ar fi asa, ne-am simti cu siguranta consumati si acaparati de relatie. Am avea nevoie de acea “gura de aer”.

In cuplu, co-existatam si cream o lume pe care o definim “la comun”, prin cat de autentic si prezent alege fiecare dintre noi sa fie.

Da, am vazut oameni cu valori si idealuri comune, cu pasiuni si visuri comune, cu credinte si dorinte comune, cu nevoi si caractere apropiate… si cu toate acestea era ceva ce facea ca acea relatie sa nu creasca, ci din contra, sa se destrame.

La un moment dat o amica mi-a spus o poveste, insa atunci doar am inregistrat-o, fara sa fiu foarte constient de ceea ce era acolo. Povestea era despre doi oameni precum cei doi descrisi mai sus. Doi oameni care pareau sa se potriveasca din foarte multe puncte de vedere, doi oameni care se intelegeau.

Ce mi-a povestit atunci era ca el s-a indragostit intai de ea. In urmatoarele saptamani sentimentele lui s-au amplificat si a ajuns sa o iubeasca, insa la ea sentimentele se trezeau mai incet. Dupa cateva saptamani el, simtindu-se singur, a inceput sa nu mai aiba sentimente atat de intense. In acele momente, insa, au inceput sa se amplifice sentimentele ei. El se simtea in acele momente nesigur si sentimentele lui erau amortite, chiar daca ale ei erau din ce in ce mai prezente.

Daca imi aduc aminte, a mai urmat un astfel de episod in care ei au fost pe lungimi diferite de unda. Doi oameni care, aparent, se potriveau.

Acum, dupa aproape doi ani de cand am auzit povestea, am inteles si importanta sincronicitatii sentimentelor. Am inteles ca atunci cand amandoi partenerii devin iubiti in acelasi timp, are loc o explozie de fericire si armonie. Am inteles ca atunci cand sentimentele infloresc in acelasi timp, inclusiv relatia care se construieste are o altfel de temelie, o altfel de fundatie… o fundatie bazata pe iubire.

Iar o fundatie bazata pe iubire intr-o relatie este cea mai frumoasa si rezistenta cu putinta.

Asadar, iti doresc, draga cititorule / draga cititoare, sa iti gasesti acea relatie in care sa va regasiti de la inceput cu aceleasi sentimente. Iar, daca esti intr-o relatie deja, iti doresc sa ai o astfel de temelie sau sa poti sa faci o consolidare la temelie pentru a deveni una bazata pe iubire.

Ne-am obisnuit sa consideram automat singuratatea ca pe ceva negativ

Se spune ca numai oamenii cu adevarat puternici si impacati cu ei insisi sunt capabili sa suporte bine singuratatea. Majoritatea fug de ea prin toate mijloacele – petreceri, mancare, bautura, shopping, munca excesiva, relatii pasagere. Putini dintre noi reusesc sa vada partea buna a perioadelor cand sunt singuri si sa o foloseasca pentru autocunoastere, vindecare, crestere personala si impacare cu sinele, in loc sa fuga de… ei insisi.

Este o conditionare profunda si puternica alimentata constant din toate partile, de la educatia primita acasa (“trebuie sa te casatoresti si sa ai copii pana la x ani”), continuand cu modul in care societatea ii trateaza pe cei singuri drept ciudati si neincadrati intr-un tipar acceptabil si terminand cu comediile romantice care promoveaza o imagine distorsionata despre iubire si relatii.

Asa se ajunge ca oamenii singuri sa creada ca este ceva in neregula cu ei, sa cada in depresie de sarbatori, sa devina dependenti de relatii nepotrivite doar pentru a fi cu cineva sau sa se simta vinovati ca fac alte alegeri in viata in locul celor traditionale.

Indiferent de care parte a baricadei esti, poate ca scurta intamplare de mai jos iti va schimba putin perceptia asupra singuratatii.

Obisnuiam sa merg zilnic in pauza de pranz la un mic restaurant din apropierea cladirii unde lucrez. Ieseam intotdeauna numai cu colegii, iar daca se intampla ca niciunul sa nu fie disponibil, preferam sa mananc la birou decat sa merg singura la restaurant.

Aveam o aversiune teribila fata de ideea de a sta singura la o masa, ba chiar ma gandeam ca as arata demna de mila pentru ca nu sunt in stare sa gasesc pe cineva care ar vrea sa-mi tina companie. De fapt, detestam sa fac orice singura, de la shopping la mers la film, iar ideea de a pleca neinsotita intr-o vacanta mi se parea de domeniul SF.

Intr-o zi, iesind impreuna cu colegii, am observat la o masa alaturata un domn in varsta care lua pranzul singur. Mi-a parut atat de rau pentru el, cum statea acolo trist si parca parasit de toata lumea! Asa ca, fara sa ma gandesc prea mult, m-am apropiat de el si l-am intrebat daca i-ar face placere sa manance impreuna cu noi.

Domnul m-a ascultat, apoi a zambit bland si mi-a raspuns:

- Iti multumesc mult pentru invitatie. De cateva saptamani, sotia mea este foarte bolnava si am internat-o in spitalul din apropiere. Vin zilnic sa o vizitez si imi petrec cam toata ziua la spital. Surorile ei au venit si ele in oras ca sa stea cu ea. Asa ca acest pranz la restaurant reprezinta unicul moment din zi cand pot sta singur si linistit, cu gandurile mele.

Instantaneu m-am simtit rusinata. Mi-am dat seama cat de gresit era modul meu de gandire si cu cata usurinta aplicam eticheta “demn de mila” sau “e ceva in neregula cu el” oamenilor singuri (inclusiv mie!). De atunci n-am mai indraznit sa judec dupa aparente deciziile celorlalti de a face diverse lucruri pe cont propriu si chiar am inceput, incet-incet, sa ies singura in oras. Chiar daca nu ma simt inca pe deplin confortabil, acum nu-mi mai este jena sa stau singura la o masa si sa beau o cafea.

Daca ti-e teama de singuratate, aminteste-ti ca linistea ta sufleteasca nu trebuie sa depinda de modul cum te vad ceilalti. Nimeni nu te poate valida in afara de tine.

Cunoaste-te cat mai bine, fii impacat cu alegerile facute si nu inceta niciodata sa speri si sa lucrezi cu tine insuti pentru a deveni o persoana mai buna si mai demna de dragoste. Si, mai ales, nu mai fugi de tine insuti cand te simti singur!

Asa cum spune un vechi proverb asiatic:

Singurul zen pe care il vei gasi pe varful celui mai inalt munte este zenul pe care l-ai adus cu tine.

1. Efemeritatea. Incercam cu disperare sa traim o viata de lumina si iubire, dar, adevarul fie spus, nimic nu pare sa reziste mai mult de trei zile. Cand toate se schimba atat de rapid, raman atat de putine lucruri pe care ne mai putem baza in mod constant. Griji, griji si iar griji – cand se vor termina?

Chiar si cand suntem fericiti nu contenim sa ne intrebam cat timp va dura pentru ca stim ca totul in jurul nostru se schimba. Iar acel gand persistent, care ne urmareste in toate momentele noastre de reflectie, de obicei tarziu in noapte, pur si simplu nu ne lasa in pace.

2. “Eu”. Iar toate acestea se intampla unui “eu”. Asta este adevarata problema. Ne-am construit fiecare din noi un ego in mintile noastre care ne-a acaparat intreaga fiinta spirituala. Mersul la biserica si exercitiile spirituale ne detaseaza o vreme, dar nu pentru mult timp.

“Eul” din fiecare din noi isi va ridica in curand capul uracios si va incepe sa se ingrijoreze din nou daca nu despre altceva, despre moarte sau despre viata de apoi. Iar “eul” se va spasi in cine stie ce ritual sau credinta ce-i va asigura imortalitatea.

3. Nemultumirea. Combinatia intre “eul” acesta care cauta tot felul de lucruri si realitatea unei lumi in schimbare in care e dificil sa te atasezi de lucrurile pe care “eul” tau le-a dobandit intr-un final, duce la o constanta nemultumire.

Ne punem fata cea binevoitoare si ne spunem ca suntem fericiti dar in momentele acelea in care ramanem singuri, cand suntem cu adevarat sinceri cu noi insine, nu suntem fericiti. Nici macar nu putem adormi. Noptile nu sunt deloc usoare deoarece atunci suntem singuri cu “eul” acela. Asa ca nemultumirea sta cu noi, n-o putem nega si e reala.

Dar mai exista o speranta! Exista o cale de iesire! Iar calea de iesire este pe cealalta parte a “eului”.

Cum sa fii fericit cand esti singur

Cu siguranta ai mai auzit asta de la cei care s-au despartit sau au divortat de suficiente ori incat sa crezi ca e o stupizenie. Ei bine, poate ca nu e.

Cand esti singur ai suficient timp sa explorezi ce anume te face fericit, ce te face in ultima instanta mai puternic, si o persoana in preajma careia e bine sa te afli.
— Sasha Cagan

Pasul 1: Redu la tacere micile voci.
Hai s-o recunoastem, societatea ne reaminteste in mod constant ca trebuie sa ai o pereche pentru a fi fericit, pentru a fi un adult implinit. Treci pe langa orice stand de ziare si vei vedea ca nu mai putin de trei din cinci titluri din revistele pentru femei sau barbati promoveaza sexul si relatiile. Pot sa te faca sa crezi ca toata lumea e intr-o relatie de dragoste patimasa, mai putin tu.

Ei bine, ce poti sa faci ca sa rupi vraja? Uita-te putin la prietenii cu care iesi in mod constant: sunt si singuratici printre ei? A fi mereu inconjurat de cupluri poate sa-ti faca viata dificila. Iar cand mama sau tatal tau de intreaba a miiiiia oara de ce nu te-ai cuplat, fii ferm. Spune-le: “Apreciez mult ca vrei sa ma vezi fericit. Dar faptul ca te concentrezi mereu pe de ce nu sunt intr-o relatie nu ma face mai fericit.” Si basta!

Pasul 2: Sapa prin trecutul tau.
Pentru a fi cu adevarat fericit cand esti singur trebuie sa te redefinesti ca singur prin propria alegere cel putin pentru moment – o persoana care nu se leaga de gat cu oricine.

Pana acum cu siguranta ai avut cateva experiente din care poti invata. Foloseste-te de ce ai invatat pentru a redescoperi motivele pentru care e mai bine sa fii singur decat intr-o relatie. Daca nu-ti vin idei, roaga un prieten sa-ti reaminteasca de vreo iubita/vreun iubit care ti-a facut viata grea la un moment dat in viata.

Pasul 3: Lucreaza la propria ta relatie… cu tine.
A fi singur este o oportunitate grozava pentru a creste ca persoana. Cu cat afli mai multe despre tine, cu atat afli mai multe despre persoana cu care vrei sa-ti petreci timpul.

Poti incepe un jurnal, te va ajuta sa sapi mai adanc in sentimentele tale. Incepe cu un subiect mare – presiunea din partea parintilor pentru a ma casatori. Iti vei intelege mai bine motivatiile. De asemenea poti sa scrii lucrurile pozitive care vrei sa ti se intample: obiectivele tale, proiecte creative, excursii, cariera. Vrei un punct de pornire? Scrie cinci lucruri care te fac fericit in fiecare zi.

Pasul 4: Sarbatoreste-ti singuratatea.
Acum, dupa ce ultimele episoade din Sex and the City s-au terminat demult, pare ca a ramas un gol ce trebuie umplut: unul care facea singuratatea fermecatoare.

Asadar creeaza-ti propriile moduri de a-ti sarbatori singuratatea. Daca atunci cand adormi te apuca nostalgia, stoarce-ti creierul cautand motive de bucurie: ca poti dormi pe diagonaa patului, ca poti sa sforai, sa mananci inghetata in pat, sa bei un pahar cu vin fara sa comenteze nimeni, numeste tu ceva… acele lucruri pe care nu le puteai face cand aveai prietena/prieten, dar pe care poti sa incepi sa le faci acum.

Fiecare dintre parteneri aduce cu sine in relatie in primul rand trecutul lui si felul in care experientele traite i-au modelat felul de a fi. De fapt, nu experientele in sine sunt cele care ne modeleaza, ci mai degraba felul in care alegem sa le interpretam si reprezentam mental. Alegem practic o semnificatie pentru fiecare experienta traita.

De exemplu, daca nu ni se raspunde la telefon in repetate randuri, putem alege sa atribuim acestui eveniment o lipsa de interes din partea celui pe care incercam sa-l contactam, ca ne respinge sau evita si de ce nu, scenariul fatidic in care este in compania unei alte persoane de sex opus. Sau, putem alege sa vedem dincolo de acel apel nepreluat, o persoana ocupata sau care, pur si simplu nu aude telefonul, investind incredere in motivul acelui apel nepreluat. Luam lucrurile personal sau nu, si in functie de acesta alegere crestem sau din contra, scadem nivelul calitativ al vietii noastre.

In modulul dedicat relatiilor din “Get the Edge”, Tony Robbins concluzioneaza ca de foate putine ori reactiile partenerului sunt un raspuns direct la adresa noastra, ci mai degraba sunt un raspuns la o experienta persoanala traita in trecut si adusa in prezent sau la propriile nevoi nesatisifacute atunci cand exista iluzia ca nevoile pot fi satisifacute strict prin prisma relatiei pe care o avem cu partenerul de viata.

Da, partenerul de viata iti va satisface nevoia de a fi iubit si de a te simti semnificativ, dar atat timp cat noi nu reusim sa ne satisfacem aceasta nevoie, este doar o chestiune de timp pana cand vom simti gustul amar al dezamagirii si respingerii. Pentru ca, acolo unde exista oameni diferiti cu experiente de viata diferite, influente sociale si familiale, diferite, educatii si formari diferite, vor exista la un moment dat conflicte si neputinta din partea iubitului sau iubitei sa ne satisfaca aceste nevoi, la un nivel dorit de noi.

Si atunci cum este cel mai bine?

Cred ca ceea ce salveaza de multe ori o relatie este capacitatea partenilor de a nu lua lucrurile personal si mai ales de a nu intra cu temele nefacute in cadrul relatiei. Inteleg prin acest fapt capacitatea de a putea sa-ti satisfaci singur nevoile pe care astepti sa ti le satisfaca si potenteze o relatie, inainte de a intra in relatie. Cu alte cuvinte, sa fii tu, mai intai de toate acel partener de viata pe care il cauti, dezvoltand tu cu tine acea relatie pe care o doresti si o proiectezi in viitor.

Cand intri in relatie flamand de iubire, de dorinta de a fi apreciat si de a fi semnificativ, de a creste sau de a gasi stabilitate si/sau varietate, fara sa poti tu sa-ti oferi mai intai din toate lucrurile pe care le cauti la partenerul de viata, esti ca un investitor nesabuit care isi pune ultimii banuti intr-o singura banca, fara sa-si lase cea mai mica rezerva deoparte. Si daca banca da faliment, ce se intampla?

Vedem transpus acest “faliment” in relatiile de cuplu nefunctionale cand nesatisfacerea nevoilor cautate doar prin prisma relatiei aduce cu sine o pustiire sufleteasca si o blocare ce ne impiedica sa mai fim functionali in alte aspecte ale vietii noastre, cum ar fi de exemplu propria noastra relatie cu noi, munca, prietenii, familia, pasiunile nostre.

Cand fiecare partener paseste in relatie de pe o pozitie in care vrea sa ofere si sa maximizeze potentialul atins in propria relatie cu el insusi “eu dau – tu primesti”, si nu de pe un nivel egoist in care vrea sa-si satisfaca propriile nevoi “tu dai – eu primesc”, sau de la un nivel intermediar, conditionat de reactia celuilat, de tipul “dai, dau, nu dai, nu dau”, va putea face fata cu succes diferentelor inerente care vor aparea la un moment dat. Astfel va reusi sa le depaseasca fara sa ia lucrurile personal, fara resentimente si mize mari in joc, ci detasat si echilibrat.

Alege sa investesti in tine mai intai, sa crezi in tine si sa-ti oferi atentia si iubirea pe care le cauti de la partenerul ideal. Aminteste-ti ca de putine ori noi suntem raspunsul pentru o reactie a partenerului, ci mai degraba experienta lui trecuta, propria semnificatie pe care alege sa o dea evenimentelor si mai ales propriile nevoi.

Ca o relatie sa mearga bine si sa fie functionala este important ca fiecare partener sa fie el pentru el acel ideal pe care il cauta in cealalta persoana. Atunci cand nu ai nevoie de un partener de cuplu ca sa te simti iubit, intri in relatie de pe un nivel de oferire si nu de cerere.

Cand doi oameni diferiti “se ofera” unul altuia si aleg sa creasca impreuna prin prisma cumulului de nevoi personale care ii definesc, deja satisfacute individual, se creeaza premisele relatiei mult visate.

Cand faci sex in fiecare seara cu o alta gagica super-buna, de ce iti trebuie o relatie? Iubirea e pentru tipi care nu prea au parte de sex.
— Paul Fricke, pick-up artist – The Mentalist, s.1, ep. 14

Acum, daca Alex a “dat cu barda” mai demult si a deschis “Cutia Pandorei”, iar Sergiu a continuat (mai cu blandete), hop si eu sa “nivelez” treaba.

De fapt, nu prea am ce sa zic original intrucat pe subiectul asta sunt specialisti buni precum “The Real Man” sau “Arta Seductiei”. Insa voiam sa scriu un articol cu titlul asta de mult timp. Sa vedem ce o sa iasa…

Am scris anul trecut despre cele 3 faze ale relatiei – indragostirea (ca autohipnoza), negocierea si alegerea – jocuri ce au loc in relatiile dintre “oamenii obisnuiti”. Cei aflati pe calea evolutiei spirituale au un alt “joc”, cel al constiintei, ca parteneri de evolutie – (despre indragostirea-romantism si iubirea constienta veti gasi ceva foarte bun aici).

Diferenta

Lasand la o parte “jocul constiintei in relatie” pe care prea putini il urmeaza, cand revenim in lumea “normala” observam un adevar incontestabil: pentru barbati fizicul femeii (ce induce ideea de sex) conteaza mai mult ca orice.

Primele 10 lucruri pe care un barbat normal le doreste de la o femeie au legatura cu sexul. De la nr. 11 incolo apar si altele (ce tin in principal de interesul lui, de acel “mai intai, eu” – berea si meciurile cu baietii, gatit, calcat, spalat, copii etc). Bineinteles ca nu ar recunoaste direct asta, dar e usor de observat… desi am exagerat, doar putin insa.

La femei e oarecum invers – programarea genetica milenara de “casnica” in detrimentul celei de “vanator” a barbatului isi spune cuvantul (desi acum ceva-ceva se mai schimba). Valorile sunt oarecum altele, mai apropiate de “mai intai, noi” – si poate, de multe ori, asta ingradeste libertatea naturala a barbatului. Insa sunt cazuri si cazuri.

Sunt oare diferentele iremediabile? Nicidecum – in lumea celor ce evolueaza constient barierele sunt depasite, in timp. Insa nu vorbim de acea lume aici, vorbim de lumea omului normal de pe strada pe care genele si mediul il influenteaza aproape total.

Distrugerea

Acum, de ce tipul din The Mentalist face acea afirmatie “ultragioasa” citata la inceput? Chiar asa stau lucrurile? “Gagica super-buna” e doar pe post de obiect sexual pentru o noapte (sau, hai, mai multe pana la maxim 3 ani, cat dureaza “iubirea” hormonala)?

Pai… cam da. In lumea oamenilor normali, cam asa stau lucrurile. Bineinteles, acest lucru poate fi negat la infinit, de catre barbatii si femeile in cauza. Insa asta cu greu va putea schimba situatia de fapt.

Nu e o noutate “socanta” – e de ajuns sa privim multitudinea de fete atragatoare care isi expun nurii doar pentru a fi agatate de un barbat “cu stare”. Situatia e mult mai raspandita decat s-ar putea crede, in orice mediu, la orice varsta… si ironia sortii face ca acest lucru sa fie distructiv pentru ambele parti ale jocului.

Si, asta, bineinteles, tot din cauza sexului – principalul factor ce strica sau consolideaza o relatie.

Paradoxul

Exista un paradox straniu ce tine de frumusetea femeii. Cu cat ea e mai mare, cu atat sansele de auto-distrugere ale posesoarei sunt mai ridicate. Si, in mod asemanator (desi din alte motive), sansele partenerului sunt la fel.

Poate ca pare exact invers. Lumea invidiaza o femeie foarte frumoasa si pe cel la bratul caruia se afiseaza. Energetic si spiritual vorbind, insa, lucrurile stau un pic diferit. O femeie extrem de atragatoare reprezinta un adevarat blestem pentru un barbat inconstient – si poate reprezenta o binecuvantare pentru unul constient. Nu este neaparat necesar, doar “poate”.

De ce? Am dat un raspuns mai demult care se potriveste mai ales in acest caz special. E un “joc al energiei sexuale”, mult mai intens in cazul unei femei frumoase care genereaza in partener mai multa energie de acest tip – pe care el o si risipeste, de altfel. La randul ei, avalansa de emotii este exacerbata de mediile in care are ocazia sa umble.

Ambele cazuri de “risipa” inseamna auto-distrugere mai rapida decat in cazul altora (la cei inconstienti, imensa majoritate, de altfel, “incurajati” de mass-media). Si “auto-creatie” in cazul celor putini constienti.

E mult de spus insa prefer sa nu intru in unele aspecte. Ideea esentiala insa, de aplicat pentru oricine, este ca intotdeauna conteaza constiinta asupra a cine esti cu adevarat si ce ai de facut in viata. Indiferent de fizicul cu care esti inzestrat(a), de inteligenta, de starea materiala, constiinta este, poate, singura garantie a unei relatii de iubire adevarata.

S-ar putea sa ai dreptate daca sunteti inca impreuna; daca inca crezi in versurile lui Robert Browning: “Grow old along with me! The best is yet to be.”

Fara indoiala mai faci unele greseli din trecut: inca devii gelos usor, inca esti atras de alte femei (desi nu mai actionezi), inca nu ai gasit cartea succesului unei relatii, inca te intrebi de ce este atat de dificil si de ce atatia in jurul tau par sa se piarda pe drum.

Jed Diamond (psihoterapeut, autorul cartii Looking for Love in All the Wrong Places) a analizat de ce multi dintre noi au o predispozitie spre a cauta dragostea in locurile gresite.

El a cautat raspunsuri in genele noastre. El spune ca atunci cand ne gandim la ceea ce ne face fericiti, ne gandim la persoana pe care o iubim, la acel parteneriat pasional. Dar cand ne uitam din punctul de vedere al genelor, putem vedea o imagine oarecum diferita. Din punctul de vedere al genelor, succesul nu are nici o legatura cu “a trai fericiti pana la adanci batraneti”. Are legatura cu progenituri si tot mai multe progenituri. Succesul pentru genele noastre implica sa fie transmise cat mai multe gene in urmatoarea generatie.

La bine si la rau, suntem toti descendenti din stramosi care si-au facut treaba extrem de bine. (Nu suntem urmasii acelora care au stat cu un partener intreaga viata si care erau monogami din punct de vedere sexual “pana cand moartea i-a despartit”).

Ca s-o spunem pe sleau, suntem descendenti din stramosi (barbati) care erau gelosi, isi “pazeau” consoartele de alti barbati, si care faceau sex cu atatea femei cate puteau atrage. De asemenea, ne tragem din femei care erau capabile sa-si convinga sotii cum ca aveau ochi doar pentru ei – in timp ce ele faceau sex pe ascuns cu parteneri mai atractivi (a se citi gene mai bune) sau care isi tradau barbatii pentru un vanator mai de succes.

Asadar – suntem condamnati sa inselam?

Se prea poate ca nu. Unul dintre cele mai grozave lucruri despre a fi o fiinta umana este acela ca avem posibilitatea de a alege.

Nu trebuie sa ne lasam condusi de gene. In schimb trebuie sa recunoastem (fata de noi insine) ca genele noastre au o minte a lor. In plus ele au si o puternica influenta asupra noastra. Genele noastre nu dorm niciodata si au propriul lor creier. Si ele nu dau nicio ceapa degerata pentru fericirea noastra.

Ele vor sopti in urechea barbatului ca sotia lui este la varsta la care nu mai poate avea copii si ca ar face mai bine sa gaseasca motive pentru a incheia socoteala cu ea si sa se uite mai bine la secretara lui atragatoare si tanara. Ele vor sopti in urechea femeii ca barbatul ei nu este nici pe departe atat de atent pe cat ar trebui sa fie, dar baiatului de la apartamentul de vizavi (sau celui de la biroul vecin sau celui de pe internet) chiar ii pasa de ea.

Nu suntem nevoiti sa urmam ceea ce ne dicteaza genele noastre, dar ar fi mai bine sa fim constienti de ceea ce vrem. Mesajul lor este ca a cauta iubirea in toate locurile gresite, este exact locul corect unde sa cauti.

Trebuie sa ne intrebam pe noi insine, ce anume ne va aduce cu adevarat cea mai multa bucurie si fericire. Daca genele ne imping in directia gresita, trebuie sa invatam sa rezistam cantecului sirenei lor.

Ce ti-au spus genele tale sa faci? Le-ai ascultat sfatul? Ai rezistat solicitarii lor? Ce a functionat? Ce nu?